EPILOG

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Într-o noapte oarecând, i-a poruncit patriarhului să iasă afară din cortul său şi i-a spus: «Priveşte la cer şi numără stelele, de le poţi număra!»
Şi noi acum îi spunem cititorului iubitor de : «Mergi la Peşteri şi numără-i pe cuvioşii de acolo, de vei putea să-i numeri». Să nu crezi că ei sunt numai atâţia, câţi sunt menţionaţi în cartea pe care acum o ţii în mână. Sunt cu mult mai mulţi. Nenumărate sunt sfintele moaşte care se odihnesc în peşterile de la Lavra! Şi dintre acestea puţine sunt acelea care aparţin părinţilor cunoscuţi şi vestiţi. Nu numai viaţa, dar nici numele celor mai mulţi părinţi care au trăit aici, nu sunt cunoscute până astăzi. Deoarece nenumăratele războaie, invaziile şi distrugerile pe care le-au cunoscut pământul rus au făcut să dispară orice dovadă istorică: cărţi, inscripţii, cataloage de nume etc….
Numai atotştiutorul cunoşte numărul sfinţilor asceţi ce s-au nevoit la (), de la , iar numele lor sunt scrise în cartea vieţii.
În paginile pe care le-aţi citit, am adunat toate informaţiile pe care ni le oferă cronicarii ruşi spre folosul sufletesc al creştinilor ortodocşi de pretutindeni şi spre cinstirea şi memoria cuvioşilor părinţi de la peşteri.

 

Aceluia care ne-a luminat să începem şi ne-a învrednicit să terminăm această lucrare, Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru , Începutul şi Sfârşitul tuturor, I se cuvin slava, cinstea şi neîncetata mulţumire, împreună şi Celui fără de început al Său Părinte şi Preasfântului, bunului şi de viaţă făcătorului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cuvinte cheie, , , , , , , ,

Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail
Printeaza Printeaza

Adauga acest text in lista de recomandari:

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Lectura recomandata
(Ne)lamuriri din Vechiul Testament Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare

Lectura recomandata


Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare