Religio

Cartea:

Cărți

Despre aducerea aminte de Dumnezeu

102. Eu ţi-am pomenit adesea, buna mea soră, despre aducerea aminte de Dumnezeu, şi acum din nou îţi spun, că dacă nu te vei osteni şi nu vei asuda ca să se întipărească în inimă şi în mintea ta acest nume de înfricoşare, în deşert te dai liniştei, în deşert mai cauţi, în deşert te dai postului, în deşert priveghezi. Într-un cuvânt, toată osteneala nu va avea nici un preţ fără o asemenea lucrare, fără aducerea aminte de Dumnezeu. Aceasta este începutul isihiei, al liniştei pentru Dumnezeu, aceasta este şi sfârşitul ei. Numele acesta mult dorit este sufletul liniştei şi tăcerii. În pomenirea lui se cuprinde şi bucuria şi veselia, lepădarea păcatelor şi bogăţia faptelor bune. Acest nume preaslăvit l-au câştigat doar puţini, dar numai prin linişte şi prin tăcere. De altminteri, omul nici nu-l poate afla, chiar dacă se va forţa mult pe sine însuşi. De aceea, cunoscând puterea acestui cuvânt, eu întotdeauna îndemn dragostea ta întru Hristos ca să te dai liniştei şi să faci, fiindcă prin mijlocirea acestor virtuţi se îmbogăţeşte aducerea aminte de Dumnezeu.

103. Dumnezeu este pretutindenea şi se află pururea cu noi, îl avem în noi şi întru noi. Dar noi nu suntem întotdeauna cu El, pentru că nu ne aducem aminte de El şi, pentru că nu ne aducem aminte, ne îngăduim multe lucruri pe care altminterea nu ni le-am îngădui, dacă ne-am aminti de El. Ia-ţi asupra ta osteneala să te deprinzi cu această aducere aminte!
Pune-ţi drept lege: să-ţi fie mintea şi inima întotdeauna cu Domnul şi să nu îngădui gândurilor să rătăcească, ci îndată ce vor să fugă, să le întorci iar înapoi şi să le sileşti să şadă acasă, în cămara inimii tale, ca să stea de vorbă cu preadulcele Iisus.
Îţi trimit în legătură cu acest cuvânt o carte, mică: „Scrisori despre viaţa duhovnicească“ care în întregime năzuieşte să ajute întărirea minţii în inimă prin luarea aminte către Domnul şi cu stare de rugăciune.

104. Cu cât te vei întări mai mult în pomenirea lui Dumnezeu, sau în starea cea cu mintea înaintea lui Dumnezeu, cu atât gândurile ele singure se vor linişti din ce în ce mai mult şi se vor rătăci mai puţin. Aşezarea înlăuntrul nostru şi izbândirea în rugăciune sunt legate laolaltă.
Aminteşte-ţi că, chiar de la început, „Scrisorile“ vorbesc despre duhul nostru. Restatornicia duhului în drepturile sale nu este decât aceasta. Când se va face această restatornicie, atunci va începe şi prefacerea cea lucrătoare, schimbarea la faţă a întregii vieţi a sufletului şi a trupului nostru, precum şi a lucrurilor din afară, care vor trece prin neprihănire şi atunci tu vei ajunge omul cel adevărat.

105. Când în omul cel lăuntric se va statornici pomenirea lui Dumnezeu, atunci se va sălăşlui în tine Iisus Hristos Domnul. Atât una cât şi alta merg împreună.
Şi semnul acesta să-ţi fie semnul cel după care te poţi încredinţa că lucrarea aceasta prea minunată a şi început să se săvârşească în dumneata şi anume – un simţământ deosebit de căldură pentru Domnul. Dacă vei îndeplini toate cele mai dinainte spuse, atunci un astfel de simţământ va începe să se arate şi din ce în ce mai des şi mai târziu va ajunge să fie şi neîntrerupt. Acest simţământ este dulce şi de la prima lui arătare trezeşte şi căutarea lui, ca să nu se mai irosească din inimă, pentru că în el se află raiul. Vrei să intri mai repede în acest rai? Iată ce trebuie să faci: când te rogi, să nu te ridici de la rugăciune înainte de a trezi în inimă un anumit simţământ pentru Dumnezeu, fie sau cu evlavie, sau de devotament, sau de recunoştinţă sau preamărire, sau smerenie şi zdrobire şi încredere sau nădejde; de asemenea, atunci când vei începe să citeşti vreo rugăciune, nu părăsi citirea până nu vei ajunge să simţi adevărul citit. Aceste două simţăminte, încălzindu-se reciproc, pot, dacă vei lua aminte de sine – să te ţină toată ziua sub înrâurirea lor. Dă-ţi osteneala să îndeplineşti cu exactitate aceste două metode şi vei vedea singur ce va urma.

106. Aducerea aminte de Dumnezeu este altoită în sufletul nostru de Însuşi Dumnezeu. Dar, pentru ca să ajungă la aceasta, sufletul trebuie să se străduiască şi să se ostenească. Nevoieşte-te silindu-te cu toată puterea în neîncetata aducere aminte de Dumnezeu, şi Dumnezeu, văzând cu câtă osârdie doreşti acest lucru, îţi va da ţie aducere aminte de El.

107. În toată vremea, de la deşteptare şi până la culcare, umblă în aducerea aminte de Dumnezeu, Cel care în tot locul este de faţă, crescând în tine gândul că Domnul vede şi numără toate mişcările cugetelor şi inimii tale. Pentru aceasta roagă-te neîncetat cu rugăciunea lui Iisus şi, din timp în timp, apropiindu-te de icoane, fă câteva închinăciuni potrivit cu cerinţa şi mişcarea inimii tale, aşa încât toată curgerea zilei să fie din răstimp în răstimp întreruptă prin mai multe închinări şi să treacă într-o neîncetată cugetare de Dumnezeu şi în săvârşirea rugăciunii lui Iisus, oricare ar fi felul de îndeletnicire al tău.

108. Toată problema stă în faptul ca să ne deprindem ca să ţinem pururea luarea aminte asupra Domnului, Care este pretutindenea, vede toate, doreşte ca toţi să se mântuiască şi e gata să ne ajute în această lucrare.
Această deprindere nu ne face să ne întristăm. Tristeţea lăuntrică sau cea din afară nelinişteşte, pe câtă vreme deprinderea îi procură sufletului o mulţumire deplină, care, hrănind sufletul nu-şi va îngădui nici un simţământ de sărăcie şi de neîmplinire, aruncându-se pe sine însuşi şi toate ale sale în mâinile Domnului şi dând naştere unei simţiri care ne descoperă neîncetata Lui ocrotire şi ajutorul Lui.

109. Rugăciunea nu se săvârşeşte numai când stai la rugăciune, ci, dacă îţi ţii mintea şi inima îndreptate spre Dumnezeu şi încordate, te afli tot în rugăciune, în orice situaţie vei fi. Pravila rugăciunii se face când îi vine timpul, dar cealaltă stare de rugăciune îşi are drumurile ei. Calea ce duce spre dânsa este deprinderea de a ne aminti întotdeauna de Dumnezeu şi de ceasul cel din urmă, dimpreună cu judecata care îi urmează. Iată, orânduieşte-ţi în acest chip cele lăuntrice şi totul va merge bine. Asta va fi lucrarea de a închina înlăuntru orice pas lui Dumnezeu. Iar paşii trebuiesc îndreptaţi potrivit poruncilor. Iar poruncile le ştiţi. Iată totul! Orice întâmplare o putem conduce spre poruncile Domnului şi să închinăm lui Dumnezeu, înlăuntrul nostru, lucrarea noastră ce se face pentru El. În acest chip întreaga noastră viaţă va fi închinată lui Dumnezeu. Şi ce se mai cere? Nimic! Vedeţi cât e de simplu. Râvna pentru mântuire o aveţi. Când râvna este, ea se dovedeşte printr-o fierbinte grijă de mântuire. Trebuie să fugim pe toate căile de răceală. Răceala se întâmplă în felul următor: începe prin uitare. Se uită binefacerile lui Dumnezeu şi Însuşi Dumnezeu şi mântuirea întru El, primejdia de a fi fără Dumnezeu, iar amintirea morţii pleacă de la noi – într-un cuvânt se închide tot câmpul duhovnicesc. Acest lucru vine şi de la vrăjmaşul şi de la risipirea gândurilor, prin lucruri, prin griji, prin desele întâlniri cu oamenii. Când toate acestea se uită, inima se răceşte şi simţirea pentru cele duhovniceşti se întretaie, şi iată cum vine nesimţirea. Iar când se întâmplă acest lucru, odată cu el se produce şi mişcarea nepăsării şi neîngrijirii. Ca urmare, îndeletnicirile cele duhovniceşti se amână pe un anumit timp şi apoi sunt părăsite cu totul, şi astfel, începe din nou viaţa omului vechi, nepăsătoare şi indiferentă, care uită de Dumnezeu şi care trăieşte pentru propriile sale plăceri. Şi chiar dacă în toate acestea nu va fi nimic păcătos, dar nici pe cele duhovniceşti nu le cauţi, e o viaţă deşartă.
Dacă nu vrei să cazi în această prăpastie, atunci fereşte-te de primul pas, de uitare. De aceea, umblă întotdeauna în aducerea aminte de Dumnezeu, adică despre Dumnezeu şi despre lucrurile lui Dumnezeu. Această amintire va întreţine simţirea pentru El, iar din una şi din alta, se va încălzi mereu râvna şi aceasta este viaţa.

110. În ce priveşte rugăciunea minţii fiţi cu băgare de seamă, ca în timpul necontenitei aduceri aminte de Dumnezeu, să nu uitaţi să aprindeţi şi frica de Dumnezeu plină de evlavie şi de dorinţa de a cădea în pulberea pământului înaintea feţei lui Dumnezeu, Care este un Tată milostiv, dar şi un Judecător neînfricoşat.
Deasa aducere aminte de Dumnezeu, neîntovărăşită de evlavie, toceşte şi ea simţământul fricii de Dumnezeu şi prin aceasta, îl lipseşte de acea lucrare mântuitoare pe care o are în sfera de acţiuni duhovniceşti şi pe care, fără ea, nimic nu poate produce.

111. Întrebaţi de rugăciune. Găsesc la Sfinţii Părinţi că, atunci când te rogi, trebuie să izgoneşti toate închipuirile din minte. Eu tocmai aşa mă silesc să fac, străduindu-mă să mă păstrez în încredinţarea că Dumnezeu este oriunde, este şi aici unde e gândul meu şi simţământul meu. Ca să scap cu totul de chinuri nu izbutesc, dar ele se evaporează din ce în ce mai mult.
Cred că este un termen, când ele vor dispare cu desăvârşire.

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul