PENTRU AVVA SILUAN

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

1. A venit odată şi , ucenicul lui, la o mânăstire; şi i-au făcut pe ei de au gustat puţin mai înainte de a călători. Apoi ieşind ei, a găsit ucenicul lui apă pe cale şi dorea să bea. Şi i-a zis lui bătrânul: Zahario, post este astăzi. Iar el a zis: dar n-am mâncat, părinte?! Zis-a bătrânul: ceea ce am mâncat, era al dragostei; dar noi postul nostru să-l ţinem, fiule!

 

2. Tot acesta şezând odată cu fraţii, s-a făcut întru uimire şi a căzut cu faţa la pământ. Şi după puţin sculându-se, plângea. L-au rugat fraţii, zicând: ce ai, părinte? Iar el tăcea şi plângea. Şi silindu-l să le spună a zis: eu la judecată am văzut pe mulţi din neamul nostru, că mergeau la muncă şi pe mulţi dintre mireni că mergeau întru Împărăţie. Şi plângea bătrânul şi nu voia să iasă din chilie. Iar de era silit să iasă din chilie, îşi acoperea cu culionul faţa, zicând: nu voiesc să văd lumina aceasta vremelnică şi care nu are nici un folos!

 

3. Altădată a intrat , ucenicul lui şi l-a aflat întru uimire şi mâinile lui la cer întinse şi închizând uşa, a ieşit. Venind pe la ceasul al şaselea şi al nouălea, l-a aflat pe el în acelaşi chip. Iar pe la ceasul al zecelea a bătut în uşă. Intrând, l-a aflat liniştindu-se. Şi i-a zis lui: ce îţi este astăzi, părinte? Iar el a zis: m-am bolnăvit, fiule. Atunci ucenicul, apucându-i picioarele i-a zis: nu te voi lăsa, de nu-mi vei spune ce-ai văzut? Şi i-a zis bătrânul: răpit am fost la cer, şi am văzut slava lui şi acolo am stat până acum iar acum am venit.

 

4. Şezând odată în muntele , s-a dus , ucenicul lui, la o ascultare şi i-a zis bătrânului: sloboade apa şi udă grădina. Iar el ieşind, şi-a acoperit faţa cu culionul şi numai picioarele i se vedeau. Deci a venit un frate la dânsul în acel ceas şi văzându-l pe el de departe, a înţeles ce a făcut. Intrând fratele la dânsul, i-a zis: spune-mi, avvo, pentru ce ţi-ai acoperit faţa cu culionul şi aşa udai grădina? Iar bătrânul i-a răspuns: fiule, ca să nu vadă ochii mei pomii şi să se smulgă mintea mea de la lucrarea ei prin dânşii.

 

5. A venit un frate la în muntele şi văzându-i pe fraţi lucrând, i-a zis bătrânului: nu lucraţi mâncarea cea pieritoare1( 6, 27.), că partea cea bună şi-a ales2(Luca 10, 42.). Zis-a bătrânul ucenicului său: Zahario, dă fratelui o carte şi pune-l într-o chilie, care nu are nimic. Când a sosit ceasul al nouălea, fratele lua seama la uşă, dacă vor trimite să-l cheme ca să mănânce. Iar după ce nu l-a chemat nimeni, sculându-se a venit bătrânul şi i-a zis: nu au mâncat fraţii astăzi, avvo? I-a răspuns lui bătrânul: da, au mâncat. Şi fratele a zis: pentru ce nu m-aţi chemat? I-a zis lui bătrânul: fiindcă tu om duhovnicesc eşti şi nu ai trebuinţă de mâncarea aceasta. Iar noi trupeşti fiind voim să mâncăm şi pentru aceasta lucrăm. Tu partea cea bună ţi-ai ales3(Luca 10, 42.), citind toată ziua şi nevrând să mănânci mâncare trupească. Şi dacă a auzit acestea, fratele a făcut metanie, zicând: iartă-mă avvo! I-a zis lui bătrânul: negreşit, trebuinţă are şi de , căci prin se laudă şi .

 

6. Au întrebat odată unii pe , zicând: ce fel de vieţuire ai făcut, părinte, de ai dobândit înţelepciunea aceasta? Şi i-a răspuns: niciodată n-am lăsat în inima mea vreun cuget care întărâtă pe .

 

7. Se spunea despre , că a şezut în chilie pe ascuns, având puţin năut, şi până a mâncat numai pe acela a făcut lucru de o sută de site. Şi a venit un om din , având un măgar încărcat cu pâini şi bătând la chilia lui, le-a pus. Deci, luând bătrânul sitele, a încărcat măgarul şi l-a slobozit.

 

8. Se spunea despre , că a ieşit , ucenicul lui, fără dânsul; şi luând pe fraţi, a mutat gardul grădinii şi mai mare l-a făcut. Aflând bătrânul, şi-a luat cojocelul său şi a ieşit, zicând fraţilor: rugaţi-vă pentru mine! Iar ei văzându-l au căzut la picioarele lui, şi au zis: spune-ne, părinte, ce este, ce ai? Iar el a zis către dânşii: nu intru înăuntru, nici se pogoară cojocelul de pe mine, până ce nu vei aduce gardul la locul lui cel dintâi. Iar ei au întors gardul şi l-au făcut aşa cum a fost. Abia aşa bătrânul s-a întors la chilia sa.

 

9. Zis-a : eu sunt rob şi stăpânul mi-a zis: lucrează lucrul meu şi eu te hrănesc! Dar de unde iau, nu căuta: ori am, ori fur, ori mă împrumut, tu nu căuta. Lucrează numai şi te hrănesc. Deci, eu de lucrez, din plata mea mănânc; iar de nu lucrez, milostenie mănânc.

 

10. A zis iarăşi: vai omului aceluia, care are numele mai mare decât fapta!

 

11. A întrebat avva pe , zicând: poate omul în fiecare zi să pună început? Şi i-a răspuns bătrânul: de este lucrător, poate şi în fiecare zi şi în fiecare ceas să pună început bun.

 

12. A spus cineva din părinţi că s-a întâlnit odată oarecine cu şi văzându-i obrazul şi trupul strălucind ca al unui înger, a căzut cu faţa la pământ. Spunea, de asemenea, că şi alţii au avut acest dar.

 

DIN EVERGHETINOS

 

13. Un frate l-a întrebat pe , zicând: ce voi face, avvo, cum voi câştiga umilinţă? Că sunt foarte ispitit de trândăvire, de somn şi de dormitare. Şi când mă scol din somn, mă lupt foarte la cântarea psalmilor şi nu pot birui dormitarea, nici psalmi nu zic fără de glas. Şi i-a răspuns lui bătrânul: fiule, a zice tu psalmii cu glas, întâi este mândrie, căci ţi se pare că tu cânţi, iar fratele tău nu cântă. Al doilea, îţi împietreşte inima şi nu te lasă să te umileşti. Deci, de voieşti umilinţa, lasă cântarea. Şi când stai făcându-ţi rugăciunile tale, să caute mintea ta puterea stihului şi să socoteşti că stai înaintea lui , a Celui ce încearcă inimile şi rărunchii1(Psalm 7, 10.). Iar când te scoli din somn, mai înainte de toate slăvească gura ta pe ; apoi citeşte Crezul şi Tatăl nostru. După aceea, începe-ţi canonul tău, încet, suspinând şi aducându-ţi aminte de păcatele tale şi de chinul în care va să te munceşti. Zis-a fratele: eu, avvo, de când m-am călugărit, slujba canonului şi ceasurile, după rânduiala celor 8 glasuri le cânt. A răspuns bătrânul: pentru aceasta umilinţa şi plânsul fuge de la tine. Pune în minte pe părinţii cei mari, cum ei nefiind slujitori bisericeşti şi nici glasuri şi nici tropare ştiind, fără numai puţini psalmi, ca nişte luminători în lume au strălucit; precum au fost cel prost şi şi avva Apolo şi ceilalţi purtători de părinţi, care şi morţi au înviat şi mari puteri au făcut şi stăpânirea cea asupra dracilor au primit-o. Nu cu cântări, tropare şi glasuri, ci cu rugăciunea cea cu inima zdrobită şi cu post, prin care şi frica lui în inimă creşte necontenit şi plânsul se întăreşte, şi de tot păcatul curăţeşte pe om iar mintea mai albă decât zăpada o face. Apoi cântarea, pe mulţi la cele mai de jos ale pământului i-a pogorât, nu numai mireni, ci şi preoţi, fiindcă i-au moştenit şi în curvie şi în alte patimi de ruşine i-au prăpăstuit. Deci cântarea este a mirenilor. Pentru aceasta şi norodul se adaugă prin biserici. Pune înainte, fiule, câte cete sunt în Cer şi nu este scris despre vreuna dintre ele; că cu cele opt glasuri cântă; ci o ceată cântă neîncetat: Aliluia! Alta: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot2(Isaia 6, 3.), alta: bine este cuvântată slava Domnului din locul şi din casa Sa3(Iezechil 3, 12.). Tu dar, fiule; urmează părinţilor, de voieşti să câştigi umilinţă în vremea rugăciunii, păzind mintea, pe cât poţi, nerăspândită. Iubeşte smerenia lui şi oriunde mergi, nu te arăta isteţ şi dascăl, ci ca un prost şi ucenic; şi îţi va da umilinţă!

Cuvinte cheie, , , , , , , , , , , , , , , ,

Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail
Printeaza Printeaza

Adauga acest text in lista de recomandari:

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Lectura recomandata
(Ne)lamuriri din Vechiul Testament Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare

Lectura recomandata


Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare