Religio

Cartea:

Cărți

PENTRU AVVA MACARIE EGIPTEANUL

1. Povestit-a despre sine avva Macarie, zicând: când eram mai tânăr şi şedeam la chilie în Egipt, m-au apucat şi m-au făcut cleric în sat. Şi nevrând să primesc, am fugit la alt loc. Şi a venit la mine un mirean cucernic şi lua rucodelia mea şi-mi slujea mie. Apoi s-a întâmplat din ispită diavolească de a căzut în păcat o fată şi luând în pântece, era întrebată de este cel ce a făcut aceasta. Iar ea zicea: pustnicul! Iar ei ieşind, m-au prins în sat şi au spânzurat de grumajii mei oale afumate şi urechi de vase şi m-au purtat în vileag prin sat pe uliţă, bătându-mă şi zicând: acest călugăr a stricat pe fata noastră, luaţi-l, luaţi-l! Şi m-au bătut încât puţin de n-am murit. Şi venind unul din bătrâni, a zis: până când bateţi pe acest călugăr străin? Iar cel ce-mi slujea, urma după mine ruşinându-se, căci era ocărându-l pe el foarte şi zicând: iată sihastrul pe care tu îl mărturiseai, ce a făcut! Şi au zis părinţii ei: nu-l slobozim până ce nu va da chezăşie că o va hrăni pe dânsa. Şi am zis slujitorului meu şi m-a luat în chezăşie. Şi mergând la chilia mea, am dat lui câte coşniţe aveam, zicându-i: vinde-le şi le dă femeii mele să mănânce! Şi ziceam în gândul meu: Macarie, iată ţi-ai găsit ţie femeie. Trebuie să lucrezi puţin mai mult ca să o hrăneşti. Şi lucram ziua şi noaptea şi îi trimeteam ei. Şi când a venit vremea ticăloasa să nască, a petrecut multe zile chinuindu-se şi nu năştea. Şi i-am zis ei: ce este aceasta? Iar ea a zis: eu ştiu că pe pustnicul acela l-am năpăstuit şi mânjind l-am învinuit. El nu este vinovat, ci cutare tânăr. Şi venind cel ce îmi slujea bucurându-se, zicea că n-a putut să nască fata aceea până ce nu a mărturisit zicând că nu are vină pustnicul, ci a minţit asupra lui. Şi iată, tot satul va să vină aici cu slavă şi să se pocăiască înaintea ta. Iar eu auzind acestea, ca să nu mă supere oamenii, m-am sculat şi am venit aici la Schit. Acesta este începutul pricinii pentru care am venit aici.

 

2. Venit-a odată Macarie egipteanul de la Schit la muntele Nitriei, la pomenirea lui avva Pamvo. Şi i-au zis lui bătrânii: părinte, spune vreun cuvânt fraţilor. Iară el a zis lor: eu încă nu m-am făcut călugăr, dar am văzut călugări. Căci şezând eu odată în chilie la Schit, mă supărau gândurile şi îmi ziceau: du-te în pustie şi vezi ce vei afla acolo! Deci am rămas luptându-mă cu gândul cinci ani, zicând: nu cumva de la diavolul este aceasta? Şi dacă a zăbovit gândul, m-am dus în pustie şi am aflat acolo un iezer de apă şi ostrov în mijlocul lui şi au venit fiarele pustiei să bea apă dintr-însul. Şi am văzut în mijlocul lor doi oameni goi şi s-a înspăimântat trupul meu, căci am socotit cum că sunt duhuri, iar ei dacă m-au văzut înspăimântat, au grăit către mine: nu te teme, căci şi noi oameni suntem. Şi am zis lor: de unde sunteţi şi cum aţi venit în pustia aceasta? Iar ei au răspuns: de la chinovie suntem şi ne-am înţeles între noi şi am ieşit aici. Şi iată avem patruzeci de ani şi unul din noi este egiptean, iar celălalt este libian. Şi m-au întrebat şi ei zicând: cum se află lumea, de vine apa la vremea sa şi de are lumea îndestularea sa şi am zis lor: are. Şi eu i-am întrebat cum pot să mă fac călugăr şi ei mi-au răspuns: de nu se va lepăda cineva de toate ale lumii, nu poate să fie călugăr. Şi am zis lor: eu sunt slab şi nu pot ca voi. Iar ei mi-au zis: dacă nu poţi ca noi, şezi în chilia ta şi-ţi plânge păcatele tale. Şi i-am întrebat: când se face iarnă nu răciţi? Şi când se face arşiţă, nu se ard trupurile voastre? Iar ei mi-au zis: Dumnezeu ne-a făcut nouă iconomia aceasta, încât nici iarna nu răcim, nici vara nu ne vatămă arşiţa. Pentru aceasta am zis vouă că nu m-am făcut călugăr, ci am văzut călugări. Iertaţi-mă, fraţilor!

 

3. Avva Macarie locuia odată în pustia cea mare şi petrecea numai el singur, iar mai jos era altă pustie în care locuiau mai mulţi fraţi. Şi lua seama bătrânul la cale şi a văzut pe satana venind în chip de om ca să treacă pe acolo. Şi se arăta că poartă o haină de in cu multe găuri şi la fiecare gaură era spânzurată câte o tivguliţă. Şi i-a zis lui marele bătrân: unde te duci? Şi i-a răspuns: mă duc să aduc aminte fraţilor. Iar bătrânul i-a zis: şi la ce îţi trebuie ţie aceste tivguliţe. Şi a zis: bucate duc fraţilor. Iar bătrânul a zis: dar toate acestea? Şi a răspuns: da, căci de nu va plăcea cumva una, îi aduc alta iar dacă nici aceasta, îi dau alta şi negreşit dintre acestea măcar una îi va plăcea lui. Şi acestea zicând, s-a dus. Iar bătrânul a rămas pândind căile până ce iarăşi s-a întors acela. Şi văzându-l pe el bătrânul, i-a zis: mântuieşte-te! Iar el a răspuns: cum se poate ca să mă mântuiesc? I-a zis lui bătrânul: pentru ce? Iar el a zis: căci toţi mi s-au făcut sălbatici şi nimeni nu mă respectă. I-a zis lui bătrânul: dar nici un prieten nu mai ai acolo? Iar el i-a răspuns lui: ba am acolo numai un călugăr prieten şi numai el mă respectă şi când mă vede se învârte ca o vârtelniţă. I-a zis lui bătrânul: şi cum se numeşte fratele acela? Iar el a zis: Teopempt. Şi zicând acestea, s-a dus. Şi sculându-se avva Macarie, s-a dus în pustia cea mai din jos. Şi auzind fraţii, luând stâlpări de finic, au ieşit în întâmpinarea lui. Şi fiecare se gătea, socotind că la dânsul va să găzduiască bătrânul. Iar el a întrebat cine este cel ce se numeşte Teopempt în muntele acela şi găsindu-l a intrat în chilia lui. Iar Teopempt l-a primit pe el cu bucurie. După ce a început a rămâne singur cu dânsul, i-a zis bătrânul: cum te afli, frate? Iar el a zis: cu rugăciunile tale, bine. A zis bătrânul: nu cumva te luptă gândurile? El a răspuns: acum bine sunt: căci se sfia să-i spună. I-a zis lui bătrânul: iată, câţi ani mă nevoiesc şi sunt cinstit de toţi şi pe mine bătrânul mă supără duhul curviei. A răspuns zicând şi Teopempt: crede-mă, avvo, că şi pe mine. Iar bătrânul pricinuia că şi alte gânduri bat război cu dânsul, până să-l facă să mărturisească. Apoi i-a zis lui: cum posteşti? Iar el i-a răspuns: până la al nouălea ceas. I-a zis lui bătrânul: posteşte până seara şi te nevoieşte şi citeşte de rost din Evanghelie şi din celelalte scripturi. Şi de-ţi va veni vreun gând, niciodată să nu ai aminte jos, ci totdeauna sus. Şi îndată Domnul îţi ajută. Şi punând la cale bătrânul pe fratele, a ieşit iarăşi la pustia sa. Şi luând seama, iar a văzut pe diavolul acela şi i-a zis lui: unde te duci iarăşi? Iar el a răspuns: să aduc aminte fraţilor1(Adică, să-i zădărască.) şi s-a dus. Iar după ce iarăşi s-a întors i-a răspuns lui sfântul: cum sunt fraţii? Iar el a zis: rău. Iar bătrânul a zis iarăşi: pentru ce? Iar el a zis: sălbatici sunt toţi şi cea mai mare răutate este că şi acela pe care îl aveam prieten şi mă asculta şi el nu ştiu de unde s-a răzvrătit şi nici el nu mi se mai apleacă, ci decât toţi mai sălbatic s-a făcut. Şi m-am jurat să nu mai calc pe acolo fără numai după ce va trece o vreme. Şi aşa zicând s-a dus, lăsând pe bătrân. Iar sfântul a intrat în chilia sa.

 

4. S-a dus avva Macarie cel mare la avva Antonie în munte şi bătând în uşa lui, a ieşit la dânsul şi i-a zis: tu cine eşti? Iar el a zis: eu sunt Macarie. Şi încuind uşa a intrat şi l-a lăsat pe el. Şi văzând răbdarea lui, i-a deschis şi glumind cu dânsul zicea: de multă vreme doream să te văd, auzind cele despre tine. Şi găzduindu-l, l-a odihnit, căci era trudit de multă osteneală. Iar după ce s-a făcut seară şi-a muiat lui-şi avva Antonie stâlpări de finic. Şi i-a zis lui avva Macarie: porunceşte ca să-mi moi şi eu pentru mine. Iar el a zis: moaie-ţi. Şi făcând o legătură mare, a muiat-o. Şi şezând de cu seară, vorbind despre mântuirea sufletelor, împletea, şi funia se pogora pe fereastră în peşteră. Şi intrând dimineaţa fericitul Antonie, a văzut mulţimea împletiturii lui avva Macarie şi zicea: multă putere iese din mâinile acestea.

 

5. Spunea avva Macarie către fraţi despre pustiirea Schitului: când veţi vedea că se zideşte chilie aproape de luncă, să ştiţi că aproape este pustiirea lui; când veţi vedea copaci, să ştiţi că lângă uşi este; când veţi vedea copii, luaţi-vă cojoacele voastre şi fugiţi!

 

6. Zicea iarăşi, vrând să mângâie pe fraţi: a venit aici un copil îndrăcit cu mama lui şi zicea mamei sale: scoală-te bătrâno, să mergem de aici. Iar ea a zis: nu pot să merg pe jos. Iar copilul a zis ei: te duc eu. Şi m-am mirat de vicleşugul diavolului, cum voia să-i izgonească pe ei de acolo.

 

7. Spunea avva Sisoe: când eram în Schit cu Macarie, ne-am suit să secerăm cu dânsul şapte inşi. Şi iată o văduvă era adunând în urma noastră spice şi nu înceta plângând. Deci a chemat bătrânul pe stăpânul ţarinei şi i-a zis: ce are baba aceasta, că totdeauna plânge? I-a zis lui: bărbatul ei avea un amanet al oarecărui şi a murit de năprasnă şi nu i-a spus unde l-a pus. Şi voieşte stăpânul amanetului să o ia pe dânsa şi pe fiii ei robi. I-a zis lui bătrânul: zi-i să vină la noi, unde ne odihnim de arşiţă. Şi venind femeia, i-a zis ei bătrânul: ce plângi aşa totdeauna? Şi a zis: bărbatul meu a murit luând amanetul oarecăruia şi n-a spus când a murit, unde l-a pus. Şi a zis bătrânul către dânsa: vino, arată-mi unde l-ai îngropat! Şi luând pe fraţi cu dânsul, a ieşit cu ea împreună. Şi venind la locul acela, a zis ei bătrânul: du-te la casa ta! Şi rugându-se ei, l-a chemat bătrânul pe mort, zicând: cutare, unde ai pus amanetul cel străin? Iar el răspunzând, a zis: în casa mea este ascuns, sub picioarele patului. Şi i-a zis lui bătrânul: dormi iarăşi până la ziua învierii. Şi văzând fraţii, de frică au căzut la picioarele lui. Şi le-a zis lor bătrânul: nu pentru mine s-a făcut aceasta căci nimic nu sunt, ci pentru văduvă şi pentru copiii cei săraci a făcut Dumnezeu lucrul acesta. Însă acesta este lucrul cel mare, căci Dumnezeu voieşte sufletul fără de păcate şi orice va cere va lua. Şi venind a vestit văduvei unde este pus amanetul. Iar ea luându-l, l-a dat stăpânului lui şi şi-a izbăvit fiii săi şi toţi cei ce au văzut au slăvit pe Dumnezeu.

 

8. Spunea avva Petru despre sfântul Macarie, că mergând odată la un pustnic şi găsindu-l pătimind, l-a întrebat, ce pofteşte să mănânce, fiindcă nimic nu era în chilia lui şi zicând acela: puţină pâine proaspătă, n-a pregetat viteazul să meargă la Alexandria şi să dea celui ce pătimea. Şi lucru de mirare că nimănui nu s-a făcut arătat.

 

9. Zis-a iarăşi, fiindcă cu nerăutate se purta avva Macarie cu toţi fraţii, i-au zis lui unii: pentru ce te faci pe tine aşa? Iar el a zis: doisprezece ani am slujit Domnului meu ca să-mi dăruiască darul acesta şi voi toţi mă sfătuiţi să-l lepăd?

 

10. Se spunea despre avva Macarie, că atunci când se întâmpla a fi cu fraţii, îşi punea lui-şi hotar, că de se va afla vin pentru fraţi să bea, dar în loc de un pahar de vin, o zi să nu bea apă. Deci fraţii, pentru odihnă, îi dau lui. Iar bătrânul cu bucurie lua, ca pe sine-şi să se chinuiască. Iar ucenicul lui ştiind lucrul, zicea fraţilor: pentru Domnul, nu-i daţi, căci în chilie vrea să se chinuiască pe sine! Şi înştiinţându-se fraţii, nu-i mai dădeau vin.

 

11. Trecând odată de la luncă la chilia sa, avva Macarie ducea zmicele de finic, şi iată l-a întâmpinat pe el diavolul pe cale cu secerea şi vrând să-l lovească n-a putut. Şi i-a zis lui: multă silă am de la tine, Macarie, căci nu pot asupra ta. Iată orice faci şi eu fac. Tu posteşti, dar eu nicidecum nu mănânc. Priveghezi, dar eu nicidecum nu dorm. Numai una este cu care mă biruieşti. I-a zis lui avva Macarie: care este? Iar el zis: smerenia ta şi pentru aceasta nu pot asupra ta.

 

12. Întrebat-au unii din părinţi pe avva Macarie egipteanul, zicând: cum când mănânci şi când posteşti trupul tău este uscat? Şi le-a zis lor bătrânul: lemnul1(Adică cociorba.) care întoarce uscăturile cele ce ard, peste tot se pârjoleşte de foc. Aşa de îşi va curăţi omul mintea sa cu frica lui Dumnezeu, această frică a lui Dumnezeu îi mănâncă trupul lui.

 

13. Spuneau unii despre avva Macarie egipteanul, că suindu-se de la Schit şi ducând nişte coşniţe, ostenind, a şezut; şi s-a rugat, zicând: Dumnezeule, Tu ştii că nu mai pot! Şi îndată s-a aflat lângă râu.

 

14. Era cineva în Egipt care avea un fiu slăbănog. Şi l-a adus pe el la chilia lui avva Macarie şi lăsându-l la uşă plângând, s-a dus departe. Deci ivindu-se bătrânul, a văzut pe copil că plânge şi i-a zis lui: cine te-a adus aici? Şi a răspuns copilul: tatăl meu m-a lepădat aici şi s-a dus. I-a zis lui bătrânul: sculându-te, du-te de-l ajunge pe el! Şi îndată făcându-se sănătos, s-a sculat şi a ajuns pe tatăl său şi aşa s-au dus la casa lor.

 

15. Avva Macarie cel mare zicea fraţilor în Schit, după ce ieşeau din biserică: fugiţi fraţilor! Şi i-a zis lui cineva din bătrâni: unde putem să fugim mai mult decât în pustia aceasta? Iar el şi-a pus degetele pe gură, zicând: de aceasta să fugiţi. Şi a intrat în chilia sa şi încuia uşa şi şedea.

 

16. Zis-a acelaşi avva Macarie: dacă dojenind pe cineva, te vei porni spre mânie, împlineşti patima ta: căci nu cumva pe alţii să-i mântuieşti şi pe tine să te prăpădeşti.

 

17. Tot acest avva Macarie fiind în Egipt, a găsit un om având un dobitoc şi furând cele ce avea spre trebuinţa sa. Şi el ca un străin stând lângă cel ce fura încărca dobitocul şi cu multă linişte îl petrecea zicând: nimic, nu am adus în lume, arătat este că nici a scoate ceva din lume, nu putem1(Tim.V, 7.). Domnul a dat, după cum Însuşi a voit, aşa s-a şi făcut. Bine e cuvântat Domnul pentru toate2(Iov. I, 2.).

 

18. Întrebat-au unii pe avva Macarie, zicând: cum suntem datori să ne rugăm? Le-a zis lor bătrânul: nu este trebuinţă a vorbi multe, ci a întinde adeseori mâinile şi a zice: Doamne, precum vrei şi precum ştii, miluieşte! Iar de îţi stă război asupra, zi: Doamne, ajută-mi! Şi El ştie ce e de folos şi face cu noi milă.

 

19. Zis-a avva Macarie: de s-a făcut întru tine defăimarea laudă şi sărăcia ca bogăţie şi lipsa ca îndestulare nu vei muri. Căci cu neputinţă este cel ce crede bine şi lucrează cu blagoslovenie să cadă în necurăţia patimilor şi în înşelăciunea diavolilor.

 

20. Se spunea că au greşit doi fraţi în Schit şi i-a despărţit pe ei avva Macarie alexandrinul3(Acesta este avva Macarie alexandreanut, pentru care se scrie în Lavsaicon, pe lângă altele şi aceasta, că s-au adus odată struguri lui avva Macarie şi poftea să-i mănânce pe ei. Dar arătându-şi înfrânarea sa, i-a trimis la alt frate bolnav şi care poftea struguri. Şi primindu-i pe aceştia fratele, foarte s-a bucurat, dar nevrând nici el să-şi împlinească pofta sa, i-a trimis la alt frate, arătând că el nu are poftă de mâncare. Iar acesta a zis tăinuindu-şi lucrarea înfrânării sale. Şi acela primindu-i, la fel a făcut şi pentru că îi poftea pe ei nu s-a împărtăşit, ci la alt frate i-a trimis. Şi acela asemenea la altul. Şi aşa, la mulţi fraţi venind strugurii şi de nici unul mâncându-se, mai pe urmă au ajuns iarăşi la avva Macarie, neştiind fratele cela ce mai apoi decât toţi i-a primit, cum că de dânsul întâi s-au trimis şi pentru aceasta ca un mare dar lui i-a adus. Iar bătrânul cunoscându-i pe ei şi cercetând şi aflând, s-a minunat şi a mulţumit lui Dumnezeu pentru acest fel de înfrânare a fraţilor.). Şi au venit oarecare şi au spus lui avva Macarie cel mare egipteanul. Iar el a zis: nu sunt fraţi despărţiţi, ci Macarie este despărţit. Că era iubindu-l pe el. A auzit avva Macarie că s-a făcut despărţit de bătrânul şi a fugit în luncă. Deci a ieşit avva Macarie cel mare şi l-a găsit pe el rănit de ţânţari şi i-a zis: tu ai despărţit pe fraţi şi iată erau să se ducă în sat. Iar eu te-am despărţit pe tine şi tu ca o fecioară frumoasă ai fugit aici în cămara cea mai dinăuntru. Iar eu chemând pe fraţi, am aflat de la dânşii şi mi-au spus că nici una dintr-acelea nu s-au făcut. Vezi dar şi tu frate nu cumva te-ai batjocorit de diavoli, căci nimic nu ai văzut? Ci fă metanie1(Adică pocăieşte-te.) pentru greşeala ta. Iar el a zis: de voieşti dă-mi metanie!2(Adică canon.) Şi văzând bătrânul smerenia lui, i-a zis: du-te şi posteşte trei săptămâni, mâncând pe săptămână o dată. Căci acesta era lucrul lui totdeauna, a se posti în toate săptămânile.

 

21. Zis-a avva Moise către avva Macarie din Schit: voiesc să mă liniştesc şi nu mă lasă fraţii. Şi i-a zis lui avva Macarie: văd că firea ta este molatică şi nu poţi să întorci vreun frate. De voieşti să te linişteşti, du-te în pustie, înăuntru în piatră3(Piatra aceasta este loc.) şi acolo te vei linişti! Şi aceasta făcând s-a odihnit.

 

22. Un frate s-a dus la avva Macarie egipteanul şi i-a zis: avvo, spune-mi cuvânt să mă mântuiesc! Şi i-a zis bătrânul: du-te la mormânt şi ocărăşte morţii! Deci ducându-se fratele, a ocărât şi a azvârlit cu pietre şi venind a vestit bătrânului. Şi i-a zis bătrânul: nimic nu ţi-au grăit? Iar el a răspuns: nu. I-a zis lui bătrânul: du-te şi mâine şi îi slăveşte! Deci mergând fratele, i-a slăvit zicând: apostolilor, sfinţilor şi drepţilor! Şi a venit la bătrânul şi i-a zis: i-am slăvit. Şi i-a zis bătrânul: nimic nu ţi-au răspuns? A zis fratele: nu. I-a zis lui bătrânul: ştii cu câte i-ai necinstit şi nimic nu ţi-au răspuns şi cu câte i-ai slăvit şi nimic nu ţi-au grăit? Aşa şi tu, dacă voieşti să te mântuieşti; fă-te mort; nici nedreptatea oamenilor, nici lauda lor să nu o socoteşti, ca cei morţi să fii şi poţi să te mântuieşti.

 

23. Trecând odată avva Macarie cu fraţii prin Egipt, a auzit un copil zicând mamei sale: mamă, un bogat mă iubeşte şi eu îl urăsc şi un sărac mă urăşte şi eu îl iubesc. Şi auzind avva Macarie, s-a mirat. Şi i-au zis lui fraţii: ce este vorba aceasta părinte, că te-ai mirat? Şi le-a zis lor bătrânul: cu adevărat, Domnul nostru este bogat şi ne iubeşte pe noi şi nu voim să-L ascultăm. Iar vrăjmaşul nostru, diavolul este sărac şi ne urăşte şi iubim necurăţia lui.

 

24. Rugatu-l-a pe el avva Pimen cu multe lacrimi, zicând: spune-mi un cuvânt: cum mă voi mântui? Şi răspunzând bătrânul, i-a zis: lucrul care îl ceri, s-a dus acum de la călugări.

 

25. S-a dus odată avva Macarie la avva Antonie. Şi după ce a vorbit cu el, s-a întors la Schit. Şi au venit părinţii în întâmpinarea lui. Şi când vorbeau ei, le-a zis bătrânul: am zis lui avva Antonie că nu avem prinos în locul nostru. Şi au început părinţii a vorbi de alte lucruri şi nu au mai întrebat să afle răspuns de la bătrânul, nici bătrânul nu le-a spus lor. Deci aceasta zicea unul din părinţi, cum că atunci văd părinţii că nu ştiu fraţii să întrebe despre vreun lucru de folos lor, se silesc pe sine de spun începutul cuvântului1(Adică dedau pricină.). Apoi de nu îi vor sili fraţii, nu mai grăiesc despre cuvântul acela, ca să nu se afle, că neîntrebaţi fiind, grăiesc, şi să se pară ca o vorbă deşartă.

 

26. A întrebat avva Isaia pe avva Macarie, zicând: spune-mi un cuvânt. Şi i-a zis lui bătrânul: fugi de oameni! Zis-a lui avva Isaia: ce este a fugi de oameni? Iar bătrânul i-a zis: a şedea în chilia ta şi a-ţi plânge păcatele tale.

 

27. Zicea avva Pafnutie, ucenicul lui avva Macarie: m-am rugat părintelui meu zicând spune-mi un cuvânt. Iar el a zis: să nu faci rău cuiva nici să osândeşti pe cineva. Acestea păzeşte-le şi te vei mântui.

 

28. Zis-a avva Macarie: să nu dormi în chilia fratelui ce are nume rău.

 

29. Mers-au odată la avva Macarie nişte fraţi din Schit şi nu au găsit în chilia lui nimic, decât apă stătută. Şi i-au zis lui: avvo, vino sus la sat şi te vom odihni. Le-a zis lor bătrânul: fraţilor, ştiţi pităria cutăruia din sat? Şi i-au răspuns: da, o ştim. Le-a zis lor bătrânul: şi eu o ştiu. Ştiţi şi locul cutăruia, unde loveşte râul? I-au răspuns lui: da, îl ştim. Le-a zis bătrânul: şi eu îl ştiu. Deci când voiesc nu am trebuinţă de voi, ci singur mă sui.

 

30. Se spune despre avva Macarie, că de venea la el vreun frate ca la un sfânt bătrân şi mare cu frică, nimic nu vorbea cu el. Iar de-i zicea vreunul din fraţi, defăimându-l: avvo, oare când erai cămilar şi furai săpun şi-l vindeai, nu te băteau păzitorii? De-i zicea acestea cineva, vorbea cu el bucuros orice îl întreba.

 

31. Spuneau părinţii despre avva Macarie cel mare, că s-a făcut, precum este scris, dumnezeu pământesc. Că precum este Dumnezeu acoperind lumea, aşa s-a făcut şi avva Macarie acoperind greşelile ce le vedea, ca şi cum nu le-ar fi văzut şi care le auzea, ca şi cum nu le-ar fi auzit.

 

32. Povestit-a avva Bitinie că spunea avva Macarie: şezând eu odată în Schit, s-au pogorât doi tineri străini acolo. Unul avea barbă, iar celuilalt atunci începea să-i crească. Şi a venit la mine zicând: unde este chilia lui avva Macarie? Iar eu le-am zis: ce voiţi de la dânsul? Şi au zis: auzind noi cele despre dânsul şi despre Schit, am venit să-l vedem. Le-a zis bătrânul: eu sunt! Şi au făcut metanie zicând: aici voim să petrecem. Iar eu văzându-i gingaşi şi ca din părinţi bogaţi, le-am zis: nu puteţi şedea aici. Şi a zis cel mai mare: dacă nu putem şedea aici, ne ducem în altă parte. Deci am zis eu în gândul meu: pentru ce îi izgonesc să se smintească. Osteneala îi va face ca ei de sine să fugă. Şi le-a zis lor: veniţi de vă faceţi chilii, dacă puteţi! I-au zis tinerii: arată-ne loc şi ne vom face. Şi le-a dat bătrânul toporul şi o traistă plină cu pâine şi sare şi le-a arătat loc şi o piatră vârtoasă, zicând: săpaţi în piatra aceasta şi aduceţi-vă lemne din luncă şi acoperind-o, şedeţi! Căci socoteam eu, zice, că se vor duce pentru osteneală. Şi m-au întrebat: ce se lucrează aici? Şi le-am zis: împletire de coşniţe. Şi am luat zmicele de finic din luncă şi le-am arătat lor începutul împletirii şi cum trebuie să le coase şi le-am zis: faceţi coşniţe şi le daţi păzitorilor şi vă vor aduce pâini. Apoi m-am dus, iar ei cu răbdare toate le-au făcut, câte le-am zis lor. Şi n-au mai venit la mine trei ani. Şi am rămas luptându-mă cu gândul, zicând: oare ce este lucrarea lor, că n-au venit să mă întrebe de vreun gând? Cei de departe vin la mine şi aceştia de aproape n-au venit, nici la alţii nu s-au dus, decât la biserică tăcând ca să ia Sfânta Împărtăşanie. Şi m-am rugat lui Dumnezeu, postind o săptămână, să-mi arate lucrarea lor. Apoi sculându-mă după o săptămână, m-am dus la ei să văd cum şed. Şi bătând în uşă, mi s-a deschis şi ei mi s-au închinat tăcând. Şi făcând eu rugăciune, am şezut. Făcând semn cel mai mare celui mai mic să iasă, a şezut să împletească împletitura de coşniţe, negrăind nimic. Şi în ceasul al nouălea a lovit spre semn şi a venit cel mai tânăr şi făcând puţină fiertură a pus masa, făcându-i semn cel mai mare. Şi a pus pe masă trei pesmeţi şi au stat tăcând. Iar eu am zis: sculaţi-vă să mâncăm! Şi sculându-se, am mâncat. Şi mi-au adus vasul cu apă şi am băut iar dacă s-a făcut seară, mi-au zis: te duci? Iar eu am zis: nu, ci aici voi dormi. Şi mi s-a pus o rogojină de o parte şi lor într-un colţ de altă parte. Şi au ridicat încingătorile şi analavurile şi s-au culcat împreună pe o rogojină înaintea mea. Iar dacă s-au culcat, m-am rugat lui Dumnezeu să-mi descopere lucrarea lor. Atunci s-a deschis acoperământul chiliei şi s-a făcut lumină ca ziua. Iar ei nu vedeau lumina. Şi când socoteau că dorm, l-a îmboldit cel mai mare pe cel mai mic în coastă şi s-au sculat amândoi şi s-au încins şi şi-au întins mâinile la cer şi eu îi vedeam dar ei nu mă vedeau pe mine. Şi am văzut pe diavoli că veneau ca nişte muşte spre cel mai mic. Unii veneau să şadă pe gura lui iar alţii pe ochii lui. Şi am văzut pe îngerul Domnului că ţinea sabie de foc Şi îl îngrădea şi izgonea diavolii de la dânsul. Iar de cel mai mare nu puteau să se apropie. Şi către dimineaţă s-au culcat. Atunci eu m-am făcut că m-am deşteptat şi ei aşijderea. Şi a zis cel mai mare numai acest cuvânt: vrei să citim cei doisprezece psalmi? Iar eu i-am răspuns: da, să citim psalmi, câte şase stihuri şi un Aliluia. Şi la fiecare stih ieşea câte o făclie de foc din gura lui, care se suia la cer. Aşijderea şi cel mai mare, când deschidea gura şi cânta, ca o funie de foc ieşea şi ajungea până la cer. Şi eu am grăit puţin de rost şi ieşind afară, le-am zis: rugaţi-vă pentru mine! Iar ei mi-au făcut metanie tăcând. Deci am cunoscut că cel mai mare este desăvârşit, iar cu cel mai mic încă se luptă vrăjmaşul. Peste puţine zile a adormit fratele cel mai mare şi a treia zi cel mai mic. Şi când mergeau vreunii din părinţi la avva Macarie, îi lua şi-i ducea la chilia lor, zicându-le: veniţi de vedeţi mucenicia străinilor celor mici!

 

33. Altădată iarăşi un diavol a năpădit asupra lui avva Macarie cu cuţit, vrând să-i taie piciorul. Şi pentru cugetarea lui cea smerită neputând, i-a zis: câte aveţi voi, avem şi noi, numai cu cugetarea cea smerită vă deosebiţi de noi şi biruiţi.

 

34. A zis avva Macarie: de ne vom aduce aminte de răutăţile ce ne fac oamenii, ridicăm puterea aducerii aminte de Dumnezeu. Iar de ne vom aduce aminte de răutăţile diavolilor, vom fi nerăniţi.

 

35. Povestea avva Pafnutie, ucenicul lui avva Macarie, că zicea bătrânul: când eram copil, cu ceilalţi copii păşteam boii. Şi m-am dus să fur smochine şi când alergau ei, a căzut una de la dângii şi luând-o am mâncat-o. Când îmi aduc aminte de dânsa, şed plângând.

 

36. Povestea avva Macarie: umblând odată prin pustie am găsit o căpăţână de mort aruncată la pământ. Şi clătindu-o cu toiagul cel de finic, mi-a grăit căpăţâna. Şi am zis ei: tu cine eşti? Şi mi-a răspuns căpăţâna: eu am fost slujitor al idolilor şi al elinilor celor ce au petrecut prin locul acesta, iar tu eşti Macarie, purtătorul de duh şi în orice ceas te vei milostivi spre cei ce sunt în chinuri şi te vei ruga pentru dânşii, se mângâie puţin. I-a zis ei bătrânul: care este mângâierea şi care chinul? I-a răspuns lui: pe cât este de departe cerul de pământ, atâta este focul de dedesubtul nostru, fiindcă de la picioare până la cap stăm în mijlocul focului şi nu este cu putinţă să se vadă cineva faţă către faţă, ci faţa fiecăruia este lipită de spatele celuilalt. Deci când te rogi pentru noi, din parte vede cineva faţa celuilalt. Aceasta este mângâierea. Şi plângând bătrânul, a zis: vai zilei aceleia în care s-a născut omul, dacă aceasta este mângâierea muncii! I-a zis ei bătrânul: este altă muncă mai rea? I-a răspuns lui căpăţâna: noi, ca cei ce nu am cunoscut pe Dumnezeu, măcar puţin suntem miluiţi, iar cei ce au cunoscut pe Dumnezeu şi s-au lepădat de El şi nu au făcut voia Lui, dedesubtul nostru sunt. Şi luând bătrânul căpăţâna, a îngropat-o.

 

37. Spuneau unii despre avva Macarie egipteanul că se suia odată din Schit la muntele Nitriei. Şi dacă s-a apropiat de locul acela, a zis ucenicului său: mergi mai înainte puţin! Şi mergând el mai înainte, s-a întâlnit cu un slujitor de al elinilor. Şi strigându-l fratele, îl chema zicând: demone! demone! Unde alergi? Şi întorcându-se acela, i-a dat bătăi şi l-a lăsat mai mort. Şi luând lemnul alerga. Şi mergând puţin mai înainte, l-a întâmpinat avva Macarie alergând şi i-a zis: mântuieşte-te, mântuieşte-te, ostenitorule! Şi minunându-se, a venit la el şi i-a zis: ce bunătate ai văzut la mine de m-ai heretisit aşa? I-a răspuns lui bătrânul: te-am văzut ostenindu-te şi nu ştii că în zadar te osteneşti. I-a zis şi el lui: şi eu pentru heretisirea ta m-am umilit şi am cunoscut că din partea lui Dumnezeu eşti. Dar alt călugăr întâmpinându-mă, m-a ocărât şi eu i-am dat bătaie de moarte. Şi a cunoscut bătrânul că ucenicul lui este. Şi ţinându-se slujitorul de picioarele lui, zicea: nu te voi lăsa de nu mă vei face călugăr! Atunci a venit deasupra unde era călugărul şi l-au ţinut pe dânsul şi l-au dus la biserica muntelui. Şi văzând pe slujitor cu dânsul, s-au uimit. Şi l-au făcut călugăr şi mulţi dintre elini s-au făcut pentru dânsul creştini. Deci, zicea avva Macarie: cu cuvânt rău şi pe cei buni îi faci răi şi cu cuvânt bun şi pe cei răi îi faci buni.

 

38. Se spunea despre avva Macarie, că lipsind el, a intrat în chilia sa un tâlhar şi întorcându-se el la chilie, l-a găsit pe tâlhar încărcându-şi cămila cu vasele lui. Iar el intrând în chilie, lua din vase şi încărca împreună cu acela cămila. Deci dacă au încărcat-o, a început tâlharul să bată cămila, ca să se scoale dar ea nu se scula. Şi văzând avva Macarie că nu se scoală, intrând în chilie a găsit o daltă mică. Şi scoţând-o, a pus-o pe cămilă, zicând: frate, aceasta caută cămila. Şi lovind-o bătrânul cu piciorul, i-a zis: scoală-te! Şi îndată s-a sculat şi s-a dus puţin pentru cuvântul lui şi iarăşi a şezut şi nu s-a sculat până ce a descărcat toate vasele şi aşa s-a dus.

 

39. Avva Aio l-a întrebat pe avva Macarie, zicând: spune-mi vreun cuvânt! I-a zis lui avva Macarie: fugi de oameni, şezi în chilia ta şi plânge-ţi păcatele, nu iubi vorba oamenilor şi aşa te mântuieşti!

 

40. Au trimis odată la avva Macarie în Schit bătrânii muntelui, rugându-l şi zicând către el: ca să nu se supere tot norodul pe mine, te rugăm să vii la noi să te vedem mai înainte de a te duce către Domnul. Deci venind el în munte, s-a adunat tot norodul la dânsul. Şi îl rugau bătrânii să zică vreun cuvânt fraţilor. Iar el auzind, a zis: să plângem fraţilor şi să izvorască ochii noştri lacrimi, mai înainte de a ne duce unde lacrimile noastre vor arde trupurile noastre. Şi au plâns toţi şi au căzut cu feţele lor la pământ şi au zis: părinte, roagă-te pentru noi!

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul