Religio

Cartea:

Cărți

Învăţătura tainică

90. Spune prea Cuviosul Avva Isaia Pustnicul despre învăţătură: „Bogatul înţelept ascunde înlăuntrul casei comorile sale: comoara ce se scoate afară este răpită de tâlhari şi invidiată de puternicii pământului: tot aşa şi monahul, cel care este smerit cugetător şi lucrător de fapta cea bună, îşi ascunde virtuţile, aşa cum bogatul îşi ascunde comorile sale, neîmplinind dorinţele firii căzute. El în fiecare clipă se reface pe sine fără de prihană şi se îndeletniceşte pe sine în învăţătura cea tainică, după cele spuse în Scriptură: aprinsu-mi-s-a întru mine inima mea şi întru învăţătura mea va râde. Despre care foc vorbeşte aici Scriptura? Despre Dumnezeu, că foc mistuitor este Dumnezeul nostru. Cu focul se topeşte ceara şi cu focul se usucă tina necurăţiilor spurcate; tot aşa şi prin învăţătură tainică se usucă gândurile necurate, se nimicesc din suflet patimile; se face străvezie mintea, se limpezeşte şi se subţiază gândul, se revarsă bucuria în inimă. Învăţătura tainică răneşte pe demoni, alungă gândurile rele; printr-însa prinde viaţă omul cel lăuntric. Cel ce se înarmează cu învăţătura cea tainică, este întărit de Dumnezeu; îngerii îi dau putere; oamenii îl proslăvesc. Învăţătura cea tainică şi citirea fac din suflet o casă înconjurată de jur împrejur şi pusă sub chei, un stâlp neclintit, un liman liniştit şi neînviforat. Ea mântuieşte sufletul, păzindu-l de îndoială. Demonii se tulbură foarte mult şi fac larmă mare, când un călugăr se înarmează cu învăţătura tainică, care se cuprinde în rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă“! – şi când prin rostirea ei făcută în singurătate, propăşeşte în îndeletnicirea cu învăţătura. Învăţătura tainică este o oglindă pentru mine, o făclie pentru conştiinţă. Învăţătura tainică seacă desfrâul, îmbunează furia, ridică mâhnirea, înlătură cutezanţa, nimiceşte deznădejdea. Învăţătura tainică luminează mintea, alungă lenea. Din învăţătura tainică se naşte umilinţa, se sălăşluieşte în tine frica de Dumnezeu; ea îţi aduce lacrimi. Prin învăţătura tainică monahul dobândeşte o smerită cugetare fără linguşire, o priveghere plină de umilinţă, o rugăciune netulburată. Învăţătura tainică este o comoară de rugăciune; ea alungă gândurile, străpunge de moarte pe draci, curăţă cu totul trupul. Învăţătura tainică ne învaţă îndelunga răbdare, înfrânarea; celui ce se împărtăşeşte din ea îi vesteşte despre gheenă. Învăţătura tainică păzeşte mintea de închipuiri şi-i aduce închipuiri despre moarte. Învăţătura tainică este plină de toate faptele cele bune, e înfrumuseţată de toate virtuţile, nu este părtaşă, ci străină de orice lucru spurcat.

91. Adună-te în inimă şi săvârşeşte tainica învăţătură. Prin acest mijloc, cu ajutorul darului Domnului, duhul râvnei în adevărata lui aşezare, va fi întreţinută, când prin aprindere, când prin înflăcărare. Şi aceasta se va face pe o cale lăuntrică. E bine să se ştie că acesta este drumul cel drept spre o întocmire mântuitoare. Putem lăsa totul şi să ne ocupăm numai de această lucrare şi toate vor merge cu spor biruitor. Şi, dimpotrivă, chiar de vom face totul, dar fără luare aminte, nu vom ajunge la roade.
Acela care nu se întoarce la lăuntrul său şi nu se îndreaptă către această lucrare duhovnicească, nu face decât să tărăgănească lucrarea. De aceea, un părinte povăţuitor are datoria să-i aducă pe ucenicii săi în această lucrare şi să-i întărească într-însa. Ei pot fi introduşi în ea chiar înainte de săvârşirea tuturor faptelor din afară, dar ca să fie aduşi prin toate mijloacele întrunite nu numai că este cu putinţă, ci e şi o datorie. Asta este de trebuinţă pentru că sămânţa acestei lucrări este sădită în pământul întoarcerii către Dumnezeu, unde ea se dezvoltă în întregime. Urmează ca această întoarcere să fie numai lămurită, să fie tâlcuită în marea ei însemnătate şi să fie călăuzită. Atunci şi toate cele din afară vor spori cu plăcere, cu grăbire şi cu chibzuinţă. Dimpotrivă, fără ea singură, toate se vor rupe, cum se rup aţele putrede. Ia aminte la regula care spune, că nimic nu trebuieşte făcut dintr-odată, ci pe îndelete, încetul cu încetul; ea trebuie să fie bine conturată, că altfel ea poate duce nu spre această lucrare lăuntrică, ci către regulile din afară. De aceea, fără să ţinem seamă că sunt şi astfel de oameni care se ridică prin mijloacele din afară către lucrarea dinlăuntru, trebuie să ne păstrăm regula neschimbată, care ne îndeamnă sa pătrundem mai degrabă de-a dreptul înlăuntrul nostru şi aici să încălzim duhul râvnei.
Se pare că e un lucru simplu, dar dacă nu-l cunoşti, poţi osteni cu sudoare mult de tot şi, cu toate acestea să nu ai decât foarte puţine roade. Şi încă şi asta se împlineşte după însuşirile lucrării trupeşti. O astfel de lucrare e mai uşoară şi de aceea, ea atrage; pe câtă vreme cea lăuntrică e mai anevoioasă şi de aceea respinge. Dar cel ce s-a legat ca de ceva material, se materializează, se răceşte, ajunge şi mai neclintit şi, ca urmare, se depărtează din ce în ce mai mult. Şi de aici se întâmplă că unul ca acesta încă de la început, va lăsa câte ceva din cele lăuntrice sub pretextul că nu li s-a împlinit vremea, încă nu le-a venit sorocul să rodească, iar mai târziu, uitându-se în urmă el descoperă că sorocul a trecut şi în locul pregătirii, el a ajuns cu totul nepotrivit pentru ele. Cu toate acestea, nici cele din afară nu trebuiesc părăsite; sunt şi ele reazim celor lăuntrice; că atât unele cât şi altele trebuiesc să meargă mână în mână… Este vădit doar, că preferinţa este pentru cele dintâi, fiindcă noi trebuie să slujim mai întâi pe Domnul cu duhul şi se cuvine să ne închinăm Lui în duh şi adevăr. Şi unele şi altele trebuiesc să fie într-o supunere reciprocă, după vrednicia lor anumită, fără să se asuprească una pe alta şi fără o despărţire silită.

92. Lucrul cel mai de seamă pe care ei (Sfinţii Părinţi) l-au căutat şi ceea ce au învăţat ei, este să înţeleagă zidirea duhovnicească şi să ştii s-o ţii. Cine va ajunge aici nu-i va mai rămâne decât această singură regulă: păstrează-te înlăuntrul tău, aibi o tainică învăţătură în inimă. Învaţă-te aducerea aminte de Dumnezeu, pomenirea morţii, amintirea păcatelor, prihănirea de sine, adică descoperă mereu acest subiect şi despre el vorbeşte neîncetat lăuntricului tău – de pildă: la cine mă voi duce; sau – vierme, iar nu om. Acestea şi cele asemenea lor, săvârşite cu luare aminte şi cu simţire, este o tainică învăţătură.

93. De aici urmează că toate mijloacele de aprindere şi de păstrare a duhului de râvnă se pot prescurta aşa: îndată după ce ne deşteptăm să intrăm în noi înşine şi să stăm la locul nostru din inimă, să trecem prin toată viaţa noastră duhovnicească lucrătoare şi, oprindu-ne asupra unui subiect oarecare, să nu ieşim de acolo. Sau încă mai scurt: adună-te şi săvârşeşte în inimă învăţătura tainică.

94. Atunci când inima voastră va arde din căldura lui Dumnezeu, din această clipă se va începe propriu-zis şi prefacerea voastră lăuntrică. Acest mic foc va mistui şi va topi totul în voi; cu alte cuvinte, va începe să dea din duh tuturor până ce le va spiritualiza cu desăvârşire. Până nu va veni focul acesta mic, spiritualitatea nu se va săvârşi, oricât v-aţi sforţa în cele duhovniceşti. Prin urmare, toată greutatea este acum ca să dobândiţi focul şi să binevoiţi a vă îndrepta în această direcţie munca voastră.
Dar un lucru să ştiţi că focul nu se va arăta atâta vreme cât patimile mai au putere, chiar dacă tu nu ţi le îngădui. Patimile sunt totuna cu umezeala din lume. Ca să aprinzi trebuiesc aduse din altă parte câteva lemne uscate. Iar, când vor începe să ardă, vor scoate cu încetul umezeala şi, pe măsură ce se vor usca, vor aprinde lemnele cele verzi. Astfel focul, scoţând treptat umezeala şi răspândindu-se, va cuprinde şi toate lemnele puse deasupra.
Lemnele întruchipează toate puterile sufletului şi toate funcţiunile trupului nostru. Atâta timp cât omul nu ia aminte la sine sunt pătrunse de umezeală, de patimi; atâta timp cât patimile sunt alungate, se împotrivesc cu încăpăţânare focului duhovnicesc… Ele răzbesc şi în suflet şi în corp şi, în acest chip, îşi întind stăpânirea asupra întregului om. Cum însă ele sunt în legătură cu demonii, aceştia din urmă pun stăpânire pe om prin patimi, care totuşi îşi închipuie că este propriul său stăpân.
Din aceste legături este smuls mai întâi duhul sau cugetul tău pe care îl dezrădăcinează din ele darul lui Dumnezeu; el rupe orice legătură cu patimile şi, căindu-se de trecutul său, îşi pune în gând tare, ca de aici înainte să placă unicului Dumnezeu şi numai pentru El singur să trăiască, umblând în poruncile Lui. Stăruind în această hotărâre, duhul sau cugetul, cu ajutorul darului lui Dumnezeu alungă mai târziu patimile din suflet şi din trup şi-şi spiritualizează toate cele ce sunt într-însul. Iată că şi acum în voi duhul s-a smuls din legăturile care îl ţineau. Prin conştiinţă şi voia liberă, voi staţi de partea lui Dumnezeu. Aveţi dorirea să fiţi numai ai lui Dumnezeu şi numai Lui să-I placeţi? Acesta este punctul de reazim pentru lucrarea voastră cugetătoare în duh. Dar atunci când duhul sau cugetul este pus din nou în drepturile lui, sufletul şi trupul mai rămân încă sub acţiunea patimilor şi îndură asupriri din partea lor. De acum nu va rămâne decât să vă înarmaţi împotriva patimilor şi să le biruiţi, să le izgoniţi din suflet şi din trup. Lupta cu patimile este de neînlăturat. Ele nu dau de bunăvoie nimic din cele stăpânite în chip neîndreptăţit.
Aducerea aminte de Dumnezeu este viaţa cugetului sau a duhului. Ea aprinde însăşi râvna de a fi plăcut lui Dumnezeu, iar hotărârea voastră de a fi ai lui Dumnezeu o face de nezdruncinat. Acestea întăresc din nou punctul de reazim pentru o viaţă trăită în duh, trăită în chip cugetător, precum şi temeiul luptelor noastre strategice împotriva patimilor.

95. Cum îşi aprofundau duhul lor de rugăciune şi cum se întăreau mai înfocat în această rugăciune nevoitorii, Sfinţii Părinţi, şi învăţătorii noştri? Lucrul de căpetenie pe care îl căutau, sta în aceea că inima să ardă neîncetat de dragostea singurului Dumnezeu. Lui Dumnezeu îi trebuie inima, pentru că în ea este izvorul vieţii. Unde este inima, acolo este conştiinţa, atenţia şi mintea, acolo este întreg sufletul. Când inima se află în Dumnezeu, atunci întreg sufletul se află în Dumnezeu şi omul stă în faţa Lui într-o neîncetată închinare în duh şi în adevăr.
Acest lucru este atât de neluat în seamă; unii îl dobândeau repede şi uşor. O, milostivirea lui Dumnezeu! Pe cât de adânc îl zguduia frica de Dumnezeu, pe atât de repede prindeau viaţă conştiinţa în toată puterea ei, pe atât de grabnic se aprindeau în ea râvna de a se ţine curată şi fără de prihană înaintea Domnului, pe atât de repede osteneala de a fi pe placul lui Dumnezeu sufla şi ea în acest foc şi-l prefăcea în vâlvătaie! Acestea sunt suflete serafice, înflăcărate, repede mişcate, mult lucrătoare.
La alţii însă, totul merge mai pe îndelete: fie că astfel este întocmirea lor firească, fie că Dumnezeu are alte gânduri faţă de ei, fapt este că aceştia nu se încălzesc repede. S-ar părea că ei s-au deprins cu toate lucrurile ce ţin de cucernicie şi că viaţa lor merge după dreptate; şi totuşi în inimă nu este ceea ce ar trebui să fie. Astfel se întâmplă nu numai cu mirenii, ci şi cu cei ce trăiesc în mănăstiri şi chiar cu pustnicii.
De aceea, Dumnezeu i-a înţelepţit, iar osârduitorii trezviei au orânduit un mijloc anumit de a altoi în inimă o necurmată rugăciune către Domnul, care să încălzească inima. Noi am amintit acest lucru de mai multe ori. Experienţa a îndreptăţit această metodă prin izbânda ei şi ea a ajuns aproape generală, iar toţi care şi-o însuşesc aşa cum trebuie, izbutesc.

96. Din experienţele duhovniceşti se poate trage o foarte îndreptăţită încheiere şi anume: cum trebuie să se desăvârşească întru rugăciune. Însăşi osteneala rugăciunii, ţinută aşa cu îndelungată răbdare, îi va duce până la cele mai înalte trepte de rugăciune.
Dar ce trebuie să facă cei neputincioşi, cei lâncezi şi mai ales cei ce, înainte de a ajunge la înţelegerea focului cum trebuie să fie rugăciunea, au izbutit să se întărească în formalismul din afară şi au îngheţat în deprinderea tuturor regulilor cuprinse în tipicul rugăciunilor rostite tare prin cuvânt? Lor le mai rămâne o scăpare: săvârşirea rugăciunii mintale către Dumnezeu în chip meşteşugit. Oare nu pentru ei îndeosebi s-a şi născocit această lucrare meşteşugită sau, cu alte cuvinte, altoirea neobişnuită a rugăciunii lui Iisus în inimă?

97. „Dincolo de rugăciunea minţii cea lucrătoare nimeni nu poate scăpa de înrâurirea patimilor şi de urzirea gândurilor viclene, din pricina cărora oamenii vor fi chinuiţi în ceasul morţii şi vor da răspuns la înfricoşata judecată“.

98. Rugăciunea lui Iisus se află cuprinsă în numărul mijloacelor ce duc la izbândă întru deprinderea de a umbla înaintea lui Dumnezeu. Şi aceasta mai întâi de toate este: să stai cu luare aminte în inimă şi să-L chemi pe Domnul, care este pretutindeni. Rădăcina unei bune întocmiri lăuntrice este frica de Dumnezeu. Ea trebuie dobândită în aşa fel ca să nu mai fugă de la noi… Ea va ţine toate în încordare şi nu va lăsa să cadă în delăsare nici mădularele şi nici gândurile, zidind în noi o inimă veghetoare şi un cuget treaz.
Dar noi trebuie să nu uităm niciodată şi să ne dăm seama că izbânda în viaţa duhovnicească şi în toate desfăşurările ei este rodul darului lui Dumnezeu. Noi avem şi duhul, cugetul nostru, dar el este neputincios. El capătă putere, când se va coborî darul peste el.

99. Căutaţi şi veţi afla. Ce trebuie să căutăm? O legătură vie şi simţită cu Dumnezeu. Asta o dă Harul Sfântului Duh, dar e nevoie ca şi noi să ne ostenim pentru a o dobândi. Dar încotro să ne îndreptăm osteneala? Spre lucrarea de a ne aduce aminte de Domnul, ca unul ce este aproape şi chiar în inima noastră. Ca să izbutim în această lucrare, se dă sfatul ca să deprindem rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă“! repetând-o neîncetat, cu gândul la Dumnezeu, Care se află în inimă sau aproape de inimă. Stai cu luare aminte în inimă în faţa lui Dumnezeu şi spune: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul“. Toată lucrarea e cuprinsă în aceasta şi, după chiar fiinţa lucrului în sine, nimic nu se mai cere. Lucrarea este să stai cu mintea în inimă înaintea feţei Domnului şi să-I spui rugăciunea. Odată cu aceasta, să ştii că rugăciunea minţii e să stai cu mintea înaintea Domnului, cu suspinuri îndreptate către El, iar rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!“ este rugăciunea de cuvânt vorbit, din afară.
Prin acest mijloc, amintirea de Dumnezeu se va întări în minte şi faţa lui Dumnezeu va străluci în sufletul tău ca soarele. Pune un lucru rece în faţa soarelui şi el se va încinge. Tot aşa se va încălzi şi sufletul la pomenirea lui Dumnezeu, Care este un soare al cugetului. Iar ce va urma mai târziu, vei vedea singur.
Osteneala cea dintâi este deprinderea de a repeta neîncetat rugăciunea lui Iisus; ziceţi mereu cu gândul la Dumnezeu. Şi aici este întreg secretul.

100. Întrebi ce este de trebuinţă pentru rugăciunea lui Iisus. Aşa cum o faci, e bine. Adu-ţi aminte de Domnul şi numai aşa s-o faci. Lucrul acesta ţi-l aduc cu putere aminte: tu trebuie să stai cu luare aminte în inimă şi să te afli acolo înaintea feţei lui Dumnezeu, Care pretutindenea este şi, prin urmare, în dumneata, El care vede toate şi prin urmare, şi cele ce se petrec înlăuntrul tău. Ceva mai temeinic va începe, când în inimă va lua fiinţă acel foc mic. Oboseşte-te să n-o întrerupi şi ea se va împuternici în aşa măsură, încât se va repeta singură şi atunci va începe să murmure pârâiaşul, cum spunea stareţul Partenie, cel din Lavra Peşterilor din Kiev. Iar din cei din vechime a spus cineva: aşa cum tâlharii care s-au apropiat de casă, ca să se furişeze într-însa şi să o prade, îndată ce aud că înlăuntru vorbeşte cineva, nu îndrăznesc să mai pătrundă înăuntru, tot astfel, când vrăjmaşii noştri se furişează, ca să-l prade şi când colo aud că susură rugăciunea, dau târcoale în jurul lui, dar le e frică să intre înăuntru.

101. Ceea ce trebuieşte căutat prin rugăciune este să împliniţi un simţământ de isihie, de linişte, dar care aprins să nu te mai abată de la faţa lui Dumnezeu; să nu râvneşti însă anumite mişcări şi încântări, iar când Dumnezeu îţi va trimite anumite simţiri duhovniceşti în rugăciune, tu să mulţumeşti pentru ele, dar să nu ţi le însuşeşti ca ale tale şi să nu-ţi pară rău ca după o mare pierdere, când se vor îndepărta, ci să te cobori întotdeauna din înălţimea lor la acest simţământ liniştit care stă îndreptat spre Dumnezeu.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul