Despre avva Anub

1
Povestea avva Ioan că avva Anub şi Pimen şi ceilalţi fraţi ai lor dintr-o mamă, ajunşi călugări la Sketis, când au venit mazachii şi s-a pustiit Sketis prima oară, au pribegit de acolo şi au mers în locul numit Terenuthis, până să vadă unde se vor sălăşlui. Şi au rămas acolo câteva zile într-un mic templu păgân. I-a spus avva Anub avvei Pimen:
– Fii bun tu şi fraţii tăi să ne tragem sufletul fiecare în parte şi să nu ne întâlnim unii cu alţii săptămâna asta.
– Cum vrei tu.
Şi aşa au şi făcut. În templu era o statuie de piatră pe care avva Anub o lovea cu pietre de dimineaţa când se scula, şi seara îi spunea: iartă-mă. Şi aşa a făcut toată săptămâna. Iar în ziua Sâmbetei s-au întâlnit şi i-a spus avva Pimen avvei Anub:
– Te-am văzut, avvo, în săptămâna aceasta aruncând cu pietre în obrazul statuii, şi cerându-i iertare; aşa face un om credincios?
– Pentru voi am făcut aşa. Când m-aţi văzut aruncând cu pietre în faţa ei, a vorbit sau s-a mâniat?
– Nu, zise avva Pimen.
– Şi când i-am cerut iertare, nu s-a înfuriat zicând: „nu te iert!“?
– Ba nu.
– Şi noi suntem şapte fraţi. Dacă vreţi să rămânem împreună, să fim ca statuia aceea, care nu-şi iese din fire, că o ocărăşte sau că o laudă cineva. Dacă nu vreţi, uite, templul are patru ieşiri, să meargă fiecare unde vrea.
Şi s-au aruncat ei la pământ, spunându-i avvei Anub:
– Cum vrei, frate, vom face, şi vom asculta ce ne spui.
Şi spunea avva Pimen: am rămas împreună toată viaţa noastră, lucrând după cuvântul bătrânului pe care ni-l spusese. El a pus pe unul din noi iconom, şi tot ce ne întindea mâncam, şi era cu neputinţă să zică unul dintre noi „adu-ne nouă altceva“ sau „asta nu vrem să mâncăm“. Şi aşa am petrecut toată vremea în linişte şi pace.

2
A spus avva Anub: de când s-a chemat numele lui Hristos asupra mea nu mi-a mai ieşit minciună din gură.