Patericul Lavrei pesterilor de la Kiev

Cuviosul Varlaam, stareţul Lavrei Peşterilor

Cuviosul părintele nostru Varlaam se trăgea dintr-o distinsă familie de boieri. Era fiul celui mai vestit general al marelui domnitor Iziaslav, al boierului Ioan.
Domnul L-a înzestrat pe Varlaam cu foarte multe harisme – frumuseţe trupească, vigoare şi înţelepciune. De la mama sa, Maria, tânărul boier a primit o aleasă educaţie creştinească şi foarte repede s-a distins prin curăţia sa sufletească.
Pe când era încă copil, în toată regiunea Kievului erau vestite deja viaţa ascetică şi minunile săvârşite de cuvioşii părinţi Antonie şi Teodosie de la Lavra Peşterilor. Iar când a crescut mai mare se ducea adeseori împreună cu alţi prieteni ai săi în vizită la mănăstire şi nu se mai sătura să asculte poveţele duhovniceşti şi caldele învăţături ale acestor doi mari asceţi.
Astfel, sufletul curat şi nevinovat al tânărului Varlaam a fost pătruns de dulceaţa acestor cuvioase învăţături şi şi-a dorit încă de la început, cu mare ardoare, să se învrednicească şi el de îngereasca viaţă a sfinţilor asceţi. Nu a întârziat să simtă dezgust faţă de bogăţie şi faţă de slava deşartă a vieţii boiereşti şi să fie cuprins de dumnezeiasca iubire faţă de viaţa smerită şi ascetică a monahilor de la peşteri. În viaţa monahală Varlaam vedea cel mai sigur drum către împărăţia cerurilor, în timp ce viaţa lumească i se părea plină de ispite şi pericole pentru viaţa duhovnicească. Îl înfricoşau mai ales cuvintele Domnului: «Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu».
Hotărât deja să schimbe bogăţia cea lumească cu sărăcia monahală şi onorurile princiare cu patimile Mântuitorului Hristos, Varlaam, cu toate că fusese forţat de părinţii săi să se logodească cu o bogată prinţesă, s-a dus la fericitul Antonie, a căzut la picioarele sale şi i-a împărtăşit dorinţele inimii lui, rugându-l să-l accepte ca ucenic şi ascultător al său.
– Intenţia ta este foarte bună, copilul meu, i-a spus cuviosul. Trebuie să fii însă atent, deoarece mulţi au fost aceia care au pornit pe acest drum, având acelaşi entuziasm ca şi tine dar care nu au rezistat până la sfârşit. Bogăţiile, plăcerile şi slava lumească sunt cele mai puternice arme ale vicleanului diavol. Cu acestea se va strădui să te învingă şi pe tine. Tu însă să-ţi aduci aminte întotdeauna de cele spuse de Domnul: «Nimeni, care pune mâna pe plug şi se uită înapoi, nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu».
Aceste cuvinte ale bătrânului cuvios au aprins şi mai mult în inima lui Varlaam dorinţa sa pentru viaţa monahală şi hotărârea de a-şi încerca puterile cu înşelătorul diavol.
Într-una din zile se îmbrăcă cu cele mai alese haine boiereşti, încălecă pe unul dintre cei mai frumoşi cai de la curtea sa şi însoţit de mai mulţi soldaţi şi slujitori o porni către mănăstirea Peşterilor.
Când au ajuns, monahii le-au ieşit în întâmpinare spre a-i primi cu toate onorurile cuvenite. Atunci Varlaam coborî de pe calul său, făcu o metanie mare în faţa cuviosului Antonie şi apoi se dezbrăcă de veşmântul său bogat şi-l puse jos, la picioarele sfântului. Apoi aduse calul său în faţa cuviosului, precum şi întreaga sa suită şi spuse:
– Iată întreaga frumuseţe lumească! Mă lepăd de ea! Faceţi ce ştiţi cu dânsa… Pentru mine toate acestea nu valorează nimic. Vreau să trăiesc în peşteră, şi să-l câştig pe Hristos. Şi vă promit că niciodată nu mă voi întoarce înapoi!
– Să-ţi aduci aminte, copilul meu, îi spuse cuviosul, către Cine faci aceste promisiuni şi Cine este Împăratul al Cărui soldat vrei să devii. Aici se găsesc îngerii nevăzuţi ai lui Dumnezeu care ascultă şi reţin aceste cuvinte ale tale. Fii atent însă! Dacă va veni tatăl tău ca să te ia de aici cu forţa, ce se va întâmpla? Noi nu te putem apăra, iar tu vei fi pus în situaţia să nu-ţi poţi respecta aceste promisiuni pe care le-ai făcut lui Dumnezeu.
Însă Varlaam rămase hotărât şi convins.
– Chiar dacă mă va supune chinurilor celor mai mari tatăl meu, spuse, nu mă voi întoarce înapoi în lume. Ceea ce vă rog însă, părinte, este să mă faceţi cât mai curând posibil monah.
Văzând hotărârea tânărului Varlaam şi prevăzând totodată cu duhul viitoarea sa evoluţie duhovnicească, cuviosul Antonie a poruncit fericitului Nikon să-l tundă în monahism.
Când boierul Ioan a aflat despre intrarea în monahism a iubitului său fiu a fost ca trăsnit şi a căzut jos leşinat. O tristeţe de moarte l-a cuprins apoi. Foarte repede însă tristeţea se transformă într-o sălbatică furie împotriva monahilor de la mănăstirea Peşterilor. Credea că aceia l-au influenţat pe fiul său să ia această hotărâre şi de aceea a venit însoţit de mulţi soldaţi la mănăstire şi i-a împrăştiat pe monahi care încotro, sub ameninţarea săbiilor. L-a prins apoi pe Varlaam, i-a rupt veşmântul monahal, l-a îmbrăcat cu forţa în hainele sale cele boiereşti şi l-au condus spre palat.
Pe drum, Varlaam a aruncat de multe ori de pe sine cu scârbă hainele cele boiereşti în noroi şi le-a călcat în picioare. Tatăl său, Ioan însă, ca să-l pedepsească, dădea ordin soldaţilor să-l îmbrace din nou cu ele, aşa cum erau murdare şi să-l lovească fără milă atunci când se opunea.
Când au ajuns acasă Varlaam s-a izolat de părinţii săi şi de logodnica sa. Nu dorea să stea nici măcar la masă cu ei. Îl aduceau cu forţa slujitorii, iar el stătea tăcut cu ochii în pământ, fără să mănânce nici o înghiţitură şi fără să bea nimic, cu toate ameninţările tatălui său şi cu toate rugăminţile mamei sale şi lacrimile logodnicei sale.
Boierul Ioan a dat ordin să fie încuiat în camera sa şi să fie atent supravegheat, pentru a nu fugi cumva din nou la mănăstire. Apoi a chemat la sine pe cea mai frumoasă dintre tinerele sale slugi şi i-a promis o mare recompensă, dacă va reuşi să-l corupă pe Varlaam şi să-l convingă astfel să rămână acasă. Din acea clipă, acea femeie neruşinată nu a încetat să-l provoace în fel şi chip pe robul lui Dumnezeu, cu toate vicleşugurile pe care i le inspira prietenul ei diavolul. Se îmbrăca cu haine provocatoare, se dădea cu tot felul de parfumuri, purta tot felul de ţinute ţipătoare, având ca unic scop să-l prindă pe nevinovatul tânăr în mrejele ei diavoleşti.
Cumpătatul Varlaam însă, concentrat numai la a da neîncetat slavă lui Dumnezeu, s-a aşezat jos într-un colţ al camerei sale, îmbrăcat cu o cămaşă aspră de lână. Timp de trei zile nu a mâncat şi nu a băut nimic. Se ruga doar neîncetat Domnului să-i dăruiască putere, pentru a putea rezista slăbiciunii firii omeneşti, pentru a învinge ispita trupească şi pentru a ieşi biruitor, cu ajutorul dumnezeiescului har, din această încercare îngrozitoare, ca să se slăvească astfel numele lui Dumnezeu şi să se ruşineze vicleanul şi neruşinatul diavol.
Slujitoarea, prefăcându-se că are poruncă să aibă neîncetat grijă de dânsul şi să-l slujească, era tot timpul împreună cu el. Şi fără ruşine îl mângâia, îl săruta, îi spunea cuvinte îmbietoare de dragoste şi-l îndemna să păcătuiască cu ea. Cuviosul însă o respingea şi i se opunea cu toate forţele sale atât ei cât şi pornirilor firii sale către păcat. Cu toate acestea, cu cât el opunea o mai mare rezistenţă, cu atât femeia devenea şi mai provocatoare şi mai insistentă.
Între timp cuviosul Antonie împreună cu toţi ceilalţi fraţi din obşte se rugau neîncetat cu lacrimi Mântuitorului să aibă milă de robul său şi să-l izbăvească din această cursă.
Şi într-adevăr, Domnul cel Iubitor de oameni a auzit rugăciunile aleşilor Săi şi a produs o neaşteptată schimbare în inima boierului Ioan. Iubirea părintească a biruit înverşunarea şi slava deşartă. Când a auzit că fiul său nu a mâncat şi nu a băut nimic timp de trei zile, i s-a făcut frică nu cumva să moară de foame şi de sete. Duritatea sa s-a transformat în milă şi furia în compasiune. L-a luminat Dumnezeu şi a înţeles că în zadar încerca să-l facă pe fiul său să se răzgândească. A acceptat, deci ca fiind voia lui Dumnezeu hotărârea lui Varlaam şi l-a chemat îndată lângă dânsul, cerându-şi cu lacrimi iertare şi lăsându-l să se întoarcă fără nici un obstacol la mănăstirea Peşterilor.
Emoţionantă a fost clipa despărţirii: în pragul casei tatăl şi mama tânărului suspinau cu amar după fiul lor, ca şi cum ar fi fost deja mort pentru dânşii. Logodnica sa a leşinat şi a căzut îndurerată în braţele acestora. Încă şi acea neobrăzată slujnică se prăbuşise de durere, plângând cu amar pentru plecarea iubitului ei domn şi pentru banii pe care i-ar fi putut câştiga dacă ar fi reuşit să-l corupă. Doar cuviosul strălucea de bucurie. Ca o pasăre care scăpa din colivie, se grăbea să plece către mult dorita peşteră a nevoinţelor sale.
Cu mulţumiri şi doxologii către Domnul, Care auzise rugăciunile lor, l-au întâmpinat monahii de la Lavra pe iubitul şi duhovnicescul lor frate.
După întoarcerea sa, Varlaam se dărui cu un şi mai aprins zel ascezei şi rugăciunii. Viaţa sa virtuoasă strălucea ca o flacără luminoasă între ceilalţi monahi. Mai târziu, văzând acest progres duhovnicesc, cuviosul Antonie, care ajunsese înaintat în vârstă şi dorea să se retragă în pustie la o altă peşteră, l-a lăsat pe Varlaam stareţ în locul său, aşa cum am văzut şi în descrierea vieţii sale.
Cu multă vrednicie şi dăruire şi-a îndeplinit cuviosul Varlaam ascultările sale. A construit apoi, cu binecuvântarea cuviosului Antonie, o biserică de lemn, deasupra peşterilor, cu hramul Adormirii Maicii Domnului. Acolo săvârşea apoi sfintele slujbe întreaga obşte, deoarece mica biserică subterană devenise deja neîncăpătoare.
Tot în acea perioadă domnitorul Kievului Iziaslav Iaroslavici, care s-a numit mai apoi, după ce a primit Sfântul Botez, Dimitrie, a construit o mănăstire în cinstea protectorului său, a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie şi l-a chemat pe cuviosul Varlaam ca să o organizeze, ca unul ce era deja vestit pentru viaţa sa sfântă, pentru virtuţile şi harismele sale.
Şi aici, la mănăstirea Sfântului Dimitrie, cuviosul a continuat viaţa sa virtuoasă şi slujirea sa fierbinte, dând primul exemplu de dăruire către toţi spre dobândirea harului lui Hristos şi conducând pe drumul spre sfinţenie turma cea nou încredinţată. Astfel, Dumnezeu a binecuvântat lucrarea sa şi foarte curând, întreaga obşte a mănăstirii Sfântului Dimitrie a devenit vestită pentru viaţa ei virtuoasă şi pentru sporul duhovnicesc.
După ce a organizat mănăstirea şi a orientat întreaga obşte pe drumul către Dumnezeu cuviosul Varlaam s-a hotărât să se întoarcă la Lavra Peşterilor. Mai întâi însă a dorit să-şi îndeplinească o mai veche dorinţă a sa şi anume să se ducă şi să se închine la Sfintele Locuri. Şi într-adevăr, s-a dus în Palestina, pe pământul sfinţit de Domnul Nostru Iisus Hristos prin prezenţa Sa mântuitoare în Trup, şi s-a închinat în toate locaşurile sfinte de aici, dobândind o mare bucurie duhovnicească şi întărire sufletească.
La întoarcere a trecut pe la Constantinopol şi a vizitat şi aici cele mai importante mănăstiri, de unde a primit în dar foarte multe vase de cult, icoane şi veşminte preoţeşti. Apoi a pornit pe drumul către patria sa.
Ajungând însă în oraşul Vladimir cuviosul Varlaam s-a îmbolnăvit grav. A apucat să le transmită celor care călătoreau împreună cu dânsul că doreşte să fie îngropat la Lavra Peşterilor şi că toate obiectele bisericeşti pe care le avea cu dânsul trebuie să ajungă la cuviosul Teodosie. Imediat apoi a adormit întru Domnul.
Dorinţa fericitului rob al lui Dumnezeu s-a împlinit. Trupul său a fost transportat la Pecerska, unde se odihneşte până astăzi nestricat şi de mir izvorâtor.