Patericul egiptean

Despre avva Moise

1
Era odată foarte îmboldit spre curvie avva Moise, şi nemaiputând să şadă în chilie, s-a dus şi l-a înştiinţat pe avva Isidor. Şi avva l-a îndemnat să se întoarcă în chilia lui. El n-a primit, zicându-i: nu izbutesc, avvo. Luându-l cu el, l-a suit pe casă şi i-a zis: ia aminte spre apus. El se uită, văzând sumedenie de diavoli, zvârcolindu-se şi făcând larmă ca să se războiască. Atunci avva Isidor îi zise iar: uită-te şi spre răsărit. Iar el căută şi văzu o puzderie de sfinţi îngeri slăviţi. Atunci avva Isidor îi zise: uite, ei sunt cei trimişi sfinţilor de la Domnul spre ajutor. Cei dinspre apus sunt cei care se luptă cu ei, dar cei mai mulţi sunt cei cu noi. Şi astfel a mulţumit avva Moise lui Dumnezeu, a prins curaj, întorcându-se la chilia lui.

2
Un frate a greşit odată la Sketis, şi s-a făcut adunare, au trimis şi după avva Moise, dar el nu voia să vină. Atunci a trimis preotul după el, să-i spună: vino, că te aşteaptă lumea. El se ridică şi veni. Luă atunci un coş ciuruit plin cu nisip, pe care îl căra în spate. Ceilalţi, ieşindu-i în întâmpinare, îi spuseră:
– Ce e asta, părinte?
– Păcatele mele se scurg dinapoia mea şi nu le văd, şi am venit eu azi să judec păcatele altora.
Ei au ascultat, nezicând nimic fratelui, şi îl iertară.

3
S-a făcut altădată adunare la Sketis, iar fraţii, dorind să-l încerce, îl dispreţuiau, zicând:
– Ce caută şi negrul ăsta printre noi?
El ascultă în tăcere. Înainte de a se despărţi, i-au zis:
– Avvo, nu te-ai tulburat deloc adineaori?
– Ba da, dar n-am zis nimic.

4
Se spunea despre avva Moise, că l-au făcut cleric, şi i-au pus epitrahilul. Atunci arhiepiscopul i-a spus:
– Iată că te-ai făcut cu totul alb, avva Moise!
– Oare pe dinafară, înalt-prea-sfinţite,152(kyrie papa literal „domnule papă“.) sau şi pe dinăuntru?
Arhiepiscopul, voind să-l încerce, le spuse clericilor: când va intra avva Moise în altar, goniţi-l şi urmăriţi-l, ca să auziţi ce zice. Bătrânul intră, şi ei l-au sfădit, zicând:
– Ieşi afară, ţigane153(literal „etiopianule“. Am preferat un apelativ local pentru a sublinia bruscheţea jignitoare a adresării.)!
El ieşi, zicându-şi: bine ţi-au făcut, cioară tuciurie! Ce cauţi cu oamenii, tu care nu eşti om?

5
S-a dat odată poruncă la Sketis: postiţi (nemâncând) săptămâna aceasta. Din întâmplare au venit fraţi din Egipt la avva Moise, iar el le făcu niţică fiertură. Văzând vecinii fumul, le ziseră clericilor:
– Iată că Moise a încălcat porunca gătindu-şi.
– Când vine vorbim noi cu el.
Sâmbătă, clericii, ştiind marele trai154(politeia, „fel de trai“, în traducerea veche „petrecerea“.) al avvei Moise, i-au zis dinaintea mulţimii: avva Moise, ai călcat porunca oamenilor, şi ai păzit-o pe cea a lui Dumnezeu.

6
A venit un frate la Sketis la avva Moise, cerând cuvânt de la el. Bătrânul îi zise: du-te, şezi în chilia ta şi chilia te va învăţa pe tine toate.

7
A zis avva Moise: cel care fuge de lume seamănă cu strugurele copt, iar cel dintre oameni, cu agurida.

8
A auzit odată cârmuitorul (locului) de avva Moise şi a venit la Sketis să-l vadă. Atunci nişte bătrâni i-au dat de ştire şi s-a dus să fugă în luncă. L-au întâlnit (cei care-l căutau) şi i-au zis:
– Spune, bătrâne, unde e chilia avvei Moise?
– Ce vreţi de la el? E nebun.
Cârmuitorul merse la biserică, spunându-le clericilor: am auzit de avva Moise, şi am venit să-l văd; atunci ne-a ieşit în cale un bătrân care mergea în Egipt, şi l-am întrebat unde e chilia avvei Moise. El ne-a răspuns: „ce vreţi de la el? că e nebun“.
Auzind clericii, i-au zis mâhniţi:
– Cum arăta bătrânul care a vorbit aşa despre sfânt?
– Zdrenţăros, înalt şi tuciuriu.
– El e avva Moise, şi v-a spus aşa ca să nu vă întâlniţi cu el.
Apoi a plecat cârmuitorul, folosindu-se mult.

9
A spus avva Moise la Sketis: dacă păzim poruncile părinţilor noştri, vă chezăşuiesc eu în faţa lui Dumnezeu că nu vor veni barbarii aici. Dacă nu le vom păzi, locul acesta are să se pustiască.

10
Şezând odată fraţii cu el, le spuse:
– Iată că azi vin barbarii la Sketis, fugiţi sau le ţineţi piept.
– Tu nu fugi, avvo?
– Eu de atâţia ani aştept ziua aceea, în care să se împlinească cuvântul Domnului Isus, care zice „toţi cei care iau sabia, de sabie vor pieri“155(Matei 26, 52. Ediţia greacă adaugă şi comentariul „Moise, înainte de a fi monah, fusese tâlhar.“).
– Nici noi nu fugim, ci murim cu tine.
– Nu e treaba mea; să-şi caute fiecare de ale lui.
Erau şapte fraţi şi le spuse: iată că barbarii se apropie de poartă. Atunci aceia au intrat, omorându-i. Unul dintre ei s-a ascuns după o grămadă de funie împletită, şi a văzut pogorându-se şapte cununi şi încununându-i.

11
L-a întrebat un frate pe avva Moise:
– Văd un lucru în faţa mea şi nu pot să-l apuc.
– Dacă nu ajungi mort ca cei înmormântaţi, nu poţi să-l apuci.

12
A spus avva Pimen, că un frate l-a întrebat pe avva Moise în ce fel omul se face mort faţă de aproapele său. Bătrânul i-a spus: dacă nu-şi pune omul în inimă că de trei zile e în mormânt, nu ajunge la cuvântul acesta.

13
Se spunea despre avva Moise la Sketis, că, atunci când avea să ajungă la Petra, a ostenit de drum şi şi-a zis: cum pot să-mi adun apă aici? Şi a auzit o voce care i-a zis: intră înăuntru şi nu te îngriji de nimica. Aşa că a intrat. Şi au venit la el câţiva părinţi, şi nu avea decât un ulcior cu apă. El le-a făcut puţină linte, şi apa s-a sfârşit. Bătrânul era necăjit, intra şi ieşea rugându-se lui Dumnezeu. Atunci un nor de ploaie a venit deasupra de Petra şi i-a umplut toate ulcioarele. Mai târziu l-au întrebat (ceilalţi):
– Spune-ne, de ce intrai şi ieşeai?
– Mă judecam cu Dumnezeu: „m-ai adus aici şi iacătă, apă n-am, ca să bea robii Tăi.“ De asta intram şi ieşeam rugându-mă lui Dumnezeu, până ne-a trimis apă.

14
A spus avva Moise, că omul trebuie să moară faţă de aproapele său, ca să nu-l judece întru ceva.

15
A zis iarăşi: omul trebuie să moară faţă de toată fapta rea, înainte de a ieşi din trup, ca să nu facă rău nimănuia.

16
A mai zis:
– Dacă omul nu are în inima sa că e păcătos, Dumnezeu nu-l ascultă.
– Ce înseamnă „are în inimă că e un păcătos“? a întrebat un frate.
– Dacă cineva îşi duce păcatele sale, nu le vede pe cele ale aproapelui.

17
A zis tot el:
– Dacă nu se potrivesc156(symphôneô, a se armoniza, a se simfoniza.) fapta cu rugăciunea, în zadar se osteneşte omul.
– Ce este potrivirea faptei cu rugăciunea? a întrebat un frate.
– Să nu le mai facem pe acelea pentru care ne rugăm. Că atunci când omul îşi leapădă voile sale, atunci se împacă Dumnezeu cu el şi îi primeşte rugăciunea.

18
L-a întrebat un frate:
– Cine-l ajută pe om la toate?157(Dialog apocrif, în stil forţat şi tezist.)
– Dumnezeu e cel care-l ajută; că este scris „Dumnezeu este scăparea şi puterea noastră, ajutor în necazurile care ne împresoară158(Psalmi 45, 1.).
– Şi posturile şi privegherile pe care le face omul, ce sunt?
– Ele fac sufletul să se smerească; fiindcă e scris „vezi smerenia şi osteneala mea, şi şterge toate păcatele mele“159(Psalmi 24, 18.). Dacă sufletul va da roadele acestea, se va îndura Dumnezeu către el pentru ele.
– Ce să facă omul la toată încercarea care vine peste el sau la tot gândul vrăjmaşului?
– Trebuie să plângă dinaintea bunătăţii lui Dumnezeu ca să-l ajute, şi se va linişti curând, dacă i se roagă cu cunoştinţă, căci e scris „Domnul e ajutorul meu; ce-mi va face mie omul?“160(Psalmi 117, 6.).
– Iată că un om îşi bate robul pentru o greşeală. Ce să facă robul?
– Dacă va fi rob bun, să zică „ai milă de mine, am greşit“.
– Şi altceva nimic.
– Nu. De îndată ce ia vina asupra lui şi spune „am greşit“, îndată stăpânul lui are milă de el. Desăvârşirea tuturor acestora este să nu-ţi judeci aproapele. Când mâna Domnului a ucis tot întâiul născut din ţara Egiptului nu era casă fără mort.
– Ce tâlc are asta?
– Când luăm aminte la păcatele noastre, nu mai vedem păcatele aproapelui. Că e o nebunie ca omul care are un mort, să-l lase şi să meargă să-l plângă pe al aproapelui. A muri faţă de aproapele înseamnă a-şi purta păcatele şi a nu avea grija nimănui, că e bun sau rău. Nu fă rău nimănui, nu gândi rău în inima ta faţă de nimeni, nu dispreţui pe nimeni care face rău, nici nu te bucura cu cel care face rău aproapelui tău; nu vorbi de rău pe nimeni, ci zi „Dumnezeu îl cunoaşte pe fiecare“, nu te lăsa înduplecat de bârfitor, nici nu te bucura de bârfa lui, nici nu urî pe cel care-şi ponegreşte aproapele. Asta înseamnă să nu judeci.
Nu avea duşmănie cu nimeni şi nu păstra ură în inima ta. Nu-l urî pe cel care are o duşmănie cu aproapele său. Asta este pacea. Îndeamnă-te spre toate acestea: pentru puţină vreme este truda şi pentru veşnicie odihna, cu harul lui Dumnezeu Cuvântul. Amin.