PENTRU AVVA PAVEL CEL PROST

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

1. Fericitul cel prost, ucenicul sfântului , a povestit părinţilor un lucru ca acesta: odată mergând la o mânăstire pentru cercetarea şi folosul fraţilor, după vorba cea obişnuită între dânşii, au intrat în biserică să săvârşească sfânta slujbă, iar fericitul Pavel lua seama la fiecare din cei ce intrau în biserică, să vadă cu ce fel de suflet intră la slujbă, că avea şi acest dar dat lui de , ca să vadă pe fiecare cum este la suflet, precum vedem noi obrajii unii altora. Şi intrând toţi cu faţa luminată şi cu obraz vesel şi văzând pe îngerul fiecăruia bucurându-se de dânsul, pe unul l-a văzut negru şi întunecat la tot trupul şi draci ţinându-l de amândouă părţile şi trăgându-l spre sine şi căpăstrul în nasul lui punând şi pe sfântul lui înger departe mergând după dânsul, posomorât şi trist. Iar Pavel lăcrimând şi bătându-şi cu mâna pieptul, şedea înaintea bisericii, plângând foarte pe cel ce i s-a arătat lui aşa. Iar cei ce au văzut lucrul cel de mirare al bătrânului şi schimbarea lui cea grabnică care l-a pornit spre lacrimi şi plâns, îl întrebau, rugându-se, să le spună pentru ce plânge, socotind nu cumva, deznădăjduindu-se de tot, face aceasta. Îl rugau să intre şi la slujbă cu dânşii. Dar Pavel scuturându-se de dânşii şi lepădându-se de aceasta, şedea afară tăcând şi tânguind mult pe cel ce aşa i se arătase lui. După puţin timp, isprăvindu-se slujba şi toţi ieşind afară, iarăşi lua aminte Pavel la fiecare, ştiind cum au intrat şi vrând să cunoască cum ies. Deci, vede pe bătrânul acela care avea mai înainte tot trupul negru şi întunecat, că iese din biserică luminat la faţă, alb la trup, şi pe draci departe mult, mergând după dânsul şi pe înger aproape de el, urmându-l şi bucurându-se de dânsul foarte. Iar Pavel, sărind de bucurie, striga, binecuvântând pe şi zicând: o, nespusă iubire de oameni a lui ! O, îndurările Lui cele dumnezeieşti şi bunătatea Lui cea peste măsură! Apoi alergând şi suindu-se pe o piatră înaltă, zicea: veniţi şi vedeţi lucrurile lui Dumnezeu1(Psalm. 45, 8.), cât sunt de înfricoşate2(Psalm. 65, 2.) şi de toată spâimântarea vrednice! Veniţi şi vedeţi pe Cel ce voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină3(I Tim. 11. 4.)! Veniţi să ne închinăm şi să cădem la El4(Psalm. 94, 6.) şi să zicem: Tu singur poţi să ridici păcatele! Deci alergau toţi cu sârguinţă, vrând să audă cele ce se zic. Şi după ce s-au adunat toţi, a povestit Pavel cele ce văzuse dânsul mai înainte de intrare în biserică şi după aceasta iarăşi. Şi îl ruga pe bărbatul acela să spună pricina pentru care i-a dăruit lui de năprasnă atâta schimbare. Iar omul, vădit fiind de Pavel, înaintea tuturor a povestit fără sfială cele despre sine, zicând: eu sunt om păcătos şi de multă vreme vieţuiam în curvie până acum. Iar acum, intrând în sfânta Biserică a lui , am auzit pe sfântul prooroc Isaia citindu-se, sau mai bine zis, pe grăind printr-însul: spălaţi-vă şi vă curăţiţi, scoateţi vicleşugurile din inimile voastre înaintea ochilor Mei, învăţaţi-vă a face bine şi de vor fi păcatele voastre ca tăciunele, ca zăpada le voi albi! Şi de veţi voi şi Mă veţi asculta, bunătăţile pământului veţi mânca5(Isaia I, 16–20.)! Iar eu curvarul, de cuvântul proorocului umilindu-mă la suflet şi suspinând în sufletul meu, am zis către : Tu, Dumnezeule, care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi6(I Tim, 15.), Cel ce acum prin proorocul Tău ai făgăduit acestea cu lucrul împlineşte-le şi la mine păcătosul şi nevrednicul; că iată de acum îţi dau cuvântul şi mă făgăduiesc şi din inimă mă mărturisesc Ţie, că nu voi mai face acest fel de rău şi mă leapăd de toate fărădelegile şi îţi voi sluji de acum cu curată ştiinţă. De astăzi, o, Stăpâne, şi din ceasul acesta, primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc şi cad înaintea Ta şi mă depărtez de acum înainte de tot păcatul! Cu aceste făgăduinţe, am ieşit din biserică hotărând în sufletul meu să nu mai fac nici un rău înaintea ochilor lui . Şi auzind toţi, strigau cu un glas către : cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate întru înţelepciune le-ai făcut?1(Psalm. 103, 25.) Cunoscând dar, o, creştinilor, din dumnezeieştile Scripturi şi din sfintele descoperiri, câtă bunătate are către cel curat năzuiesc la Dânsul şi prin pocăinţă greşelile lor cele mai dinainte le îndepărtează şi care dă iarăşi bunătăţile cele făgăduite, nepedepsind pentru păcatele cele mai dinainte, să nu ne deznădăjduim de moştenirea noastră. Că precum prin Isaia proorocul s-a făgăduit să spele pe cei noroiţi în păcate şi ca lâna şi ca zăpada să-i albească, şi de bunătăţile Ierusalimului celui ceresc să-i învrednicească; aşa iarăşi prin sfântul prooroc Iezechil, cu jurământ ne încredinţează că nu ne va pierde pe noi. Căci zice: viu sunt Eu, Domnul, că nu voiesc moartea păcătosului, ci să întoarcă şi să fie viu 2(Iezechil 18, 23–32.).

Cuvinte cheie, , ,

Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail
Printeaza Printeaza

Adauga acest text in lista de recomandari:

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Lectura recomandata
(Ne)lamuriri din Vechiul Testament Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare

Lectura recomandata


Trupuri imateriale - reprezentari bizantine ale ingerilor