PENTRU ACEASTA, CĂ TOTDEAUNA SE CADE SĂ NE TREZIM

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

1. Povestesc unii despre un bătrân, că şezând în chilie, a venit la dânsul noaptea un frate şi l-a auzit înăuntru sfătuindu-se cu cineva şi zicând: o, răule, până când? Du-te de la mine! Vino încoace, iubite! Intrând fratele, i-a zis: părinte, cu cine grăiai? Şi i-a răspuns: gândurile cele rele le izgoneam, iar pe cele bune le chemam.

 

2. Zis-a un bătrân: omul cel ce are în tot ceasul înaintea sa moartea, biruieşte slăbirea sufletului.

 

3. Zis-a iarăşi: aurul sau argintul de îl va pierde cineva, poate în locul lui să afle altul. Dar vremea pierzând-o, alta nu va mai putea afla în locul ei.

 

4. Venit-a odinioară un bătrân la alt bătrân. Şi vorbind ei, a zis unul: eu am murit lumii. I-a răspuns celălalt: să nu nădăjduieşti în tine, frate, până când vei ieşi din trup, că deşi zici tu că ai murit lumii, este viu.

 

5. Zis-a un bătrân: ostaşul sau vânătorul ieşind la război nu se mai îngrijeşte de nimic, dacă se va răni sau va scăpa, căci amândoi numai de sine se îngrijesc. Aşa se cade şi călugărului să fie.

 

6. Zis-a un bătrân: precum nimeni nu poate nedreptăţi pe cel ce şade aproape de împărat, aşa şi satana nu poate să ne strice nimic nouă, de va fi sufletul nostru aproape de . Căci zice: apropiaţi-vă de Mine şi Eu mă voi apropia de voi! Când ne răspândim cu mintea totdeauna, lesne răpeşte vrăjmaşul sufletul nostru cel ticălos şi îl pogoară în patimile necurăţiei.

 

7. Grăiau bătrânii: trei puteri ale satanei sunt care merg înaintea a tot păcatul: uitarea, neîngrijirea şi pofta. Dacă vine uitarea, se naşte neîngrijirea şi negrija naşte pofta. Cel ce nu este în uitare, nu cade în negrijă, iar cel ce nu cade în negrijă, nu ajunge la poftă şi cel ce nu pofteşte, nu cade niciodată de la darul lui .

 

8. Zis-a un bătrân: deprinde-te cu tăcerea şi nu te îngriji de nimic! Ia aminte la învăţătura ta, culcându-te şi sculându-te cu frica lui şi nu te vei teme de năravurile tale cele necurate!

 

9. Zis-a un bătrân către un frate: este vrăjmaşul, iar tu eşti casa. Deci, vrăjmaşul nu încetează să arunce în casa ta orice află, toată răutatea turnând-o. Însă tu să nu te leneveşti ci să mături afară tot. Dar de te vei lenevi, se va umple casa ta de toată necurăţia şi după aceea nu vei mai putea intra în ea. Ci, îndată ce aruncă el, mătură şi va fi casa ta curată, cu darul lui .

 

10. Zicea unul din bătrâni: când se acoperă ochii boului, atunci el se suceşte şi umblă în rânduială, iar de nu îi acoperi ochii, nu se supune. Aşa şi : de va apuca să închidă ochii omului, îl duce la tot păcatul, iar de se vor lumina ochii lui, lesne va putea scăpa de meşteşugurile vicleanului.

 

11. Povestit-au unii că în muntele lui şedeau şapte fraţi şi pe vremea curmalelor păzeau pe rând, să alunge păsările. Şi era acolo un bătrân, care când îi venea ziua, striga: fugiţi de aici, gândurile mele cele dinăuntru şi păsările cele din afară.

 

12. Povestesc unii despre un bătrân, că trăgea să moară în şi i-au înconjurat fraţii patul şi iertându-l, au început să plângă. Iar el deschizându-şi ochii, a râs, şi iarăşi a râs. A râs şi a treia oară. Şi l-au rugat fraţii, grăind: ce este, părinte, că noi plângem şi tu râzi? El le-a răspuns: râdeam pentru că vă temeţi toţi de moarte şi am mai râs pentru că nu sunteţi gata. A treia oară am râs că de la osteneală merg la odihnă. Şi îndată a adormit bătrânul.

 

13. Spunea ucenicul unui bătrân iscusit: cândva mergând noi se cam oprea bătrânul şi i-am zis: părinte, mai mergi măcar un pic. Şi mi-a răspuns: oare, nu auzi că îngerii cântă în ceruri? Iar noi nu ne trezim, pentru că a zis părintele : nu se cade monahului să se îngrijească de nimic, decât pentru mântuirea sufletului său.

 

14. Zis-a un bătrân: de la mic până la mare, tot ce facem, să privim la roada lor ce o vor naşte: ori cu gândul, ori cu lucrul.

 

15. Doi filosofi au mers la un bătrân şi l-au rugat să le spună un cuvânt de folos. Dar bătrânul tăcea. Iarăşi i-au zis filosofii: nu ne spui, părinte, nimic? Atunci le-a răspuns bătrânul: că sunteţi iubitori de vorbă, iar nu filosofi adevăraţi; ştiu şi vă spun până când vă veţi învăţa a vorbi, neştiind ce grăiţi. Aceasta să vă fie filosofia: să vă deprindeţi pentru cele de moarte şi pentru linişte şi să vă păziţi pe voi cu tăcere.

 

16. Un bătrân oarecare şedea la Tebaida într-o peşteră şi avea un ucenic iscusit. Şi avea obicei bătrânul, seara, să-l sfătuiască cele de folos şi după sfătuire făcea şi-l slobozea să doarmă. Odată însă nişte mireni cucernici, care ştiau nevoinţa cea multă a bătrânului, s-au întâmplat de au venit la el şi i-au făcut mângâieri. Şi după ce s-au dus, a şezut iarăşi bătrânul seara după obicei, sfătuindu-l pe frate şi în timp ce vorbea cu el, a adormit. Iar fratele a aşteptat să se trezească bătrânul şi să-i facă . Dar, mult şezând şi nedeşteptându-se bătrânul, s-a supărat şi nu s-a dus. Şi a suferit aşa de şapte ori la rând, supărându-se şi împotrivindu-se şi nu s-a dus. Apoi, trecând o vreme din noapte, s-a deşteptat bătrânul şi văzându-l pe ucenic şezând, i-a zis: nu te-ai dus până acum? Iar el a zis: nu, că nu m-ai slobozit, părinte. Şi a zis bătrânul: pentru ce nu m-ai deşteptat? I-a răspuns fratele: nu am îndrăznit să te mişc, ca să nu îţi stric somnul. Aşa, au citit pravila cea de dimineaţă şi după sfârşitul ei, l-a slobozit bătrânul pe frate şi şedea singur. Atunci a fost răpit şi iată cineva îi arată lui un loc slăvit, cu un scaun strălucit în el şi deasupra scaunului şapte cununi strălucitoare. Iar el l-a întrebat pe cel ce i le arăta: ale cui sunt acestea? Şi i-a răspuns acela: ale ucenicului tău. Şi locul şi scaunul i le-a dăruit pentru ascultarea lui, iar cele şapte cununi în noaptea aceasta le-a luat. Deci, venindu-şi în sine bătrânul, l-a chemat pe frate şi i-a zis: spune-mi, ce-ai făcut în noaptea aceasta? Iar el a răspuns: iartă-mă, părinte, dar nimic n-am făcut! Bătrânul, socotind că smerindu-se nu mărturiseşte, i-a zis: nu te slobozesc de nu-mi vei spune ce-ai făcut, sau ce-ai gândit în noaptea aceasta! Fratele, nimic ştiind să fi făcut, nu avea ce să-i zică. Şi i-a zis părintelui: părinte, nimic nu am făcut decât aceasta: că supărat fiind de gânduri de şapte ori, să mă duc fără de slobozenia ta, nu m-am dus. Iar bătrânul auzind, a înţeles că de câte ori s-a luptat împotriva gândului, a primit cunună de la . Şi fratele nimic din cele ce a văzut nu i-a spus. Dar pentru folos le-a povestit acestea la bărbaţi duhovniceşti, ca să cunoaştem că şi pentru mici osteneli ne dăruieşte nouă cununi strălucite. Să ne mai învăţăm şi a cere cu osârdie rugăciunile părinţilor şi să nu îndrăznim să facem ceva, sau câtuşi de puţin să ne despărţim de ei, fără blagoslovenie.

Cuvinte cheie, , , , , ,

Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail
Printeaza Printeaza

Adauga acest text in lista de recomandari:

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Lectura recomandata
(Ne)lamuriri din Vechiul Testament Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare

Lectura recomandata


Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare