Viaţa în pustie. Practica ascultării. Faptele. Viziunile. Vieţuirea în mănăstire. Clarviziunile. Sfârşitul.
Bătrânul Gherasim a crescut în persoana ucenicului său, Pamfil, un călugăr care-l depăşea pe învăţătorul său în creşterea duhovnicească. În mănăstire, Pamfil lucra ca dogar şi rotar, încredinţându-se unei ascultări necondiţionate faţă de bătrân. Toată viaţa a împlinit porunca ascultării cu sfinţenie, nefăcând un lucru cât de mic fără binecuvântarea învăţătorului său. Dar poticnirile şi greşelile sunt de neocolit în viaţa fiecărui om. Odată, el a primit de la magazia mănăstirii o curea de piele cu cataramă de fier pentru a se încinge, dar fără să fi luat binecuvântare de la bătrân pentru aceasta. Fiind nemulţumit pentru neascultarea ucenicului său şi observând la acesta chiar o mulţumire şi o bucurie pentru lucrul căpătat astfel, bătrânul i-a luat atunci cureaua dându-i în schimb o funie groasă ca să se încingă. Ascultător, ucenicul a folosit această funie până la moartea sa, vreme de 20 de ani.
Pamfil a locuit mulţi ani împreună cu Gherasim; el se îndeletnicea cu făcutul doagelor. În ziua când nu reuşea să împlinească porunca dată de bătrân el renunţa la prânz. Mari erau însă lucrările lui duhovniceşti. Sfinţindu-şi în rugăciune ochii minţii, el s-a învrednicit să vadă şi cu ochii trupeşti arătări mai presus de fire. De multe ori îi apărea în viziune o Biserică exact pe locul unde s-a zidit Biserica Izvorul Tămăduirii, spunându-i despre aceasta şi bătrânului său. Câteodată, în noaptea întunecoasă, el vedea o lumină neobişnuită, care lumina împrejurimile pustiei lor. Dar era oprit să dea însemnătate unor asemenea arătări, ca nu cumva să cadă în ispita mândriei.
Nu zadarnice au fost aceste avertismente. Într-una din nopţi, aflându-se la rugăciune, el a fost zdrobit de o arătare straşnică, iar din cauza violenţei dracilor sau numai de frică a căzut leşinat, fiind găsit dimineaţă fără cunoştiinţă, culcat pe podea. „Eu am văzut atunci, povestea Pamfil după aceea, un om cu ochi de foc, stând la fereastră, căruia îi ieşeau flăcări din gură, care cerea să înnopteze înăuntru; pe urmă, toată chilia s-a umplut de ciori care croncăneau puternic, zburând şi rotindu-se în jurul meu“. Din acel moment i s-a închis un ochi şi i s-a schimonosit faţa.
Părăsind pustia, Pamfil petrecea acum în mănăstire, îndeletnicindu-se cu diferite rucodelii. Cu lacrimi în ochi petrecea el în rugăciune nopţi întregi, hohotele sale de plâns trezind pe cei care locuiau în vecinătate. La miezul nopţii, mergea la trapeza mănăstirii şi acolo continua să se roage în faţa icoanei Maicii Domnului din Tihvinsk. Întotdeauna tăcut şi priveghind în rugăciune, Pamfil avea evlavie la o femeie socotită de mulţi nebună, cu numele Cristina, care adeseori venea la mănăstire. Într-o zi a plecat pe chei, spunând celor pe care îi întâlnea în cale: „Cristina vine, merg s-o întâlnesc“. Dar şi Cristina, aflându-se încă departe de mănăstire, îi vestea pe cei din jur că în întâmpinarea lor vine un călugăr. Cu stimă reciprocă s-au întâlnit prietenii pe mal şi s-au sărutat unul pe altul pe obraji.
Până la sfârşitul vieţii sale el nu continua să-i încredinţeze bătrânului Gherasim gândurile care le avea în conştiinţa sa, cerându-i sfatul ori de câte ori se afla în momente dificile. Toată viaţa şi-a petrecut-o neîntrerupt în osteneli, după care s-a mutat la veşnica odihnă la 8 septembrie 1845, la care s-a dus mai înainte de bătrânul său. După moarte, trăsăturile i s-au îndreptat şi, spre mirarea tuturor, faţa lui era plină de evlavie şi de bucurie.
Trimite prin e-mail
Printeaza
Adauga acest text in lista de recomandari:
| Lectura recomandata | ||
![]() |
![]() |
![]() |
| (Ne)lamuriri din Vechiul Testament | Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate | Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare |
