Au venit odată unii la avva Lukios la Enat, călugări din cei care se numesc euhitai, adică rugători. Şi i-a întrebat bătrânul:
– Ce lucraţi cu mâinile?
– Noi nu ne atingem de lucrare a mâinilor, ci, cum spune apostolul, ne rugăm neîncetat.
– Da’ nu mâncaţi?
– Ba da.
– Când mâncaţi, cine se roagă pentru voi? De dormit, nu dormiţi?
– Ba da.
– Şi când dormiţi, cine se roagă pentru voi?
Şi n-au mai ştiut ce să-i răspundă la acestea. Atunci el le spuse:
– Iertaţi-mă, dar nu faceţi cum spuneţi. Vă arăt eu, că lucrând cu mâinile mă rog neîncetat. Mă aşez cu Dumnezeu înmuind lujerii, şi împletind funie, zic „miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea“127(Psalm 50, 2.) – asta nu e rugăciune?
– Ba da.
– Atunci când lucrez toată ziua şi mă rog, fac şaisprezece bani, mai mult sau mai puţin. Din ei dau doi la poartă şi de ceilalţi mânc; şi cel care ia cei doi bani se roagă pentru mine când mânc sau când dorm, şi cu harul lui Dumnezeu mi se împlineşte ruga neîncetată.
Trimite prin e-mail
Printeaza
Adauga acest text in lista de recomandari:
| Lectura recomandata | ||
![]() |
![]() |
![]() |
| (Ne)lamuriri din Vechiul Testament | Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate | Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare |
