I. ÎNDEMN SUB FLACARA SABIEI DE FOC

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Câti din dragoste va mistuiti de dorul de a va învrednici de preamarita cuviinta si dumnezeiasca straluminare a Mântuitorului nostru ;
Câti din izbucnirea inimii voastre va îndemnati pe voi însiva a primi întru adâncul întelegerii voastre Focul cel mai presus de ceruri;
Câti cu simtirea „încercatei trairi“ va sârguiti a câstiga împacarea cu ;
Câti nazuiti a ajunge si agonisi comoara cea adânc ascunsa întru tarina inimii voastre, tagaduiti toate cele ce sunt ale lumii;
Câti râvna aveti sa va aprindeti si spre sarbatoare sa va împodobiti cu facliile cele duhovnicesti, lepadati de la voi, cu totul, pe cele de fata;
Câti aveti voire tare ca prin „încercata traire“ si prin arcana cunostinta sa va cuceriti Împaratia Cerurilor, pe care la launtrul vostru o purtati, veniti dar si cu amanuntul va voi lamuri pe voi fara de încetare, despre aceasta minunata stiinta, mai mult decât doctrina – stiinta a vietii ceresti – prin a carei mestesugire, cel ce o lucreaza pe ea, lesne ajunge în chip launtric pâna la limanul Isihiei, al linistei despatimite.
Prin aceasta însa, fara de truda si dincolo de sudoare o vei afla tu, dar nu scutit de anumite rataciri si de putin a înselarii de la diavol; de care, însa, numai atunci urmeaza sa ne fie noua teama, când vom umbla în afara vietii acesteia, pe care aici o descopar voua, prin vorbirea ce am început sa rostesc, fiind abatuti departe de la ascultare.
Asa precum, mai de mult, însusi omul cel dintâi – – defaimând porunca si pe însusi , s-a întovarasit sarpelui si, credincios socotindu-l pre acesta, s-a îndestulat pâna la saturare de roada înselaciunii lui, ademenindu-se în adâncurile mortii si întunecimile si stricaciunile cele mai ticaloase, singur surpându-se pe sine însusi si împreuna cu dânsul si pe toti urmasii sai.
Întoarceti-va dar de la aceasta; sau a zice mai potrivit si mai spre folos tuturora: fratilor, în tot chipul scârba sa ni se faca de sfatuirea de sarpe si de ratacirea catre cele ce ne luneca spre afara.
Împacarea cu , precum si unirea cu El nu putem într-un alt chip a o dobândi, de nu ne vom întoarce, mai întâi catre noi însine, – atâta cât ne este noua cu putinta aceasta – si mai mult înca, de nu vom intra pe „Calea dreapta de sus“, rupându-ne de ratacirea lumii si din grija cea desarta a veacului si mintea de nu o vom tine atintita, fara clintire catre Împaratia Cerurilor, care înlauntrul nostru se afla.
De altminteri, pentru aceasta, petrecerea cea monahiceasca este numita: maiestrie a maiestriilor si stiinta a stiintelor.
Fiindca, aceasta rânduiala sfânta nimic nu are asemanator cu mestesugurile si asezamânturile cele obisnuite ale oamenilor.
Toate fiind asa rânduite, încât mintea noastra deplin întoarsa chiar si de la cele mai bune ale inimii, dintru totul de cele pamântesti sa se lepede.
Unul ca acesta, auzi-va din nou: Duhul sufla unde vrea!
Si daca de unele ca acestea, ce sunt numai ale lucrarii de traire în duh, ne putem îndoi în asa chip, necrezându-le, atunci cum se va putea oare revarsa peste noi întelegerea celor ale vederii în duh, fiindca lucrarea trairii duhovnicesti treapta de temelie a vederii în duh este.

Cuvinte cheie, , , , , , , ,

Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail
Printeaza Printeaza

Adauga acest text in lista de recomandari:

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Lectura recomandata
(Ne)lamuriri din Vechiul Testament Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare

Lectura recomandata


Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare