Fericitul Teodorit, luminătorul loparilor

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Originea. Educaţia. Tunderea. Ierodiaconia. Pelerinajul pe la mănăstiri. Întoarcerea. Propăvăduirea la lopari. Ieromonah. Egumen. Arhimandrit. Întemniţarea. Vizita la Ţarigrad. Sfârşitul.

 

Fiind de origine din , a plecat din casa părinţilor săi la mănăstirea Soloveţ şi, după un an, când abia împlinise 14 ani, a primit tunderea în monahism şi a fost rânduit sub ascultarea înţeleptului bătrân, părintele . a slujit în mănăstire 15 ani şi deprinzând multă înţelepciune duhovnicească, se întărea prin toate faptele cele bune. Atunci el a fost hirotonit, de arhiepiscopul Novgorodului, ca ierodiacon şi, petrecând încă un an cu bătrânul său, şi-a cerut de la el învoire ca să viziteze şi alte mănăstiri. Mai întâi de toate, el şi-a îndreptat paşii către preacuviosul Svirski, care l-a primit cu multă bucurie, adresându-i-se, când la întâmpinat, pe nume. După aceea, mergând şi pe la alte mănăstiri, s-a aşezat în mănăstirea Kirilo-Beloozersk, unde l-a întâlnit pe bătrânul Serghie şi pe alţi sfinţiţi părinţi.

 

Petrecând doi ani în mănăstirea Kirilovsk, el s-a retras în pustia care înconjoară această mănăstire, întâlnindu-l aici pe Porfirie, fostul stareţ al mănăstirii Serghiev între anii 1521–1534, pe , Ioasaf şi alţi pustnici cu o trăire aleasă, deacum îmbătrâniţi în ostenelile pustniceşti. Vieţuind aici aproape patru ani de zile, el a primit o scrisoare de la învăţătorul său duhovnicesc, prin care, acela, simţindu-şi sfârşitul apropiat, îl chema la sine. Nici greutăţile drumului şi nici distanţa cea mare nu l-au împiedicat pe să se întoarcă la sfătuitorul său, ca să-l îmbrăţişeze şi să-l sărute în cărunteţile lui sfinţite, ca apoi să-l slujească timp de un an până la fericitul lui sfârşit. După aceasta s-a hotărât să îmbrăţişeze misiunea de apostol, astfel că s-a îndreptat în delta râului Cola, în pământul loparilor sălbateci. El a cunoscut limba acestora încă de pe când se afla la mănăstirea Solovăţ, unde, aşa cum rezultă din viaţa preacuvioşilor şi , mulţi străini din vecinătate, precum ijorii, ciudii, , caianii, murmanii veneau în mănăstirea preacuvioşilor, se botezau şi se călugăreau.

 

erau cei mai întunecaţi dintre închinătorii la idoli. Ei se închinau la idoli din piatră, la lilieci, la şerpi şi la diferite reptile, mâncau ce era mai spurcat şi mai mizerabil, nu cunoşteau viaţa din sate şi oraşe, trăind în familii aparte. Aceştia erau oameni simpli la care sămânţa cuvântului dumnezeiesc ar fi putut aduce roade bune. a tradus câteva rugăciuni din slavonă în limba loparilor şi i-a învăţat adevărurile de credinţă. În această misiune de iluminare şi creştinare a loparilor, i-a venit în ajutor bătrânul . Timp de douăzeci de ani s-a ostenit în această lucrare sfântă. Plecând la Novgorod, el a fost hirotonit ieromonah şi a fost un timp oarecare duhovnicul mitropolitului; întorcându-se din nou la lopari, el a întemeiat o mănăstire, dar a fost silit de unii dintre călugări să părăsească mănăstirea, fiindcă nu se împăcau cu regulile aspre de vieţuire monahală întocmite de el. La plecarea lui a lăsat printre lopari aproape două mii de suflete botezate.

 

Plecând în regiunea Novgorodului, el a fost timp de doi ani egumen la o mănăstire. După aceea, fiind chemat la , a fost numit arhimandrit la mănăstirea Spaso-Eftimiev din Suzdal. În calitate de arhimandrit, a păstorit această mănăstire până în anul 1554. La uneltirile complicilor eretici ai lui Başkin, a fost întemniţat timp de doi ani în mănăstirea Kirilo-Beloozersc. Eliberat din închisoare, a petrecut câtva timp în mănăstirea din , de unde, în anul 1558, a fost chemat la şi trimis de ţarul Vasilievici cel Groaznic la patriarhul Ţarigradului, într-o misiune legată de problema încoronării. Întorcându-se din călătoria sa, a adus ţarului o epistolă de răspuns de la patriarh, pentru care i-au fost dăruiţi 300 de arginţi şi o şubă din piei de samur. Fiind neiubitor de argint, şi-a oprit numai 25 de arginţi şi când ţarul i-a trimis şuba, el a vândut-o, banii obţinuţi împărţindu-i săracilor, iar el retrăgându-se spre liniştire în mănăstirea Priluţk din gubernia Vologda. De aici a făcut două vizite loparilor creştinaţi de el.

 

După mulţi ani de nevoinţe şi osteneli duhovniceşti a adormit în pace somnul de veci la locul tunderii sale, în mănăstirea Solovăţ, şi a fost înmormântat în partea de sud a catedralei Schimbării la faţă. Deasupra mormântului s-a păstrat până în zilele noastre pe o lespede albă din piatră următoarea inscripţie: „Anul 7079 (1571), august în 17 zile s-a pristăvit robul lui , sfinţitul arhimandrit al mănăstirii Spaso-Eftimiev din Suzdal, călugărul sfinţit , tuns în monahism în Solovăţ“. Pentru misiunea lui de creştinare, Biserica i-a acordat titlul de fericit.

Cuvinte cheie, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail
Printeaza Printeaza

Adauga acest text in lista de recomandari:

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Lectura recomandata
(Ne)lamuriri din Vechiul Testament Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare

Lectura recomandata


(Ne)lamuriri din Vechiul Testament