II. Ascetismul (Privire generală)

„Ei, de care lumea nu era vrednică, au
rătăcit în pustiu, şi în munţi, şi în
peşteri, şi în crăpăturile pământului.“
(Evr. 11, 38)

În fruntea asceţilor din Solveţ strălucesc preacuvioşii părinţi Savatie, Zosima şi Gherman. Ei sunt întemeietorii şi organizatori mănăstirii; sunt primii locuitori ai insulei Soloveţ, până atunci nelocuită, care au aprins lumina strălucitoare a credinţei şi a evlaviei pe meleagurile de nord ale ţării. Faptele lor sunt înscrise pentru totdeauna în istoria mănăstirii Soloveţ şi amintirea lor se cinsteşte cu sfinţenie în Biserica Pravoslavnică. Pilda de viaţă ascetică a fondatorilor Soloveţului a atras mulţi urmaşi, care căutau o linişte deplină, de sihăstrie în nordul îndepărtat, în condiţii aspre de viaţă, care sporesc şi mai mult ascentismul. Înflorind în insula Soloveţ, viaţa monahală a preacuvioşilor Savatie, Zosima şi Gherman a format numeroşi asceţi, vrednici de pomenirea urmaşilor. Influenţa acestor minunaţi părinţi a fost deosebit de binefăcătoare asupra mediului înconjurător, iar viaţa lor constituie o pildă de învăţătură pentru toţi.

Pe lângă asceţii care au luminat în mănăstirea Soloveţului, aici s-au călugărit şi au sporit duhovniceşte pururea pomeniţii ierarhi ai Bisericii Ruse: patriarhii Iosaf I şi Nicon, mitropoliţii Isidor al Novgorodului, Ilarion al Pscovului, Ignatie al Tobolscului, Rafael al Astrahanului, Iov al Novgorodului; arhiepiscopii Marchel al Vologdăi şi Varsanufie al Arhangheiskului. Patriarhul Nicon, care a lăsat în istoria noastră bisericească o imagine de neşters, e tuns în monahism de preacuviosul Eleazar, întemeietorul Schitului Anzersk, care i-a fost primul loc de nevoinţă ascetică. Aici, în decurs de patru ani, Nicon s-a întărit pentru faptele măreţe ce le-a săvârşit la cârma Bisericii şi a deprins răbdarea, care-i va fi de trebuinţă în destinul său nestatornic. Astfel că influenta duhovnicească a mănăstirii Soloveţ nu s-a mărginit numai la ţinuturile din apropiere, ci s-a răspândit în toată ţara.