Religio

Cartea:

Cărți

PENTRU AVVA PIMEN

1. S-a dus odată avva Pimen, când era mai tânăr la oarecare bătrân, să-l întrebe de trei gânduri. Deci, după ce a venit la bătrânul, a uitat pe unul din acele trei şi s-a întors la chilia sa. Şi cum a pus mâna să deschidă încuietoarea, şi-a adus aminte de cuvântul pe care l-a uitat şi a lăsat încuietoarea şi s-a întors la bătrânul care i-a zis: degrab ai venit frate. Şi i-a povestit lui: când am pus mâna mea să iau încuietoarea, mi-am adus aminte de cuvântul pe care îl căutam şi n-am deschis, pentru aceasta m-am întors. Şi era depărtarea căii foarte multă. Şi i-a zis lui bătrânul: al îngerilor Pimen, adică păstor1(Căci Pimen în limba elinească înseamnă păstor.); şi se va grăi numele tău în tot pământul Egiptului.

 

2. Avea odată Paisie, fratele lui avva Pimen, prieteşug cu cineva din afara chiliei lui. Iar avva Pimen nu era de acord. Şi sculându-se a fugit la avva Amona. Şi i-a zis lui: Paisie, fratele meu, are cu cineva prieteşug şi nu mă odihnesc. I-a zis lui avva Amona: Pimene, încă trăieşti? Du-te, şezi în chilia ta şi pune-ţi în inimă că acum ai un an de când eşti în mormânt!

 

3. Au venit odată bătrânii locului la mânăstirea unde era avva Pimen. Şi a intrat avva Anuv şi i-a zis lui: să chemăm pe bătrâni aici astăzi. Şi stând mult, nu i-a dat lui răspuns. Şi mâhnindu-se, a ieşit. I-au zis lui cei ce şedeau aproape de dânsul: avvo, pentru ce n-ai dat lui răspuns. Le-a zis lor avva Pimen: eu treabă nu am, căci am murit, iar mortul nu grăieşte.

 

4. Un bătrân era în Egipt mai înainte până nu a veni cei cu avva Pimen şi era ştiut foarte şi cinstit. Deci, după ce s-au suit cei cu avva Pimen de la Schit, au lăsat pe bătrân oamenii şi veneau la avva Pimen. Şi-l zavistuia bătrânul pe el şi-l vorbea de rău. Deci, a auzit avva Pimen şi s-a mâhnit. Şi a zis fraţilor lui: ce să facem bătrânului acestuia mare, căci în întristare ne-au pus oamenii pe noi, părăsind pe bătrânul şi venind la noi, care nu suntem nimic? Deci cum putem să odihnim pe bătrânul? Şi le-a zis lor: faceţi puţine bucate şi luaţi un vas cu vin şi să mergem la dânsul să gustăm împreună. Poate cu aceasta vom putea să-l odihnim. Deci au luat bucatele şi s-au dus. Şi după ce au bătut în uşă, a auzit ucenicul lui şi a zis: cine sunteţi? Iar ei au zis: spune-i avvei, că este Pimen şi vrea să se blagoslovească de dânsul! Şi aceasta vestind ucenicul, a răspuns bătrânul: du-te, nu am vreme! Iar ei au răbdat în arşiţă zicând: nu ne ducem, de nu ne vom învrednici să vedem pe bătrânul. Iar bătrânul văzând smerenia lor şi răbdarea, umilindu-se, le-a deschis. Şi intrând, au gustat cu el. Iar în vremea când mâncau, zicea: într-adevăr, nu sunt numai cele ce le-am auzit despre voi, ci însutite am văzut în locul vostru. Şi li s-a făcut lor prieten din ziua aceea.

 

5. A voit odată stăpânitorul locului aceluia, să vadă pe avva Pimen şi nu primea bătrânul. Şi cu pricină ca pe un făcător de rele a prins pe fiul surorii lui şi l-a pus în temniţă, zicând: de va veni bătrânul şi se va ruga pentru dânsul, eu îl slobozesc. Şi a venit sora lui, plângând lângă uşă. Iar el nu i-a dat ei răspuns. Ea îl ocăra zicând: omule cu inimă de aramă, fie-ţi milă de mine, că numai un fiu am! Iar el trimiţând, i-a zis ei: Pimen fiu n-a născut. Şi aşa s-a dus. Şi auzind stăpânitorul, a trimis zicând: măcar cu cuvântul de va porunci, îl voi slobozi pe el. Iar bătrânul i-a răspuns înapoi zicând: cercetează după pravilă şi de este vrednic de moarte, să moară, iar de nu este, fă cum voieşti! Iar stăpânitorul auzind, l-a slobozit de la închisoare.

 

6. A greşit odată un frate în chinovie. Şi era în locurile acelea un pustnic şi multă vreme nu a ieşit afară. Şi venind stareţul chinoviei la bătrânul, i-a vestit lui pentru cel ce a greşit. Iar el a zis: izgoniţi-l! Şi ieşind fratele din chinovie, a intrat într-o surpătură şi plângea acolo. Şi s-au întâmplat nişte fraţi să meargă la avva Pimen şi l-au auzit plângând. Şi intrând l-au găsit în mare durere. Şi l-au rugat pe el ca să-l ducă la bătrân şi nu voia, zicând: aici vreau eu să mor! Şi venind ei la avva Pimen, i-au povestit lui şi rugându-i el pe ei, i-a trimis zicând: spuneţi-i că avva Pimen îl cheamă. Şi a venit fratele la dânsul şi văzându-l pe el bătrânul necăjit, sculându-se l-a sărutat şi glumind cu dânsul, l-a rugat să guste. Şi a trimis avva Pimen pe unul din fraţii săi la pustnic, zicând: de mulţi ani doream să te văd, auzind cele despre tine şi din lenevirea amândorura nu ne-am întâlnit unul cu altul. Deci acum vrând Dumnezeu şi pricină întâmplându-se, ia osteneală şi vino până aici, ca să ne vedem unul cu altul! (Că era neieşind din chilia lui). Şi auzind zicea: de n-ar fi vestit Dumnezeu bătrânului, nu ar fi trimis la mine. Şi sculându-se, a venit la el. Şi închinându-se unul altuia cu bucurie, au şezut. Şi a zis lui avva Pimen: doi oameni erau într-un loc şi amândoi aveau morţi. Iar unul a lăsat pe mortul său şi s-a dus să plângă pe mortul celuilalt. Şi auzind bătrânul s-a umilit de cuvântul lui şi şi-a adus aminte de ceea ce a făcut şi a zis: Pimen sus, sus în cer, iar eu jos, jos pe pământ!

 

7. S-au dus odată mulţi bătrâni la avva Pimen. Şi iată unul dintre ai lui avva Pimen avea un copil şi faţa lui, din lucrarea diavolului, s-a întors înapoi. Şi văzând tatăl copilului mulţimea părinţilor, luând copilul afară de mănăstire, şedea plângând. Şi s-a întâmplat unui bătrân să iasă afară şi văzându-l i-a zis: de ce plângi, omule? Iar el a zis: rudenie sunt cu avva Pimen. Însă iată i s-a întâmplat copilului acestuia ispita aceasta. Şi vrând să-l aducem la bătrânul, ne-am temut că nu voieşte să ne vadă şi acum de va afla că suntem aici. Trimite şi ne alungă. Dar eu văzând venirea voastră, am îndrăznit de am venit. Deci, cum voieşti, avvo. Fie-ţi milă de mine şi ia copilul înlăuntru şi vă rugaţi pentru dânsul. Şi luându-l bătrânul, a intrat şi a săvârşit lucru cu înţelepciune, că nu l-a dus îndată la avva Pimen, ci, începând de la fraţii cei mai mici, zicea: faceţi cruce copilului! Şi după ce i-a făcut pe toţi de i-au făcut cruce, în urmă l-au dus şi la avva Pimen, dar el nu voia să-i facă cruce, iar părinţii i se rugau zicând: precum toţi şi tu fă, părinte. Şi suspinând, sculându-se s-a rugat zicând: Dumnezeule, tămăduieşte zidirea Ta, ca să nu fie stăpânită de vrăjmaşul! Şi făcându-i cruce, îndată s-a tămăduit şi l-a dat tatălui său sănătos.

 

8. S-a dus un frate odată, din părţile lui avva Pimen, în străinătate. Şi a ajuns la un pustnic acolo (că era milostiv şi mulţi veneau la dânsul). Şi i-a vestit lui fratele cele despre avva Pimen. Şi auzind fapta lui cea bună, a dorit să-l vadă. Deci întorcându-se fratele în Egipt, după câtăva vreme a venit pustnicul din străinătate în Egipt la fratele cel ce venise la el (că îi spusese lui unde petrece). Şi văzându-l acela, s-a mirat şi s-a bucurat foarte. Şi a zis pustnicul: fii bun şi du-mă la avva Pimen! Şi luându-l, a venit la avva Pimen şi i-a vestit cele despre dânsul zicând că mare om este şi multă dragoste şi cinste are la locul lui şi i-am vestit lui despre tine şi dorind să te vadă, a venit. Deci l-a primit pe el cu bucurie şi sărutându-se unul cu altul, au şezut. Şi a început cel străin a vorbi din Scriptură locuri duhovniceşti şi cereşti. Şi şi-a întors avva Pimen faţa lui şi nu i-a dat răspuns. Şi văzând că nu vorbeşte cu dânsul, mâhnindu-se a ieşit. Şi a zis fratelui celui ce l-a adus pe el: în zadar am făcut toată călătoria aceasta, că am venit la bătrânul şi iată că nici a vorbi cu mine nu voieşte. Şi a intrat fratele la avva Pimen şi i-a zis: avvo, pentru tine a venit acest om mare, având atâta slavă la locul lui. Pentru ce n-ai vorbit cu dânsul? I-a zis lui bătrânul: acesta din cei de sus este şi cele cereşti grăieşte, iar eu din cei de jos sunt şi cele pământeşti vorbesc. De mi-ar fi grăit despre patimi ale sufletului, i-aş fi răspuns; iar dacă pentru lucruri cereşti, eu aceasta nu ştiu. Deci ieşind fratele, i-a zis: bătrânul nu degrabă vorbeşte din Scriptură, ci dacă cineva îi va grăi lui despre patimile sufletului, îi răspunde. Iar el umilindu-se, a intrat la bătrânul şi a zis către dânsul: ce voi face avvo, că mă stăpânesc patimile sufletului? Şi a luat aminte la dânsul bătrânul, bucurându-se. Şi a zis: acum bine ai venit. Deschide-ţi gura ta pentru acestea şi o voi umplea de bunătăţi. Iar el mult folosindu-se zicea: cu adevărat aceasta este calea cea adevărată. Şi mulţumind lui Dumnezeu, s-a întors la locul său bucuros căci cu astfel de sfânt s-a învrednicit a se întâlni.

 

9. A prins odată stăpânitorul locului pe unul din satul lui avva Pimen. Şi au venit toţi, rugându-se bătrânului să meargă şi să-l scoată. Iar el a zis: lăsaţi-mă trei zile şi aşa vin! Deci s-a rugat avva Pimen către Domnul, zicând: Doamne, nu-mi da darul acesta, căci nu mă vor lăsa să şed în locul acesta! Deci a venit bătrânul, rugându-se stăpânitorului. Iar el a zis către dânsul: pentru tâlhari te rogi, avvo? Iar bătrânul s-a bucurat că n-a primit har de la dânsul.

 

10. Au povestit unii că odată avva Pimen şi fraţii lui lucrau scuturi şi nu sporeau, neavând cum să cumpere inuri. Şi unul dintr-înşii a povestit unui neguţător credincios pricina. Iar avva Pimen nu voia să ia de la cineva ceva, pentru supărare. Neguţătorul având să facă lucrul bătrânului, se făcea că are trebuinţă de scuturi. De aceea a adus cămila şi le-a luat. Şi venind fratele la avva Pimen şi auzind ceea ce a făcut neguţătorul, ca şi cum vrând să-l laude, a zis: cu adevărat, avvo, şi neavând trebuinţa le-a luat ca să ne facă nouă lucru. Şi auzind avva Pimen că neavând trebuinţa le-a luat, a zis fratelui: scoală-te, tocmeşte cămila şi adu-le aici, iar de nu le vei aduce, Pimen aici nu şade cu voi. Că nu fac strâmbătate vreunui om care nu are trebuinţă ca el să se păgubească şi să ia folosul meu. Şi s-a dus fratele lui cu multă osteneală şi le-a adus. Iar de nu le aducea, bătrânul se ducea de la dânşii. Deci, după ce le-a văzut, s-a bucurat, ca şi când ar fi aflat o mare comoară.

 

11. A auzit odată preotul Pelusiului despre un frate ce se duce des în cetate şi se scaldă şi se leneveşte de mântuirea lui. Şi venind la biserică l-a scos din călugărie. Şi după aceasta l-a mustrat pe dânsul inima şi s-a căit. Şi a venit la avva Pimen beat de gânduri, având şi levitoanele fraţilor şi a vestit bătrânului pricina. Şi i-a zis lui bătrânul: nu ai tu ceva din ale omului cel vechi? Te-ai dezbrăcat de el? Iar preotul a zis: mă împărtăşesc de omul cel vechi. Iar bătrânul i-a zis: iată că şi tu eşti ca şi fraţii; că deşi puţin te împărtăşeşti din vechime, însă eşti supus păcatului. Atunci mergând preotul, a chemat pe fraţi şi s-a pocăit înaintea celor unsprezece şi i-a îmbrăcat pe ei cu chipul călugăresc şi i-a slobozit.

 

12. Un frate l-a întrebat pe avva Pimen zicând: am făcut păcat mare şi voiesc să mă pocăiesc trei ani. I-a zis lui bătrânul: este mult. Şi a zis fratele: dar până la un an? Şi a zis iarăşi bătrânul: mult este. Iar cei ce erau de faţă au zis: dar până la patruzeci de zile? Şi iarăşi a zis: mult este. Şi a adaus: eu zic că dacă din toată inima se va pocăi omul şi nu va mai continua să facă păcatul şi în trei zile îl primeşte pe el Dumnezeu.

 

13. Zis-a iarăşi: semnul călugărului în ispite se arată.

 

14. Zis-a iarăşi: precum spătarul împăratului stă lângă dânsul de-a pururea gata, aşa trebuie şi sufletul să fie gata spre dracul curviei.

 

15. A întrebat avva Anuv pe avva Pimen despre gândurile cele necurate pe care le naşte inima omului şi despre poftele cele deşarte. Şi i-a zis lui avva Pimen: au doară va slăbi securea fără cel ce taie cu ea?1(Isaia X, 15.) Însă tu nu le da lor loc, nici te îndulci cu dânsele şi rămân nelucrătoare.

 

16. Zis-a iarăşi avva Pimen: de n-ar fi venit Navuzardan, bucătarul cel mare, nu ar fi ars biserica Domnului2(IV Împăr. 24, 28, 29.). Adică, de n-ar fi venit odihna îmbuibării pântecelui în suflet, n-ar fi căzut mintea în războiul vrăjmaşului.

 

17. Se spune despre avva Pimen, că chemat fiind să mănânce fără voia lui, mergea lăcrimând, ca să nu fie neascultător fratelui său şi să-l mâhnească.

 

18. Zis-a iarăşi avva Pimen: nu locui în locul unde vezi pe unii că au zavistie asupra ta. Fiindcă nu sporeşti.

 

19. Povestit-au unii lui avva Pimen, despre un călugăr, că nu bea vin. Şi a zis: vinul nu este al călugărilor.

 

20. A întrebat avva Isaia pe avva Pimen despre gândurile cele spurcate. Şi i-a zis lui avva Pimen: precum o ladă plină cu haine, de le va lăsa cineva, cu vremea putrezesc, aşa şi gândurile, de nu le vom face cu trupul, cu vremea se prăpădesc şi se putrezesc.

 

21. A întrebat avva Iosif tot acest cuvânt. Şi i-a zis lui avva Pimen: precum dacă cineva va pune într-un vas şarpe şi scorpie şi îl va astupa, negreşit, cu vremea mor, aşa şi gândurile cele rele, de la draci odrăslind, prin răbdare lipsesc.

 

22. Un frate a venit la avva Pimen şi i-a zis lui: seamăn ţărâna mea şi fac dintr-însa milostenie. I-a zis lui bătrânul: bine faci! Şi s-a dus cu osârdie şi a sporit milostenia. Şi a auzit avva Anuv cuvântul şi i-a zis lui avva Pimen: nu te temi de Dumnezeu, aşa grăind fratelui? Şi a tăcut bătrânul. După două zile a trimis avva Pimen la fratele şi i-a zis lui, auzind şi avva Anuv: ce mi-ai zis alaltăieri, că mintea mea era aiurea? Şi a zis lui fratele: am zis că seamăn ţarina mea şi fac dintr-însa milostenie. Şi i-a zis avva Pimen: am gândit că pentru fratele tău cel mirean ai grăit; iar dacă tu eşti cel ce faci lucrul acesta, nu este lucru călugăresc. Iar el auzind, s-a mâhnit, zicând: alt lucru nu ştiu decât acesta şi nu pot ca să nu seamăn ţarina mea. Deci, după ce s-a dus, i-a făcut lui metanie avva Anuv, zicând: iartă-mă! Şi a zis avva Pimen: şi eu de la început ştiam că nu este lucru călugăresc, dar după socoteala lui am grăit şi m-am străduit spre sporirea dragostei, iar acum s-a dus mâhnit şi tot la fel face.

 

23. A zis avva Pimen: de va greşi omul şi va tăgădui, zicând n-am greşit, nu-l mustra. Iar de nu, îi tai osârdia; iar de vei zice lui: nu te mâhni, frate, ci te păzeşte de acum înainte, îi ridici sufletul spre pocăinţă.

 

24. A zis iarăşi: bună este ispitirea, că aceasta face pe om mai lămurit.

 

25. A zis iarăşi: omul care învaţă, dar nu face cele ce învaţă, pe sine nu se poate curăţi, ci de toată întinăciunea este plin şi toată necurăţenia într-însul se află.

 

26. Trecând odată avva Pimen prin Egipt, a văzut o femeie şezând la un mormânt şi plângând cu amar. Şi a zis: de vor veni toate veseliile lumii acesteia, nu vor muta sufletul ei de la plâns. Aşa şi călugărul, trebuie de-a pururi să aibă plânsul în sine.

 

27. A zis iarăşi: că este om, care se pare că tace, dar inima lui osândeşte pe alţii. Unul ca acesta totdeauna grăieşte. Şi este altul care de dimineaţa până seara grăieşte şi tăcere ţine, adică fără de folos nimic nu grăieşte.

 

28. Un frate a venit la avva Pimen şi i-a zis: avvo, multe gânduri am şi mă primejduiesc din pricina lor. Şi l-a scos pe el bătrânul afară sub văzduh şi i-a zis: întinde braţul şi ţine vânturile. Iar el a zis: nu pot să fac aceasta. Şi i-a zis bătrânul: dacă asta nu poţi s-o faci, nici gândurile nu le poţi opri să nu vină. Alt lucru este însă să le stai împotrivă.

 

29. A zis avva Pimen: de sunt trei la un loc şi unul se linişteşte bine, iar unul este bolnav şi mulţumeşte, celălalt slujeşte cu cuget curat, toţi trei de o lucrare sunt.

 

30. Zis-a iarăşi: scris este: în ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu, Dumnezeule1(Psalm. 40, 1.). Fiindcă cerbii în pustie înghit multe jigănii târâtoare, iar când îi arde otrava, doresc să vină la ape, şi după ce beau se răcoresc de otrava jigăniilor. Aşa şi călugării, în pustie şezând se ard de otrava dracilor celor vicleni şi doresc sâmbăta şi duminica să vină la izvoarele apelor, adică la Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, ca să se curăţească de amărăciunea celui viclean.

 

31. A întrebat avva Iosif pe avva Pimen, cum trebuie a posti. I-a zis avva Pimen lui: eu voiesc ca cel ce mănâncă în fiecare zi, câte puţin să mănânce, ca să nu se sature. I-a zis avva Iosif: când erai mai tânăr, nu posteai din două în două zile, avvo? Şi a zis bătrânul: cu adevărat şi trei şi patru zile şi o săptămână. Şi acestea toate le-au cercetat părinţii, ca nişte puternici şi au aflat că este bine în fiecare zi a mânca, dar puţin; şi ne-au dat nouă calea cea împărătească, că este uşoară.

 

32. Spuneau părinţii despre avva Pimen că atunci când voia să meargă la biserică, şedea, judecând socotelile sale ca la un ceas şi aşa ieşea.

 

33. Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând: mi-a rămas o moştenire, ce să fac? I-a zis lui bătrânul: du-te şi după trei zile vino şi îţi voi spune! Şi a venit după cum i-a hotărât. Şi a zis bătrânul: ce pot să-ţi zic, frate? De îţi voi zice: dă-o la biserică, acolo fac mese mari. De îţi voi zice: dă-o rudelor tale, nu ai plată: de îţi voi zice: dă-o săracilor, rămâi fără grijă. Deci, orice voieşti, fă; eu treabă nu am.

 

34. L-a întrebat pe el alt frate, zicând: ce înseamnă: nu da rău pentru rău?1(Tesal. V, 16; I Petru III, 9.) I-a zis lui bătrânul: patima aceasta patru chipuri are: întâi din inimă, al doilea din căutătură, al treilea din limbă, al patrulea a nu face rău în loc de rău. De poţi să-ţi curăţeşti inima, nu vine în căutătură. Iar de va veni în căutătură, păzeşte-te a nu grăi, iar de vei şi grăi, degrabă taie, ca să nu faci rău în loc de rău.

 

35. Zis-a avva Pimen: a păzi şi a lua aminte de sine, şi socoteala cea dreaptă: aceste trei fapte bune sunt povăţuitoare ale sufletului.

 

36. Zis-a iarăşi: a te arunca pe sine înaintea lui Dumnezeu şi a nu te măsura pe sine şi a lepăda înapoi voia ta, sunt unelte ale sufletului.

 

37. Zis-a iarăşi: toată osteneala care îţi va veni ţie, este biruită prin tăcere.

 

38. Zis-a iarăşi: urâciune este pentru Dumnezeu toată odihna trupească.

 

39. Zis-a iarăşi: plânsul este îndoit: lucrează şi păzeşte.

 

40. Zis-a iarăşi: de îţi va veni gând pentru trebuinţele cele de nevoie ale trupului şi le vei pune la orânduială odată şi iarăşi va veni şi le vei pune la orânduială şi a treia oară, să nu iei aminte la dânsul, că este zadarnic.

 

41. Zis-a iarăşi că un frate l-a întrebat pe avva Alonie, zicând: ce este defăimarea? Şi a zis bătrânul: să fii tu dedesubtul celor necuvântătoare şi să ştii că acelea sunt neosândite.

 

42. Zis-a iarăşi: de îşi va aduce omul aminte de cuvântul cel scris că din cuvintele tale te vei îndrepta şi din cuvintele tale te vei osândi1(Mat. XII, 27.) va alege mai mult tăcerea.

 

43. Zis-a iarăşi: începutul răutăţilor este răspândirea.

 

44. Zis-a iarăşi: avva Isidor preotul Schitului, a grăit odată norodului, zicând: fraţilor, nu pentru osteneală am venit la locul acesta? Şi acum nu mai are osteneală. Deci, eu, luându-mi cojocul mă duc unde este osteneală şi acolo aflu odihnă.

 

45. Un frate i-a zis lui avva Pimen: de vei vedea vreun lucru, voieşti să-l spui? I-a zis lui bătrânul: scris este: oricine va răspunde cuvânt mai înainte de a auzi, neînţelepţie îi este lui şi defăimare. De vei fi întrebat, răspunde, iar de nu, taci!

 

46. A întrebat un frate pe avva Pimen, zicând: poate omul să nădăjduiască numai la o faptă? Şi i-a zis lui bătrânul: avva Ioan Colov a zis: eu voiesc să mă împărtăşesc câte puţin din toate faptele cele bune.

 

47. Zis-a iarăşi bătrânul că un frate l-a întrebat pe avva Pamvo, dacă este bine să lauzi pe aproapele? Şi i-a zis lui: mai bine este să taci.

 

48. Zis-a iarăşi avva Pimen: şi de va face omul cer nou şi pământ nou, nu poate să fie fără de griji2(La altele, nu se cade.).

 

49. Zis-a iarăşi: omul are trebuinţă de smerită cugetare şi de frica lui Dumnezeu totdeauna ca de suflarea ce iese din nările lui.

 

50. Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând: ce voi face? I-a zis lui bătrânul: Avraam când a intrat în pământul făgăduinţei mormânt şi-a cumpărat lui şi prin mormânt a moştenit pământul. Zis-a fratele: ce este mormântul? I-a zis lui bătrânul: locul plângerii şi al tânguirii.

 

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul