Pustnicii Andrei, Damian, Adrian, Sava şi Nestor

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Întâlnirea cu Andrei. Relatarea vieţii lui de pustnic. . În vizită la pustnici. Singurătatea. Punerea temeliei mănăstirii. Adrian. Sava. Nestor.

În timpul egumenului (1605–1612), Vasile Kenozereţ, iubitor de însingurare în locurile pustii ale insulei, a povestit lui , părintele său duhovnicesc, întâlnirea cu un pustnic ciudat, pe nume Andrei: „Mi s-a întâmplat să mă îndepărtez de mănăstire într-atât, că am pierdut drumul şi am rătăcit prin pădure fără hrană şi apă. Deodată, în depărtare, mi s-a părut că văd o umbră de om. M-am luat după ea, dar umbra s-a ascuns în desiş; eu am continuat să alerg şi am ajuns la o cărare îngustă chiar şi pentru o persoană. Păşind prin această trecere, am zărit un deal şi acolo se vedeau urme de om desculţ. În deal se observa o crăpătură mică. Făcând o , am pătruns într-o peşteră întunecoasă. Făcându-mi , am întins mâinile şi am pipăit un om şi plin de spaimă am spus din nou o , la care locuitorul peşterei mi-a răspuns:„Amin!“. Eu am căzut la picioarele lui.„De ce ai venit aici şi ce îţi trebuie?“ – m-a întrebat necunoscutul. „Iartă-mă pe mine, părinte sfinte, m-am rătăcit, de aceea am venit aici; te rog fie-ţi milă de mine şi arată-mi calea înapoi spre mănăstire“. Pustnicul m-a condus într-o altă peşteră care avea o fereastră în partea de miază-zi, prin care lumina pătrundea înăuntru. Atunci am putut să-l văd pe necunoscut: era gol, cu barbă mică, iar trupul lui era negru. În peşteră se aflau patru pluguri; pe ele erau puse două scânduri şi două coveţi; în una era apă, iar în cealaltă iarbă înmuiată. Pustnicul mi-a dat să mănânc iarbă şi să beau apă.
Gustând din ceea ce mi-a dat el, m-am simţit vioi şi plin de putere. Atunci i-am cerut bătrânului să-mi spună câte ceva despre viaţa lui.
„Eram muncitor în mănăstirea Solovăţ; numele meu este Andrei, – şi-a început povestirea pustnicul – aici am lucrat la extras de sare în Sosnova. Egumen pe acele timpuri era (1571–1581) mai târziu mitropolit al Rostovului. În curând s-a trezit în mine conştiinţa păcatului; s-a născut în mine o dorinţă puternică să las totul şi să slujesc lui . Fără a mai amâna, am plecat în pustie unde am găsit locul acesta. Am săpat o peşteră şi m-am aşezat în ea. Am îndurat şi foame şi sete; mă hrăneam cu poame şi ciuperci; de multe ori am îndurat năvălirile dracilor, bătăi, ocări, boli; mă luptam cu cugetele mele de parcă erau fiare sălbatice. Nu o dată mă tânguiam că am plecat în pustie şi că izolarea mea este neroditoare. De multe ori chiar părăseam peştera, cu gândul să revin în lume. Dar atunci se auzeau tunete, începea ploaia şi eu eram nevoit să mă întorc în peşteră. Aici răcoarea liniştită mă întărea. Altă dată mă ridicam să plec din peşteră în toiul iernii, dar gerul aspru nu mă lăsa să fac nici măcar cinci paşi. Trei ani de zile a durat această luptă grea. După trei ani de ispitiri grele pentru mine, m-a cuprins o linişte adâncă, toate atacurile chinuitoare au luat sfârşit. Atunci a venit la mine cineva în chip de lumină şi mi-a grăit: «întăreşte-te şi nu părăsi calea către , care ţi-a fost arătată». Acela mi-a dat această iarbă, spunându-mi: „hrăneşte-te cu ea şi bea apă din lacul acesta“. Şi iată că de 38 de ani mă hrănesc cu această iarbă“.
Ascultând această poveste, eu am căzut la picioarele bătrânului, cerându-i să se roage pentru mine. După aceea, Andrei m-a scos din peşteră, arătându-mi calea spre mănăstire şi, binecuvântându-mă, mi-a zis: «mergi în pace şi nimănui să nu-i spui ceea ce ai auzit de la mine, câtă vreme sunt în viaţă». Am plecat şi mi-a părut că până la mănăstire nu era mai mult de o jumătate de verstă. La puţin timp după aceea, Vasile, împreună cu un alt ucenic al lui , , au pornit în căutarea peşterei lui Andrei; dar trecând o săptămână întreagă, n-au găsit nici pădurea deasă, nici dealul şi nici peştera.
Povestea i-a mers la suflet lui . El îşi dorea o viaţă de pustnic, voia să aibă convorbiri cu asceţii din pustie, pe care numai îi ştia; de aceea a şi petrecut 40 de zile în locurile pustii ale insulei în căutarea acelui iubitor de viaţă pustniceasă. În sfârşit, cu puterile sleite, de-abia răsuflând, s-a culcat sub un copac. Aici l-au găsit călugării din Solovăţ, l-au pus pe năsălie şi l-au dus în curtea mănăstirii; l-au chemat pe părintele duhovnic. „Ce-i cu tine, Damiane?“- l-a întrebat duhovnicul.„ Mă iartă pe mine, părinte, din clipa din care am plecat din mănăstire, nici măcar n-am văzut pâinea, ci m-am hrănit numai cu iarbă“. Atunci i-au dat lui pâine şi şi-a revenit.
Din nou s-a trezit în el dorinţa să-l caute pe pustnic. După o fierbinte către şi către preacuvioşii şi , el a ieşit din mănăstire şi de data aceasta a întâlnit o mulţime de pustnici care se nevoiau în insula Solovăţ şi Anzersk: aceştia erau bătrânul , negrul şi mireanul, Nichifor novgorodeanul, apoi Alexei Kalujneanul, şi moscoviţii, Teodul riazaneanul, Porfirie, Trifon, cel mic, Sebastian şi mulţi alţii. Cu dragoste fierbinte s-a lipit de ei şi a început să-i cerceteze şi să le aducă cele de trebuinţă din mănăstire. Când murea unul dintre ei, atunci îl îngropa cu propriile sale mâini. În toiul unor astfel de osteneli l-a întâlnit pe pustnicul Nichifor. „Cercetează-ne, Damiane, ca şi tu să fii cercetat de “, i-a spus pustnicul şi a dispărut.
l-a găsit în pustie pe Timotei, care în vremuri tulburi, şi-a părăsit casa părintească din Alexin, a venit pe o insulă din Arhanghelsk, plutind pe o luntre mică, şi-a înjghebat o cociabă şi s-a aşezat în ea. Ca şi Andrei, se hrănea cu ierburi.
dorea să urmeze pilda pustnicilor; şi-a făcut o chilie şi s-a aşezat în ea, în vederea dobândirii liniştii. Dar aici l-a încercat o grea ispită. Odată, fratele ce-i slujea lui , venind în vizită la acesta, a făcut rugăciunea, dar nu a primit răspuns. Călugărul a deschis uşa şi l-a găsit pe tare umflat şi abia de mai respira. L-a luat pe pustnic şi l-a dus în bolniţa mănăstirii, unde jumătate de an s-a aflat sub îngrijirea bătrânilor experimentaţi. Dar numai ce şi-a revenit, că el s-a hotărât să caute alt loc retras unde să se liniştească. S-a suit într-o luntre mică, plecând spre Onega pe mare, unde s-a şi stabilit. Aici, vânătorii de animale l-au bătut foarte tare, dar făcându-se bine, pustnicul aplecat de aici dincolo de lacul Boldo, aproape de insulă, pe muntele Iuriev, unde şi-a făcut o chilie în care a petrecut 7 ani. (în schimă Diodor), a început să ridice aici un locaş în numele Prea Sfintei Treimi şi punând temelia, a murit la 27 noiembrie 1633.
Afară de aceşti pustnici din pădurile sălbatice ale Solovăţului, tradiţia mai consemnează pe mulţi alţi călugări care îşi căutau mântuirea în cele mai aspre locuri. Printre aceştia a fost Adrian, care locuia în mijlocul insulei aproape de lac, la două verste de chilia pe care o ridicase egumenul Irinarh şi petrecuse o viaţă aspră de ascet; aici el şi-a găsit sfârşitul şi a fost îngropat în pustie. Mireanul Sava, care era dintre cei ce se nevoiau în mănăstire, s-a retras în pădurea din Solovăţ, ostenindu-se vreme de 15 ani, cu purtarea de grijă a lui . După moarte, pe când era egumen Rafael, el a fost îngropat aproape de chilia lui (1633-1636). Lângă chilia lui Sava a pusticit monahul Nestor, petrecând zi şi noapte în post şi . După moarte el a fost de asemenea îngropat aproape de pustia lui .

Cuvinte cheie, , , , , , , , , , , , , , ,

Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail
Printeaza Printeaza

Adauga acest text in lista de recomandari:

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Lectura recomandata
(Ne)lamuriri din Vechiul Testament Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare

Lectura recomandata


(Ne)lamuriri din Vechiul Testament