Pateric

NOTA ASUPRA EDITIEI

admin — Fri, 26 Sep 2008 07:57:10 +0000

Lucrarea de fata vede lumina tiparului pentru a doua oara în limba româna în Editura Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, initiativa apartinând Înalt Prea Sfântului Arhiepiscop Andrei. Ca orice carte si cea de fata a trecut prin faze diferite, fiecare având partea ei de greutati datorate pe de o parte manuscrisului care ne-a oferit un text greu de descifrat de catre culegator, iar pe de alta, lipsei unui al doilea manuscris dintr-o alta sursa, pentru a da posibilitatea compararii textelor. Cu toate acestea s-a cautat sa se asigure acuratetea textului cartii, fiind prezentat într-o forma placuta, accesibila tuturor.
În general, s-a respectat modul de prezentare a textului din manuscris, ajungându-se doar la schimbarea unor cuvinte pentru a asigura o mai buna întelegere a sensului frazei care este foarte bogat în continut, dar greu de perceput si asimilat, datorita profunzimii gândirii celui care l-a alcatuit.
Întrucât în manuscris au fost constatate frecvent cuvinte lamuritoare, închise în paranteze si având în vedere densitatea textului, pentru a usura cititul si întelegerea gândirii teologice adânci, am recurs la eliminarea parantezelor, lasând cuvintele explicative asa cum au fost în text.
Tinând, apoi, seama de faptul ca unele cuvinte nu încadrau cu caracterul duhovnicesc al lucrarii, am ajuns la îmbunatatirea si chiar înlocuirea unor cuvinte, pentru a face textul mai accesibil cititorilor, fara a-l „sminti“ pe cititor.
Date fiind citarile frecvente din unii parinti cu viata îmbunatatita, acestea au fost lasate asa cum au fost gasite si îndeosebi litera „Q“ des întâlnita, urmata de o cifra care indica citarea dintr-o lucrare sau alta a vreunui sfânt parinte, litera „Q“ – „Questio“ nefiind altceva decât cuvântul „întrebare“ în limba latina.
Pentru ca cititorul sa aiba la îndemâna ideea fiecarui paragraf notat cu numar, am cautat sa subliniez cu cursive fraza de început, care vrea sa-i sintetizeze continutul, restul fiind lamurit de ideea de baza.
De fapt aceasta idee este evidentiata si în Indicele si recapitularea cartii „Lucrarea mintii“, aici în plus, la fiecare idee rezumata, fiind prezentata si bibliografia, autorii si titlurile lucrarilor citate.
O problema care a fost evidentiata în text a fost si aceea a scrierii numelor si calitatii persoanelor de care se face amintire în lucrare. Dându-le cinstirea cuvenita, numele si rangurile acestora au fost scrise cu litera mare ca de exemplu: Sfintii Parinti; Sfântul Teofilact; Sf. Ciprian; Sfântul Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului etc.
Citarile facute din Sf. Scriptura le-au fost pastrate textele asa cum au fost în manuscris ca dealtfel si prescurtarile cartilor vechi si noutestamentare.
De se vor fi strecurat în lucrare unele greseli, rugam cititorii sa socoata ca nu cu rea vointa s-au facut acestea, ci se datoreaza slabiciunii firii noastre omenesti.
Cu toate acestea socotim ca lucrarea, prin continutul pe care-l are, va aduce în sufletele osârduitorilor întru cele duhovnicesti, un spor de evlavie si de îmbogatire sufleteasca si prin aceasta realizarea unei trairi în fagasul spiritualitatii ortodoxe traditionale.
Pr. Petru Plesa
Consilier cultural

CUVÂNT AL PARINTELUI IOAN CEL STRAIN catre UCENICII SAI

admin — Fri, 26 Sep 2008 07:56:44 +0000

Multumire Domnului Care în chipul acesta a binevoit catre noi.
Pentru a întari în chip temeinic mintea si inimile voastre în fata unirii nemijlocite a sufletelor cu Domnul si pentru ca sa nu slabeasca credinta voastra în Pronia cea dumnezeiasca a Lui, precum si nici în „strainul“ Sau pe care voi l-ati aflat într-un chip neînteles, pe calea care este aceea a mântuirii sufletelor Lui.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, va voi arata voua, deocamdata numai amintindu-va pe scurt, câteva semne si clipe razlete si atâta cât se poate strecura prin tâlcul scrisului.
Va marturisesc cu tarie despre lucrarea Proniei lui Dumnezeu care s-a savârsit si se savârseste cu mine, cât despre împlinirea milelor Sale dumnezeiesti, care se revarsa asupra noastra a tuturor acestora, cât si asupra acelora pe care Domnul înca îi va alege, pe cai nepatrunse si în chipuri asa de deosebite, ca drept uneltele Sale spre slava Sfântului Nume al Sau.
Fericiti sunt cei care nu s-au îndoit de mine saracul vostru parinte si duhovnic si care ma aflu „strain trimis“.
Nu eu ca faptura am ceva deosebit, fiind om cu însusiri ale firii si cu toate lipsurile, ci voia lui Dumnezeu care este minunata. Voia lui Dumnezeu m-a ales pe mine dincolo de vrednicie, ea ma calauzeste si ea salasluieste în mine, robul Sau.
Înca de pe când eram tânar, dumnezeiasca lucrare a Proniei a avut fata de inima mea si pe calea mântuirii mele m-a daruit cu binecuvântarea harica cea data prin mostenire. M-a daruit de asemenea cu un îndrumator duhovnicesc sub har, care avea o mare traire. Si iarasi, m-a daruit de-a dreptul cu spiritul Sau haric prea întelept si foarte tare, pe aceasta cale a pribegiei mele spirituale.
Despre aceasta v-am vorbit prin cuvânt viu de mai multe ori si cu amanunt si înca va voi mai arata.
Iata, înca noi „multe vom grai si nu vom ajunge, dar sfârsitul cuvintelor noastre este Domnul întru toate“, asa vorbeste, ca pentru acestea, fiul lui Sirah în Cartea întelepciunii (43, 31). Si el adauga atât de nimerit:
„Preamarindu-L, noi ce vom putea“?
Cu neputinta mea pururi îi voi multumi ca pe scara de suire a propasirii duhovnicesti El mi-a dat de atâtea ori adevaruri si întariri de har, atât de puternice!
Da, precum zice Împaratul Prooroc Solomon:
„Întelepciunea lui Dumnezeu este mai frumoasa decât soarele si decât orânduirea stelelor: daca o pui alaturi de lumina, o întrece“ (7, 29, Întelep.).
Dar prin cei slabi si nestiutori lucreaza puterea Sa. „Cât de maret este Numele Tau, Doamne“, zice psalmistul, „Prin gura nepriceputilor, prin gura copiilor si a pruncilor care sug, ai savârsit Tu lauda si puterea Ta“ (Ps.8, 2, 3).
Asa m-a daruit Domnul cu ceea ce se numeste „înmânarea harica a unei mosteniri duhovnicesti, precum si încredintarea conducerii spre mântuire a sufletelor oamenilor“.
Întorcându-ma înapoi sa vad întinderea strabatuta, iar eu sunt calatorul care umbla de 64 de ani prin aceasta viata, vad înapoi cum Domnul s-a grabit dintru început, prin alegerea Sa dumnezeiasca, sa toarne în inima mea o nebiruita dragoste de foc catre El.
Binecuvântez pe Domnul ca El s-a grabit sa umple înlauntrul meu si sa ma covârseasca cu milele Sale negraite. M-am smerit întru plinatatea acestor daruri care sunt mai presus de toate bunatatile pamântesti si pe care lumea si mintea omeneasca nu le pot patrunde.
Binecuvântez pe Domnul ca din anii cei dintâi m-a dus prin caile tainice pâna la izvoarele nesecate care revarsa cu îmbelsugare harul si pe care le pazeau batrânii Parinti în sihastrii, în munti sau unghere nestiute.
Binecuvântez pe Domnul, Care din pragul fraged al barbatiei a facut sa se topeasca la un loc în încaperea inimii mele tinere belsugul darurilor din care si acum traiesc si ma înnoiesc si pe care suferintele si trunchiatul drum al vietii mele totusi nu l-a pierdut, ci l-a pastrat cu grija si cu teama si a cautat sa nu-l împutineze. Ci, înca, dimpotriva duhovniceste vorbind, pot marturisi în chip neînsetat ca eu, smeritul, darul cel adevarat al Proniei, dincolo de slabiciunea mea, l-am facut partasit multora dintre acei care în chip sincer au cautat. Da, El singur S-a împartasit pe Sine întotdeauna tuturor acelor calatori ai calatoriei noastre pe care Domnul i-a adus pe felurite carari ale însasi vietii lor pamântesti, pentru potolirea setii sufletesti a lor.
Setea Domnului este necovârsita si prin nimic nu se poate umple, iar Domnul prin Darul Lui, cu cât se revarsa, cu atât mai mult creste si umple. Asa este.
Fie mila Domnului si Harul Domnului nostru Iisus Hristos cu voi toti. Amin!
Ioan, „parintele cel strein“

IV. ÎNDREPTAR CELUI LIPSIT DE ÎNDRUMATOR

admin — Fri, 26 Sep 2008 07:55:42 +0000

Povatuitor de nu vom putea însa afla, se cade atunci cu durere a cauta. Si numai de nu vei putea în nici un chip a-l afla, cheama pe Dumnezeu întru înfrângerea duhului tau si cu lacrimi, precum si înstrainarea, de la dragostea de lucruri si lepadându-te de toate si rugându-L mereu pe Acela, fa cum îti zic: Sa-ti fie mai întâi viata linistita, straina de orice griji desarte si în sine cu împaciuire fata de toti. Intrând apoi în camara ta, încuie-te pe tine însuti si sezând într-un ungher împlineste pe acestea pe care ti le spun:
Tu cunosti suflarea pe care noi o sorbim. Aceasta vazduh este. Iar organul prin care noi înfaptuim aceasta suflare nu este altceva decât inima. Inima ne este pricinuitoarea vietii si a fierbintelii noastre de trup.
Inima, prin urmare, trage spre sine duhul ca sa-si potoleasca prin rasuflare arsura din sine. Într-adevar, pentru ca viata sa dainuiasca este nevoie ca vapaia caldurii sa fie scazuta cu împreunarea racorelii: asa încât vazduhurile acestea – cel încins în adâncul inimii si cel racoros ce vine din afara – unul prin altul sa se potoleasca potrivindu-si astfel un stadiu prielnic de caldura care sa poata fi purtat.
Pricina acestei primeniri de vazduhuri, sau mai nimerit a zice, mijlocitorul ei, este plamânul, care fiind întemeiat de catre Ziditorul ales, asemenea unor foale, face sa intre si sa iasa aerul înconjurator.
În acest chip inima îsi are folosul, tragând spre ea prospetimea si dând afara arsita si pastreaza astfel credincios ordinea, rânduiala aceasta pentru care a fost ea rânduita spre statornicia fapturilor noastre vii.
Prin urmare tu, asezându-te jos, si linistindu-ti sufletul, aduna-ti laolalta mintea. Mâna-o launtric aceasta minte a ta, prin trecatoarea aceea anume a nasului, pe unde duhul dumnezeiesc al mintii patrunde în inima. Cu imbold aducând-o astfel pe aceasta, sileste-o sa se pogoare împreuna cu duhul sorbit acolo înlauntru.
Folosul îndeletnicirii acesteia este mare, fiindca venirea acestui oaspete întru tine, o vei simti ca pe o rodire negraita. Mintea, odata intrata aici, ceea ce urmeaza din aceasta nu poate fi decât înveselire si dulceata. Asemenea acelui barbat plecat de acasa si care daca se va întoarce din calatorie, nu va sti ce sa faca de bucurie fiindca s-a învrednicit sa-si vada copiii si sotia. Tot asa si mintea de se va împreuna cu sufletul se va umple de nepovestita desfatare si bucurie.
Tu, frate al meu, deprinde-ti dar mintea ta sa nu iasa de aici cu grabire si sârguitoare fa-ti inima ta, ca sa staruie într-o atâta de folositoare liniste si sa nu se învoiasca în nici un chip, ca tu sa te desprinzi de acolo.
Învinge primejdia începutului prin focul sufletului tau râvnitor de îmbelsugare. Deoarece astfel, semnele de plictiseala grozava si de temere ce se ivesc la început, din pricina acestei încuieri la launtrul mintii, precum si din oarecare alte strâmtori si ispite, le vei birui prin aceasta virtute viteaza.
Atunci, usoare si limpezi, dintr-odata se vor arata, de îndata de-ti vei agonisi astfel de obisnuinta. Sârguinta ta se va preschimba pe de-a-ntregul în îndulcire, asa încât nici una din dorintele tale nu va avea dragostea sa petreaca în zadarnicile risipiri din afara, fiindca într-adevar, Împaratia Cerurilor înlauntrul nostru este. Pe care Împaratie, prin rapirea cea de gând, – contemplarea adica – si cautând a o ajunge prin rugaciune curata ca ea sa-ti fie ceva propriu si vesnic al tau, atunci toate cele ce te împresoara din afara le vei socoti drept vrednice de scârba si urâte.
Cauta, prin urmare, numai asa precum ti-am spus, ca sa patrunzi la cea dintâi intrare si sa te silesti înlauntrul, sa te apropii de fundul cel mai adânc si mai tainuit al inimii tale.
Iar daca tu vei ajunge cu mintea ta acolo la locul pe care ti l-am descoperit tie, slava si multumita sa fie data! Preamareste-L si salta si Domnului da lauda! Si lipeste-te pe tine însuti cu totul de îndeletnicirea aceasta, staruind în ea fara contenire; iar ea te va învata pre tine si toate, toate celelalte pe care tu acum înca nu le stii din necunostinta ta.
Se cade însa ca tu sa stii înca si acestea:
Mintea ta daca a patruns la locul inimii, tu nu trebuie sa te pastrezi în tacere si încremenire, ci sa ai ca lucrare si neîncetata învatare a strigatului acesta: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine“ si pururea-pururi sa nu te curmi de la aceasta.
Fiindca, asa, cu aceasta neclintire în Dumnezeu, chemarea aceasta a ta, pastrându-ti mintea atintita si nevatamata, tu vei ridica vrajmasilor mântuirii tale orice nadejde de biruinta si vei ajunge ca întru liniste – neatinsa de asupririle lor – sufletul tau sa se bucure de o preafericita pace, suind din zi în zi mai mult în dragostea si dorirea Domnului.
Iar daca, o, fratele meu, potrivnic ostenelilor tale, tu nu vei izbuti sa patrunzi în tinutul inimii tale, dupa sfatul ce ti l-am dat, atunci fa înca tot ce ti-am spus si vei afla tot ceea ce cauti, Dumnezeu dimpreuna cu tine lucrând.
Tu stii ca puterea gânditoare, la tot omul, se afla în pieptul sau, fiindca buzele noastre când sunt pecetluite tacerii, noi înlauntru pieptului acolo gândim si ne chibzuim cu noi însine si rugaciuni rostim acolo si psalmi, precum si alte asemenea.
Pe aceasta putere cugetatoare, deci, dezleaga-o de tot gândul, – si aceasta o poti face daca vei voi – si singur acest lucru porunceste-i sa lucreze, adica sa-ti daruiasca tie mereu cuvintele: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma“. Si sileste-o pe ea, ca în loc de orie alta icoana de gânduri, numai pe acest chip sa-l tinteasca, strigând înlauntrul tau de-a pururi, numai zicerea aceasta.
Aceasta daca vei izbândi, fara îndoiala, prin toate straduintele voii tale, ti se va deschide tie intrarea inimii, cu strigarea aceasta si din adâncul ei, adânc al ostenelilor tale, tot asa cum prin „încercata noastra traire“ ni s-a facut cunoscuta si ne-a învatat si pe noi însine de a putea împartasi si altora.
Iar cu aceasta prea dulce si atât de dorita sârguinta a trezviei tale, ti se va adauga si tot alaiul virtutilor, dragostei, bucuriei, pacii, precum si celelalte prin care vei avea împlinite si toate cererile tale cele întru Iisus Hristos.
Cu care si Tatalui si împreuna si Duhului Sfânt, slava, putere, cinste si închinaciune înaltam, acum si pururea si în vecii vecilor,
Amin!

III. SI AU ZIS ASCULTATORII UCENICI

admin — Fri, 26 Sep 2008 07:54:43 +0000

Si au zis ascultatorii ucenici:
Din cele aduse pâna aici am putut afla, cum este trairea celor ce sunt placuti Domnului si ca este o anumita lucrare, care unita cu dragostea de Dumnezeu, libereaza sufletul de patimi într-un timp scurt, precum si despre ceea ce are trebuinta acel ce da lupta întru Hristos.
Da, de toate acestea noi nu ne mai îndoim acum, ci ne aflam încredintati despre ele.
Dar ne rugam înca a ne mai învata:

Întrebare:

Ce este luarea aminte si cum se învredniceste cineva a o afla pe ea?
Despre o astfel de lucrare suntem cu totul neînvatati.

Raspuns:

Întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce a zis: „Fara de Mine nu veti putea face nimic“.
Pe El chemându-L ajutor si împreuna lucrator, ma voi ispiti si eu dupa putinta mea, a va arata voua ce anume este aceasta luare aminte si cum, de va voi Dumnezeu, ea se va putea lucra de catre voi însiva.
Unii dintre sfinti au zis despre luarea aminte ca este paza mintii, iar altii pazirea inimii. Altii: trezvie, într-alt chip. Toate acestea însa, numai pe una si aceeasi arata. Asa precum cineva voind a spune ceva despre pâine, ar zice felie sau îmbucatura, asa sa întelegem si despre aceasta.
Asculta dar si tu si învata cu de-amanuntul ce este luarea aminte si care sunt deslusirile ei limpezi.
Luarea aminte este cugetarea curata spre pocainta adevarata.
Luarea aminte este sufletului chemarea cea de a doua oara.
Luarea aminte este urâciunea de lume si zalogul nezdruncinat al întoarcerii la Dumnezeu.
Luarea aminte este dezbracarea de pacat si însusirea din nou a virtutilor desavârsite.
Luarea aminte este ridicarea faradelegilor noastre si chezasia de neîndoielnica însotire cu Dumnezeu.
Luarea aminte este temelia dumnezeiestii vederi si înca mai vârtos pricinuitoarea acestei vederi. Prin ea, Dumnezeu descoperindu-si fata, se arata mintii în chip lamurit.
Luarea aminte este desturbarea mintii, sau mai curând statornicirea ei, cu care sufletul a fost daruit din mila lui Dumnezeu.
Luarea aminte spargere gândurilor este, într-un anume chip, precum si palat si visterie împarateasca a pomenirii de Dumnezeu si a bunurilor ce din ea ne vin.
Luarea aminte nascatoarea credintei este, precum si a dragostei.
Din pricina aceasta, cineva de nu va lua aminte la sine însusi, nu va putea sa îndure pre toate cele din afara ce se napustesc asupra lui si nici sa primeasca aceste amaraciuni cu bucurie si fara sa cada în apostazie. Fiindca nici unul din cei ce nu iau aminte la sine însusi nu va putea zice Domnului:
„Tu sprijinitorul si scaparea mea esti“! Si daca nu-si va pune scaparea în Cel Prea Înalt nu se va putea face nici primitorul Dragostei, întru cele dinlauntru ale inimii.
De aceea, acest îndreptar, aceasta prea mare dintru cele mari îndrumari, pentru cei multi si chiar pentru toti, se face mai ales prin rânduiala de dascal si învatatura.
Rar de tot sunt aceia ce au primit aceasta de-a dreptul, de la bunatatea lui Dumnezeu, fara vreo învatatura calauzitoare, numai din sila lucrarii si din fierbinteala credintei sale.
Iar ceea ce este rar, nu este lege!

Din Simeon Noul Teolog

admin — Fri, 26 Sep 2008 07:53:59 +0000

Îndrazneala aflat-a Lucifer dimpreuna cu toti diavolii sai, îndrazneala prin care a viclenit izgonirea omului prin neascultare, din Rai de la Dumnezeu; îndrazneala sa tulbure si sa munceasca partea cea cugetatoare a omului si noaptea si ziua – în chip gânditor, aceste întelese, – adica în vremea uscaciunii cât si în vremea plinatatii. Cugetul unuia, iar al altuia putin si înca al altuia cu toata puterea clatinându-l.
Împotriva acestor viclenii nu este alt chip de a fi întarit, fara numai prin de-a pururea pomenirea lui Dumnezeu.
Asadar, prin puterea Crucii de s-a pecetluit în inima dumnezeiasca Lui pomenire, mintea se va întemeia întru neclintire.
Spre aceasta dealtminteri tinteste si toata straduinta razboiului duhovnicesc, pe care fiecare crestin trebuie sa-l duca; adica, a se nevoi catre stadiul desavârsirii lui Hristos, iar de nu asa în zadar se lupta.
În acest razboi sta si toata pricina felurimii nevointelor si a întregii grele suferinte a ascezei pentru Dumnezeu.
Iar acestea toate sunt numai ca sa plece din cumpana îndurarilor Celui Bun si sa-i dea din nou spre slava cea dintâi si Hristos sa se pecetluiasca în partea lui cugetatoare – adica în latura sa duhovniceasca, asa cum Apostolul graieste si el: Fratilor, învatati-va dar dintru acestea – ca avem la îndemâna un mestesug, o maiestrie duhovniceasca, o anume metoda, care duce repede spre lucratorul ei la despatimire si la vederea lui Dumnezeu.
Sa fiti încredintati ca toata lucrarea cea din afara, precum frunzele pomului fara rod, asa este socotita înaintea lui Dumnezeu, iar tot sufletul, care nu are paza mintii se osteneste în zadar.
Sa ne pazim, prin urmare, ca nu cumva sa ne sfârsim viata fara rod si de prisos, sa ne caim apoi în vesnicie.

Din ale lui Ioan din Scurpantos

admin — Fri, 26 Sep 2008 07:53:23 +0000

Timp îndelungat si grea osteneala avem trebuinta la rugaciune, spre a afla întru statornicia netulburata a mintii pe acel alt cer din inima în care Hristos locuieste, asa precum Apostolul zice:
„Au nu va cunoasteti pe voi însiva bine, ca Hristos este în voi? numai, daca nu v-ati dovedit cumva nevrednici“ (II, Cor. XIII, 5).

Din cele ale lui Isaac Sirul

admin — Fri, 26 Sep 2008 07:52:54 +0000

Intra întru tainita ta cea mai dinlauntru si acolo vei descoperi s tainita cereasca.
Amândoua numai una si aceeasi sunt, printr-o aceeasi poarta într-amândoua patrunzi.
Scara acestei împaratii ceresti se afla tainuita înlauntrul tau si anume în suflarea ta.
Boteaza-te asa dar, pe tine însuti de pacate si afla-vei acolo, în adâncimea cea din suflet, scara pe care vei putea sa te înalti.

Din cele ale lui Diadoh de Foticeia

admin — Fri, 26 Sep 2008 07:52:27 +0000

Cel ce a ajuns sa locuiasca pururea întru inima sa, a iesit cu totul de la cele desarte ale vietii. Fiindca unul ca acesta umblând în duh nu poate sa mai fie cunoscut de dorintele trupesti.
El drumurile si le strabate prin cetatea virtutilor, având însasi aceste virtuti ca pre niste portari.
Iata de ce atunci uneltirile pe care diavolii le ridica asupra sa devin zadarnice.
Dreapta graire are sfântul ca uneltirile vrajmasilor se fac zadarnice când ne salasluim într-un anume fel, la adâncul inimii noastre si o pazim pe aceasta prin trezvie, în toata vremea cât petrecem acolo.
Dar iata, nu avem mai mult ragaz pentru destainuirea de fata, deoarece nazuim sa aducem rânduit si din toate celelalte ale sfintilor Parinti. De aceea, dupa ce aducem pomenire în scurt despre una sau alta, repede cuvântul ni se curma.

De la Macarie cel Mare

admin — Fri, 26 Sep 2008 07:51:57 +0000

Dreptarul de început, stapânitor asupra luptatorului celui din aria duhovniciei acesta este:
În inima intrând sa pornim razboi asupra satanei, sa-l urâm pe el si fara preget sa ne împotrivim înrâuririlor lui, batalie dând asupra-i.
Daca însa cineva îsi pazeste trupul sau de stricaciune si desfrânare numai dintr-o calauzire de afara, a celor ce se vad, dar la launtrul cu gândurile preacurveste si se desfrâneaza înaintea lui Dumnezeu, nimic nu foloseste din acestea, trupul sau, chiar pastrându-si-l feciorelnic.
Fiindca este scris: „Oricine se uita la femeie poftindu-o pe ea, a si preacurvit cu dânsa în inima sa“ (Matei, V, 28).
Este o desfrânare pe care cu trupul o împlinim; dar mai este o alta desfrânare pe care o desavârsim cu sufletul, când acesta s-a unit cu satana.
Ar parea aici ca acest parinte preamarit se rosteste ca împotriva celor ce înca mai sus aduse de catre Avva Isaia. Dar nu este asa. Fiindca si el ne porunceste asa precum însusi Dumnezeu o cere; trupurile sa le pazim de la toata întinarea.
Dar el nu numai curatenia trupului o cauta, ci si pe cea a cugetelor si asa pornind de la poruncile Evangheliei, tot întru acestea ne statorniceste.

Din cele ale lui Avva Isaia

admin — Fri, 26 Sep 2008 07:51:19 +0000

Când cineva s-a despartit pe sine de calea cea de-a stânga care duce la pierzare si si-a descoperit cu limpezime toate pacatele pe care le-a facut fata de Dumnezeu, prin aceasta nu-si poate vedea totusi, pe deplin, pacatele si nici seama nu-si poate da despre toata rautatea lor, câta vreme nu din pocainta amara a ajuns la despartirea de ele.
Numai cei ajunsi la masura aceasta, pot afla plângerea, rugaciunea si umplerea de rusine înaintea lui Dumnezeu, numai amintirea stricatei iubiri pe care o purtau viciilor.
Sa ne luptam dar fratilor, pe noi însine asa dintru toata puterea noastra si Dumnezeu va lucra cu noi, dupa mare mila Sa.
Iar daca inima noastra nu o putem pazi asa precum Parintii nostri, sa ne silim cel putin atâta cât ne este puterea, sa ne pazim fara pacat madularele, asa precum Dumnezeu o cere, sa avem încrederea, ca dupa vremea de foamete venita asupra noastra, Domnul se va milui, asa precum a facut-o cu sfintii Sai.
Prin toate acestea, marele Avva mângâie nespus pre cei slabi, când le zice: „Inima noastra de nu o vom pazi precum Parintii, cel putin madularele trupului sa le pazim, asa precum o cere Dumnezeu, iar El îsi va face mila de noi“.
Mare este îngaduinta si pogoramântul acestui Avva.