Religio

Cartea:

Cărți

PENTRU AVVA IOAN COLOV

1. Povestit-au unii pentru avva Ioan Colov1(Adică, scurt, mic de stat, bondoc.), că mergând către un bătrân tebeu la Schit, şedea în pustie şi luând avva lui un lemn uscat, l-au răsădit şi i-a zis lui: în fiecare zi adapă acest lemn cu câte un ulcior de apă, până ce va face roadă. Şi era departe de dânşii, încât se ducea de cu seară şi venea dimineaţa. Iar după trei ani, a trăit lemnul şi a făcut roadă şi luând bătrânul rodul lui, l-a dus la biserică, zicând fraţilor: luaţi, mâncaţi rodul ascultării!

 

2. Se spunea pentru avva Ioan Colov, că a zis odată fratelui său celui mai mare: voiam fără de grijă să fiu, precum îngerii sunt fără de grijă, nimic lucrând, ci nelipsit slujind lui Dumnezeu. Şi dezbrăcându-se de haină, a ieşit în pustie. Şi făcând o săptămână, s-a întors către fratele său şi după ce a bătut în uşă, l-a auzit pe dânsul şi mai înainte de a deschide, a zis: tu cine eşti? Iar el a zis: eu sunt Ioan, fratele tău. Şi răspunzând i-a zis lui: Ioan s-a făcut înger şi nu mai este între oameni. Iar el i se ruga zicând: eu sunt! Şi nu i-a deschis lui, ci l-a lăsat până dimineaţa să se trudească. Iar mai pe urmă, deschizându-i, i-a zis: om eşti, trebuinţă ai să lucrezi iarăşi ca să te hrăneşti. Şi a făcut metanie, zicând: iartă-mă!

 

3. Zis-a avva Ioan Colov: de va voi împăratul să ia vreo cetate, apa întâi o opreşte şi hrana şi aşa vrăjmaşii de foamete pierind, se supun lui! Aşa şi patimile trupului: dacă cu post şi cu foamete va petrece omul, vrăjmaşii slăbesc către sufletul lui.

 

4. Zis-a iarăşi, că cel ce se satură şi vorbeşte cu copil, iată, a curvit în cuget cu dânsul.

 

5. Zis-a iarăşi că suindu-se odată pe calea Schitului cu împletituta2(Adică, cu funia cea de zimbiluri.), a văzut pe cămilar vorbind şi pornindu-se el (avva) spre mânie şi lăsând vasele, a fugit.

 

6. Altădată iarăşi la seceriş, a auzit pe un frate vorbind aproapelui cu mânie şi zicând: ieşi tu! Şi lăsând secerişul a fugit el (avva).

 

7. S-a întâmplat, ca nişte bătrâni la Schit să mănânce împreună unii cu alţii şi era cu dânşii şi Avva Ioan. Şi s-a sculat un bătrân mare să dea vasul cu apă; şi nimeni n-a primit să ia de la dânsul, fără numai Ioan Colov. Deci s-au mirat şi i-au zis lui: cum tu mai mic decât toţi fiind, ai îndrăznit să fii slujit de bătrânul? Şi le-a răspuns lor: eu când mă scol să dau vasul, mă bucur dacă toţi vor lua, ca să am plată. Şi eu dar pentru aceasta am primit, ca să-i fac lui plată, nu cumva să se mâhnească, că nici unul n-a primit de la dânsul. Şi aceasta zicând s-au minunat aceia şi s-au folosit de chiibzuinţa lui.

 

8. Şezând el odată înaintea bisericii, l-au încunjurat fraţii şi îl întrebau pe el pentru gândurile lor şi văzând unul din bătrâni şi luptat fiind de zavistie, i-a zis lui: vasul tău, Ioane, este plin de otravă. I-a răspuns avva Ioan lui: aşa este, avvo, şi aceasta ai zis-o, că cele din afară le vezi numai; iar de ai fi văzut cele dinăuntru, ce ai fi putut zice?

 

9. Spuneau părinţii că mâncând odată fraţii cu dragoste1(Adică milostenie.), a râs un frate la masă. Şi văzându-l avva Ioan, a plâns, zicând: oare ce are fratele acesta în inima lui, că a râs, având datorie mai mult să plângă, căci mănâncă dragoste?

 

10. Au venit odată unii din fraţi, ca să-l ispitească pe el. Că nu-şi lăsa cugetul său ca să se răspândească, nici nu grăia vreun lucru al veacului acestuia şi i-a zis lui: mulţumim lui Dumnezeu, că a plouat în anul acesta mult. Şi au băut finicii şi scot zmicele şi găsesc fraţii lucrul mâinilor lor. Le-a zis lor avva Ioan: aşa este Duhul Sfânt! Când se va pogorî în inimile oamenilor,2(La altele, sfinţilor.) se înoiesc şi scot ramuri cu frica lui Dumnezeu.

 

11. Se spunea despre dânsul, că a împletit odată funie de două zimbiluri şi a cusut-o într-un zimbil şi n-a priceput, până ce s-a apropiat de perete. Că era cugetul lui îndeletnicindu-se la privirea celor înalte.

 

12. Zis-a avva Ioan: asemenea sunt unui om, care şade sub un copac mare şi vede fiare multe spre dânsul; şi când nu va putea să stea împotriva lor, aleargă sus în copac şi scapă. Aşa şi eu, şed în chilia mea şi văd cugetele cele viclene deasupra mea; şi când nu voi putea asupra lor, fug la Dumnezeu prin rugăciune şi scap de vrăjmaşul.

 

13. Zis-a avva Pimen pentru avva Ioan Colov, că s-a rugat lui Dumnezeu şi s-au ridicat patimile de la dânsul şi s-a făcut fără de grijă; şi ducându-se, a spus unui bătrân: mă văd pe mine că mă odihnesc şi nu am nici un război. Şi i-a zis lui bătrânul: du-te, roagă-te lui Dumnezeu, ca să-ţi vină războiul şi zdrobirea şi smerenia care le aveai mai înainte! Că prin războaie sporeşte sufletul. Deci, s-a rugat şi după ce a venit războiul, nu s-a mai rugat să-l ia de la dânsul, ci zicea: dă-mi Doamne, răbdare în războaie!

 

14. Zis-a avva Ioan, că a văzut oarecare din bătrâni în vedenie, cum trei călugări stau de această parte de mare. Şi s-a făcut glas către dânşii din cealaltă parte, zicând: luaţi aripi de foc şi veniţi la mine! Şi doi au luat şi au zburat de cealaltă parte; iar celălalt a rămas; şi plângea foarte şi striga. Apoi, mai pe urmă s-au dat şi lui aripi, însă nu de foc, ci slabe şi neputincioase şi cu osteneală cufundându-se şi ridicându-se, cu necaz mult a venit de cealaltă parte. Aşa şi neamul acesta, deşi ia aripi, însă nu de foc, ci slabe şi neputincioase.

 

15. Un frate a întrebat pe avva Ioan, zicând: cum sufletul meu având răni; nu se ruşinează a cleveti pe aproapele? I-a spus lui bătrânul o pildă pentru clevetire. Un om era sărac şi avea femeie; şi a mai văzut şi pe alta frumoasă, şi a luat-o şi pe aceasta – dar erau amândouă goale. Deci făcându-se sobor într-un loc, i s-au rugat ele lui zicând: ia-ne pe noi cu tine. Şi luându-le pe amândouă, le-a pus într-un pitar1(Adică chip de pământ.) şi intrând într-un caic, au venit la locul acela. Şi după ce s-a făcut arşiţă şi s-au stâmpărat oamenii, căutând una şi pe nimeni văzând, a sărit afară în gunoi şi strângând nişte zdrenţe vechi, şi-a făcut ei-şi împrejurătoare şi de aceea cu îndrăzneală umblă. Iar cealaltă înăuntru şezând goală, zicea: iată această femeie păcătoasă, nu se ruşinează umblând goală. Şi părându-i rău bărbatului său a zis: o, minune! Aceasta cel puţin îşi acopere ruşinea sa, dar tu eşti peste tot goală; şi acestea grăind, nu îţi este ţie ruşine? Aşa este şi clevetirea.

 

16. Mai zicea iarăşi bătrânul fratelui, pentru sufletul cel ce va să se pocăiască. Într-o cetate era o femeie frumoasă şi mulţi ibovnici avea; şi venind la dânsa un boier, i-a zis: făgăduieşte-te mie, că vei păzi curăţenia şi eu te iau de femeie. Iar ea i s-a făgăduit. Şi luând-o, a dus-o la casa sa. Iar ibovnicii ei căutând-o ziceau: cutare boier a luat-o la casa lui. Deci de vom merge la casa lui2(La altele, la uşă.) şi va afla, ne pedepseşte; ci veniţi pe după casă, să-i fluierăm ei şi cunoscând glasul fluierăturii, se pogoară la noi şi noi nevinovaţi ne aflăm. Iar ea auzind fluierătura, şi-a astupat urechile sale şi a sărit în cămara cea mai dinăuntru şi a încuiat uşile. Şi zicea bătrânul, că femeia păcătoasă este sufletul, iar ibovnicii ei sunt patimile şi oamenii, iar boierul este Hristos, iar casa cea mai dinăuntru este lăcaşul cel veşnic3(La altele, paza minţii.), iar cei ce îi fluieră ei sunt viclenii draci, iar el4(Adică sufletul.) totdeauna fuge către Domnul.

 

17. Suindu-se odată avva Ioan de la Schit cu alţi fraţi, a rătăcit cel ce îi povăţuia pe ei, căci era noapte. Şi au zis fraţii către avva Ioan: ce vom face, avvo, că a pierdut fratele calea, nu cumva să murim rătăcindu-ne? Le-a zis lor bătrânul: de îi vom zice lui, se mâhneşte şi se ruşinează. Ci iată mă fac, că eu sunt slab şi zic că nu pot să merg, ci rămân aici până dimineaţă. Şi a făcut aşa. Iar ceilalţi au zis: nici noi nu ne ducem, ci şedem cu tine. Şi au şezut până dimineaţa şi pe fratele nu l-au smintit5(În altele, l-au mustrat.).

 

18. Un bătrân era în Schit, ostenitor cu trupul, dar nu luător aminte cu cugetul. Deci, s-a dus la avva Ioan, să-l întrebe despre uitare. Şi auzind de la dânsul cuvânt, s-a întors la chilia sa şi a uitat ce i-a zis avva Ioan lui. Şi s-a dus iarăşi să-l întrebe. Şi auzind asemenea de la dânsul cuvântul, s-a întors. Iar după ce a ajuns la chilia sa, iarăşi a uitat. Şi aşa de multe ori mergând, când se întorcea era stăpânit de uitare. Iar după acestea întâlnindu-se cu bătrânul, i-a zis: ştii avvo, că am uitat iarăşi ceea ce mi-ai zis? Dar ca să nu te supăr, nu am mai venit. I-a zis avva Ioan lui: du-te de aprinde lihnarul! Şi a aprins. Şi i-a zis lui iarăşi: mai adu alte lihnare şi le aprinde dintr-însul. Şi a făcut asemenea. Şi a zis avva Ioan bătrânului: nu cumva s-a vătămat ceva lihnarul pentru că ai aprins dintr-însul celelalte lihnare? Zis-a: nu. Şi a zis bătrânul: aşa nici Ioan; dacă Schitul va veni către mine tot, nu mă va opri de la darul lui Hristos. Drept aceea, când voieşti, vino, de nimic îndoindu-te! Şi aşa, prin răbdarea amândurora, a ridicat Dumnezeu uitarea de la bătrânul. Că aceasta era lucrarea schitioţilor, ca să dea osârdie celor ce erau luptaţi şi să se silească pe sine, ca să se câştige unii pe alţii spre bine.

 

19. A întrebat un frate pe avva Ioan zicând: ce voi face? Că de multe ori vine vreun frate să mă ia la lucru şi eu sunt ticălos şi slab şi mă ostenesc la lucru. Deci, ce voi face pentru poruncă? Şi răspunzând bătrânul a zis: Halev a zis lui Iisus fiului lui Navi: de patruzeci de ani eram, când m-a trimis Moise, robul Domnului din Cadis Varni, pe mine şi pe tine la pământul acesta şi acum sunt de optzeci şi cinci de ani. Precum atunci eram şi acum pot să ies la război1(Iisus Navi, 14, 7.). Drept aceea şi tu, de poţi, precum ieşi, aşa şi să intri, du-te; iar de nu poţi face aşa, şezi în chilia ta, plângând păcatele tale. Şi de te vor găsi tânguindu-te, nu te vor sili să ieşi afară.

 

20. A zis avva Ioan: cine a vândut pe Iosif? Şi a răspuns un frate, zicând: fraţii lui. I-a zis lui bătrânul: nu, ci smerenia lui l-a vândut. Că putea să zică, că frate al lor este şi să răspundă împotrivă; ci tăcând, pentru smerenie, s-a vândut pe sine şi smerenia l-a pus ocârmuitor peste Egipt.

 

21. Zis-a avva Ioan: sarcina cea uşoară lăsând-o, adică a ne defăima pe noi, pe cea grea o am luat, adică a ne îndrepta pe noi.

 

22. Tot acesta a zis: smerita cugetare şi frica lui Dumnezeu sunt mai presus decât toate faptele bune.

 

23. Acesta şedea odată în biserică şi a suspinat, neştiind că este cineva dinapoia lui. Deci, cunoscând, a făcut metanie, zicând: iartă-mă, avvo, că încă nu m-am învăţat!

 

24. Acesta zicea ucenicului său: să cinstim pe Unul şi toţi ne cinstesc pe noi. Iar de vom defăima pe Unul care este Dumnezeu, ne defaimă pe noi toţi şi întru pierzare mergem.

 

25. Se spunea pentru avva Ioan, că a venit în biserică la Schit şi auzind vorbe împotrivă ale unor fraţi, s-a întors la chilia sa şi înconjurând-o de trei ori, aşa a intrat. Iar oarecare fraţi văzându-l, s-au mirat de ce a făcut acesta şi venind l-au întrebat, iar el le-a zis: urechile le aveam pline de cuvinte împotrivă. Deci, am înconjurat, ca să le curăţesc şi aşa să intru cu liniştea minţii mele în chilia mea.

 

26. A venit un frate la chilia lui avva Ioan de cu seară, silindu-se să se întoarcă înapoi. Şi vorbind ei despre fapte bune, s-a făcut dimineaţă. Şi n-au cunoscut. Şi a ieşit să-l petreacă şi au rămas vorbind până la al şaselea ceas şi l-a băgat înăuntru şi gustând, aşa s-a dus.

 

27. Zicea avva Ioan, că temniţă este a şedea în chilie şi a-ţi aduce aminte de Dumnezeu totdeauna cu trezvire. Şi aceasta este: în temniţă am fost şi aţi venit la Mine1(Matei: 25, 30.).

 

28. Zis-a iarăşi: cine e tare ca leul? Şi pentru pântecele lui cade în cursă şi toată tăria lui se smereşte.

 

29. Spunea iarăşi, că mâncând părinţii Schitului pâine şi sare, ziceau ei: să nu ne silim pe noi la sare şi la pâine. Şi aşa, tari erau la lucrul lui Dumnezeu.

 

30. A venit un frate să ia coşniţa de la avva Ioan. Şi ieşind i-a zis lui: ce voieşti frate? Iar el i-a zis: coşniţa, avvo! Şi intrând să scoată, a uitat. Şi a şezut cosind. Iarăşi a bătut în uşă şi dacă a ieşit, îi zise lui: adu coşniţa, avvo. Şi intrând iarăşi a şezut să coase. Şi a bătut acela. Şi ieşind îi zise: ce vrei frate. Iar el i-a zis: coşniţa avvo. Şi apucându-l de mână, l-a băgat înăuntru, zicându-i: dacă zimbiluri vrei, ia şi te du, că eu nu am vreme.

 

31. A venit odată un cămilar, ca să-i ia vasele şi să se ducă în alt loc. Iar el intrând să-i aducă funia, a uitat, având mintea întinsă către Dumnezeu. Deci iarăşi a supărat cămilarul, bătând în uşă. Şi iarăşi avva Ioan, intrând, a uitat. Iar a treia oară bătând cămilarul, intrând zicea: funie, cămilă, funie, cămilă. Şi acestea zicea, ca să nu uite.

 

32. Acelaşi era fierbând cu duhul. Deci, mergând oarecare la dânsul, i-a lăudat lucrul1(Că lucra funie pentru coşniţe.). Şi a tăcut. Iarăşi acela a pornit cuvânt şi iarăşi tăcea. A treia oară a zis celui ce venise: de când ai intrat aici ai scos afară pe Dumnezeu de la mine.

 

33. Au venit unii la chilia lui avva Ioan şi l-au găsit dormind şi un înger stând aproape şi apărându-l. Şi s-au dus după ce au văzut. Iar dacă s-a deşteptat, a zis ucenicului său: a venit cineva aici când dormeam eu? Zis-a acela: da, a venit cutare bătrân. Şi a cunoscut avva Ioan, că de măsurile sale era bătrânul şi a văzut pe înger.

 

34. Zis-a avva Ioan: eu vreau să se împărtăşească omul câte puţin din toate faptele cele bune. Drept aceea, în fiecare şi sculându-te dimineaţa, pune început la toată fapta bună şi porunca lui Dumnezeu cu mare răbdare, cu frică şi cu îndelunga răbdare, cu dragostea lui Dumnezeu, cu toată osârdia sufletului şi a trupului şi cu smerenie multă, cu răbdarea necazului inimii şi străjuirea, cu rugăciune multă şi cucerire, cu suspinuri, cu curăţirea limbii şi cu paza ochilor, necinstindu-te şi nemâniindu-te, fiind paşnic şi nerăsplătind rău pentru rău, neluând seama la greşalele altora, nemăsurându-te pe tine 1(Adică cu alţii.), sub toată zidirea fiind, cu lepădarea de materie şi de lucrurile cele trupeşti, cu crucea, cu nevoinţa, cu sărăcia duhului, cu voinţă şi deprindere duhovnicească, cu post, cu pocăinţă şi cu plâns, cu luptă de război, cu socoteală dreaptă, cu curăţenia sufletului, cu împărtăşire bună, cu liniştea rucodeliei tale, cu privegherile de noapte, cu foame şi sete, cu frig şi cu golătate, cu osteneli, închizându-ţi mormântul, ca şi cum ai fi murit acum, încât să socoteşti că este moartea aproape de tine în tot ceasul.

 

35. Se spunea despre acest avvă Ioan, că după ce venea de la seceriş, sau de la adunarea cu alţi bătrâni, se îndeletnicea la rugăciune şi la cugetare cu mintea şi la cântarea psalmilor, până ce îi venea socoteala lui la rânduiala cea dintâi.

 

36. A zis unul din părinţi despre dânsul: cine este Ioan? Căci cu smerenia lui, a atârnat tot Schitul de degetul lui cel mic.

 

37. Întrebat-a unul din părinţi pe avva Ioan Colov: ce este monahul? Iar el a zis: osteneală. Că monahul la tot lucrul se osteneşte; aşa este monahul.

 

38. Zis-a avva Ioan Colov, că un bătrân oarecare duhovnicesc s-a închis pe sine în chilie şi era numit în cetate şi slavă multă avea şi s-a vestit acestuia că vrea oarecare din sfinţi să se pristăvească şi deci să vină să-l heretisească mai înainte de a adormi. Şi a socotit întru sine: de voi ieşi ziua, vor alerga oamenii după mine şi mi se face multă slavă şi nu mă odihnesc cu acestea. Deci, mă voi duce seara prin întuneric şi mă voi tăinui de toţi. Seara dar, ieşind din chilie, ca unul ce vrea să se tăinuiască, iată de la Dumnezeu s-au trimis doi îngeri cu făclii, luminând înaintea lui. Şi de aceea, toată cetatea a alergat după dânsul, căutând la slava aceea. Şi pe cât s-a părut că a fugit de slavă, mai mult s-a slăvit. La aceştia se împlineşte cuvântul cel scris: tot cel ce se smereşte pe sine, se va înălţa1(Luca 14 v. 11.).

 

39. Zicea avva Ioan Colov: nu este cu putinţă să zidească cineva casa de sus în jos, ci de la temelie în sus. I-au zis lui: ce este cuvântul acesta? Le-a zis lor: temelia, aproapele este, ca să-l câştig şi să-l folosesc întâi. Că de el sunt atârnate toate poruncile lui Hristos.

 

40. Zis-a avva Ioan, că poarta cerului este smerenia. Şi părinţii noştri, prin multe ocări bucurându-se au intrat în cetatea lui Dumnezeu.

 

41. Tot acesta a zis fratelui său: deşi foarte proşti şi nebăgaţi în seamă suntem înaintea oamenilor, să ne bucurăm pentru aceasta, ca să ne cinstim înaintea lui Dumnezeu.

 

42. Acesta şedea odată în Schit şi fraţii împrejurul lui, întrebând pentru gândurile lor. Şi a zis lui unul din bătrâni: Ioane, ca o femeie păcătoasă ce se împodobeşte pe sine, aşa eşti, şi care îşi înmulţeşte ibovnicii săi. Şi îmbrăţişându-l pe el avva Ioan, a zis: adevărul zici părinte. Şi după aceea l-a întrebat pe el unul din ucenicii lui, zicând: oare nu te-ai tulburat înlăuntru, avvo. Şi a zis: nu. Căci precum sunt în afară, aşa şi înăuntru.

 

43. Se spunea despre avva Ioan, că unei tinere i-au murit părinţii şi a rămas sărmană. Iar numele ei era Paisia. Deci, a socotit să-şi facă gazdă de străini, casa spre primirea părinţilor Schitului. A rămas dar aşa primind pe străini vreme multă şi odihnind pe părinţi; iar după o vreme, după ce a cheltuit lucrurile, a început a fi lipsită. Deci, s-au lipit de dânsa nişte oameni răzvrătiţi şi au schimbat-o din socoteala cea bună. Şi de aceea a început a petrece rău, încât a ajuns ea ca să curvească. Au auzit părinţii şi foarte s-au mâhnit. Şi poftind pe avva Ioan Colov, i-a zis: am auzit despre sora aceea, că petrece rău şi ea când putea şi-a arătat mila ei către noi, iar acum noi să arătăm către dânsa milă şi s-o ajutăm. Deci, osteneşte-te până la dânsa şi după înţelepciunea ce ţi-a dat-o Dumnezeu, iconomiseşte cele pentru dânsa. Deci, a venit avva Ioan la dânsa şi a zis bătrânei portăriţe: spune stăpânei tale, că am venit eu! Iar ea l-a izgonit zicând: voi dintru început aţi mâncat cele ale ei şi iată că este săracă. I-a zis avva Ioan: spune-i că foarte am s-o folosesc. Iar slugile ei zâmbind, îi zic lui: dar ce ai să-i dai, de voieşti să te întâlneşti cu dânsa? Drept aceea suindu-se bătrâna, i-a spus despre dânsul. Şi îi zice ei cea tânără: aceşti călugări de-a pururea umblă pe lângă marea Roşie şi găsesc mărgăritare. Împodobindu-se dar, a zis să-l aducă la dânsa. Deci, după ce s-a suit, apucând ea mai înainte a şezut pe pat. Şi venind avva Ioan, a şezut aproape de dânsa. Şi căutând în faţa ei, i-a zis: pentru ce ai defăimat pe Iisus, de ai venit la aceasta? Iar ea auzind, a îngheţat cu totul; şi plecând în jos capul său, avva Ioan, a început a plânge foarte. Şi a zis ea lui: avvo, ce plângi? Iar după ce a căutat, iarăşi s-a aplecat în jos plângând şi i-a zis ei: văd că satana joacă în faţa ta şi nu voi plânge? Iar ea auzind, i-a zis lui: este pocăinţă, avvo? Îi zice ei: este. Îi zice lui: ia-mă unde voieşti! Îi zice ei: să mergem. Şi s-a sculat să meargă după dânsul. Şi a luat seama avva Ioan, că nimic n-a pus la rânduială, nici n-a grăit pentru casa sa. Şi s-a mirat. Deci, după ce au ajuns la pustie, s-a făcut seară şi făcând din nisip un căpătâi mic şi însemnând chipul i-a zis: dormi aici! Şi făcându-şi lui puţin mai departe şi împlinindu-şi rugăciunile, s-au culcat. Iar pe la miezul nopţii deşteptându-se, vede o cale luminoasă, de la cer până la dânsa întărită şi a văzut pe îngerii lui Dumnezeu ducându-i sufletul. Drept aceea, sculându-se şi mergând la dânsa, a mişcat-o cu piciorul. Iar după ce a văzut că a murit, s-a aruncat pe sine cu faţa la pământ, rugându-se lui Dumnezeu şi a auzit că un ceas al pocăinţei ei s-a primit mai presus decât pocăinţa multora, care zăbovesc şi nu arată fierbinţeala unei pocăinţe ca aceasta.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul