Religio

Cartea:

Cărți

PENTRU AVVA ARSENIE

PROVENIT dintr-o familie nobilă senatorială, Arsenie s-a născut la Roma în vremea morţii sfântului Antonie. A deţinut importante funcţii la curtea imperială de la Constantinopol, fiind şi educatorul fiilor împăratului Teodosie I, viitorii împăraţi Arcadie şi Onorie. În anul 394, la vârsta de 34 de ani, fuge de lume şi de slava ei, se retrage în taină în Egipt şi se face monah în Schetia pe lângă avva Ioan Colov. După ce stă un timp la Petra, apoi în Canop (Alexandria), părăseşte definitiv Schetia după devastarea ei de către saracini în 434 şi îşi petrece ultimii ani ai vieţii la Troe (astăzi Tura, la 15 km sud-est de Cairo). Se duce la Domnul în jurul anului 449, pomenirea lui făcându-se pe data de 8 mai. Arsenie este una dintre figurile cele mai bine conturate ale Patericului şi va rămâne pentru totdeauna unul dintre campionii fugii de lume şi model râvnit de toţi isihaştii: „Arsenie, îngere, puterea tăcerii (isihiei), roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, păcătoşii!“ (Canonul Părinţilor, din Sâmbăta brânzei, cântarea întâi).

 

1. Avva Arsenie, fiind încă în palatele împărăteşti, s-a rugat lui Dumnezeu zicând: „Doamne, îndrumează-mă, ca să ştiu cum mă voi mântui“. Şi i-a venit glas zicându-i: „Arsenie, fugi de oameni şi te vei mântui“.

 

2. Acesta, după ce s-a dus la viaţă pustnicească, iarăşi s-a rugat, acelaşi cuvânt zicând (Mt. 26, 44). Şi a auzit glas zicându-i: „Arsenie, fugi, taci, linişteşte-te33 (Fugi, taci, linişteşte-te! Фεύγε, σιώπα, ήσύχαζε! Fuge, tace, quisce! Unul dintre cele mai puternice mesaje ale vieţii monastice.); că acestea sunt rădăcinile nepăcătuirii“.

 

3. Odată au venit dracii la avva Arsenie în chilie, năcăjindu-l. Şi venind cei ce slujeau lui34(Vezi Arsenie 21.) şi stând din afară de chilie, l-au auzit strigând către Dumnezeu şi zicând: „Dumnezeule, nu mă părăsi! Nimic bun n-am făcut înaintea Ta; dar dă-mi, după bunătatea Ta, să pun început35(A pune început [bun] este sinonim cu)“.

 

4. Se zicea pentru dânsul, că precum în palat nimeni nu purta haine mai bune decât dânsul, tot aşa nici în Biserică nimeni nu purta mai dispreţuite (de nimica) decât dânsul.

 

5. A zis un oarecare36(E vorba, conform variantelor siriacă şi latină, de avva Evagrie.) fericitului Arsenie: „Cum noi din atât învăţătură şi înţelepciune nimic nu avem, iar aceşti ţărani egipteni au dobândit atâtea fapte bune?“ Zis-a avva Arsenie lui: „Noi din învăţătura lumii nimic nu avem, iar aceşti ţărani egipteni din ostenelile lor şi-au dobândit faptele bune“.

 

6. Întrebând avva Arsenie oarecând pe un bătrân egiptean pentru gândurile sale, un altul, văzându-l, i-a zis: „Avvo Arsenie, cum atâta învăţătură latinească şi elinească având, întrebi pe acest ţăran pentru gândurile tale?“ Iar el a zis către dânsul: „Învăţătura latinească o am eu cu adevărat, dar alfabetul acestui ţăran încă nu l-am învăţat“.

 

7. A venit odată fericitul Teofil, arhiepiscopul [Alexandriei], cu un dregător la avva Arsenie şi l-a rugat pe bătrân să audă de la el cuvânt. Iar bătrânul, tăcând puţintel, i-a răspuns: „Şi dacă vă voi spune un cuvânt, îl veţi păzi?“ Iar ei i-au făgăduit că-l vor păzi. Şi le-a zis lor bătrânul: „Oriunde veţi auzi că este Arsenie, să nu vă apropiaţi“.

 

8. Altădată, vrând iarăşi arhiepiscopul să meargă la avva Arsenie, a trimis întâi să ştie de-i va deschide uşa. Iar bătrânul i-a trimis acest răspuns, zicând: „De vei veni, îţi voi deschide; şi de îţi voi deschide ţie, tuturor voi deschide; şi atunci nu voi mai şedea aici“. Acestea auzind arhiepiscopul, a zis: „Dacă mă duc ca să-l alung pe el, atunci nu mă voi mai duce“.

 

9. Un frate a rugat pe avva Arsenie ca să audă cuvânt de la el. Şi i-a zis lui bătrânul: „Pe cât îţi este cu putinţă, sârguieşte-te ca lucrarea ta cea dinlăuntru să fie după Dumnezeu şi vei birui patimile cele dinafară“.

 

10. Zis-a iarăşi: „De vom căuta pe Dumnezeu, Se va arăta nouă; şi de-L vom ţine pe El, va rămâne cu noi“.

 

11. Zis-a oarecine către avva Arsenie: „Mă năcăjesc gândurile, zicându-mi: «Nu poţi să posteşti, nici să lucrezi, deci măcar cercetează pe cei bolnavi; căci şi acest lucru este dragoste.»“. Iar bătrânul, ştiind sămănăturile dracilor, i-a zis lui: „Mergi, mănâncă, bea, dormi şi nu lucra; numai de la chilie nu te depărta“. Căci ştia că răbdarea în chilie îl aduce pe monah la rânduiala lui.37(Iraclie 1, Ierax 1, Moise 6, Pafnutie 5. Un studiu despre „Şederea în chilie“ la REGNAULT (§.VII).)

 

12. Zicea avva Arsenie: „Monahul străin în ţară străină să nu se amestece în nimic şi atunci va avea odihnă“.38(Evagrie 7, Moise 3. Despre monahii străini şi despre înstrăinare la REGNAULT, pp.55–56 şi GUILLAUMONT, pp.117–157.)

 

13. Zis-a avva Marcu către avva Arsenie: „Pentru ce fugi de noi?“ Zis-a lui bătrânul: „Dumnezeu ştie că vă iubesc pe voi, dar nu pot să fiu şi cu oamenii şi cu Dumnezeu. Cele de sus, mii şi zeci de mii, au numai o voie, iar oamenii au multe voi. Deci nu pot să las pe Dumnezeu şi să vin cu oamenii“.

 

14. Spunea avva Daniel pentru avva Arsenie că toată noaptea petrecea priveghind şi când voia să doarmă dimineaţa pentru nevoia firii, zicea somnului: „Vino, rob rău“. Şi aţipea puţin şezând şi îndată se scula.39(Arsenie 15, 30 şi 43.)

 

15. Zis-a avva Arsenie, că de ajuns este monahului să doarmă un ceas, de este nevoitor.

 

16. Spuneau bătrânii, că s-au dat oarecând la Schetia puţine smochine uscate şi, ca unele ce erau de nimic, nu i-au trimis lui avva Arsenie, ca să nu se pară că îl ocărăsc. Iar bătrânul auzind, n-a venit la biserică, zicând: „M-aţi despărţit [de restul fraţilor] nedându-mi binecuvântarea pe care a trimis-o Dumnezeu fraţilor şi de care nu am fost vrednic să mă împărtăşesc“. Şi au auzit toţi şi s-au folosit de smerenia bătrânului. Şi mergând preotul, i-a dus lui smochinele, şi l-au adus pe el la biserică cu bucurie.

 

17. Spunea avva Daniel: „Atâţia ani a petrecut cu noi şi numai un coş de pâiniţe îi făceam pe an; şi când mergeam la el, din acelea mâncam“.40(„Pentru Părinţii deşertului pâinea era alimentul principal, dacă nu şi unicul. [...] E vorba despre nişte pâiniţe mici, rotunde şi subţiri ce se fabrică şi acum în Egiptul de Sus şi în mănăstirile copte, pâini ce puteau fi uscate şi păstrate astfel mai multe luni sau chiar un an. [...] Aceste pâini măsoară circa 12 centimetri diametru şi cântăresc ceva mai mult de 150 grame. [...] Raţia zilnică a majorităţii anahoreţilor consta în două astfel de pâiniţe. Ei mâncau o pâine la ceasul al nouălea (orele 2-3 dup-amiaza), rezervându-o pe cealaltă pentru a o împărţi eventual cu un vizitator. Monahul care nu primise nici o vizită mânca această a doua pâine seara.“ (REGNAULT, cap. « Pâinea, alimentul esenţial », pp.91–93).)

 

18. Spunea iarăşi pentru avva Arsenie, că numai odată într-un an schimba apa în care muia frunzele de curmal41(Frunzele de curmal (numite sivin), foarte rezistente şi ajungând până la o mărime de 2–3 m, erau mai întâi desprinse de pe ramuri (smicele) şi aşezate în apă ca să se înmoaie pentru a se face mai suple. Erau apoi tăiate cu un cuţit, iar din ele se făcea o funie lungă. Aceasta era vândută ca atare sau din ea se fabricau coşuri, panere, sau rogojini (REGNAULT, p. 120, subcapitolul«Muncile monahilor în chilie»). Din această materie foarte aspră unii călugări şi pustnici îşi confecţionau hainele lor (vezi: TSAMIS, Anonimi, VII, şi nota 89, p.45, Moise şi Psoe, 2, p.146. Sau: LIMONARIU, 123, p.121).), şi-atunci nu mai adăuga la cea veche. Că împletea fâşii şi le cosea până la ceasul al şaselea42(Orele 11–12.) Şi l-au rugat bătrânii, zicând: „De ce nu schimbi apa de pe frunze, că miroase greu?” Şi le-a zis lor: „În locul mirodeniilor şi aromatelor, de care m-am bucurat în lume, trebuie să sufăr acest miros“.

 

19. Se zicea iarăşi că după ce auzea că s-au copt tot felul de poame, atunci singur zicea: „Aduceţi-mi“. Şi gusta o singură dată puţin din toate, mulţumind lui Dumnezeu.

 

20. S-a îmbolnăvit odată avva Arsenie la Schetia şi avea nevoie de o cămaşă de in. Şi neavând cu ce s-o cumpere, a luat de la unul milostenie şi a zis: „Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, că m-ai învrednicit să iau milostenie pentru numele Tău“.

 

21. Se spunea pentru dânsul, că era chilia lui departe de treizeci şi două de mile [de Schetia] şi nu ieşea degrabă; căci alţii îi făceau slujba43(Cum chilia lui avva Arsenie era atât de departe de Schetia (32 de mile înseamnă mai mult de 50 de kilometri) şi, în plus, ducea viaţă de liniştire (Arsenie 2), erau fraţi care-i făceau slujba de vânzare a lucrului mâinilor lui.). Şi când s-a pustiit Schetia, a ieşit plângând şi zicând: „A pierdut lumea Roma şi călugării Schetia“44(Roma a căzut sub vizigoţii lui Alaric în 410. Schetia a fost devastată în mai multe rânduri de incursiunile barbarilor; de exemplu în 357 şi 434 de saracini, în 407–408 şi 578 şi de tribul berberic al mazakinilor. Îndeosebi după distrugerea integrală din 407–408 mulţi pustnici s-au refugiat în alte centre monahale: avva Siluan cu însoţitorii lui s-au dus în Sinai şi avva Sisoe în Clisma (TSAMIS, nota 201, p.89).).

 

22. Întrebat-a avva Marcu pe avva Arsenie, zicând: „Bine este a nu avea cineva în chilia sa mângâiere? Că am văzut pe un frate care avea puţine verdeţuri şi pe care le smulgea“. Şi a zis avva Arsenie: „Sigur că este bine, însă după aşezarea omului; că de nu va avea putere într-acest chip de petrecere, iarăşi le va sădi“.

 

23. Povestit-a avva Daniel, ucenicul lui avva Arsenie, zicând: „M-am aflat odată aproape de avva Alexandru şi l-a apucat pe el o durere şi din pricina acelei dureri s-a întins cu faţa în sus. S-a întâmplat atunci să vină fericitul Arsenie ca să vorbească cu el; şi l-a văzut întins. Deci, după ce i-a vorbit, i-a zis lui: „Cine era mireanul acela pe care l-am văzut aici?“ Şi i-a zis avva Alexandru: „Unde l-ai văzut?“ Şi a zis: „Când mă coboram din munte, am căutat aici spre peşteră şi am văzut pe cineva întins cu faţa în sus“. Şi i-a făcut lui metanie, zicând: „Iartă-mă, eu am fost; căci mă apucase o durere“. Şi i-a zis lui bătrânul: „A, tu ai fost? Bine. Eu am socotit că este vreun mirean, şi pentru aceasta te-am întrebat“.

 

24. Altădată avva Arsenie a zis către avva Alexandru: „După ce vei despica smicelele tale, vino să guşti cu mine; iar de-ţi vor veni străini, mănâncă cu ei“. Ori, avva Alexandru lucra egal45(Adică, în tot timpul cât lucra, lucra la fel, de o potrivă, egal.) şi cu luare-aminte. Şi sosind ceasul, încă mai avea smicele, şi voind să păzească cuvântul bătrânului, a stat să termine smicelele. Deci, văzând avva Arsenie că a zăbovit, a luat gustarea, socotind că a avut străini. Iar avva Alexandru, târziu, după ce a terminat, s-a dus. Şi i-a zis lui bătrânul: „Ai avut străini?“ Iar el a răspuns: „Nu!“ Şi i-a zis lui iarăşi: „Dar cum nu ai venit?“ Iar el a zis: „Pentru că mi-ai spus: « după ce vei despica smicelele tale, vino». De aceea, păzind cuvântul tău, n-am venit, fiindcă nu terminasem“. Şi s-a minunat bătrânul de acrivia46 (Exactitatea, luarea aminte a lui cea cu de-amănuntul.) lui şi i-a zis: „Mai devreme să dezlegi [postul de fiecare zi], aşa încât şi pravila să ţi-o faci şi apa să ţi-o bei. Iar de nu, degrabă are să se bolnăvească trupul tău“.

 

25. A mers odată avva Arsenie într-un loc, şi era acolo trestie şi se mişca din cauza vântului. Şi a întrebat bătrânul pe fraţi: „Ce este sunetul acesta?“ Iar fraţii i-au spus că este sunetul trestiei. Zis-a bătrânul către dânşii: „Cu adevărat, de va şedea cineva în linişte [isihie] şi va auzi glas de pasăre, inima nu mai are aceeaşi linişte; cu atât mai mult voi, având sunetul trestiilor acestora“.

 

26. Spunea avva Daniel, că oarecari fraţi vrând să meargă la Tebaida pentru in, au zis: „Cu acest prilej să-l vedem şi pe avva Arsenie“. Şi a intrat avva Alexandru şi a zis bătrânului: „Nişte fraţi venind de la Alexandria, voiesc să te vadă“. Zis-a bătrânul: „Înştiinţează-te de la dânşii, pentru care pricină au venit“. Şi înştiinţându-se că merg la Tebaida pentru in, a vestit bătrânului. Şi el a zis: „Cu adevărat, nu vor vedea faţa lui Arsenie, căci nu au venit pentru mine, ci pentru treaba lor“. Odihneşte-i pe ei şi-i sloboade cu pace, zicându-le că bătrânul nu poate să-i întâmpine.

 

27. Un frate s-a dus la chilia lui avva Arsenie la Schetia şi s-a uitat pe fereastră şi a văzut pe bătrânul peste tot ca focul47(Iosif din Panefo 6–7; Pamvo 12; Sisoe 14; Siluan 12.) (căci era vrednic fratele de a vedea unele ca acestea). Şi cum a bătut, a ieşit bătrânul şi văzând pe fratele ca şi spăimântat, i-a zis lui: „Este multă vreme de când baţi? Nu cumva ai văzut ceva?“ Şi i-a răspuns lui fratele: „Nu!“ Şi după ce-a vorbit cu el, i-a dat drumul.

 

28. Şezând odată avva Arsenie la Canop48(Oraş situat pe unul din braţele vestice ale Deltei Nilului, la 25 km de Alexandria. În antichitate era cel mai important port al Egiptului, pe unde trecea tot comerţul dintre greci şi egipteni.) a venit de la Roma o fecioară de familie senatorială, bogată foarte şi temătoare de Dumnezeu, ca să-l vadă. Şi fiind primită de arhiepiscopul Teofil, l-a rugat ca să-l înduplece pe bătrânul să o primească. Şi venind [arhiepiscopul] la el, l-a rugat zicând: „Cutare fecioară, din familie senatorială, a venit de la Roma şi voieşte să te vadă“. Iar bătrânul n-a primit să se întâlnească cu ea. Deci, după ce i-a vestit aceasta, ea a poruncit să i se pregătească dobitoacele, zicând: „Cred lui Dumnezeu că-l voi vedea. Că nu om am venit să văd – căci sunt şi în cetatea noastră mulţi oameni; ci prooroc am venit să văd“. Şi după ce a ajuns la chilia bătrânului, din iconomia lui Dumnezeu, a găsit pe bătrânul petrecând afară din chilie, cu oarecare lucrare; şi văzându-l, a căzut la picioarele lui. El însă a ridicat-o cu mânie. Şi a luat seama de-aproape la dânsa zicând: „Dacă faţa mea vrei s-o vezi, iat-o, priveşte-o!“ Iar ea de ruşine n-a căutat la faţa lui. Şi i-a zis bătrânul: „N-ai auzit de lucrurile mele? Acestea sunt de nevoie să le vezi. Cum ai îndrăznit să faci atâta cale pe mare? Nu ştii că eşti femeie şi nu ţi se cade să ieşi niciodată nicăieri? Sau ca să mergi la Roma şi să zici către celelalte femei: « Am văzut pe Arsenie », şi să se facă marea drum de femei, care să vină la mine?“ Iar ea a zis: „De va voi Domnul, nu voi lăsa pe niciuna să vină aici. Ci roagă-te pentru mine şi mă pomeneşte totdeauna!“ Iar el răspunzând a zis: „Mă rog lui Dumnezeu, ca să se şteargă pomenirea ta din inima mea“. Şi acestea auzind, a ieşit tulburată. Şi dacă a venit în cetate, de mâhnire a căzut în friguri. Şi a vestit fericitului Teofil arhiepiscopul că e bolnavă. Şi venind la ea, o ruga să-i spună ce are. Iar ea a zis către dânsul: „O, de n-aş mai fi venit aici! Că am zis bătrânului: «Pomeneşte-mă pe mine», şi el a zis: «Mă rog lui Dumnezeu, ca să se şteargă pomenirea ta din inima mea». Şi iată, eu mor de mâhnire“. Şi i-a zis ei arhiepiscopul: „Au nu ştii că eşti femeie şi prin femei vrăjmaşul îi luptă pe sfinţi? Pentru aceasta a zis bătrânul aşa; că pentru sufletul tău se roagă totdeauna“. Şi aşa s-a mângâiat sufletul ei şi s-a dus cu bucurie la ale sale.49(Ea s-a îmbolnăvit din cauza asupririi de gând; pentru că n-a înţeles bine cuvântul bătrânului, aspru ca să prevină transformarea vizitei ei într-un precedent pentru celelalte fecioare de la Roma.)

 

29. Povestit-a avva Daniel pentru avva Arsenie, că a venit odată un magistrat50( Magistrat se numea pe atunci orice funcţionar din administraţia imperiului.), aducându-i testamentul unui senator, rudă a lui, care îi lăsa foarte multă moştenire. Şi luându-l, a vrut să îl rupă. Şi a căzut magistratul la picioarele lui, zicând: „Rogu-te, nu îl rupe, că mi se ia capul“. Şi i-a zis avva Arsenie: „Eu mai înainte de acela am murit, iar el acum a murit“51(Casian 8.). Şi l-a trimis înapoi, nimic primind.

 

30. Se spunea iarăşi pentru el, că sâmbăta seara, pe când se lumina duminica52(Sâmbăta seara, la ultimele raze ale soarelui, când biblic („Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi“ – Fac. 1, 5) şi liturgic (ziua liturgică începe cu vecernia de seara zilei precedente) începe duminica.), lăsa soarele înapoia lui şi întindea mâinile la cer, rugându-se, până când iarăşi strălucea soarele înaintea feţei lui. Şi atunci şedea.53(Arsenie (cum ne arată şi alte apoftegmele Arsenie 14 şi 42) se ruga toată noaptea, şi numai spre dimineaţă se lăsa să adoarmă câte puţin, cel mult o oră (Arsenie 15).)

 

31. Se zicea pentru avva Arsenie şi pentru avva Teodor al Fermii că, mai mult decât toate, urau slava oamenilor. Pentru aceasta Arsenie nu întâmpina lesne pe cineva, iar avva Teodor întâmpina cu adevărat, dar ca o sabie îi era.

 

32. Şezând odată avva Arsenie în părţile cele de jos54(În Egiptul de Jos (Inferior).) şi supărându-se acolo, a socotit să lase chilia55(În acest loc însă era supărat de mulţi vizitatori, ceea ce-l făcea să „nu întâmpine degrabă pe cineva“ (Arsenic 31), chiar dacă acest cineva venea din partea arhiepiscopului (Arsenie 28) sau era însuşi arhiepiscopul de Alexandria (Arsenie 7 şi 8).). Şi neluând nimic din ea, aşa s-a dus către ucenicii săi faraniţi56(Din Faran, în Muntele Sinai.) Alexandru şi Zoil. Deci i-a zis lui Alexandru: „Scoală-te şi mergi cu corabia pe râu în sus“. Şi a făcut aşa. Şi lui Zoil i-a zis: „Vino cu mine până la râu şi îmi caută o corabie care să meargă la Alexandria, şi apoi ia şi tu o corabie pe râu în sus până la fratele tău!“ Iar Zoil, tulburându-se pentru cuvântul acesta, a tăcut. Şi aşa s-au despărţit unii de alţii. Deci bătrânul s-a pogorât în părţile Alexandriei şi s-a îmbolnăvit de boală grea. Iar slujitorii [ucenicii] lui au zis unul către altul: „Nu cumva vreunul din noi a mâhnit pe bătrânul şi pentru aceasta s-a despărţit de noi?“ Şi n-au aflat nimic întru ei, nici că nu l-au ascultat pe dânsul cândva. Iar după ce s-a însănătoşit bătrânul a zis: „Mă voi duce la Părinţii mei“. Şi aşa mergând cu corabia pe râu în sus, a venit la Petra57(E vorba de Petra Troiei (vezi Arsenie 34).), unde erau slujitorii lui. Şi fiind el aproape de râu, venind o copilă etiopiană, s-a atins de cojocul lui. Iar bătrânul a certat-o; dar copila i-a zis: „De eşti călugăr, du-te la munte!“ Iar bătrânul, umilindu-se de cuvântul acesta, zicea întru sine: „Arsenie, de eşti călugăr, du-te la munte!“ Şi numaidecât după acestea, au venit întru întâmpinarea lui Alexandru şi Zoil. Şi căzând ei la picioarele lui, s-a aruncat şi bătrânul jos, şi au plâns câteştrei. Şi a zis bătrânul: „Nu aţi auzit că m-am îmbolnăvit?“ Şi i-au zis lui: „Ba da“. Şi a zis bătrânul: „Şi pentru ce nu aţi venit să mă vedeţi?“ Şi i-a zis lui avva Alexandru: „Despărţirea ta de noi nu a fost înţeleasă şi mulţi nu s-au folosit, zicând: «De nu ar fi călcat cuvântul bătrânului nu s-ar fi despărţit de dânşii»“. Zis-a lor: „Iarăşi dar vor zice oamenii: «Nu a aflat porumbiţa odihnă picioarelor sale şi s-a întors la Noe în corabie.» (Fac. 8, 9)“. Şi aşa s-au mângâiat. Şi a rămas cu ei până la sfârşitul său.

 

33. Zis-a avva Daniel: „Ne-a povestit nouă avva Arsenie ca pentru altul – deşi poate chiar el era – că şezând un bătrân în chilia sa i-a venit un glas zicând: «Vino şi îţi voi arăta lucrurile oamenilor». Şi sculându-se, a ieşit; şi l-a dus într-un loc, şi i-a arătat un etiopian tăind lemne şi făcând o povară mare. Şi se căznea acela să o ridice, dar nu putea; şi în loc de a mai lua din ea, el încă mai tăia lemne şi adăoga peste povară. Şi a făcut aceasta vreme îndelungată.
Şi mergând puţin mai înainte i-a arătat un om stând lângă un lac şi scoţând apă din el şi turnând-o într-un jgheab găurit, din care apa curgea iarăşi în lac.
Şi i-a zis lui iarăşi: «Vino să-ţi arăt altul». Şi a văzut un templu şi doi oameni călări pe cai ţinând o prăjină de-a curmezişul, unul împotriva celuilalt; şi voiau să intre pe uşă şi nu puteau, pentru că era prăjina de-a curmezişul. Şi nici unul nu s-a smerit pe sine înapoia celuilalt, ca să întoarcă prăjina dreaptă; şi pentru aceasta au rămas afară de uşă. «Aceşti oameni – i-a zis vocea – sunt cei care poartă jugul dreptăţii cu mândrie, şi nu s-au smerit ca să se îndrepteze pe ei înşişi şi să călătorească pe calea cea smerită a lui Hristos; pentru aceasta şi rămân afară de împărăţia lui Dumnezeu. Iar omul ce tăia lemne, este cel întru multe păcate, care în loc de a se pocăi, adaogă alte fărădelegi la păcatele sale. Şi omul ce scotea apă, este cel care face lucruri bune, dar pentru că are întru ele amestecare rea, cu aceasta prăpădeşte şi lucrurile cele bune ale sale. Deci tot omul trebuie să fie treaz la lucrurile sale, ca să nu se ostenească în zadar»“.

 

34. Tot acesta a povestit că odată au venit nişte părinţi de la Alexandria ca să-l vadă pe avva Arsenie. Şi unul dintre dânşii era unchiul bătrânului arhiepiscop al Alexandriei Timotei – de i se zicea «cel Sărac» –, şi avea cu el pe unul din copiii fratelui său. Iar bătrânul se afla atunci bolnav şi nu a voit să-i întâlnească, ca să nu mai vină şi alţii şi prea mult să-l supere – era atunci la Petra Troiei. Iar ei s-au întors mâhniţi. După aceea s-a întâmplat de s-a făcut năvălire a barbarilor, şi venind [Arsenie], a petrecut prin părţile cele de jos58(v. nota 54.). Şi auzind aceia, iarăşi au venit să-l vadă şi el i-a primit cu bucurie. Şi i-a zis lui fratele care era cu ei: „Nu ştii, avvo, că noi am venit şi la Troia să te vedem şi nu ne-ai primit?“ Şi i-a zis lui bătrânul: „Voi aţi gustat pâine şi aţi băut apă, iar eu, fiule, cu adevărat, nici pâine, nici apă n-am gustat, nici am şezut jos, chinuindu-mă pe mine până când m-am înştiinţat că aţi ajuns la locul vostru; căci şi voi pentru mine v-aţi ostenit. Însă iertaţi-mă, fraţilor“. Şi mângâindu-se ei, s-au dus.

 

35. Acesta [avva Daniel] zicea, că l-a chemat într-o zi avva Arsenie şi i-a zis: „Odihneşte pe părintele tău, ca, după ce va merge către Domnul, să se roage pentru tine şi să-ţi fie bine“.

 

36. Se spunea pentru avva Arsenie, că bolnăvindu-se odată în Schetia, s-a dus preotul şi l-a adus la biserică şi l-a pus pe aşternut cu o pernă mică la capul lui. Şi iată un bătrân venind să-l cerceteze pe el59(„bolnav am fost şi m-aţi cercetat…“ (Mt. 25,36,45).). Şi văzându-l pe aşternut şi perna sub capul lui, s-a smintit zicând: „Acesta este avva Arsenie? Şi pe acestea este culcat?“ Şi luându-l preotul deoparte, i-a zis: „Ce lucru ai avut la satul tău?“ Iar el a zis: „Am fost cioban“. „Cum dar – a mai întrebat el – petreceai viaţa ta?“ Iar el a zis: „Cu multă osteneală petreceam“. Şi i-a zis lui iarăşi: „Dar acum cum petreci la chilie?“ Iar el a zis: „Mai mult mă odihnesc“. Şi atunci i-a zis: „Vezi pe acest avva Arsenie? În lume era părinte al împăraţilor60(„Părinte“, în înţelesul de învăţător, educator al copiilor împăratului Teodosie I, Onorie şi Arcadie. ) şi mii de robi încinşi cu brâuri de aur şi cu brăţări, şi îmbrăcaţi cu haine de mătase stăteau înaintea lui; şi covoare scumpe erau sub picioarele lui. Iar tu, păstor fiind, nu ai avut în lume odihna pe care o ai acum. Însă acesta n-are aici desfătarea pe care a avut-o în lume. Iată, dar, că tu te odihneşti, iar acesta pătimeşte necaz“. Iar el auzind acestea, s-a umilit şi a pus metanie zicând: „Iartă-mă, avvo, că am greşit. Într-adevăr, aceasta este calea cea adevărată: că acesta a venit la smerenie, iar eu la odihnă“. Şi folosindu-se bătrânul, s-a dus.61(O apoftegma asemănătoare se povesteşte pentru avva romanul.)

 

37. A venit un părinte la avva Arsenie şi, bătând în uşă, bătrânul i-a deschis, socotind că este slujitorul său. Şi dacă a văzut că este altul, s-a aruncat cu faţa la pământ. Iar acela i-a zis lui: „Scoală, avvo, ca să mă închin ţie“. Şi i-a zis bătrânul lui: „Nu mă scol, de nu te vei duce“. Şi mult rugându-se, nu s-a sculat până ce s-a dus.

 

38. Se spunea pentru un frate care a venit la Schetia ca să-l vadă pe avva Arsenie, că venind la biserică, se ruga clericilor, ca să se întâlnească cu avva Arsenie. Deci i-au zis lui: „Odihneşte-te puţintel, frate, şi-l vei vedea“. Iar el a zis: „Nu gust nimic de nu mă voi întâlni cu el“. Au trimis dar un frate ca să-l ducă, că era departe chilia lui62( Chilia avvei Arsenie era la circa 50 km de Schetia (vezi Arsenie 21).). Şi bătând în uşă, au intrat amândoi şi închinându-se bătrânului, au şezut tăcând. Deci a zis fratele cel de la biserica Schetiei: „Eu mă duc, rugaţi-vă pentru mine!“ Iar fratele cel străin, neaflând îndrăzneală către bătrânul, a zis fratelui: „Vin şi eu cu tine“. Şi au ieşit împreună. Însă fratele cel străin l-a rugat zicând: „Ia-mă şi la avva Moise cel din tâlhari“. Şi venind ei la acela, i-a primit cu bucurie şi, tratându-i cu ospitalitate, i-a slobozit. Şi i-a zis fratele cel ce-i ducea: „Iată, te-am dus la cel străin (Arsenie) şi la egiptean (Moise); care dintr-aceştia doi ţi-a plăcut?“ Iar el, răspunzând, a zis: „Mie, până acum, egipteanul mi-a plăcut“. Şi auzind unul din părinţi acestea, s-a rugat lui Dumnezeu zicând: „Doamne, arată-mi lucrul acesta, ca unul fuge pentru numele Tău, iar altul îmbrăţişează pentru numele Tău“. Şi, iată, i s-au arătat două corăbii mari pe râu şi a văzut în una pe avva Arsenie şi pe Duhul lui Dumnezeu plutind cu linişte (isihie), iar în cealaltă pe avva Moise şi îngerii lui Dumnezeu, hrănindu-l cu faguri de miere.63(Ne aflăm în prezenţa unui foarte important text de spiritualitate, care defineşte cele două principale căi spirituale din tradiţia creştină: pocăinţa cu întristare, cu mâhnire (poate cel mai reprezentativ pentru această cale fiind avva Arsenie) şi pocăinţa cu bucurie (poate cel mai reprezentativ pentru această cale fiind avva Moise «cel din tâlhari»). Unul fuge pentru Dumnezeu, iar celălalt îmbrăţişează pentru Dumnezeu. La fel de important este însă faptul că aceste două căi nu se exclud una pe alta: sfântul Pahomie (întemeietorul vieţii monahale de obşte) era aspru, dur, mâhnit etc., iar ucenicul lui cel mai apropiat, sfântul Teodor, era blând, binevoitor, mângâietor, amabil etc. O altă exemplificare sugestivă se găseşte în colecţia de apoftegme a părinţilor fără nume, aşezate pe capitole tematice: §.VI, 9.)

 

39. Zicea avva Daniel: „Când era avva Arsenie să moară, le-a poruncit, zicând:«Să nu va îngrijiţi să faceţi dragoste (milostenie) pentru mine. Că eu de mi-am făcut mie dragoste (milostenie), aceasta am s-o găsesc »“.

 

40. Când era avva Arsenie să moară, s-au tulburat ucenicii lui. Şi le-a zis lor: „Încă nu a venit ceasul; iar când va veni ceasul, vă voi spune. Însă am să mă judec cu voi la scaunul de judecată cel înfricoşător, de veţi da trupul meu cuiva“. Iar ei au zis: „Şi ce vom face, că nu ştim să-l îngropăm?“ Şi le-a zis lor bătrânul: „Nu ştiţi să legaţi o funie de piciorul meu şi să mă trageţi la munte?“
Şi acesta era cuvântul bătrânului64(Adică: obişnuia bătrânul a zice către sineşi.): „Arsenie, pentru ce ai ieşit [din lume]? De multe ori m-am căit că am vorbit; iar că am tăcut, niciodată“. Iar când era aproape de a muri, l-au văzut fraţii plângând şi i-au zis: „Într-adevăr şi tu te temi, părinte?“ Şi le-a zis lor: „Într-adevăr, frica ce este cu mine acum, în ceasul acesta, cu mine este de când m-am făcut călugăr“. Şi aşa a adormit [întru Domnul].

 

41. Se mai spunea că în toată vremea vieţii sale, când şedea la lucrul mâinilor, avea o cârpă în sân, pentru lacrimile care curgeau din ochii săi. Şi auzind avva Pimen că a adormit [întru Domnul], lăcrimând a zis: „Fericit eşti, avvo Arsenie, că te-ai plâns pe tine în lumea aceasta. Că acela ce nu se plânge pe sine aici, acolo se va plânge veşnic. Deci, ori aici de voie, ori acolo de chinuri, este cu neputinţă a nu plânge“.

 

42. Povestit-a avva Daniel pentru dânsul, că niciodată nu voia să grăiască vreo întrebare din Scriptură, măcar că putea să grăiască, de ar fi voit. Încă nici scrisoare degrabă nu scria. Şi când venea la biserică câteodată, şedea dinapoia stâlpului, ca nimeni să nu vadă faţa lui, nici el să caute la altul. Şi era chipul lui îngeresc ca al lui Iacov. Era cu totul alb, încuviinţat la trup, dar uscăţiv. Şi avea barba lungă, ajungând până la pântece iar perii ochilor căzuseră de plâns. Şi era lung, dar se gârbovise de bătrâneţe. Şi a murit în vârsta de nouăzeci şi cinci ani. A petrecut în palaturile fericitului întru pomenire, împăratului Teodosie cel mare, ani patruzeci, făcându-se părinte ai fiilor lui, Arcadie şi Onorie. Şi acolo a făcut ani patruzeci, iar zece ani a făcut la Troin al Babilonului celui de sus, în preajma Memfisului şi trei ani în Canopul Alexandriei şi ceilalţi doi i-a petrecut iarăşi în Troin şi acolo a adormit, săvârşindu-şi călătoria cu pace şi cu frica lui Dumnezeu. Căci era bărbat bun şi plin de Duh Sfânt şi de credinţa. Şi mi-a lăsat mie haina lui cea de piele şi veşmântul cel alb de par şi încălţămintele cele de coaja de finic. Şi eu nevrednicul – zice avva Daniel – le-am purtat pe ele ca să mă binecuvintez.

 

43. Povestit-a iarăşi avva Daniil pentru avva Arsenie, că odată el a chemat pe părinţii mei, adică pe avva Alexandru şi pe Zoil şi smerindu-se pe sine, a zis: fiindcă dracii se luptă cu mine şi nu ştiu de mă fură în somn, deci în noaptea aceasta osteniţi-vă cu mine şi păziţi-mă, dacă dormitez la priveghere. Şi au şezut unul de-a dreapta lui şi altul de-a stânga, de cu seară, păstrând tăcere. Şi spuneau părinţii mei – zice avva Daniil – că noi am adormit şi nu ne-am sculat şi nu l-am simţit pe el, dacă dormitează. Şi către dimineaţă – Dumnezeu ştie, de la sine a făcut ca să socotim că a dormit, sau cu adevărat firea somnului a venit – a suflat trei suflături şi îndată s-a sculat, zicând: am dormit cu adevărat? Iar noi am răspuns: nu ştim!

 

44. Au venit odată oarecari bătrâni la avva Arsenie şi mult l-au rugat ca să se întâlnească cu dânsul. Iar el le-a deschis lor. Şi l-au rugat pe el să le spună lor cuvânt pentru cei ce se liniştesc şi cu nimeni nu se întâlnesc. Şi le-a zis lor bătrânul: când fecioara este în casa tatălui său, mulţi vor să se logodească cu dânsa. Iar după ce va lua bărbat, nu place tuturora; unii o defaimă, iar alţii o laudă şi n-are cinste aşa multă ca întâi când era ascunsă! Aşa şi cele ale sufletului: după ce se vor vădi, nu pot să încredinţeze pe toţi.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul