Despre avva Pistós

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Povestea 282(Sau „povestea un avvă de încredere“, pistós însemnând „de încredere“.): am plecat şapte pustnici la , care locuia la , şi l-am rugat să ne spună un cuvânt. El ne-a zis:
Iertaţi-mă, eu sunt un om prost. M-am dus însă la şi la avva Athré. era bolnav de optsprezece ani, şi le-am cerut iertăciune, să-mi spună un cuvânt. Iar mi-a spus: ce să-ţi spun? Du-te şi fă ce vezi. este al celui râvnitor283(tou pleonektountos), adică al celui care se sileşte pe sine întru toate.
şi avva Athré nu erau din acelaşi ţinut, dar era mare pace între ei, până şi-au dat duhul. Era mare ascultarea avvei Athré şi multă smerenia avvei Or. Am petrecut câteva zile la ei, urmărindu-i, şi am văzut o mare minune pe care o făcuse avva Athré. Cineva le adusese un peştişor, şi avva Athré voia să-l facă bătrânului. Ţinea cuţitul să taie peştele, şi l-a chemat , iar el a lăsat cuţitul în mijlocul peştelui şi nu l-a tăiat până la capăt. Eu m-am minunat de marea lui ascultare, că nu spusese „ai răbdare până tai peştele“.
Eu i-am zis avvei Athré:
– Unde ai aflat ascultarea aceasta?
– Nu e a mea, ci e a bătrânului.
Şi m-a luat, zicându-mi: hai să vezi ascultarea lui.
Apoi a gătit peştele, stricându-l înadins, apoi l-a adus bătrânului, care a mâncat fără să spună nimica. El i-a zis:
– E bun, bătrâne?
– E foarte bun.
După asta i-a mai adus puţin, foarte bun, şi i-a zis:
– L-am stricat, bătrâne.
– Da, l-ai stricat puţin.
Apoi îmi spuse mie avva Athré: vezi că ascultarea este a bătrânului?
Şi m-am dus de la ei, şi am păzit, după puterile mele, ceea ce văzusem la ei. Acestea le spunea fraţilor .
Unul dintre noi l-a rugat:
– Fii bun, spune-ne şi tu un cuvânt.
– Cel care urmăreşte neîncetat284 (katehôn) să fie nebăgat în seamă, cu ştiinţă, împlineşte toată Scriptura.
Apoi i-a zis altul dintre noi:
– Ce înseamnă înstrăinarea, părinte?
– Taci şi spune-ţi „nu e treaba mea“, oriunde te-ai duce – aceasta e înstrăinarea.

Cuvinte cheie, , , , , ,

Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail
Printeaza Printeaza

Adauga acest text in lista de recomandari:

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Lectura recomandata
(Ne)lamuriri din Vechiul Testament Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare

Lectura recomandata


Trupuri imateriale - reprezentari bizantine ale ingerilor