II. BISERICA ORTODOXA A GEORGIEI

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Georgia a cunoscut foarte devreme creştinismul. După o foarte veche tradiţie, prima sămânţă a Evangheliei a fost aruncată în această ţară de Apostolul cel întâi chemat – Andrei.
Această tradiţie consemnată de cronicarii georgieni concordă cu sinaxarele de pe 30 noiembrie, care menţionează că a predicat în diferite regiuni din Georgia, precum Klardjeti, Aţhveri, Ţhumi, Abhazia, Samegrelo şi în Osetia de nord.
În biserica pe care a întemeiat-o în Aţhveri, a lăsat icoana făcătoare de a Născătoarei de . Această icoană a fost cinstită în veacurile ce au urmat nu numai de către creştini, dar şi de către necredincioşii locuitori ai munţilor. Se păstrează până astăzi în mănăstirea Ghelati.
Însoţitorul de drum al apostolului Andrei, Cananitul, a predicat sălbaticilor svanebi, care l-au omorât cu pietre. După cum se spune, mormântul său se află în Abhazia, în vechiul oraş Nikopsia.
Însă convertirea Iviriei (Georgia de răsărit) la credinţa creştină a avut loc la începutul secolului al IV-lea, datorită Sfintei cea întocmai cu apostolii Nina (în georgiană Nino), în zilele regelui Mirian.
Mirian, după sfatul Sfintei Nina, i-a cerut lui Constantin cel Mare să-i trimită clerici buni, pentru a întări lucrarea de răspândire a creştinismului în Iviria şi pentru a ţine unită Biserica ei.
Potrivit unei vechi tradiţii, Constantin cel Mare a răspuns grabnic la rugămintea regelui Mirian, trimiţând clerici în frunte cu episcopul Antiohiei Eustatie, care l-a hirotonit pe părintele episcop, acesta fiind primul episcop al Iviriei2 (După mărturia lui Rufin, Constantin cel Mare a trimis clerici din Biserica Constantinopolului, între care se afla şi un episcop, care, după Ghelasie al Chizicului, se numea .).
Datorită ajutorului dat de Biserica Constantinopolului (episcopul ) şi de Biserica Antiohiei (episcopul Eustatie), dar şi al Bisericilor învecinate din Armenia şi , la sfârşitul secolului al IV-lea creştinismul se răspândise în aproape întreaga Ivirie, fiind cunoscuţi doi episcopi, al Trapezundei şi al Piţundei, din perioada întâiului (325) la care a participat şi episcopul Piţundei – Sfântul Stratofil.
În a doua jumătate a secolului al IV-lea, Iviria se găsea sub stăpânirea sasanizilor din Persia. Faimosul împărat al Persiei Sapor al II-lea (309–379) a încercat să impună în Iviria închinarea la foc3 (Mazdeismul s-a născut în Media, dar a cunoscut apogeul său în Persia, în vremea dinastiei Ahemenizilor (675–330 î.Hr.) şi a durat până la sfârşitul dinastiei Sasanizilor (226–632 d. Hr.). A dispărut după victoria arabilor, pe la mijlocul secolului al VII-lea. Astăzi încă există câţiva închinători la foc (cinci sau şase mii de adepţi în Persia, precum şi câţiva în India). Elementul de căpetenie al acestei religii, care se întemeiază pe învăţătura lui (sau Zarathustra) în primul rând cum să facem (secolul VII î.Hr.), era închinarea la foc.). Nu a reuşit însă, datorită puternicei rezistenţe pe plan duhovnicesc din partea credinţei creştine, care îşi înfipsese rădăcini puternice în această ţară.
De la începuturile secolului al V-lea, Biserica Iviriei dezvoltă relaţii strânse cu cea antiohiană. Arhiepiscopul Iviriei care îşi avea reşedinţa la Mţheta se afla oarecum sub umbrela duhovnicească a tronului Antiohiei.
Regele Iviriei Vahtang Gorgasali (446–499) şi-a împărţit regatul în 12 părţi. Pentru fiecare din ele, patriarhul Antiohiei a hirotonit un episcop, şi l-a numit Arhiepiscop-Catolicos4 (Catolicos: titlul întâi-stătătorului Bisericii Ortodoxe a Georgiei, pe care îl deţine de atunci. Din secolul XI i se spune Patriarh-Catolicos. Acest termen nu are legătură cu romano-catolicismul.) al Iviriei pe părintele de origine greacă ( I, aprox. 468–474). De atunci datează menţionarea Bisericii Iviriei în cadrul jurisdicţiei antiohiene.
Organizarea administrativă a Bisericii Iviriei a rămas aproape neschimbată faţă de secolul al V-lea, până la sfârşitul secolului al X-lea. Atât această organizare, cât mai ales dezvoltarea şi înflorirea vieţii monahale au neutralizat încercările unei părţi din aristocraţie care căuta impunerea mazdeismului, slujind interesului Persiei.
La mijlocul secolului al Vl-lea, Cuviosul Zedazneli, împreună cu alţi 12 monahi sirieni, a întemeiat o minunată mănăstire pe muntele Zadeni, lângă Tbilisi. Această mănăstire a avut o influenţă puternică până în secolul al XII-lea în viaţa bisericească şi în societatea Georgiei, în multe momente grele din istoria neamului georgian.
În secolul al X-lea, la s-a întemeiat şi faimoasa mănăstire Iviron de către Sfântul Iviritul şi fiul său Eftimie.
De când patriarhul Antiohiei Teofilact (744–751) a permis sinodului episcopilor din Iviria (Georgia de răsărit) dreptul de a-şi alege ei înşişi Catolicosul, Biserica acesteia a început să aibă o oarecare autonomie administrativă, din pricina aceasta fiind recunoscută ca autocefală de facto cu acordul conştiinţei bisericeşti panortodoxe, deşi niciodată nu s-a hotărât autocefalia aceasta printr-o hotărâre de sinod. Pe de altă parte, Georgia de vest (Kolhida, Lazeti şi Abhazia) a rămas sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice până la căderea Constantinopolului (1453) şi după aceea a devenit independentă fără hotărâre sinodală.
Aşadar, după căderea Constantinopolului, Georgia avea două sinoade recunoscute în relaţiile bisericeşti ca arhiepiscopii autocefale.
După anexarea Georgiei la , la începutul secolului al XIX-lea, a fost anulată independenţa ei bisericească. Biserica Georgiei şi-a pierdut autocefalia şi a intrat în componenţa Bisericii ruse, care a numit în Georgia un exarh (1811).
După revoluţia bolşevică din 1917, clerul şi poporul Georgiei au hotărât restabilirea autocefaliei Bisericii lor. După unele împotriviri, Sinodul rus a fost de acord în cele din urmă cu această hotărâre (1927).
Proclamarea oficială şi canonică a autocefaliei şi a titulaturii de Patriarhie a Bisericii Georgiei s-a petrecut la 3 martie 1990, de către Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice.

 

Literatura bisericească georgiană este bogată în scriitori şi opere. Merită a fi menţionat că până în secolul al XI-lea, întreaga literatură georgiană era aproape exclusiv bisericească. În secolul al V-lea exista numai „Mucenicia Sfintei Suzana“. În secolele VI şi VII apar „Mucenicia Sfântului Eustatie din Mţheta“ şi „Cuvinte“, care i se atribuie lui Bolneli.
În secolul al VIII-lea avem deja multe texte cu vieţi de sfinţi.
Secolele următoare (IX–XII) reprezintă perioada de aur a literaturii bisericeşti din Georgia, plină atât de lucrări originale, cât şi de traduceri din elină, siriacă, armeană şi arabă. Imnografi vestiţi ai acestei perioade sunt din Tbeli, Minţhi, Sinaitul ş.a.m.d. Atunci a fost scrisă de către Catolicosul şi viaţa Cuviosului Zedazneli.
Importante lucrări de scriere şi traducere au realizat egumenii mănăstirii aghiorite Iviron, Eftimie Aghioritul (1006–1028) şi Gheorghe Aghioritul (adormit în anul 1066), Ţire (secolul al XI-lea), Ikhaltoeli (secolele XI–XII) şi monahul din mănăstirea ivirită Petriţoni (care se află în Bulgaria de astăzi). Acesta a întemeiat în oraşul Ghelati o şcoală de teologie şi filosofie care a devenit un mare centru duhovnicesc şi educaţional.
Au urmat trei secole de decădere politică (secolele XIII–XV) din pricina ocupaţiei mongolilor, după care ţara şi-a regăsit încet-încet starea duhovnicească de mai înainte.
Slujbele se săvârşeau deja din secolul V în limba georgiană.
Bisericile ivirite comportă felurite stiluri arhitectonice, însă cel mai des se întâlneşte biserica în formă de grecească, având o turlă în formă de poligon, acoperişul acestei turle având formă de con.
În biserica patriarhală cu hramul Sfinţilor Apostoli din Mţheta, care se numeşte „Svetiţhoveli“ (Stâlpul de viaţă făcător) şi care este ridicată pe locul în care L-a predicat pe , se păstrează până astăzi cristelniţa din marmură în care au fost botezaţi regele Mirian şi regina Nana, cojocul proorocului Ilie şi cămaşa Domnului .

Cuvinte cheie, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail
Printeaza Printeaza

Adauga acest text in lista de recomandari:

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Lectura recomandata
(Ne)lamuriri din Vechiul Testament Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare

Lectura recomandata


Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare