LA SFÂRŞITUL VIEŢII, MAI TARE NĂPĂDESC DRACII ASUPRA OMULUI PENTRU CARE TREBUIE FOARTE A LUA AMINTE

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

(În Patericul cel vechi urmează şi capitolul 28, dar întrucât acest capitol nu este decât o reproducere a celor cuprinse la începutul slovei R, nu s-a mai trecut aici.)

 

ADAUS (DE LA PALADIE)

 

1. Un oarecare , scolastic alexandrin, fiind rănit de dragoste dumnezeiască, lepădându-se de lume şi risipind cele ale sale, afară de puţine ce şi-a lăsat spre chiverniseală şi neputând lucra, a socotit cum să pună în rânduială cele pentru sine. Că nici în sobor de părinţi nu îndrăznea să intre, nici singur să petreacă nu voia. Deci aşa aflându-se, a găsit un bubos, lepădat în târg care nu avea nici mâini, nici picioare, decât limba întreagă şi milă aştepta de la oricine trecea pe lângă dânsul. Văzându-l , şi umilindu-se la inimă, s-a rugat lui şi a făcut făgăduinţă Domnului, zicând: Doamne, pentru numele Tău iau acest bubos şi îl odihnesc, până la ziua morţii lui, ca şi eu printr-însul, să mă mântuiesc. Dăruieşte-mi dar, Doamne, răbdare de a-i sluji! Apoi, apropiindu-se de bubos, i-a zis: voieşti să te iau în casa mea şi să te odihnesc? Zis-a acela: măcar de ai vrea dar eu sunt nevrednic. Şi i-a zis : mă duc să aduc un măgar şi te iau acolo. Deci s-a învoit acela cu multă bucurie. Şi aducând măgarul, l-a ridicat şi l-a dus la gazda sa. Şi îngrijea de dânsul cu toate cele de trebuinţă, spălându-l, ungându-l, purtându-l şi cu osârdie întru toate slujindu-i, cincisprezece ani. Apoi a năpădit asupra bubosului şi sălbăticindu-l, fără socoteală împotriva lui , l-a întărâtat spre ocări şi vorbe rele. Acela a început să-l ocărască pe , zicând: mâncătorule de stăpân, ai furat bani străini şi poate rob fiind, l-ai prădat pe stăpânul tău şi cu neputinţa mea vrei să tăinuieşti ca şi cu o facere de bine şi m-ai luat la casa ta ca prin mine să te mântuieşti. Iar i se ruga, zicând: nu! Nu-mi zice astfel de cuvinte! Spune-mi cu ce te-am mâhnit şi mă îndreptez! Iar el zicea: nu-ţi voiesc aceste momeli, du-mă şi mă leapădă în târg! Mai bun îmi este mie târgul acela decât odihna ta. zicea: mă rog, odihneşte-te, de orice te mâhneşti. Iar el mai vârtos sălbăticindu-se de mânie, strigând zicea: nu doresc să fiu cu tine singur! Gloate voiesc! I-a zis : eu îţi aduc acum mulţime de fraţi. Iar el necăjindu-se iarăşi, i-a zis: vai mie ticălosului! Faţa ta nu vreau s-o văd şi nici să-mi aduci pe cei asemenea ţie mâncători în zadar! Şi scuturându-se, iarăşi a strigat: nu voiesc, nu voiesc! În târg voiesc! O, silă! Aruncă-mă unde m-ai găsit! Dacă ar fi avut mâini, n-ar fi pregetat să se spânzure, sau cu sabie să se omoare, într-atâta l-au sălbăticit dracul. Atunci , nepricepând ce să facă, cu sfatul pustnicilor cei aproape de dânsul, a hotărât să meargă la marele cu bubosul şi să-i spună pricina şi cum va zice acela, aşa să facă. Momindu-l şi punându-l în luntre s-a dus la mânăstirea ucenicilor marelui , unde se zicea că vine sfântul din munte, uneori, la zece zile, alteori la douăzeci, spre folosul celor adunaţi. S-a întâmplat că după ce a venit , a doua zi a venit şi marele , seara târziu, îmbrăcat cu o haină de piele (precum Cronie mi-a povestit, care atunci era de faţă).
Heretisindu-i pe toţi cei ce erau acolo şi şezând, întâi pe l-a chemat pe nume, cu toate că niciodată nici nu l-a văzut, nici despre dânsul n-a auzit ceva. , cu toate că de trei ori a fost chemat de marele pe nume, n-a răspuns, socotind că altcineva este chemat de , cu numele acesta. Iar el iarăşi a zis: ţie îţi zic, celui ce ai venit din ! Atunci i-a răspuns : ce porunceşti, rogu-te? I-a zis lui : de ce ai venit aici? A răspuns : Cel ce ţi-a descoperit numele meu şi toate cele despre mine ţi-a descoperit. Zis-a sfântul: ştiu pentru ce ai venit! Dar înaintea tuturor fraţilor spune, ca să ştie şi ei! Atunci a spus înaintea tuturor, de faţă fiind şi bubosul: omule al lui , pe acest bubos l-am găsit în târg lepădat şi trecut cu vederea. Fiindu-mi milă de dânsul, m-am rugat lui să-mi dea răbdare pentru dânsul şi m-am făgăduit lui , ca până în sfârşit să-l caut ca pe un bolnav, şi el să odihnească prin mine iar eu să mă mântuiesc printr-însul. Aşadar, l-am luat la casa mea şi iată, de cincisprezece ani, după putinţa mea, îi slujesc! Şi acum, după atâta vreme, nu ştiu ce rău a pătimit de la mine, că tare mă tulbură. Şi am socotit să-l lepăd, fiindcă mă sileşte la aceasta. De aceea am venit la sfinţia ta, să mă sfătuieşti ce trebuie să fac şi să te rogi pentru mine, că tare mă tulbură. Atunci i-a zis cu glas apăsat şi aspru: îl lepezi, ? Dar Cel ce l-a făcut nu-l leapădă. Tu îl lepezi pe el? Ridică pe cel mai bun decât tine, şi îl adună. Iar acestea auzind, s-a sfiit şi s-a speriat. Apoi întorcându-se sfântul către bubos, a început cu vorba a-l bate ca şi cu un bici: bubosule, nevrednicule de pământ şi de cer, nu încetezi luptându-te cu şi întărâtându-l pe frate? Nu ştii că este Cel ce îţi slujeşte ţie? Cum îndrăzneşti asupra lui unele ca acestea a grăi? Oare nu pentru s-a robit spre slujba ta? Astfel bătându-l pe bubos cu cuvinte usturătoare, lăsându-i, a vorbit cu ceilalţi fraţi cele spre trebuinţa fiecăruia. Apoi iarăşi luând cuvântul către şi către bubos a zis: duceţi-vă, fiilor, cu pace şi nu vă despărţiţi unul de altul, ci lepădând toată mâhnirea pe care dracul a băgat-o în voi, cu curată dragoste întoarceţi-vă la chilia în care aţi zăbovit! Că ispita aceasta v-a venit de la satana. Fiindcă a văzut, că amândoi sunteţi spre sfârşit şi de cununi vă veţi învrednici de la , el prin tine şi tu prin el. Deci nu cugetaţi altceva, nu cumva venind îngerul, pe care acum vi-l trimite, să nu vă afle împreună la un loc şi să vă lipsiţi de cununi. Grăbindu-se bărbaţii, s-au întors la locul lor cu desăvârşită dragoste. Peste trei zile s-a săvârşit fericitul , şi după alte treizeci şi şapte, s-a dus către Domnul şi cel la trup bubos iar la suflet sănătos. Deci Cronie, zăbovind la locurile Tebaidei, s-a pogorât după patruzeci de zile la mânăstirile Alexandriei şi s-a întâmplat în aceeaşi zi a i se săvârşi de către fraţi, lui , pomenirea cea de patruzeci de zile, iar bubosului cea de trei zile. Aflând Cronie s-a înspăimântat. Şi a povestit părinţilor, ceea ce mai înainte a zis pentru ei . Că acesta a fost atunci tălmaci cuvintelor şi celor ce a spus către , grăind elineşte şi celor ce a răspuns către Evlaghie şi către bubosul, vorbind în limba egipteană, în care tuturor le vorbea cuviosul, neştiind altă limbă.

Cuvinte cheie, , , , , , ,

Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail
Printeaza Printeaza

Adauga acest text in lista de recomandari:

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Lectura recomandata
(Ne)lamuriri din Vechiul Testament Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare

Lectura recomandata


Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare