III. SI AU ZIS ASCULTATORII UCENICI

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Si au zis ascultatorii ucenici:
Din cele aduse pâna aici am putut afla, cum este trairea celor ce sunt placuti Domnului si ca este o anumita lucrare, care unita cu dragostea de , libereaza sufletul de patimi într-un timp scurt, precum si despre ceea ce are trebuinta acel ce da lupta întru .
Da, de toate acestea noi nu ne mai îndoim acum, ci ne aflam încredintati despre ele.
Dar ne rugam înca a ne mai învata:

Întrebare:

Ce este luarea aminte si cum se învredniceste cineva a o afla pe ea?
Despre o astfel de lucrare suntem cu totul neînvatati.

Raspuns:

Întru numele Domnului nostru , Cel ce a zis: „Fara de Mine nu veti putea face nimic“.
Pe El chemându-L ajutor si împreuna lucrator, ma voi ispiti si eu dupa putinta mea, a va arata voua ce anume este aceasta luare aminte si cum, de va voi , ea se va putea lucra de catre voi însiva.
Unii dintre sfinti au zis despre luarea aminte ca este paza mintii, iar altii pazirea inimii. Altii: trezvie, într-alt chip. Toate acestea însa, numai pe una si aceeasi arata. Asa precum cineva voind a spune ceva despre pâine, ar zice felie sau îmbucatura, asa sa întelegem si despre aceasta.
Asculta dar si tu si învata cu de-amanuntul ce este luarea aminte si care sunt deslusirile ei limpezi.
Luarea aminte este cugetarea curata spre pocainta adevarata.
Luarea aminte este sufletului chemarea cea de a doua oara.
Luarea aminte este urâciunea de lume si zalogul nezdruncinat al întoarcerii la .
Luarea aminte este dezbracarea de pacat si însusirea din nou a virtutilor desavârsite.
Luarea aminte este ridicarea faradelegilor noastre si chezasia de neîndoielnica însotire cu .
Luarea aminte este temelia dumnezeiestii vederi si înca mai vârtos pricinuitoarea acestei vederi. Prin ea, descoperindu-si fata, se arata mintii în chip lamurit.
Luarea aminte este desturbarea mintii, sau mai curând statornicirea ei, cu care sufletul a fost daruit din mila lui .
Luarea aminte spargere gândurilor este, într-un anume chip, precum si palat si visterie împarateasca a pomenirii de si a bunurilor ce din ea ne vin.
Luarea aminte nascatoarea credintei este, precum si a dragostei.
Din pricina aceasta, cineva de nu va lua aminte la sine însusi, nu va putea sa îndure pre toate cele din afara ce se napustesc asupra lui si nici sa primeasca aceste amaraciuni cu bucurie si fara sa cada în apostazie. Fiindca nici unul din cei ce nu iau aminte la sine însusi nu va putea zice Domnului:
„Tu sprijinitorul si scaparea mea esti“! Si daca nu-si va pune scaparea în Cel Prea Înalt nu se va putea face nici primitorul Dragostei, întru cele dinlauntru ale inimii.
De aceea, acest îndreptar, aceasta prea mare dintru cele mari îndrumari, pentru cei multi si chiar pentru toti, se face mai ales prin rânduiala de dascal si învatatura.
Rar de tot sunt aceia ce au primit aceasta de-a dreptul, de la bunatatea lui , fara vreo învatatura calauzitoare, numai din sila lucrarii si din fierbinteala credintei sale.
Iar ceea ce este rar, nu este lege!

Cuvinte cheie, , , , , ,

Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail
Printeaza Printeaza

Adauga acest text in lista de recomandari:

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Noutati Alfa&Omega


Confesiunile Sf. Augustin