Religio

Cartea:

Cărți

I. Introducere

Monahismul. Trăsăturile lui. Monahismul din Solovăţ. Punerea la încercare. Ascultarea. Tunderea. Călugăria. Schima. Viaţa de toate zilele. Utrenia. Liturghia. Trapeza. Vecernia. Pravila, întâistătătorul. Locaşul. Funcţiile.
Rânduiala slujbelor sfinte. Ascultările. Sfârşitul.

Viaţa monahală, atât după menirea ei cât şi după însuşirile ei, este o viaţă lăuntrică şi de mare preţ. Cu toate că evenimentele exterioare, petrecute într-o mănăstire oarecare, atrag în principiu atenţia povestitorului, însă pentru istoria monahală ele au o importanţă secundară, deoarece scopul principal al vieţii monahale este grija pentru mântuirea sufletului. Chemarea călugărilor nu constă în lupta cu duşmanii din afară, nici în succesele din viaţa materială şi nici în activitatea în mijlocul oamenilor cu scopuri pur pământeşti, ci în lupta cu duşmanii lăuntrici ai mântuirii, luptă care se dă în lăcaşul tainic al sufletului. Izbânzile din viaţa morală, lucrarea duhovnicească pe cea mai înaltă treaptă – iată în ce constă viaţa călugărului. Realizările pe acest tărâm rămân în mare parte cunoscute numai de Dumnezeu, Care pe toate le vede.

 

În primele veacuri ale erei creştine, când monahismul se dezvolta vertiginos în pustiurile Egiptului, el a uimit lumea prin modul de viaţă opus celei laice şi mulţi adunau mărturii despre pustnici şi le descriau modul de viaţă. Din aceste descrieri se alcătuiau Patericele, Lavsaicoanele, Grădinile duhovniceşti. Vizitatorii pustnicilor erau oameni de bună credinţă care, venind la ei după un sfat, au consfinţit în scris aceste cuvinte de învăţătură, precum şi faptele de evlavie ale părinţilor din vechime.

 

În timpul nostru, viaţa monahală e un fenomen obişnuit. Mulţi nu consideră o mare ispravă aceea că oamenii, lepădându-se de legăturile familiale şi sociale şi de plăcerile vieţii, se închid între pereţii unui oarecare aşezământ monahal; nu consideră nici un merit deosebit faptul că monahul petrece majoritatea timpului din cursul zilei la slujbele din Biserică şi în rugăciune. Supunându-se rânduielilor aspre din mănăstire, în privinţa mâncării şi a ascultării necondiţionate faţă de egumen, urmând smerit chemării sale şi nefăcând nimic deosebit, adeseori, monahul coboară în mormânt necunoscut de nimeni. Vizitatorii mănăstirilor vorbesc despre locaşuri şi aşezările lor, impresii personale, uneori despre rânduielile slujbelor din Biserică, dar viaţa duhovnicească a călugărului le rămâne ascunsă. Chiar şi călugării, fie din smerenie, fie că sunt ocupaţi cu diferite ascultări, nu scriu cronici despre mănăstirile lor; nu transmit urmaşilor viaţa ascetică a fraţilor, şi în felul acesta, luptele duhovniceşti care se petrec în mănăstiri, rămân neobservate. Dacă în fiecare mănăstire s-ar aduna date despre călugării deosebiţi şi s-ar păstra în arhiva mănăstirii, atunci lista asceţilor ar fi mai deplină şi mulţi şi-ar schimba părerile greşite despre monahism.

 

Dacă vom urmări viaţa unui călugăr din Soloveţ, de la intrarea în mănăstire până la moarte, vom cunoaşte că însăşi viaţa lui obişnuită este o luptă duhovnicească. Numai hotărârea sinceră şi fermă de a sluji întru totul lui Dumnezeu, pentru mântuirea sufletului său, poate determina pe cineva să se sălăşuiască în pustia din insula Solovăţ.
Această insulă e despărţită prin malurile Mării Albe de ţinuturile locuite şi, pe o întindere de cel puţin 40 verste, marea închide cu gheţarii ei pentru opt luni de zile comunicarea cu ţărmul. Vegetaţia ei săracă, iarna de aproape opt luni, întunecoasă, cu ceaţă şi umezeală, sunt neprielnice pentru viaţă, dar potrivite pentru folosul retragerii şi înstrăinării de lume. S-ar părea, după toate acestea, că numai hotărârea de a trăi aici ar fi de ajuns pentru ca cineva să dorească sincer să opteze pentru viaţa monahală. Totuşi, nimeni nu e primit direct în rândul fraţilor; oricine vine la mănăstire locuieşte la început în calitate de închinător, timp de un an. Aceştia nu sunt mai puţin de trei sute, fiind cazaţi în trei clădiri din afara mănăstirii sau din incinta ei, după trebuinţele şi posibilităţile diferitelor ateliere.

 

În cursul anului, cel care doreşte călugăria, ostenindu-se în diferite ascultări, are timp: să reflecteze dacă e potrivit pentru viaţa monahală, să cunoască obştea în mijlocul căreia doreşte să vieţuiască, să-şi aleagă un părinte duhovnic, căruia i-ar putea încredinţa viaţa sa duhovnicească. Dacă în decurs de un an dorinţa lui rămâne neschimbată, atunci conducerea mănăstirii îl cercetează mai îndeaproape şi numai după câţiva ani îl primeşte în rândul fraţilor. Nimeni din cei veniţi nu e tratat preferenţial. Toţi deopotrivă consumă aceeaşi hrană, într-o sală aparte de cea a călugărilor, poartă aceeaşi îmbrăcăminte, sunt cazaţi în odăi comune şi, la îndemnul iconomului, toţi, fără excepţie, ies la lucru. Se ţine seama însă de starea fizică a fiecăruia: celor mai slabi li se dau îndeletniciri mai uşoare. Prin aceste ascultări, pe de o parte ies la iveală cei uşuratici, care nu corespund vieţii monahale, iar pe de altă parte, muncile variate şi nu prea plăcute învaţă sufletul să fie supus şi smerit.

 

Toţi călugării, care au trecut cu folos etapa de noviciat, îşi amintesc cu umilinţă de ea. După o lungă perioadă, nevoitorul se învredniceşte de o chilie separată şi va fi îmbrăcat rasofor. La aceasta ajunge după multe osteneli ascetice şi munci grele pe care le primeşte cu dragoste şi bucurie. Puţini sunt aceia care se învrednicesc de tundere în monahism mai înainte de împlinirea a zece ani de la intrarea în mănăstire.
Ziua tunderii e o zi de biruinţă duhovnicească, atât pentru cel ce se tunde cât şi pentru ceilalţi fraţi, deoarece e cu neputinţă să nu se bucure călugării văzând că se adaugă la numărul lor un adevărat rob al lui Dumnezeu. De acum poate să se veselească cel tuns în monahism, căci s-a învrednicit după atâtea osteneli de împlinirea dorinţelor sale sincere. Şi inima celui de faţă se va umili privind la această slujbă, prin care, cel ce va deveni călugăr, lepădându-se de lume şi de toate plăcerile ei, primind voturile fecioriei, sărăciei şi ascultării, se hotăreşte să ia asupra lui jugul lui Hristos. Ca şi pruncul născut din nou în tainele botezului, care se încredinţează naşului pentru povăţuirea lui în adevărurile de credinţă şi evlavie, tot aşa şi cel tuns în monahism în faţa altarului şi al Sfintei Evanghelii, ca şi din mâna lui Hristos se aduce ca fiu părintelui duhovnic, cel care îl va învăţa pe dânsul nevoinţele ascezei.

 

Din ziua tunderii în monahism începe împlinirea obligatorie a voturilor depuse, cu care cel care a dorit călugăria se îndeletniceşte din prima zi a intrării sale în mănăstire; îndeosebi se insistă pe votul ascultării de stareţ şi de obşte spre călăuzirea tuturor gândurilor şi a puterilor fizice şi sufleteşti până la sfârşitul vieţii. Majoritatea călugărilor de aici, care îndeplinesc felurite ascultări, îşi găsesc odihna numai pe patul de boală sau în mormânt. Cinul preoţesc şi diferitele funcţii din mănăstire sunt primite de călugări nu fiindcă le doresc, ci în virtutea votului ascultării. Luându-şi rămas bun de la lume, puţini sunt aceia care pleacă pe continent, numai în cazuri excepţionale, când nevoia şi folosul obştii îl silesc să părăsească mănăstirea pentru un timp oarecare.
Tunderea în schima mare o primesc numai cei înaintaţi în vârstă, istoviţi de muncă sau bolnavi pe moarte; dar chiar şi acei schimnici care se află în locuinţe strâmte, se ocupă cu sârguinţă de câte un lucru oarecare: unul, punându-şi ochelarii, lucrează cu acul; altul împleteşte o mreajă nouă sau o repară pe cea veche; cei mai neputincioşi rup funiile vechi pentru calafaturi la corăbii.

 

În mănăstire, încă în liniştea nopţii, răsună glasul clopotului care cheamă la rugăciunile de dimineaţă. Viaţa de zi cu zi a călugărului din mănăstirea Solovăţ presupune o continuă alternare a rugăciunii cu munca şi invers. Noaptea e sublimă în mănăstirea cea ferecată din toate părţile cu zăvoare grele. Peste tot e linişte, iar în întunericul adânc, străluceşte în mijloc, asemeni unei stele, luminiţa slabă a unei candele ce arde neîncetat la icoana străpunsă de gloanţele vrăjmaşului, a Maicii Domnului. Dar iată că noaptea s-a înjumătăţit: în toiul liniştii, cu un ceas înainte de începerea utreniei, răsună în curte şi pe holuri sunetul zglobiu al clopoţelului deşteptător, ca un glas de trâmbiţă a arhanghelului, cel care va deştepta în ziua de apoi pe cei adormiţi. La sunetul clopoţelului încă nu începe forfota în mănăstire, căci călugării sculându-se acum din aşternut după o odihnă de scurtă durată în urma ostenelilor din ziua trecută, îşi împlinesc pravila de chilie şi-I încredinţează lui Dumnezeu, în cele mai mici amănunte, gândurile şi simţămintele lor pentru ziua care vine.
Slujba de dimineaţă începe de obicei la ora trei, de sărbători chiar la două şi la unu noaptea. Cu puţin înainte de binecuvântarea preotului, apar călugări din toate părţile, cei mai mulţi îndreptându-se spre biserica preacuvioşilor Zosima şi Savatie, căci după tradiţia existentă aici, fiecare socoate de datoria sa, înainte de toate, să se închine la sfintele moaşte ale sfinţilor făcători de minuni şi să ceară binecuvântarea şi ajutorul lor pentru ziua care începe. Fraţii care se ostenesc în diferite ascultări, în mare parte rămân în biserica Preacuvioşilor pentru miezonoptică. Egumenul şi preoţii slujitori, afară de cei bolnavi, sunt datori să participe la toate slujbele din catedrală.

 

De la slujba de dimineaţă nu are voie să lipsească nimeni, de aceea călugărul ce răspunde de deşteptare, la începutul miezonopticii, închinându-se în faţa icoanelor şi primind binecuvântarea egumenului, cercetează cu privirea mai întâi clerul, apoi, ocolind toată biserica, vede dacă toţi sunt la slujbă. Dacă lipseşte cineva, merge a doua oară să-l deştepte, iar cei care n-au venit până la sfârşitul dumnezeieştii slujbe sunt semnalaţi egumenului, lămurind pricina absenţei fiecăruia. După cântarea troparului „Dumnezeu este Domnul“, şeful brutăriei şi al bucătăriei, făcând, după cum se obişnuieşte, închinăciuni la sfintele icoane, la binecuvântarea de la egumen ca să pregătească hrană pentru obşte şi, luând foc de la candela de la icoana hramului, pleacă la bucătărie să aprindă plitele la care se va pregăti mâncarea. Când se încep catismele, călugării, fraţii şi închinătorii, de asemenea, pleacă din biserică, fiecare la ascultările primite şi aşa îşi petrec toată ziua. Rămân în biserică pentru a continua rugăciunile numai preoţii slujitori, călugării bătrâni şi cei bolnavi. Numai acelor călugări mai mari în funcţie li se permite să asiste şi la liturghia matinală, dacă nu se produc abateri faţă de ascultare.

 

Slujbele din cadrul mănăstirii durează mai mult decât în celelalte Biserici. Aici, toate stihirile şi sedelnele se cântă prelungit, după îndemnul canonarhului, şi se citesc în timpul utreniei două sau trei cuvinte de învăţătură. După sedelnele din catismă, se citeşte, în zilele obişnuite, tâlcuirea Evangheliei din ziua respectivă, aparţinând Fericitului Teofilact al Bulgariei; în postul mare se citesc învăţături din Efrem Şirul, în săptămâna lăsatului sec de carne şi a patimilor, din Zbornice, iar la sărbători din diferiţi sfinţi părinţi. La canon, până la cântarea a 6-a se face citire din proloage sau din sinaxar, după rânduială. Scara se citeşte la ceasurile din Postul mare.

 

În zilele obişnuite, utrenia durează trei ore, iar în postul mare, după săvârşirea ei, se oficiază litie în pridvor pentru fraţii cei adormiţi. După utrenie, urmând una după alta, se oficiază de la trei până la cinci liturghii matinale, aşa că iubitorul de rugăciune poate să se găsească în biserică de la miezul nopţii până la amiază. Liturghia târzie se face pe la ora nouă şi la ea participă egumenul cu toţi preoţii slujitori fără excepţie. La utrenie, ca şi la vecernie, dar mai ales la liturghie, se face cu osârdie şi respect deosebit pomenirea părinţilor şi a fraţilor răposaţi şi a tuturor ctitorilor mănăstirii, ale căror nume sunt înscrise în pomelnice. Această pomenire se face de ieromonahii şi călugării preacuvioşi. În catedrala mănăstirii, această datorie de cinste o săvârşesc patru bătrâni, iar în celelalte biserici din mănăstiri şi schituri câte unul. La sfârşitul liturghiei se stropesc cu agheasmă mesele acoperite din trapeză, iar în bucătărie toată mâncarea; în acelaşi chip se sfinţesc în brutărie aluatul sau făina din care se va coace prescuri pentru a doua zi.

 

După liturghia târzie o dată cu prânzul se săvârşeşte în fiecare zi slujba panaghiei. Înaintea canonarhului, care citeşte cu glas tare, psalmul 144, merg solemn din catedrală la trapeză mai întâi clericii, după care urmează ieromonahul care duce pe un taler adânc o prescure mare, pregătită în cinstea Preasfintei Născătoarte de Dumnezeu, prescură ce se taie în bucăţi mai mici şi se împarte obştii întregi; egumenul cu fraţii ce sunt în urma lui, încheie această procesiune solemnă.
Înainte de a începe masa, întreaga obşte cântă rugăciunea domnească „Tatăl Nostru“, după care egumenul, sau în lipsa acestuia ieromonahul de rând, binecuvântează mâncarea şi băutura. Prânzul frăţesc este alcătuit întotdeauna din patru feluri, dintre care la mâncărurile de dulce întâietatea o are batogul sărat – bucate nu aşa dorite de cei nedeprinşi, dar care pentru locuitorii din regiunea mării constitue cea mai gustoasă mâncare, recomandată de însăşi pronia dumnezeiască ca bază a hranei şi a sănătăţii. În timpul verii sepescuieşte îndeajuns scrumbie din care se pregăteşte ciorbă, iar în decembrie şi ianuarie se pescuieşte sub gheaţă. Din iazurile de pe insulă, deşi în număr mare, se prinde foarte puţin peşte, de aceea cel mai des la mesele frăţeşti se prepară ciorbă din batog uscat cu făină. Prânzul se compune din gris cu lapte, iar la sărbători se serveşte şi pâine albă.

 

Mâncarea de post constă în ciuperci, poame şi legume ce cresc pe insulă. Prânzul călugărului are o oarecare solemnitate care acţionează binefăcător asupra minţii şi a inimii. Trapeza se găseşte lângă catedrala Adormirii Maicii Domnului. Toţi pereţii şi toate bolţile sunt înfrumuseţate cu scene din patimile Domnului, fericirile evanghelice şi chipuri de preacuvioşi părinţi în icoane foarte mari. Cam patru sute de călugări şi fraţi stau la mesele lungi. Peste tot domneşte o linişte adâncă, întreruptă de glasul sonor al celui care citeşte din viaţa şi faptele sfântului din ziua respectivă sau sfătuirile mişcătoare ale dulce-cuvântătorului Efrem Şirul, care îndeamnă la înfrânare şi pocăinţă. La terminarea prânzului se săvârşeşte înălţarea panaghiei, după rânduială consfinţită în statutul mănăstirii, cu cântări sfinte. După masă, călugării revin la ascultările lor. La masă călugărilor nu li se dă niciodată vin. Numai la sărbători, fraţilor mai în vârstă li se serveşte câte un pahar de vin, cu binecuvântarea egumenului, la camera chelarului. De hramul mănăstirii şi la praznicele împărăteşti, vinul se serveşte la chilia egumenului.

 

Clima rece, iernile lungi, ceţile umede, furtunile puternice dinspre mare, mâncarea sărată şi muncile necontenite care acţionează istovitor asupra trupului, scuză îndeajuns o astfel de îngăduinţă faţă de neputinţele omeneşti.
La ora patru după-amiază, se săvârşesc, una după alta, două vecernii, binecuvântarea pentru vecernia târzie făcându-se la ora şase, iar iarna la ora cinci, după terminarea lucrului la toate ascultările. De aceea, la slujbele de seară iau parte toţi călugării şi închinătorii, care au muncit în cursul zilei. La pavecerniţă, după tradiţie, în mănăstirile de obşte se citesc canoanele către Preadulcele Iisus şi Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu. După pavecerniţă se ia la trapeză cina, la care se aduc trei feluri, după care, rămânând în trapeză, fraţii ascultă rugăciunile înainte de somn cu pomenirile respective. Fiecare din slujbele dumnezeieşti se ţin cu bunăcuviinţă şi fără nici-o grabă, de aceea şi în zilele obişnuite din săptămână toate slujbele bisericeşti durează câte 7-8 ore.

 

Pravila călugărească în unele mănăstiri se săvârşeşte în Biserică, dar în mănăstirea Soloveţ, ca şi în Athos, se săvârşeşte de către fiecare călugăr în chilia sa. Aici, la rugăciunile de seară, la un loc cu călugării participă şi închinătorii de un an, iar pe timpul verii toţi închinătorii care vin în mănăstirea Soloveţ. Pe lângă metanii şi rugăciunea minţii, orice călugăr şi frate este dator să citească în fiecare zi un număr de catisme, cu pomenirea la slavă a fraţilor vii sau morţi şi a rudelor. Unii au în obişnuinţă să citească neîntrerupt câteva capitole din Evanghelie şi Apostol şi diferite canoane şi acatiste. Numărul, măsura şi timpul rugăciunilor din chilie depind de râvna către Dumnezeu a călugărului şi de voinţa şi hotărârea părintelui duhovnicesc.

 

De multe feluri sunt ascultările pe care, laolaltă cu lucrarea cea duhovnicească, le fac călugării din Soloveţ. Aşezarea mănăstirii Soloveţ mai deosebită decât a altor locaşuri, pe o insulă singuratică şi neroditoare, într-o zonă maritimă neproductivă şi puţin locuită, departe de oraşele comerciale, îi pune pe călugări în situaţia să-şi câştige cu propriile lor mâini cele trebuincioase trupului. Aici nu se seamănă nici nu se seceră, dar, cu toate acestea, nevoia a îndemnat la alte ocupaţii, pe cât de multe, pe atât de dificile. După ascultările din mănăstire, ne putem face o imagine exactă despre îndeletnicirile şi viaţa locuitorilor de aici. Prima ascultare e funcţia egumenului, care de obicei e arhimandrit şi este ales de Sfântul Sinod, adesea dintre egumenii sau obştile altor mănăstiri, dintre cei care s-au arătat vrednici de a primi răspunderea acestei funcţii. Egumenul e părintele, capul şi conducătorul marii sale familii duhovniceşti: părinţi monahi diferiţi după grad, caracter, vârstă, stare şi cultură, dar care s-au încredinţat pe sine pentru Dumnezeu şi mântuirea lor conducerii lui părinteşti şi care şi-au lepădat voia proprie, pentru voia părintelui lor.

 

În mâinile egumenului se găseşte toată administraţia, toate depind de el; cele mai mici şi cele mai mari se fac după porunca şi îndemnul lui, toţi caută la el cuvânt de folos şi povaţă în toate lucrurile mănăstireşti şi toate sfaturile lui le primesc cu încredere copilărească, fără să le ispitească cercetându-le. De aceea, însuşi egumenul trebuie să fie un om duhovnicesc cu duh înalt şi puternic şi cunoştinţe temeinice în Sfintele Scripturi, dar şi din înţelepciunea sa omenească să ştie statutul şi regulile monahale, să fie cel mai iscusit călugăr şi să se împodobească cu înţelepciune şi experienţă. Grea şi istovitoare este munca egumenului. Nu e de mirare că mulţi gustând din dulceaţa liniştii de chilie şi a vieţii în ascultare, cu spaimă privesc la înălţimea acestei chemări şi se feresc de o cruce atât de grea şi îndurerată.
După funcţia de egumen urmează funcţiile de iconom, casier, superintendent, eclesiarh şi de duhovnic. În toate aceste funcţii, egumenul împreună cu obştea, alege călugării bătrâni, mai înţelepţi şi cu mai multă trezvie. Aceştia sunt recunoscuţi în funcţii prin ordine de la Sfântul Sinod din Moscova. Aceste persoane oficiale, dimpreună cu egumenul, formează soborul mănăstiresc şi poartă titlul de bătrâni soborniceşti, ţinând şedinţe oficiale în acest sobor. Sub conducerea egumenului se cercetează şi se hotărăsc treburile de căpătâi din administraţia mănăstirii.
Iconomul este ajutorul principal al egumenului şi se îngrijeşte de gospodărirea mănăstirii în toate domeniile de administrare.

 

Casierul are la dispoziţia şi în administrarea sa sumele băneşti, tot inventarul şi materialele gospodăriei mănăstirii.
Superindendentul e dator să mărturisească pe fraţi în timpul posturilor. Este doctorul sufletelor şi învăţătorul care îndrumă viaţa duhovnicească a turmei sale, de aceea chilia lui este deschisă şi ziua şi noaptea pentru toţi acei care au nevoie de sfat şi povaţă despre războiul minţii şi diferitele ispite ce se întâlnesc în viaţa fiecărui călugăr. Următoarea ascultare e rânduiala slujbelor duhovniceşti, care se oficiază de ieromonahi şi ierodiaconi în decurs de şase săptămâni. Toţi ieromonahii şi ierodiaconii, afară de cei care se ocupă de cancelarie, de pictură, suflarea cu aur, etc., ce sunt scutiţi de ascultările de obşte, sunt obligaţi să meargă regulat la toate slujbele din biserică, iar în chilii, să se ocupe cu râvnă şi sârguinţă de citirea Sfintelor Scripturi şi a cărţilor folositoare de suflet. Arareori ieromonahii şi ierodiaconii sunt trimişi de egumen la pescuit, la cositul fâneţelor de prin împrejurimile mănăstirii şi la culesul poamelor şi ciupercilor.
Mai trebuie precizat că ascultarea de prim cântăreţ (la strană) poate fi îndeplinită de un ieromonah sau ierodiacon, care cunoaşte foarte bine tipicul bisericesc şi cântarea de bază bisericească. Pe lângă fiecare cleric, locul întâi îl deţine cântăreţul sau şeful cântăreţilor; lor le urmează cântăreţii, dintre care jumătate sunt ieromonahi şi ierodiaconi, toţi având ureche muzicală; apoi vin citeţii, canonarhii, paracliserii şi deşteptătorul.

 

În afara acestor ascultări bisericeşti mai sunt şi alte funcţii şi ascultări în mănăstire, cum ar fi: economi, chelari, magazioneri, căpitan de corabie, bibliotecari, poştaşi, clopotari, achizitori, mecanici (cu diplomă de atestare), pictori, litografi, aurari, argintari, sculptori în lemn, şlefuitori în piatră, ceasornicari, lumânărari, vopsitori de stofe şi pânze de în, arămari, lăcătuşi, prescurari, brutari, legători de cărţi, parchetari, dulgheri, droşcari, căruţaşi, meşteri de sănii, rotari, lemnari, zidari, sticlari, pescari, fierari, croitori, cizmari, tăbăcari, frânghieri, torcători-ploscari, piuari, tăietori în piatră, pietrari, cărămidari, sobari, tencuitori, marinari, fochişti, morari, smălţuitori, topitori de grăsime, tăietori de lemne, grădinari, trapezari, bucătari, fierbători de sare, spălători, vânători, topitori de smoală, cărbunari, grăjdari, văcari, ciobani şi alţi care înfăptuiesc lucruri mărunte.

 

Traiul de obşte din mănăstirea Solove, se asigură prin mijloace proprii. Fiecare ocupaţie în parte se numeşte ascultare; în fiecare ascultare, mai marele sau cel mai iscusit este numit şef şi conduce lucrările şi lucrătorii care i s-au încredinţat, iar el, la rândul lui este sub controlul sau răspunderea iconomului. Unele ocupaţii se împlinesc de mai multe persoane. De pildă, în croitorie şi cizmărie, lucrează până la 70 de oameni; în marinărie până la 60 de oameni, pe corăbii, goelete şi bărci; în timpul iernii, vreo 30 de copii torc cânepă pentru mreje şi năvoade; vara până la 40 de oameni pescuiesc; în fierărie funcţionează până la 10 hornuri. Nu mai vorbim de cositul fâneţelor de lângă mănăstire, la care, alături de ceilalţi, lucrează şi egumenul. Se poartă mare grijă ca nu cumva să rămână cineva fără îndeletnicire sau să facă ceva cu de la sine putere. La ascultările manuale există obişnuinţa plină de evlavie ca la începerea lucrului să se adreseze rugăciuni de ajutor lui Dumnezeu, iar dacă lucrarea se face în colectiv, fiecare din cei prezenţi se adresează celui mai mare cu cuvintele: „blagosloviţi, părinte“, şi primind răspunsul: „Dumnezeu să te binecuvânteze“, îşi face semnul crucii şi se apucă de lucru, săvârşindu-l cu rugăciunea minţii, ca şi cum s-ar afla în faţa lui Dumnezeu.

 

Fericiţi sunt călugării care, după rânduiala vieţii de obşte, tăindu-şi voia lor, îşi orânduiesc viaţa cu smerenie şi cu râvnă evanghelică, într-o necontenită lucrare şi rugăciune. Pentru toate faptele lor, ei nu-şi aşteaptă răsplata în lumea aceasta. Când moare un călugăr, trei lovituri în clopotul mare anunţă obştea despre moartea fratelui lor; rămăşiţele pământeşti, înfăşurate în rasă, se duc la biserică, unde, până la prohodire, se citeşte din Psaltire şi dacă cel repausat are rang preoţesc, din Evanghelie. După slujbă, dându-i-se celui mort ultimul sărut, acesta este dus în cimitir şi se coboară în groapă în dangăt mare de clopot, prin care se exprimă bucuria Bisericii că cel repausat, întrerupându-şi cursul vieţii, se duce la loc de odihnă. Întorcându-se în Biserică şi săvârşind o litie, egumenul dimpreună cu toată obştea fac câte 12 metanii, spunând rugăciunea: „odihneşte, Doamne, sufletul adormitului robului Tău“, şi acest canon este dator să-l îndeplinească fiecare călugăr timp de 40 de zile, repetând rugăciunea de mai sus. Numele celui repausat se înscrie în pomelnicele din toate bisericile spre veşnică pomenire şi, în aceeaşi măsură, fiecare dintre fraţi îi scrie numele în pomelnicul său personal, pentru a-l pomeni la pravila de la chilie. Deasupra fiecărui mormânt străjuieşte câte o cruce mare din lemn, semn că cel răposat, ducându-şi crucea, a fost de la naştere şi până la moarte un adevărat ucenic al lui Iisus Hristos şi a trecut de la viaţa pământească la cea veşnică nădăjduind în răsplata ce i se cuvine din partea Răscumpărătorului şi Mântuitorului.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul