Sosirea în mănăstire. Plecarea în pustie. Relatările pustnicului.
Nichifor, fiul unui protopop din Novgorod, a venit la mănăstire încă de tânăr. Lui îi plăcea viaţa de monah. De aceea el se ruga de egumen să-l tundă în călugărie, dar frumuseţea şi tinereţea lui îl împiedicau pe egumen să-i împlinească această dorinţă. Acest refuz a întărit în tânăr dorinţa de a deveni călugăr. Cei ce veneau din Novgorod i-au adus o scrisoare de la părinţii lui, în care aceştia îl rugau să se întoarcă repede acasă. „Transmiteţi părinţilor mei, le spunea el acelora care i-au adus scrisoarea, că noi nu ne vom mai vedea în viaţa aceasta; ne vom mai vedea în lumea de dincolo“.
Nichifor continua să se ostenească pentru mănăstire, împreună cu alţii, păstrând un post aspru; niciodată nu se culca; pentru a se odihni aţipea puţin. În ceasurile de răgaz îi plăcea foarte mult să citească din viaţă lui Marcu Oracenschii. Chipul acestui pustnic a pătruns adânc în sufletul lui şi l-a determinat să aleagă viaţa de pustnic. Odată, când erau toţi de faţă, Nichifor a sărit de pe scaun, şi-a făcut semnul crucii, şi-a scos brâul şi sandalele şi, numai într-o cămaşe cenuşie a fugit în pădure, petrecând în pustia din insula Solovăţ 12 ani în post, rugăciune şi metanii.
Abia atunci un pustnic l-a tuns în călugărie. Apoi petrecând încă trei ani în nevoinţa ascetice, el s-a săvârşit din viaţă în anul 1605, în duminica Floriilor.
Au existat pustnici ale căror nume sunt cunoscute numai de unul Dumnezeu. Un călugăr din Solovăţ, mergând prin insulă pentru treburile mănăstirii, obosind, a dorit să se odihnească sub o stâncă abruptă. Vrând să se culce la pământ, el şi-a făcut o cruce şi a rostit cu voce tare rugăciunea lui Iisus. Deodată, din înălţime, dintre dărâmături, el aude: „Amin!“. „Cine eşti, cu nedumerire îl întrebă călugărul, eşti om sau duh?“ „Sunt un om păcătos, îi răspunse cel nevăzut, şi plâng pentru păcatele mele.“ „Care îţi este numele şi cum ai venit aici?“ „Numele meu şi cum am ajuns aici ştie numai Dumnezeu“.„Eşti singur aici?“ „Mai locuiesc împreună cu mine încă doi bătrâni; a mai fost şi un al treilea, dar a plecat la Domnul, noi l-am îngropat“. „Cu ce vă hrăniţi?“. „Adu-ţi aminte, frate, de cuvintele Domnului: nu numai cu pâine se va hrăni tot omul, ci şi cu orice cuvânt care vine de la Dumnezeu. El îl hrăneşte şi încălzeşte pe omul lăuntric. Aminteşte-ţi cum în timpurile de demult bărbaţi preacuvioşi şi femei locuiau în munţi, în crăpături şi în prăpăstii. Dumnezeu Ziditorul îi hrănea pe aceştia; acum oare nu-i tot Acelaşi Dumnezeu? Dacă doreşti să afli cu ce-mi hrăneşte Stăpânul trupul acesta neputincios, gustă asta“. Spunând aceste cuvinte, el i-a aruncat o bucată de ceva şi călugărul a luat şi a mâncat. „Iată cu ce mă hrăneşte Stăpânul meu“, a spus pustnicul.
Trimite prin e-mail
Printeaza
Adauga acest text in lista de recomandari:
| Lectura recomandata | ||
![]() |
![]() |
![]() |
| (Ne)lamuriri din Vechiul Testament | Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate | Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare |
