Despre avva Matoe

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

1
A spus : îmi pare mai bună munca uşoară şi care dăinuie, decât una obositoare de la început şi care se curmează curând.

2
A mai zis: cu cât se apropie omul de , cu atât se vede pe sine mai păcătos. Căci şi Isaia prooroc văzându-l pe , s-a numit pe sine becistnic şi necurat.

3
Mai zicea: când eram tânăr, îmi ziceam „poate fac ceva bun“; acum că am îmbătrânit, văd că nu am nici o faptă bună în mine.

4
A mai zis: nu ştie Satana ce patimă învinge sufletul. El seamănă, dar nu ştie dacă seceră. Gândurile curviei, ale ponegririi şi la fel celelalte patimi. Şi când vede sufletul înclinându-se spre o patimă, pe aceea o şi hrăneşte.

5
A venit un frate la şi i-a zis:
– Cum de schetioţii fac mai mult decât Scriptura iubindu-şi duşmanii mai mult decât pe ei înşişi?
– Eu unul nici pe cel care mă iubeşte nu-l iubesc ca pe mine însumi.

6
L-a întrebat un frate pe :
– Ce să fac dacă vine un frate la mine, şi e post, sau e dimineaţă? Că mă frământă asta.
– Dacă nu te frămânţi şi mânci cu fratele, bine faci. Dacă nu primeşti pe nimeni şi mânci, asta e voia ta.

7
A spus avva : am mers la avva Matóe şi întorcându-mă, i-am spus: vreau să trec pe la Chilii. El mi-a zis: îmbrăţişează-l din partea mea pe avva .
Ducându-mă la avva , i-am zis:
– Te îmbrăţişează .
– , „cu adevărat israelit, în care nu este vicleşug“161( 1, 47.).
După un an m-am dus iarăşi la şi i-am spus închinăciunea avvei . El mi-a răspuns: nu sunt vrednic de cuvântul bătrânului, dar să ştii, că atunci când vei auzi pe vreun bătrân slăvind mai mult pe aproapele decât pe sine, a ajuns la măsuri mari. Căci aceasta e desăvârşirea, a-l slăvi mai mult pe aproapele decât pe sine.

8
A spus : a venit un frate la mine şi mi-a spus că ponegrirea e mai rea decât curvirea. Eu i-am zis:
– Aspru cuvânt.
– Şi cum crezi că stau lucrurile?
– Ponegrirea e rea, dar se vindecă repede. Fiindcă bârfitorul se căieşte cel mai adesea, spunând „am vorbit de rău“. Însă curvia este moarte trupească.

9
S-a dus odată de la Raithú înspre părţile magdolilor, cu fratele lui. Atunci episcopul a pus mâna pe bătrân de l-a făcut preot. Pe când mâncau ei împreună, i-a zis episcopul:
– Iartă-mă, avvo; ştiu că nu vroiai acest lucru, dar am cutezat să fac aşa, ca să fiu binecuvântat de tine.
– Şi gândul meu voia puţin – îi zise bătrânul cu smerenie – dar mă mâhnesc că trebuie să mă despart de fratele care e cu mine. Că nu pot să fac toate rugăciunile singur.
– Dacă ştii că e vrednic, eu îl hirotonesc.
– Dacă e vrednic, nu ştiu; ştiu că e mai bun decât mine.
Şi l-a hirotonit şi pe el. Apoi s-au săvârşit amândoi, fără să se apropie de altar ca să facă liturghie. Bătrânul zicea: am încredere în , că nu voi avea osândă mare din pricina hirotoniei, devreme ce nu fac liturghie. Că hirotonia este a celor neprihăniţi.

10
A spus , că s-au dus trei bătrâni la , cel poreclit Kefalás, ca să-l întrebe un cuvânt. Bătrânul le spuse:
– Ce vreţi să vă spun? Cuvânt duhovnicesc sau trupesc?
– Duhovnicesc.
– Mergeţi, iubiţi truda mai mult decât odihna, şi dispreţul mai mult decât slava, şi a da mai mult decât a lua.

11
L-a întrebat un frate pe :
– Spune-mi un cuvânt.
– Du-te, roagă-te lui să-ţi dea jale în inimă şi smerenie, şi ia aminte pururea la păcatele tale, nu judeca pe alţii, ci pune-te mai prejos de toţi, nu te împrieteni cu băiat, nu avea cunoştinţă cu femeie, nici prieten eretic, curmează familiaritatea de la tine, stăpâneşte-ţi limba şi pântecele, ţine-te departe de vin, şi dacă vorbeşte cineva despre orice ar fi, nu te certa cu el, ci dacă vorbeşte bine, zi: „da“; dacă rău, zi: „tu ştii ce spui“. Şi nu te înfrunta cu el despre cele pe care le-a spus. Asta este smerenia.

12
L-a întrebat un frate pe :
– Spune-mi un cuvânt.
– Curmează de la tine orice ceartă în orice privinţă. Plângi şi tânguieşte-te, că sorocul se apropie.

13
L-a întrebat un frate pe :
– Ce să fac, că mă supără limba şi când ies printre oameni, nu o pot stăpâni, ci îi osândesc pentru tot lucrul bun şi-i mustru; ce să fac?
– Dacă nu poţi să o stăpâneşti, însingurează-te, că este neputinţă. Cel care şade cu fraţii nu trebuie să fie colţuros, ci rotund, ca să se rostogolească înspre toţi.
Şi apoi adăugă bătrânul:
– Nu din virtute stau singur, ci din slăbiciune; cei care ies în mijlocul oamenilor sunt puternici.

Cuvinte cheie, , , , , ,

Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail
Printeaza Printeaza

Adauga acest text in lista de recomandari:

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Lectura recomandata
(Ne)lamuriri din Vechiul Testament Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare

Lectura recomandata


Trupuri imateriale - reprezentari bizantine ale ingerilor