PENTRU AVVA IOAN DE LA CHILII

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

1. Povestit-a avva cel de la Chilii zicând că o femeie păcătoasă era în , frumoasă şi bogată foarte şi boierii veneau la dânsa. Deci, într-una din zile a avut vreme să vină la biserică şi a voit să intre înăuntru. Iar ipodiaconul, care sta la uşi, n-a lăsat-o, zicând: nu eşti vrednică să intri în casa lui , căci eşti necurată. Iar în timp ce se certau, a auzit episcopul gâlceava şi a ieşit. Deci, i-a zis lui femeia: nu mă laşi să intru în biserică? Şi i-a zis episcopul: nu îţi este slobod să intri, că necurată eşti! Iar ea umilindu-se, i-a zis: nu mai păcătuiesc! Şi i-a zis ei episcopul: de vei aduce aici averile tale, ştiu că nu mai păcătuieşti. Iar după ce le-a adus ea, luându-le episcopul, le-a ars. Şi au intrat în biserică, ea plângând şi zicând: dacă aici aşa mi s-a făcut, oare acolo ce am să pătimesc? Şi s-a pocăit şi s-a făcut vas al alegerii.

 

2. Zis-a avva al Tebaidei: dator este călugărul, mai înainte de toate să isprăvească smerita cugetare, că aceasta este cea dintâi poruncă a Mântuitorului, care zice: fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora este Împărăţia cerurilor.1(Matei V, 3.)

Cuvinte cheie, , , ,

Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail
Printeaza Printeaza

Adauga acest text in lista de recomandari:

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Lectura recomandata
(Ne)lamuriri din Vechiul Testament Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare

Lectura recomandata


Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate