Religio

Cartea:

Cărți

PENTRU AVVA DANIIL

1. Se spunea pentru avva Daniil, cum că venind barbarii în schit, au fugit părinţii. Şi a zis bătrânul: dacă nu poartă grijă de mine Dumnezeu, pentru ce mai trăiesc. Şi a trecut prin mijlocul barbarilor şi nu l-au văzut pe el. Atunci a zis către sine: iată a purtat grijă de mine Dumnezeu şi nu am murit. Fă dar şi tu ceea ce este al omului şi fugi ca părinţii.

 

2. Un frate a rugat pe avva Daniil, zicând: dă-mi o poruncă şi o voi păzi pe ea. Şi a zis lui: niciodată să nu întinzi mâna ta cu femeie în strachină şi să mănânci cu ea şi cu aceasta vei scăpa puţin de dracul curviei.

 

3. A zis avva Daniil, că în Babilon o fată a unuia din cei mai mari avea drac. Şi tatăl ei avea un călugăr iubit, şi acela i-a zis lui: nimeni nu poate să tămăduiască pe fiica ta, fără numai sihaştrii aceia, pe care îi ştiu şi de îi vei ruga pe ei, nu vor voi să facă aceasta pentru smerenie. Ci aceasta să facem: când vor veni în târg, faceţi-vă că voiţi să cumpăraţi vase. Şi când vor veni să ia preţul lor, să zicem lor să facă rugăciune şi cred că se va tămădui. Ieşind ei în târg, au aflat pe un ucenic al bătrânilor, şezând ca să vândă vasele lui. Şi l-au luat pe el împreună cu coşniţele, cum că ia preţul lor. Şi când a venit călugărul în casă, a venit şi îndrăcita şi i-a dat o palmă, iar el a întors şi cealaltă faţă, după porunca Domnului. Şi muncit fiind dracul, a strigat zicând: o, silă! Porunca lui Iisus mă scoate. Şi îndată s-a curăţit fata. Şi după ce au venit bătrânii, le-a povestit lor ceea ce s-a făcut. Şi au proslăvit pe Dumnezeu şi au zis: obicei are mândria diavolului, să cadă prin smerenia poruncii lui Hristos.

 

5. Călătorea odinioară avva Daniil şi avva Ammoi. Şi a zis avva Ammoi: când vom şedea şi noi la chilie, părinte? Zis-a avva Daniil lui: cine ia de la noi pe Dumnezeu acum? Dumnezeu este în chilie şi iarăşi Dumnezeu este în afară de chilie.

 

6. A povestit avva Daniil că, aflându-se în schit avva Arsenie, era acolo un călugăr care fura vasele bătrânilor şi l-a luat pe el avva Arsenie la chilia sa, vrând să-l folosească şi pe bătrâni să-i odihnească. Şi-i zicea lui: ori ce vei voi, eu îţi voi da, numai nu fura. Şi i-a dat lui aur şi bani şi haine şi toată trebuinţa lui. Iar el ducându-se, iarăşi fura. Deci bătrânii văzând că nu a încetat, l-au izgonit zicând: de se va afla vreun frate care să aibă vreo neputinţă de neajungere, trebuie să-l suferi. Iar de fură şi după sfătuire nu încetează izgoniţi-l pe el. Că şi pe sufletul lui vatămă şi pe toţi care sunt în locul acela îi tulbură.

 

7. A povestit avva Daniil faranitul, că a zis părintele nostru avva Arsenie pentru un schitiot, că era mare cu faptele, dar prost la credinţă şi greşea pentru prostia lui şi zicea că nu este cu adevărat Trupul lui Hristos, pâinea care o luăm, ci închipuire1(Vezi pentru aceasta la Teologhicon al Sf. Ioan Damaskinul foaia 343.). Şi au auzit doi bătrâni, că zisese acest cuvânt şi ştiindu-l că este mare la viaţă, au socotit că din nerăutate şi prostie zice. Şi au venit la el şi i-au zis lui: avvo, cuvânt de necrezut am auzit pentru oarecare, cum că zice că pâinea cu care ne împărtăşim, nu este cu adevărat Trupul lui Hristos, ci este închipuire. Zis-a bătrânul: eu sunt cel ce am zis aceasta. Iar ei îl rugau zicând: nu ţine aşa, avvo ci precum a învăţat Biserica cea sobornicească. Căci noi credem că pâinea aceasta este Trupul lui Hristos cu adevărat şi paharul este însuşi Sângele lui Hristos cu adevărat şi nu e închipuire. Ci precum întru început ţărână luând din pământ, a zidit pe om după chipul Său şi nimeni nu poate zice că nu este chip al lui Dumnezeu, deşi este neînţeles chipul, aşa şi pâinea, pentru care a zis, că Trupul Meu este, aşa credem că este cu adevărat Trupul lui Hristos. Iar bătrânul a zis: de nu mă voi încredinţa din lucru, nu am vestire în chip desăvârşit. Iar ei au răspuns: să ne rugăm lui Dumnezeu toată săptămâna pentru taina aceasta şi credem că Dumnezeu ne va descoperi nouă. Iar bătrânul cu bucurie a primit cuvântul şi se ruga lui Dumnezeu şi el zicând: Doamne. Tu ştii că nu din răutate sunt necredincios, ci ca să nu mă înşel întru neştiinţă. Descopere-mi, Doamne Iisuse Hristoase! Mergând încă şi bătrânii la chiliile lor, se rugau lui Dumnezeu şi ei zicând: Doamne Iisuse Hristoase, descopere bătrânului taina aceasta, ca să creadă şi să nu-şi piardă osteneala sa! Şi Dumnezeu a ascultat amândouă părţile. Şi împlinindu-se săptămâna, au venit ei duminică la biserică şi au stat împreună numai ei câteşitrei pe o rogojină, iar în mijloc era bătrânul. Şi li s-au deschis lor ochii cei înţelegători. Iar când s-a pus pâinea pe Sfânta Masă, se arăta numai la câteşitrei ca un prunc şi când întindea mâna preotul să frângă pâinea, iată îngerul Domnului s-a pogorât din cer, având cuţit şi a jertfit pe Prunc şi a turnat sângele Lui în pahar. Iar când a frânt preotul pâinea în bucăţi mici şi îngerul tăia din Prunc bucăţile mici. Şi când s-a apropiat să ia din cele sfinte, i s-a dat bătrânului carne cu sânge. Şi văzând, s-a înfricoşat şi a strigat zicând: cred Doamne, că pâinea este Trupul Tău şi paharul este Sângele Tău! Şi îndată s-a făcut carnea cea din mâna lui pâine după taină. Şi s-a împărtăşit, mulţumind lui Dumnezeu. Şi i-au zis lui bătrânii: Dumnezeu ştie firea omenească, că nu poate să mănânce carne crudă şi pentru aceasta a prefăcut Trupul Său în pâine şi Sângele Său în vin, la cei ce primesc cu credinţă. Şi au mulţumit ei lui Dumnezeu pentru bătrânul, că nu a lăsat să se piardă ostenelile lui. Şi s-au dus câteştrei cu bucurie la chiliile lor.

 

8. Încă şi alt frate cu aceleaşi gânduri luptându-se aşa pentru Sfintele Taine, ca şi cel mai sus zis bătrân, îndoindu-se şi necrezând, de ceilalţi fraţi s-a luat la slujbă şi povestea, că a văzut unele ca acestea, fiindcă fraţii cei ce îl luaseră pe el, se rugau cu deadinsul, ca să i se arate lui de la Dumnezeu adevărul lucrurilor, să lepede gândurile necredinţei. Deci după ce s-a sfârşit slujba, le-a povestit lor fratele zicând: după ce s-a citit Apostolul, îndată ce s-a suit diaconul să citească Sfânta Evanghelie, am văzut acoperemântul bisericii deschis şi cerul văzându-se, iar pe diacon înconjurat de foc din toate părţile. Apoi după ce s-au adus Darurile şi s-au pus înainte, am văzut cerurile deschizându-se şi peste dumnezeieştile Daruri foc pogorându-se şi după foc mulţime de îngeri şi în mijlocul lor un Prunc şi alte două feţe a căror frumuseţe nu este cu putinţă a o spune, căci era strălucirea lor ca fulgerul.

 

Şi îngerii aceia stau împrejurul mesei, iar Pruncul şedea pe masă. Şi după ce s-au apropiat preoţii să frângă pâinile punerii înainte, am văzut cele două minunate feţe că s-au apropiat şi au ţinut mâinile şi picioarele Pruncului şi cu cuţitul pe care îl ţineau, au junghiat pe Prunc şi Sângele Lui l-au turnat în pahar, apoi au tăiat bucăţele Trupul Lui şi L-au pus pe pâini. Şi îndată s-au făcut pâinile Trup. Şi când s-au apropiat fraţii să se împărtăşească, mi s-a dat mie trup curat şi neputând să mă împărtăşesc cu el, plângeam. Şi am auzit glas grăindu-mi în urechile mele: omule, pentru ce nu te împărtăşeşti? Nu este aceasta ceea ce ai cerut? Şi eu am zis: milostiv fii mie, Doamne, nu pot să mănânc trup. Şi iarăşi glasul a zis: cunoaşte, dar, că de putea omul să se împărtăşească cu trup, trup s-ar fi aflat, precum şi tu ai aflat, dar nu poate să mănânce trup şi pentru aceasta Domnul Dumnezeul nostru a rânduit pâini ale puterii înainte. Deci, de ai crezut, împărtăşeşte-te şi tu! Iar eu am zis: cred, Doamne! Şi aceasta zicând eu, s-a făcut îndată Trupul pe care îl aveam în mâna mea, pâine. Şi mulţumind lui Dumnezeu, m-am împărtăşit. Iar după ce s-a sfârşit sfânta slujbă cea de taină, am văzut de asemenea, acoperământul bisericii deschis şi pe dumnezeieştile şi cereştile puteri iarăşi la ceruri înălţându-se. Acestea auzindu-le fraţii de la fratele cel ce le povestea şi umilindu-se pentru atâta dar al lui Hristos, s-au dus mulţumindu-l şi slăvindu-L pe El.

 

9. Tot acesta avva Daniil a povestit pentru alt bătrân mare ce şedea în părţile cele de jos ale Egiptului, că zicea întru prostie că Melhisedec este Fiul lui Dumnezeu şi s-a vestit fericitului Chiril, arhiepiscopul Alexandriei pentru dânsul. Şi a trimis la el, dar ştiind că este făcător de minuni bătrânul şi orice cere de la Dumnezeu, i se descopere lui şi cum că întru prostie a zis cuvântul acesta, a întrebuinţat acest fel de înţelepciune, zicând: avvo, rogu-te, fiindcă gândul îmi zice, că Melhisedec este Fiul lui Dumnezeu şi alt gând îmi zice, că nu, ci om este şi arhiereu a lui Dumnezeu. Deci fiindcă mă îndoiesc pentru aceasta, am trimis la tine, ca să te rogi lui Dumnezeu să-ţi descopere aceasta şi să cunoaştem adevărul. Iar bătrânul îndrăznind la petrecerea sa, a zis: dă-mi trei zile şi eu voi vesti ce este. Deci mergând, se ruga lui Dumnezeu pentru cuvântul acesta şi venind după trei zile a zis fericitului Chiril, că om este Melhisedec. Şi i-a zis lui arhiepiscopul: cum ştii, avvo? Iar el a zis: Dumnezeu mi-a descoperit pe toţi patriarhii, aşa câte unul trecând înaintea mea de la Adam până la Melhisedec. Şi îngerul mi-a zis că acesta este Melhisedec, şi să cred că aşa este. Deci, ducându-se singur propoveduia că om este Melhisedec şi foarte s-a bucurat fericitul Chiril.

 

10. S-a suit odată avva Daniil cel de la Schit cu ucenicul său în Tebaida cea de sus la pomenirea lui avva Apolos şi au ieşit părinţii spre întâmpinarea lui ca la şapte stadii, fiind la număr ca cinci mii. Şi era cu putinţă a-i vedea pe nisip întinşi pe pântece, ca în rânduială de îngeri, care cu frică primesc pe Hristos; că unii hainele le aşterneau pe cale înaintea lui, iar alţii pământul îl udau cu lacrimile. Şi ieşind arhimandritul s-a închinat de şapte ori înaintea feţei bătrânului şi sărutându-se între dânşii, au şezut şi i s-au rugat să audă cuvânt de la dânsul, că nu degrabă vorbea cuiva. Deci după ce a şezut afară de chinovie, pe nisip, că nu îi încăpea biserica, zis-a avva Daniil, ucenicul său: de voiţi să vă mântuiţi, iubiţi neagoniseala şi tăcerea, că de aceste două fapte bune toată viaţa călugărilor atârnă. Şi ucenicul lui a dat unuia din fraţi scrisoarea şi a tălmăcit-o egipteneşte. Şi după ce s-a citit părinţilor, au plâns toţi şi petreceau pe bătrânul plângând; căci nimeni nu îndrăznea să-i zică, fă milostenie. Şi venind la Ermupoli, a zis ucenicului său: du-te, bate în poarta mănăstirii aceleia şi spune că aici sunt!

 

Că era acolo mănăstire de femei, care se zicea a lui avva Ieremia, în care locuiau ca trei sute de surori. Şi s-a dus ucenicul şi a bătut. Şi i-a zis lui portăriţa cu glas subţire: mântuieşte-te! Bine ai venit! Ce porunceşti? El a zis ei: cheamă-mi pe maica arhimandrită, căci voi să vorbesc. Iar ea a zis: nu se întâlneşte cu nimeni niciodată, ci spune-mi, ce porunceşti şi îi voi spune. Iar el a zis: spune-i că un călugăr vrea să-i vorbească. Iar ea mergând i-a spus. Iar igumenia venind i-a zis: ce porunceşti? Şi a zis fratele: ca să faceţi milostenie să dorm aici cu un bătrân, căci este seară şi nu cumva să ne mănânce fiarele. I-a zis lui maica: de folos vă este vouă să fiţi mâncaţi de fiarele cele dinafară, iar nu de cele din lăuntru, că aici bărbat niciodată nu intră. I-a zis fratele: avva Daniil este, cel al Schitului. Iar ea auzind, a deschis porţile şi a ieşit alergând, asemenea şi tot soborul şi îmbroboditurile lor le-au aşternut de la poartă până jos, unde era bătrânul, tăvălindu-se la picioarele lui şi sărutând urmele picioarelor lui. Şi intrând ei înăuntru în mănăstire, a adus stareţa lighean şi l-a umplut cu apă căldişoară şi cu buruieni şi a pus pe surori două cete şi a spălat ea picioarele bătrânului şi ale ucenicului lui şi luând un pahar, lua din lighean şi turna pe capetele surorilor şi apoi a turnat în sânul ei şi pe cap. Şi putea să le vadă cineva pe toate ca pe nişte pietre neclintite, fără de grai, căci tot răspunsut lor cu semn se făcea. Zis-a dar bătrânul, stareţei: pe noi ne au la evlavie, sau aşa sunt totdeauna surorile? Iar ea a zis: totdeauna aşa sunt roabele tale, stăpâne, roagă-te pentru dânsele! Iar una din ele zăcea în mijlocul curţii dormind, ruptă şi zdrenţuroasă. Şi a zis bătrânul: cine este aceasta care doarme aici? Şi a zis una din surori: este beţivă şi ce să-i facem nu ştim; că a o scoate din mănăstire ne temem de osândă şi de o vom lăsa, sminteşte surorile. Zis-a bătrânul ucenicului său: ia ligheanul şi-l aruncă deasupra ei. Iar el făcând aşa, s-a sculat sora ca dintr-o beţie.

 

Deci a zis stareţa: stăpâne, totdeauna aşa este. Şi luând pe bătrân, au intrat în trapeză şi au făcut cină surorilor, zicând: blagosloveşte pe roabele tale, ca înaintea ta să guste! Iar el le-a blagoslovit şi numai ea şi cea de a doua după dânsa au şezut cu ei. Şi bătrânului i-au pus un vas, care avea verdeţuri muiate şi crude şi curmale şi apă, iar ucenicului linte caldă şi puţină pâine şi vin amestecat. Iar surorile au pus bucate multe: peşte şi vin din destul şi au mâncat foarte bine şi nimeni nu a grăit. Iar după ce s-au sculat ei, zis-a bătrânul stareţei: ce este ce ai făcut că noi trebuie să mâncăm bine şi voi aţi mâncat cele bune? I-a răspuns lui aceea: tu călugăr eşti şi hrană de călugăr ţi-am pus şi ucenicul tău ucenic de călugăr este şi hrană de ucenic i-am pus; iar noi începătoare suntem şi hrană de începătoare am mâncat. I-a zis bătrânul: pomenită fie dragostea ta; cu adevărat ne-am folosit. Şi mergând ei să se odihnească, zis-a bătrânul ucenicului său: du-te de vezi unde doarme beţiva aceea care zăcea în mijlocul curţii. Şi s-a dus de a văzut şi a venit de i-a spus lui, ca la sfârşitul ieşitorilor1(W.C.). A răspuns bătrânul: priveghează cu mine în noptea aceasta. Şi după ce au adormit toate surorile, a luat bătrânul pe ucenicul său şi s-a pogorât pe din dos şi a văzut pe beţivă că s-a sculat şi şi-a întins mâinile sale la cer şi lacrimile ei ca pârâul şi metaniile le făcea până la pământ şi când simţea că vine vreo soră la ieşitori, se arunca pe sine jos horăind. Deci a zis bătrânul, ucenicului său: cheamă-mi pe stareţa încetişor! Şi mergând a chemat-o pe ea şi pe a doua după dânsa şi toată noaptea priveau cele ce făcea.

 

Iar stareţa plângea zicând: zvon s-a făcut pentru dânsa între surori şi a cunoscut ea şi s-a dus binişor unde dormea bătrânul şi i-a furat toiagul şi pieptarul şi a deschis uşa mănăstirii şi a scris un bileţel şi l-a pus pe încuietoarea uşii, zicând: rugaţi-vă şi mă iertaţi de orice v-am greşit, şi s-a făcut nevăzută. Şi după ce s-a făcut ziuă, au căutat-o şi n-au găsit-o şi s-au dus la poartă şi au găsit uşa deschisă şi pităcelul pe dânsa şi s-a făcut plângere mare în mănăstire şi a zis bătrânul: eu pentru dânsa am venit aici, că acest fel de beţivi iubeşte Dumnezeu. Şi toate se mărturiseau bătrânului, spunând ce i-au făcut ei şi făcând bătrânul rugăciune surorilor s-au dus amândoi la chiliile lor, slăvind şi mulţumind lui Dumnezeu, Celui ce ştie singur, câţi robi ascunşi are.

 

11. A povestit avva Daniil, preotul Schitului, zicând: când eram mai tânăr am venit la Tebaida şi m-am pogorât la un oraş să-mi vând lucrul mâinilor mele. Şi era acolo un om cu numele Evloghie, cu meşteşugul săpător de piatră, care din tânără vârstă această lucrare avea: din lucrul mâinilor sale, în fiecare zi ce dobândea, cheltuia şi până seara petrecea postind, iar seara ieşea în oraş şi pe străinii ce se aflau îi aducea la casa sa şi picioarele lor cu mâinile sale le spăla, că nu avea pe altcineva împreună cu el. Şi după putere îi hrănea, iar din bucăţelele ce prisoseau, cu unele îşi mângâia nevoia firii, iar altele le arunca la câinii satului, căci până şi la aceştia îşi arăta omul milostivirea. Deci, acesta şi pe mine de multe ori, primindu-mă în gazdă împreună şi cu alţi fraţi, m-a făcut a mă minuna foarte de fapta bună a lui, că mă înspăimânta milostivirea şi iubirea de oameni a lui şi blândeţea şi smerenia cugetului. Şi întorcându-mă la Schit şi aşezându-mă în chilie, în trei săptămâni m-am dat pe sine-mi la postire, rugându-mă lui Dumnezeu să-i dea mai mult de cheltuială, ca să poată să facă bine şi altora, mai multora.

 

Deci, din postire lipsindu-mi puterea, zăceam mai mort şi adormind am văzut pe unul cucernic la chip stând înaintea mea şi zicându-mi: Daniile ce ai? Şi i-am zis lui: cuvânt am dat lui Hristos să nu gust pâine, până ce mă va auzi pe mine pentru Evloghie pietrarul, ca să-i dea lui blagoslovenie, să facă bine mai multora. Iar el a zis: nu, că se va vătăma, iar acum bine se află; iar de voieşti să-i dai lui, pune-te chezaş pentru sufletul lui că se va mântui întru mai multe şi eu îi voi da lui. Iar eu iarăşi am zis: mai mult Doamne dă-i lui, ca toţi printr-însul să slăvească numele Tău cel sfânt. Răspuns-a acela: am zis ţie, că acum bine se află. Iar eu am zis către el: din mâinile mele cere sufletul lui! Deci, mi s-a părut îndată, că m-am aflat la Sfânta Înviere şi-am văzut un copil şezând pe sfânta piatră, iar pe Evloghie de-a dreapta lui stând şi căutând către mine copilul, a zis către cei ce erau de faţă: acesta este cel ce s-a pus chezaş pentru Evloghie? Iar ei au răspuns: aşa, cu adevărat, stăpâne! Şi iarăşi a zis copilul: spuneţi-i lui, că am să cer chezăşia. Iar eu am zis: aşa, stăpâne, de la mine cere-o aceasta, numai dă-i lui! Şi văd că îi toarnă în sânul lui bani mulţi. Şi pe cât aceia turnau, pe atât sânul lui Evloghie primea. Deci deşteptându-mă eu, am cunoscut că mi s-a ascultat rugăciunea şi am proslăvit pe Dumnezeu.

 

Iar Evloghie ieşind la lucrul său şi lovind în piatră, aude un sunet deşert şi săpând găseşte o peşteră plină de bani şi spăimântându-se, socotea întru sine: ce voi face? De-i voi lua pe aceştia la oraş, va auzi dregătorul şi vine de îi ia şi eu mă primejduiesc. Ci mai vârtos mă voi duce la o ţară afară, unde nimeni nu mă cunoaşte. Şi tocmind dobitoace ca şi cum ar fi avut de cărat pietre, a cărat banii la râu şi punându-i în corabie, s-a dus la Bizanţ. Şi împărăţea Iustin bătrânul şi a dat bani mulţi împăratului şi celor mai mari ai lui şi întru puţină vreme s-a făcut eparh al pretorilor şi a cumpărat casă mare, care şi până acum se zice a egipteanului. Şi trecând doi ani, eu neştiind nimic de cele ce se făcuseră, am văzut în vis că m-am aflat la Sfânta Înviere şi pe copil iarăşi l-am văzut, şezând pe sfânta piatră. Şi aducându-mi aminte de Evloghie, am zis întru sine-mi: oare unde este Evloghie? Şi după puţin timp îl văd pe acesta, târât de un arap, afară de la faţa copilului. Şi deşteptându-mă, am cunoscut ce însemnează vedenia şi am zis în sine-mi: vai, mie păcătosului, că am pierdut sufletul meu! Şi sculându-mă, m-am dus la oraş, ca pentru a vinde lucrul mâinilor mele şi aşteptând să aflu pe Evloghie, s-a făcut seară adâncă şi nimeni nu s-a îndemnat să mă ia în gazdă. Deci mă scol şi întreb pe o bătrână şi îi zic ei: bunico, dă-mi trei paximazi (pesmeţi) să mănânc, că nu am mâncat astăzi. Iar ea ducându-se, mi-a adus puţină fiertură şi mi-a pus înainte şi şezând aproape, a început să-mi vorbească, grăind cuvinte de folos: avvă, nu ştii că eşti tânăr şi nu trebuia să vii în oraş. Au nu ştii că schima cea călugărească cere linişte. Şi altele oarecare? Şi am zis ei: ce porunceşti dar să fac, căci lucrul mâinilor mele am venit să vând? Iar ea mi-a zis: măcar de îţi vinzi lucrul mâinilor tale, dar nu zăbovi aşa în oraş; dacă voieşti să fii călugăr, du-te la Schit!

 

Şi i-am zis ei: nu este aici în oraşul acesta vreun om temător de Dumnezeu, ca să adune pe străini? Şi mi-a zis: o, ce ai grăit, avvo? Am avut aici pe un pietrar oarecare şi multe bunătăţi făcea la străini. Şi văzând Dumnezeu lucrurile lui, i-a dat lui dar. Şi este, precum aud patrician astăzi. Iar eu acestea auzind, am zis întru sine-mi: eu am făcut uciderea aceasta. Şi îndată intrând într-o corabie, m-am dus la Bizanţ şi întrebând şi găsind casa lui Evloghie, şedeam lângă poartă, vrând să-l văd pe el, când va ieşi. Şi deci trecând puţin, îl văd îndată pe el cu fală şi înconjurat de oameni mulţi şi am zis către el: miluieşte-mă, am să-ţi grăiesc oarşece deosebi! Iar el nu a luat aminte, ci şi cei ce mergeau înainte au dat în mine şi alergam mai înainte şi iarăşi strigam şi cei de pe urmă iarăşi au dat în mine. Şi aceasta în patru săptămâni făcând, nu am putut să vorbesc cu el. Iar mai pe urmă strigând eu iarăşi, a alergat unul din slujitorii lui cu un băţ şi atâta m-a bătut cu dânsul, cât m-a lăsat mai mort. Apoi, după multă vreme, puţin întărindu-mă, am zis întru sine-mi: să mergem la Schit şi de va voi Dumnezeu, va mântui şi pe Evloghie! Şi m-am pogorât la mare şi aflând o corabie alexandrinească pornind îndată, m-am suit într-însa şi de scârbă şi de bătăi am adormit. Şi mă văd pe mine iarăşi la Sfânta Înviere şi pe copilul acela asemenea iarăşi şezând şi căutând la mine cu îngrozire şi zicând: nu vei merge, ci vei plini chezăşia. Iar eu, de frică, nici a deschide gura nu am putut.

 

Şi porunceşte la doi din cei ce stau înaintea lui şi luându-mă m-au legat cu mâinile înapoi şi m-au spânzurat cu capul în jos, zicându-mi: să nu te pui chezaş peste puterea ta şi să nu grăieşti împotriva lui Dumnezeu. Iar eu de mâhnire şi de nevoie, nu am răspuns nimic. Deci, aşa fiind eu spânzurat, s-a făcut glas zicând: iese Augusta (adică Împărăteasa) şi văzând-o, am luat îndrăzneală şi am strigat: miluieşte-mă, stăpâna lumii! Iar ea întorcându-se către mine, a zis: ce voieşti? Am zis: pentru chezăşia lui Evloghie sunt spânzurat. Şi mi-a zis mie: eu mă voi ruga pentru tine. Şi am văzut că s-a dus şi a sărutat picioarele copilului şi mi-a zis copilul: să nu mai faci lucrul acesta. Iar eu de frică fiind cuprins, am zis: nu stăpâne, iartă-mă! Şi a poruncit şi m-au slobozit şi mi-a zis: mergi la chilia ta. Vezi încă şi cum voi aduce pe Evloghie la rânduiala cea dintâi. Deci deşteptându-mă, m-am bucurat cu bucurie mare că m-am izbăvit de această chezăşie. Şi înotând cu corabia, am venit la Schit, mulţumind lui Dumnezeu. Iar după trei zile aud că a murit Iustin împăratul şi s-a făcut împărat Iustinian. Apoi după puţin timp m-am înştiinţat că s-au sculat asupra împăratului, patru oarecare din cei mari, între care unul a fost şi Evloghie. Şi cei trei prinzându-se, li s-au tăiat capetele, iar Evloghie a fugit noaptea. Şi a poruncit împăratul ca ori unde se va afla, să se omoare şi el.

 

Deci, întrebând pentru dânsul cu osârdie, m-am înştiinţat că s-a întors la locul său iarăşi şi s-a apucat de pietrărie, nearătând către nimeni că el este cel ce se făcuse patrician (boier) în Constantinopol, ci alt egiptean a fost acela, iar el încredinţa că întru atâţia ani a fost la Sfintele Locuri. Deci m-am pogorât iarăşi la acel oraş, ca să mă înştiinţez cele pentru dânsul mai cu deadinsul. Şi făcându-se seară, iată Evloghie a venit chemând pe străini la găzduire. Şi văzându-l, am suspinat şi lăcrimând, am zis către Dumnezeu: cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate întru înţelepciune le-ai făcut! Cu adevărat, Tu, Doamne, faci săraci şi îmbogăţeşti, smereşti şi înalţi şi judecăţile Tale sunt nenumărate! Şi luându-mă şi pe mine împreună cu alţi săraci, ne-am dus la casa sa şi spălându-ne picioarele, ne-a pus masa. Şi după ce am mâncat noi, luându-l deosebi, i-am zis lui: cum te afli, avvo Evloghie? Iar el a zis: roagă-te pentru mine, avvo, că sunt sărac, neavând în mâini nimic! Iar eu am zis către el: o, de nu ai fi avut nici acestea pe care le ai! Iar el a zis: pentru ce, avvo? Au te-am smintit cu ceva cândva? Atunci i-am povestit lui toate cele ce s-au făcut. Şi plângând deajuns, a zis: roagă-te, avvo, ca să trimită Dumnezeu cele de trebuinţă şi de acum să mă îndreptez! Iar eu am zis: cu adevărat, fiule, să nu nădăjduieşti să ţi se încredinţeze altceva de la Hristos, cât vei fi în lumea aceasta, afară de plata ostenelii acesteia. Şi urându-i cele bune, m-am întors şi a rămas Evloghie aşa, săpând la pietre şi primind pe străini până la sfârşitul vieţii sale şi de o sută de ani făcându-se, nu s-a lăsat de această lucrare ci îi da Dumnezeu lui putere, până când a plinit călătoria vieţii acesteia.

 

12. Ne-a povestit nouă avva Palladie, că intrând odată în Alexandria împreună cu avva Daniil pentru o trebuinţă oarecare, au întâlnit pe un tânăr ieşind din baie, că se scăldase. Şi văzându-l pe el bătrânul, a suspinat şi mi-a zis mie: vezi pe acest frate, are să se hulească numele lui Dumnezeu printr-însul. Ci să mergem după el, ca să vedem unde petrece. Şi mergând pe urma lui, am intrat după el. Şi luându-l bătrânul deosebi, i-a zis: o frate, tânăr fiind şi sănătos, nu se cuvine să te scalzi; căci să fii încredinţat, fiule, că pe mulţi sminteşti, nu numai pe mireni ci şi pe călugări. Răspuns-a acela bătrânului: de aş plăcea încă oamenilor, nu aş fi slugă a lui Hristos. Ci scris este: nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi. Atunci i-a pus lui bătrânul metanie, zicând: iartă-mă pentru Domnul, căci ca un om am greşit. Şi am ieşit de la dânsul.Şi i-am zis bătrânului: nu cumva este neputincios fratele, şi atunci nu se va osândi? Iar bătrânul suspinând şi lăcrimând, a zis: să te încredinţeze pe tine adevărul, frate, mai mult decât cincizeci de draci am văzut înconjurându-l pe el şi turnând peste el noroi şi o arăpoaică şezând pe umerii lui şi sărutându-l pe el şi altă arăpoaică înaintea lui jucând şi neruşinare învăţându-l şi pe draci împrejurul lui mergând şi bucurându-se de el, iar pe sfântul înger nu l-am văzut nici aproape, nici departe de el. Pentru aceasta asemuiesc că era el plin de toată necurăţenia.

 

Şi mărturisesc ceea ce se zice şi însăşi hainele lui, care sunt de capră şi moi şi îndoite la fir, încă şi a petrece el aşa fără de ruşine în mijlocul acestei cetăţi, întru care şi cei ce au îmbătrânit întru nevoinţe intrând pentru trebi neapărate, se sârguiesc să iasă îndată, ca să nu sufere vreo vătămare sufletească. Apoi şi alta: de nu era el iubitor de sine şi iubitor de dezmierdări şi iubitor de curvie, nu s-ar fi dezgolit fără de ruşine în baie şi pe alţii asemenea goi i-ar fi privit; când sfinţii părinţii noştri Antonie şi Pahomie, Amon şi Serapion şi ceilalţi purtători de Dumnezeu părinţi, au legiuit, ca nimeni din călugări fără de mare boală şi nevoie să nu se dezgolească pe sine. Că şi înşişi pentru oarecare trebuinţe de nevoie vrând să treacă râuri şi nefiind luntre, nu sufereau să se golească, pentru că se cucereau de sfântul înger, care urma după dânşii şi de soarele care lumina, deşi nu îi vedea vreun om, ci se rugau lui Dumnezeu şi treceau prin văzduh, fiindcă iubitorul de oameni şi Atotputernicul Dumnezeu pe cea dreaptă a lor şi plină de evlavie cerere, gata o primea şi preaslăvit o împlinea şi cu lucru o săvârşea. Acestea spuindu-mi bătrânul s-a astâmpărat. Iar după ce ne-am întors noi la Schit, nu au trecut multe zile şi venind fraţii de la Alexandria, ne-au povestit că fratele cutare preotul (că avea şi hirotonie), care şedea la biserica sfântului Isidor, cel ce cu puţin mai înainte venise de la Constantinopol (şi era acesta pentru care zisese bătrânul), s-a aflat că curvea cu femeia lui Salentarie şi prinzându-se de slugiie lui şi de vecini, i s-au tăiat cele două boaşe ale lui împreună cu mădularul trupului şi după tăiere mai trăind trei zile, a murit, făcându-se ocară şi ruşine tuturor călugărilor. Iar eu auzind, sculându-mă, m-am dus la avva Daniil şi am povestit lui cele ce s-au întâmplat. Şi auzind bătrânul a lăcrimat şi a zis: pedeapsa celui mândru este căderea. Şi însemnează bătrânul cu aceasta, că de nu bolea acela cu mândria ar fi primit sfatul lui, nu ar fi pătimit una ca asta, prin care şi ceilalţi mândri se vor pedepsi, de nu se vor învăţa prin căderea aceluia, să fugă de o prăpastie ca aceasta.

 

13. Au povestit ucenicii lui avva Evloghie, cum că trimiţându-ne bătrânul la Alexandria ca să vindem lucrul mâinilor, ne da porunci ca să nu facem mai mult de trei zile. Iar de veţi face mai mult de trei zile, nevinovat sunt de păcatul nostru, zicea el. Iar noi l-am întrebat pe el: cum călugării prin cetăţi şi prin sate cu mirenii petrecând, ziua şi noaptea nu se vatămă? Iar el a zis: credeţi-mă fiilor, că după ce m-am făcut călugăr, am făcut treizeci şi opt de ani neieşind din Schit şi după acela m-am dus la Alexandria, către papa Eusebie împreună cu avva Daniil pentru o trebuinţă. Şi intrând în cetate, am văzut mulţi călugări şi vedeam că pe unii din ei corbii îi loveau peste obraz, iar pe alţii femei goale îi îmbrăţişau şi la ureche le vorbeau; iar înaintea altora, goi fiind ei, copiii jucau şi cu baligă de om îi mânjau, iar pe unii îi vedeam că ţineau cuţite şi trupuri de oameni tăiau şi dădeam călugărilor să mănânce. Şi am înţeles că fiecare din călugări în ce patimă era căzut, acest fel de draci şi avea care urmau după dânsul şi le vorbea în minte. Pentru aceasta, fraţilor, eu nu voiesc să zăboviţi niciodată în cetate, ca nu de acest fel de gânduri, iar mai vârtos de draci, să vă supăraţi.

 

14. S-a suit odată avva Daniil de la Schit la Terenut, iar pe cale a intrat într-o capişte să doarmă. Şi erau acolo idoli vechi ai elinilor şi luând unul, l-a pus ca un copac sub capul său. Iar demonii (dracii), văzând îndrăzneala lui şi voind să-l înfricoşeze, strigau către o femeie, pe nume chemând-o şi zicând: cutare, vino cu noi la baie! Iar alt demon ascultând, răspundea ca din idolul cel ce era sub capul bătrânului şi zicea: străin am deasupra mea şi nu pot veni! Dar bătrânul nu s-a temut, ci îndrăznind, lovea idolul zicând: du-te întru întuneric, dacă nu poţi şi auzind demonii, au strigat toţi cu glas mare zicând: ne-ai biruit pe noi! Şi au fugit ruşinaţi.

 

15. Zicea avva Daniil pentru avva Dula, că întâi a şezut în viaţa de obşte patruzeci de ani, apoi la Schit s-a liniştit şi între părinţii cei mai mari s-a socotit. Deci acesta spunea, că în multe feluri cercând, a aflat că cei ce petrec în viaţa de obşte, mai mult şi mai degrab decât cei ce se liniştesc, sporesc în lucrarea faptelor bune de vor avea şi întrebuinţa supunerea din inimă curată. Că un frate era într-o viaţă de obşte cu chipul prost şi defăimat mai mult decât toţi cei ce erau într-însa, iar cu mintea mare şi cinstit. Acesta ocărându-se şi defăimându-se de toţi, iar de multe ori şi bătându-se cu nedreptate, răbda vitejeşte nezicând nimănui nimic; iar altul din fraţii cei ce erau acolo, îndemnat fiind de diavolul, a furat sfintele vase cele din biserică, tăinuindu-se de toţi. Apoi cercetare făcându-se pentru cele furate, toţi la fratele acela care se defăima pe sine au lipit vina şi pe acesta l-au osândit din presupus că a furat cele sfinte. Iar de vreme ce acela zicea că nu are ştiinţă câtuşi de puţin de lucrul acela, cu îndemnarea igumenului, i-au luat chipul cel călugăresc de la dânsul şi punându-l în fiare, l-au dat iconomului lavrei spre cercetare.

 

Acesta, după ce şi cu vine de bou l-a bătut de ajuns şi alte pedepse i-a dat, fiindcă nimic nu avea acela ce să mărturisească, ci dimpotrivă punea înainte neştiinţa faptei aceleia, l-a trimis la dregătorul locului, ca să-l pedepsească mai mult. Iar acela feluri de munci arătând asupra lui şi cu foc trupul arzându-i şi cu nemâncare de multe zile şi cu închisoare întunecoasă şi înecăcioasă pedepsindu-l, după ce deopotrivă a aflat tăgăduindu-se furtişagul de cele sfinte, cu voia igumenului şi a fraţilor l-a osândit la moarte, după cum orânduieşte pravila, că pedeapsa furtişagului de cele sfinte este moartea. Şi deci a fost dus să i se taie capul. Iar fratele cel ce furase cele sfinte, văzând şi pătimind cu sufletul, venind la avva a zis: m-am înştiinţat că s-au aflat vasele cele sfinte, pentru aceasta grăbeşte să nu i se taie capul fratelui. Iar el vesteşte dregătorului. Şi slobozindu-se fratele, a venit în viaţa cea de obşte. Şi mai trăind trei zile, s-a dus către Domnul, dându-şi sufletul în vremea când se ruga şi căzuse în genunchi. Deci venind toţi cei din mănăstire şi aflând trupul lui aşa stând spre pocăinţă (adică în genunchi), l-au luat pe el şi l-au dus în biserică, până când să se aşeze acolo! Şi lovindu-se în toacă, s-a adunat toată lavra şi toţi alergau la trupul acela, fiecare voind pentru blagloslovenie să ia vreo parte din haine, sau din păr. Iar avva temându-se ca nu cumva să se rupă şi trupul, l-a băgat în altar şi l-au încuiat cu lacăt aşteptând să vină şi avva al lavrei. Iar după puţin timp venind şi acela şi aprinzând toţi făclii şi punând tămâie, căutau trupul să-l scoată din altar şi sileau pe proistosul mănăstirii să deschidă degrabă. Iar acela deschizând şi intrând înăuntru cu alţi mulţi, hainele şi încălţămintele răposatului le-au aflat, iar trupul nu era nicăieri. Deci au început toţi să slăvească pe Dumnezeu şi să strige unii către alţii cu lacrimi şi să zică: vedeţi, fraţilor, ce fel de daruri ne pricinuieşte nouă îndelungă-răbdarea şi smerenia! Să ne nevoim dar şi noi să suferim ispită şi defăimare pentru Domnul şi vom fi slăviţi şi cinstiţi şi împreună cu El în veci vom împărăţi.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul