Despre avva Sisoe

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

1
Un frate nedreptăţit de alt frate s-a dus la şi i-a spus:
– Am fost nedreptăţit de cutare frate şi vreau să-mi fac dreptate312(ekdikêsai) singur.
Bătrânul îl rugă:
– Nu, fiule; mai bine lasă-i lui răzbunarea313(ekdikesis).
– Nu mă voi linişti până când nu-mi voi face dreptate.
– Să ne rugăm, frate.
Bătrânul se ridică şi zise:
– Doamne, nu mai avem nevoie de tine să te îngrijeşti de noi, că ne facem noi dreptate singuri.
Auzind fratele acestea, căzu la picioarele bătrânului, zicând:
– Nu mă mai judec cu fratele, iartă-mă, avvo.

2
Un frate l-a întrebat pe :
– Ce să fac, că atunci când mă duc la biserică se face adesea ospăţ314(agapê. În traducerea veche „pomană“, termen care se referă doar la pomenirile morţilor.) şi (fraţii) mă ţin cu sila?
– Greu lucru.
Atunci zise , ucenicul lui:
– Dacă e întâlnire sâmbăta sau duminica şi bea fratele trei pahare, nu sunt multe?
– Dacă nu e Satana, nu sunt multe.

3
I-a zis ucenicul avvei Sisoe:
– Părinte, ai îmbătrânit, să mergem de acum aproape de lumea locuită.315( oikoumenê, „lumea locuită“, în opoziţie cu eremos, deşertul.)
– Să mergem acolo unde nu este femeie.
– Şi unde altundeva nu este femeie, decât în pustie?
– Atunci du-mă în pustie.

4
Adesea îi zicea ucenicul avvei Sisoe:
– Avvo, ridică-te să mâncăm.
– N-am mâncat, fiule?
– Ba nu, părinte.
– Dacă n-am mâncat, adă să mâncăm.

5
A zis odată cu sinceritate316(parrhesia. Sens conjectural.): crede-mă317(tharsei. Sic.), uite, sunt treizeci de ani de când nu mă mai rog lui pentru păcate, ci mă rog aşa: „Doamne Iisuse, apără-mă de limba mea!“ Şi până azi, cad zi de zi din pricina ei şi păcătuiesc.

6
Un frate îi spuse avvei Sisoe:
– De ce nu se depărtează patimile de mine?
– Uneltele318(ta skeuê „lucrurile“.) lor sunt în tine; dă-le arvuna lor şi se duc.

7
Şedea odată în muntele avvei , şi, fiindcă slujitorul lui întârzia, n-a văzut pe nimeni vreme de zece319(şase, în alte ediţii, mai plauzibil) luni. Umblând pe munte, văzu un faranit care vâna sălbăticiuni, căruia îi zise:
– De unde vii şi de cât timp eşti aici?
– Zău, avvo, de unsprezece luni sunt în acest munte şi n-am văzut alt om, afară de tine.
Auzind acestea bătrânul, intră în chilie şi zise, lovindu-se: uite, Sisoe, ai crezut că ai făcut cine ştie ce şi nici măcar ca mireanul acesta n-ai făcut!

8
S-a făcut liturghie320(prosforá) în muntele avvei , şi s-a nimerit şi un burduf de vin. Unul dintre bătrâni luă un ulcioraş şi un pahar, aducându-i şi avvei Sisoe, şi-i dădu de bău. La fel şi al doilea (pahar), şi primi. I-a mai dat şi al treilea, dar n-a primit, zicând: opreşte, frate, nu ştii că e al Satanei?

9
A venit unul din fraţi la , la muntele avvei . Pe când vorbeau, îi zise avvei Sisoe:
– N-ai ajuns de acum la măsura avvei , părinte?
– Dacă aveam unul din gândurile avvei , m-aş fi făcut cu totul ca focul; dar ştiu pe cineva care cu osteneală îi poate purta gândul.

10
A venit odată unul dintre tebani la , vrând să se călugărească. Bătrânul l-a întrebat dacă are pe cineva în lume. El spuse:
– Am un fiu.
– Mergi, aruncă-l în Râu, şi atunci te vei călugări.
Când el se duse să-l arunce, bătrânul trimise un frate să-l oprească. Fratele spuse:
– Opreşte, ce faci?
– Avva mi-a spus să-l arunc.
– După aia a spus să nu-l arunci.
Apoi îl lăsă, venind la bătrân, şi se făcu monah încercat pentru ascultarea lui.

11
Un frate l-a întrebat pe :
– Aşa îi bântuia Satana (şi) pe cei dinainte?
– Acum şi mai mult, fiindcă i se apropie sorocul şi se frământă.321(tarassetai, se zbuciumă.)

12
A fost ispitit odată , ucenicul avvei Sisoe, de către demon; bătrânul văzu că el căzuse; şi s-a ridicat, înălţându-şi mâinile la cer şi zicând:
– Doamne, vrei, nu vrei, nu te voi lăsa dacă nu-l vindeci.
Şi s-a vindecat curând.

13
Un frate l-a întrebat pe :
– Mă văd pe mine însumi, că gândul la este pururea cu mine.
– Nu e mare lucru, să ai gândul la ; e mare lucru să te vezi mai prejos de toată făptura. Acest lucrul călăuzeşte şi truda trupească spre smerenie.

14
Se spunea despre , că atunci când avea să se săvârşească, iar părinţii şedeau lângă el, i s-a luminat faţa ca soarele. Şi le spuse: iată avva a venit. Apoi după puţin timp: Iată ceata proorocilor a venit! Şi chipul i s-a luminat şi mai tare, şi zise: iată ceata apostolilor a venit. Iar chipul i s-a luminat de două ori mai tare, şi părea că vorbeşte cu unii. Bătrânii l-au întrebat:
– Cu cine vorbeşti, părinte?
– Iată că au venit îngerii să mă ia, şi-i rog să mă lase să mă mai pocăiesc puţin.
– N-ai nevoie să te pocăieşti, părinte.
– Ba, chiar ştiu că nici n-am început.
Atunci şi-au dat seama că este desăvârşit. Apoi dintr-o dată i s-a luminat iarăşi chipul ca soarele, şi toţi s-au înfricoşat. El le spuse:
– Priviţi, Domnul a venit şi zice: aduceţi-mi vasul322(Faptele Apostolilor 9, 15.) pustiului.
Şi îndată îşi dădu sufletul. Şi a fost ca un fulger, iar încăperea s-a umplut de mireasmă.

15
A venit avva Adelfie, episcopul oraşului Nilupolis, la , la muntele avvei . Şi când să plece, înainte de a porni la drum, le-a făcut de mâncare de dimineaţă; dar era post. Când au întins masa iată că bat fraţii. Îi zise ucenicului său: dă-le puţină fiertură, că sunt osteniţi.
Avva Adelfie îi spuse: lasă deocamdată, să nu spună că mâncă de cu dimineaţă.
Bătrânul n-a primit şi i-a zis fratelui: hai, dă-le.
Când văzură ei fiertura ziseră:
– Nu cumva aveţi oaspeţi? Nu cumva mâncă şi bătrânul cu voi?
– Ba da, îi zise fratele.
Atunci au început să se zbuciume şi să zică:
– să vă ierte, că l-aţi lăsat pe bătrân să mănânce acum! Nu ştiţi că se va chinui vreme de multe zile?
Episcopul i-a auzit şi şi-a cerut iertăciune bătrânului, zicând: iartă-mă, avvo, că am gândit omeneşte; tu însă ai făcut lucrul lui .
îi zise: dacă nu-l va slăvi pe om, slava oamenilor nu este nimic.

16
Au venit unii la ca să audă cuvânt de la el, şi nu le-a spus nimic, ci zicea mereu: iertaţi-mă.
Văzându-i coşurile, i-au zis lui , ucenicul lui:
– Ce faceţi cu coşurile astea?
– Le vindem ici şi colo.
Auzind, bătrânul zise:
– Şi Sisoe mâncă de ici şi colo.
Auzind ei, s-au folosit foarte şi au plecat cu bucurie, dumeriţi323(oikodomêthentes „edificaţi, lămuriţi“) de smerenia lui.

17
L-a întrebat avva Ammon al Raïtului pe :
– Când citesc Scriptura, gândul meu vrea să alcătuiască o cuvântare frumoasă324(filokalêsai „a stiliza“.), ca să am dacă sunt întrebat.
– Nu e nevoie, ci să-ţi dobândeşti din curăţia cugetului şi înseninarea325(to amerimnein, lipsa de griji.), şi cuvântarea.

18
A venit odată un mirean cu fiul lui la , în muntele avvei . Şi pe drum s-a întâmplat că a murit fiul lui, dar nu s-a frământat, ci l-a luat cu credinţă la bătrân şi a căzut cu fiul lui, ca şi cum ar fi făcut o metanie, ca să primească binecuvântarea bătrânului. Tatăl se ridică, lăsând copilul la picioarele bătrânului, şi ieşi. Bătrânul, crezând că-i face metanie, îi zise: ridică-te, ieşi afară – că nu ştia că murise. Şi îndată s-a ridicat şi a ieşit. Când l-a văzut tatăl său, a fost uluit326(exestê, de la existêmi, a fi năucit, a fi stupefiat.), şi intră, închinându-se bătrânului şi spunându-i ce se întâmplase. Auzind, bătrânul s-a mâhnit, fiindcă nu voia să se întâmple aşa. Ucenicul lui i-a poruncit (omului aceluia) să nu-i spună nimănui, până la moartea bătrânului.

19
Trei bătrâni au venit la , auzind despre el. Primul i-a spus: părinte, cum pot să mă mântui de râul cel de foc?327(Daniel 7, 10.) El nu-i răspunse. Al doilea îi zise: părinte, cum pot să mă mântuiesc de scrâşnirea dinţilor328(Matei 8, 12.) şi de viermele cel neadormit?329( 9, 48.) Iar al treilea îi spuse: părinte, ce să fac, că gândul la întunericul cel din afară330(Matei 8, 12.) mă omoară? Bătrânul le răspunse: eu nu mă gândesc la nici unul din acestea; fiind milostiv331(fileusplanhnos), nădăjduiesc că-i va fi milă de mine.
Auzind cuvântul acesta bătrânii plecară amărâţi. Bătrânul, nevrând să-i lase să plece amărâţi, le zise: fericiţi sunteţi, fraţilor, şi vă pizmuiesc. Primul dintre voi a pomenit despre râul de foc şi al doilea despre Tartar şi al treilea despre întuneric. Dacă cugetul vostru stăruie în acest gând332(mnêmê, amintire.), e cu neputinţă ca să păcătuiţi. Ce să fac eu, care am inima atât de împietrită, încât nu mă lasă nici să mă gândesc că este pedeapsă pentru oameni, şi de asta păcătuiesc în fiecare ceas?
Ei îi făcură metanie, zicând: precum am auzit, aşa am şi văzut333(Psalm 47, 9.).

20
L-au întrebat unii pe :
– Dacă va cădea un frate, nu are nevoie să se pocăiască un an?
– Aspru cuvânt.
– Dar şase luni?
– E mult.
– Până în patruzeci de zile?
– E mult.
– Atunci cât? Dacă ar cădea un frate şi se face curând ospăţ334(agapê, „agapă“, în traducerea veche „pomană“), să vină şi el la ospăţ?
– Nicidecum. Are însă nevoie să se pocăiască câteva335(oligas, puţine.) zile. Am încredere în , că dacă un asemenea om se pocăieşte din tot sufletul, şi în trei zile îl primeşte .

21
Mergând odată la , au venit la el mireni ca să-l vadă. Şi vorbind ei multe, nu le-a răspuns. La urmă unul dintre ei le zise:
– De ce-l supăraţi pe bătrân? Nu mănâncă, de aceea nici nu poate să vorbească.
– Eu când am nevoie, mănânc – le răspunse bătrânul.

22
L-a întrebat avva pe :
– În câtă vreme trebuie omul să-şi taie patimile?
– Răspăsurile vrei să le ştii?
– Da.
– În ce ceas îţi vine patima, îndată tai-o.

23
Un frate l-a întrebat pe cel din Petra despre trai336(politeia, mod de viaţă.). Bătrânul îi spuse:
– A zis Daniel „mâncăruri alese n-am mâncat“337(Daniel X, 3. Artos epithymiôn, literal „pâinea dorinţelor“. Ebr. lehem hamudot.).

24
Se spunea despre că încuia totdeauna uşa când şedea în chilie.

25
Au venit odată arieni la , în muntele avvei , şi au început să ponegrească ortodoxia. Bătrânul nu le răspunse nimic; îl chemă însă pe ucenicul său, zicându-i: , adu-mi cartea sfântului şi citeşte-o.
Ei tăcură, iar erezia lor fu dată în vileag. Şi i-a petrecut cu pace.

26
A venit odată avva Ammun de la Raithú la , ca să-l vadă pe . Şi văzându-l amărât că părăsise pustia, îi zise:
– De ce eşti amărât, avvo? Ce-ai fi putut face de acum în pustie, că ai îmbătrânit?
Bătrânul se uită aspru la el, zicându-i:
– Ce vorbeşti, Ammun? Nu-mi ajungea fie şi numai slobozenia gândului în pustie?

27
Şedea odată în chilia lui. Când bătu ucenicul lui, bătrânul îi strigă: fugi, , acum n-avem vreme aici!338(arti ou sholazei ta ôde, literal „acum n-au răgaz cele de aici“ poate cu sensul *acum aici avem treburi urgente.)

28
Un frate l-a întrebat pe :
– Cum de ai plecat de la , unde erai cu , şi ai venit să şezi aici?
– Când a început să fie îmbulzeală la , auzind eu că s-a săvârşit avva , m-am ridicat şi am venit aici la munte. Şi găsind locul de aici paşnic, m-am aşezat vremelnic aici.
– De câtă vreme eşti aici?
– De şaptezeci şi doi de ani.

29
A zis : dacă se îngrijeşte cineva de tine, nu trebuie să-i porunceşti.

30
L-a întrebat un frate pe :
– Dacă drumeţim şi călăuzul ni se rătăceşte, să-i spunem?
– Nu.
– Atunci să-l lăsăm să ne rătăcească?
– Ce, o să iei bâta să-l baţi? Ştiu nişte fraţi care călătoreau, şi călăuzul lor s-a rătăcit noaptea. Erau doisprezece, şi ştiau toţi că rătăceau, însă fiecare se înverşuna să nu vorbească. Când s-a făcut ziuă, cunoscând călăuzul lor că rătăcise drumul, le spuse „iertaţi-mă că m-am rătăcit“. Atunci toţi îi spuseră „şi noi ştiam, dar am tăcut“. Auzind, el s-a minunat şi a zis că până la moarte se înfrânează fraţii să nu spună. Şi l-a slăvit pe . Iar lungimea căii din care s-au rătăcit era de doisprezece mile.

31
Au venit odată sarazini şi l-au dezbrăcat pe şi pe ucenicul lui. Atunci ei au ieşit în pustie să găsească ceva care să se poată mânca, iar bătrânul a găsit baligi de cămilă, şi, sfărmându-le, a dat de grăunţe de orz în ele. Mâncă o grăunţă, şi pe cealaltă o ţinu în mână. Când veni fratele lui, îl găsi mâncând şi-i zise:
– Asta e dragoste, că ai găsit de mâncare şi mânci singur, iar pe mine nu m-ai chemat?
– Nu te-am nedreptăţit, frate, uite, partea ta am păstrat-o în mână.

32
Se spunea despre tebanul că locuia la Calamonul Arsinoei; în cealaltă lavră un bătrân era bolnav. Când auzi, se amărî. Fiindcă postea din două în două zile, şi era în ziua în care nu mânca, de cum auzi, îşi zise în gând: ce să fac? Dacă mă duc, nu cumva să mă silească fraţii să mânc. Dacă zăbovesc până dimineaţă, nu cumva bătrânul să moară. O să fac aşa totuşi, mă duc şi nu mânc.
Şi aşa se duse nemâncând, împlinind porunca lui şi fără să-şi lase traiul lui cel întru .

33
Povestea unul din părinţi despre cel din Calamon că odată, dorind să biruie somnul, s-a atârnat singur peste prăpastia din Petra; atunci a venit un înger care l-a dezlegat şi i-a spus să nu mai facă aşa, nici altora să nu le dea asemenea învăţ.

34
L-a întrebat unul dintre părinţi pe :
– Dacă şed în pustie şi vine vreun barbar dorind să mă omoare, şi-l birui, să-l omor?
– Nu, ci lasă-l lui . Orice ispită sau încercare339(peirasmos, ispită sau încercare.) i-ar veni omului, să zică: „din pricina păcatelor mele s-a întâmplat“, iar dacă (se întâmplă lucru) bun, „din iconomia340(oikonomia, „iconomie“ în traducerea veche, plan sau providenţă.) lui “.

35
Un frate l-a întrebat pe tebanul:
– Spune-mi un cuvânt.
– Ce pot să-ţi spun? Că citesc din şi mă întorc la cel Vechi.

36
Acelaşi frate l-a întrebat pe cel din Petra cuvântul pe care-l spusese tebanul. Iar bătrânul îi spuse: eu în păcat mă culc şi în păcat mă trezesc.

37
Se spunea despre tebanul, că atunci când se risipea adunarea, fugea în chilia lui. Alţii spuneau „are demon“; el însă făcea lucrul lui .

38
Un frate l-a întrebat pe :
– Ce să fac, avvo, că am căzut?
– Ridică-te iar.
– M-am ridicat şi am căzut iarăşi.
– Ridică-te iar şi iar.
– Până când?
– Până când vei fi luat sau în bine, sau în cădere; că în ce (stare) este găsit omul, în aceea şi pleacă (în lumea cealaltă).

39
Un frate îl întrebă pe un bătrân:
– Ce să fac, că mă amărăşte lucrul mâinilor? Îmi place împletitul, dar nu pot să-l fac.
– a zis să nu lucrăm lucrul care ne odihneşte.

40
A zis : caută-l pe şi nu căuta unde locuieşte.

41
A mai zis: ruşinea şi netemerea aduc adesea păcatul341(Adică şi timiditatea, şi opusul ei, obrăznicia.).

42
Un frate l-a întrebat pe :
– Ce să fac?
– Ceea ce cauţi, este tăcerea multă şi smerenia. Că e scris „fericiţi cei care stăruiesc în El“342(Isaia 30, 18. „Fericiţi cei care nădăjduiesc în El“ în traducerea sinodală.). Şi aşa vei putea să stai nedoborât343(stênai „a se ţine în picioare“.).

43
A spus :
– Fă-te neînsemnat, leapădă-ţi voia înapoia ta, fă-te fără griji, şi vei avea odihnă.

44
Un frate l-a întrebat pe :
– Ce să fac pentru păcate?
– „Fiecare dintre noi e ispitit de pofta lui însuşi“344(Iacov, 1, 14.).

45
Un frate l-a întrebat pe :
– Spune-mi un cuvânt.
– De ce mă sileşti să vorbesc zadarnic? Fă ce vezi.

46
S-a dus odată avva , ucenicul avvei Sisoe, cu o însărcinare, şi zile întregi n-a vrut să fie slujit de altul, zicând: să las pe altul decât pe fratele meu să se obişnuiască cu mine? Şi a răbdat osteneala, neprimind până s-a întors ucenicul lui.

47
Se spunea despre , că şedea odată şi a strigat cu glas tare: o, ce nenorocire!345(talaipôria, necaz, nenorocire, năpastă, suferinţă.)
Ucenicul îi zise:
– Ce ai, părinte?
– Caut un om cu care să vorbesc, şi nu găsesc.

48
A ieşit odată din muntele avvei , spre muntele cel depărtat al Tebaidei, şi s-a sălăşluit acolo. Acolo erau melitieni, care locuiau în Calamonul Arsinoei. Auzind unii că s-a dus la muntele cel depărtat, doreau să-l vadă, şi şi-au zis: ce să facem? În munte sunt melitieni. Ştim că pe bătrân nu-l vatămă, dar nu cumva ca noi, vrând să-l vedem pe bătrân, să cădem în ispita ereticilor.
Şi ca să nu se întâlnească cu ereticii nu s-au dus nici să-l vadă pe bătrân.

49
Se spunea despre că era bolnav, şi, cum şedeau bătrânii împrejurul lui, i-a vorbit cuiva. Ei i-au spus:
– Ce vezi, avvo?
– Îi văd pe unii venind spre mine, şi-i rog să mă mai lase să mă pocăiesc puţin.
– Şi dacă te lasă, vei mai putea de acum să-ţi foloseşti (timpul) pentru pocăinţă?
– Dacă nu mă pot pocăi, o să suspin puţin pentru sufletul meu, şi asta-mi ajunge.

50
Se spunea despre , că atunci când s-a dus la , s-a îmbolnăvit. Şi pe când şedea cu ucenicul lui în chilie, s-a auzit o bătaie în uşă. Bătrânul îşi dădu seama, zicându-i ucenicului său : spune-i celui care bate: „eu Sisoe la munte, eu Sisoe pe pat“.346(haradrion „pat, saltea, rogojină, aşternut“ sau haradra „vale, albie de râu“. Textul s-ar mai putea traduce „eu Sisoe la munte, eu Sisoe la vale“.)

51
I-a spus ucenicului său tebanul:
– Spune-mi ce vezi la mine, iar eu îţi voi spune ce văd la tine.
– Tu eşti bun la minte, dar cam aspru.
– Tu eşti bun, dar cam moale347(haunôs, „frivol, neserios, superficial“. Am păstrat termenul moale din traducerea veche pentru a conserva opoziţia aspru/moale.) la minte.

52
Se spune despre tebanul că nu mânca pâine; dar la sărbătoarea Paştelui i-au făcut metanie348(ebalon autô metanoian, „i-au cerut iertare“.) fraţii să mânce cu ei. El le răspunse:
– O să fac aşa, fie o să mânc pâine, fie din toate mâncărurile pe care le-aţi făcut.
– Mâncă doar pâine.
Şi aşa a făcut.

Cuvinte cheie, , , , , , , , , , , , , , , , ,

Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail
Printeaza Printeaza

Adauga acest text in lista de recomandari:

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Lectura recomandata
(Ne)lamuriri din Vechiul Testament Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare

Lectura recomandata


Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate