PENTRU AVVA SISOE

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

1. Unui frate făcându-i-se strâmbătate de către alt frate, a venit la şi i-a zis: mi s-a făcut strâmbătate de cutare frate şi eu voi să-mi fac izbândă. Iar bătrânul îl ruga zicând: nu, fiule, ci lasă mai bine la izbânda. Iar el zicea: nu voi înceta până nu voi face izbândă. Şi a zis bătrânul: să ne rugăm, frate! Şi sculându-se, a zis bătrânul: Dumnezeule, nu mai avem trebuinţă de Tine, ca să porţi grijă pentru noi, căci noi ne facem izbânda noastră. Deci, aceasta auzind fratele, a căzut la picioarele bătrânului, zicând: nu mă mai judec cu fratele, iartă-mă, avvo!

 

2. Un frate l-a întrebat pe , zicând: ce voi face, că de multe ori merg la biserică şi de multe ori se face pomană şi mă ţin? I-a zis lui bătrânul: osteneală are lucrul. Deci l-a întrebat , ucenicul său: în călătorie fiind sâmbăta sau duminica şi va bea vreun frate trei pahare nu cumva este mult? Răspuns-a bătrânul: de nu este de la satana, nu este mult.

 

3. Zicea ucenicul lui , către dânsul: părinte, ai îmbătrânit, să mergem de acum aproape de lume. I-a zis lui bătrânul: unde nu este femeie, acolo să mergem. I-a zis lui ucenicul: unde este loc, care să nu aibă femeie, decât numai în pustie? Deci i-a zis lui bătrânul: la pustie du-mă!

 

4. De multe ori îi zicea ucenicul lui : avvo, scoală-te, să mâncăm! Iar el zicea către dânsul: dar n-am mâncat, fiule? Iar ucenicul îi răspundea: nu, părinte. Şi zicea bătrânul: dacă nu am mâncat, adu să mâncăm.

 

5. Zis-a odată cu îndrăzneală: îndrăzneşte, iată treizeci de ani am de când nu mă mai rog lui pentru păcat. Ci aşa mă rog, zicând: Doamne, Iisuse, apără-mă de limba mea! Şi până acum în fiecare zi cad printr-însa şi păcătuiesc.

 

6. Un frate i-a zis lui : cum de nu mă părăsesc patimile? I-a răspuns lui bătrânul: vasele lor înlăuntru tău sunt. Dă-le lor arvună şi se duc.

 

7. Şedea odată în muntele lui avva singur. Şi zăbovind slujitorul lui să vină la dânsul, timp de zece luni nu a văzut om. Umblând prin munte, a găsit un faranit, care vâna dobitoace sălbatice. Şi i-a zis lui bătrânul: de unde vii şi câtă vreme ai aici? Iar el a zis: cu adevărat, avvo, am unsprezece luni în muntele acesta şi nu am văzut om decât pe tine. Şi auzind bătrânul aceasta, intrând în chilia lui, se bătea pe sine, zicând: iată, Sisoe, ai socotit că ai făcut ceva şi nici ca mireanul acesta n-ai făcut!

 

8. S-a făcut pomană în muntele lui avva şi s-a aflat acolo un vas cu vin. Şi luând unul din bătrâni un văscior şi un pahar l-a dus la şi i-a dat lui şi a băut. Asemenea şi al doilea şi a primit. Apoi i-a dat lui şi al treilea şi nu l-a luat, zicând: încetează, frate, au nu ştii că este de la satana!

 

9. A venit cineva din fraţi la în muntele lui avva . Şi vorbind ei, l-a întrebat : nu am ajuns la măsurile lui avva , părinte? Şi i-a zis lui bătrânul: de aş fi avut unul din cugetele lui avva , m-aş fi făcut tot ca focul; însă ştiu un om care cu osteneală poate să poarte cugetul său.

 

10. A venit odată unul din tebei la , vrând să se facă călugăr. Şi l-a întrebat bătrânul, dacă are pe cineva în lume. Iar el a zis: am un fiu. Şi i-a zis lui bătrânul: du-te, aruncă-l în râu şi atunci te faci călugăr! Deci, după ce s-a dus să-l arunce, a trimis bătrânul pe un frate zicându-i să-l oprească. De aceea, când l-a ridicat să-l arunce, i-a zis fratele: încetează, ce faci? Iar el i-a zis: avva mi-a zis să-l arunc. I-a zis fratele: a mai zis să nu-l arunci. Şi lăsându-l a venit la bătrânul şi s-a făcut preaiscusit călugăr pentru ascultarea lui.

 

11. Un frate l-a întrebat pe , zicând: oare aşa alunga satana pe cei vechi? I-a răspuns lui bătrânul: acum şi mai mult, căci vremea lui s-a apropiat şi se tulbură.

 

12. A fost odată ispitit , ucenicul lui de un drac. Şi a văzut bătrânul că a căzut. Dar sculându-se, şi-a întins mâinile la cer, zicând: Dumnezeule, voieşti, nu voieşti, nu Te voi lăsa de nu-l vei tămădui. Şi îndată s-a tămăduit ucenicul.

 

13. Un frate l-a întrebat pe , zicând: mă văd pe mine că aducerea aminte a lui petrece cu mine. I-a zis lui bătrânul: nu este mare lucru să fie cugetul cu , ci mare este să te vezi pe tine sub toată zidirea. Că aceasta împreună cu osteneala trupească, povăţuieşte la chipul smeritei cugetări1(Adică, cum să fie omul smerit.).

 

14. Se spunea despre , că atunci când era să se săvârşească, şezând părinţii lângă dânsul, a strălucit faţa lui ca soarele. Şi le-a zis lor: iată avva a venit! Şi după puţin, a zis: iată ceata proorocilor a venit! Şi iarăşi faţa lui, mai mult a strălucit. Şi a zis: iată ceata apostolilor a venit. Şi s-a îndoit faţa lui iarăşi. Şi se părea, ca şi cum el ar fi vorbit cu cineva şi s-au rugat bătrânii de el zicând: cu cine vorbeşti, părinte? Iar el a zis: iată îngerii au venit să mă ia şi mă rog să fiu lăsat să mă pocăiesc puţin. Şi i-au zis lui bătrânii: nu ai trebuinţă să te pocăieşti, părinte. Şi le-a zis lor bătrânul: cu adevărat, nu mă ştiu pe mine să fi pus început. Atunci au cunoscut toţi că este desăvârşit. Şi iarăşi, de năprasnă s-a făcut faţa lui ca soarele şi s-au temut toţi. El le-a zis lor: vedeţi, Domnul a venit. Iar Domnul a zis: aduceţi-mi pe vasul pustiului! Şi îndată şi-a dat duhul. Şi s-a făcut ca un fulger şi s-a umplut toată casa (locul) de bună mireasmă.

 

15. A venit , episcopul Nilupolei la în muntele lui avva . Şi când vrea să iasă, mai înainte de a călători ei, i-a făcut să guste de dimineaţă, (că era post). Şi cum a pus masa, iată nişte fraţi au bătut la uşă. Şi a zis ucenicului său: dă-le puţină athiră (fiertură), că sunt osteniţi. I-a zis lui : lasă-i acum să nu spună că mănâncă de dimineaţă. Şi a luat aminte la dânsul bătrânul şi a zis fratelui: du-te, dă-le lor. Iar dacă au văzut athira, au zis: nu cumva aveţi oaspeţi? Şi le-a zis lor fratele: avem. Deci au început a se mâhni şi au zis: să vă ierte pe voi, că pe bătrânul l-aţi lăsat să mănânce acum. Au nu ştiţi că multe zile are să se chinuiască? Şi i-a auzit pe ei episcopul. Atunci a făcut metanie bătrânului, zicând: iartă-mă, avvo, că un lucru omenesc am gândit, dar tu lucrul lui ai făcut. Şi i-a zis : dacă nu îl va slăvi pe om, slava oamenilor nu este nimic.

 

16. Au venit alţii la să audă de la dânsul vreun cuvânt. Şi nimic nu le-a grăit lor, ci tot timpul zicea: iertaţi-mă! Dar văzându-i coşniţele i-au zis lui , ucenicul lui: ce faceţi cu coşniţele acestea? Iar el a zis: încoace şi încolo le cheltuim. Şi auzind bătrânul, a zis: şi Sisoe încoace şi încolo mănâncă. Iar ei auzind, foarte s-au folosit şi s-au dus cu bucurie, zidindu-se de smerenia lui.

 

17. A întrebat al Raitului pe : când citesc Sfânta Scriptură, voieşte sufletul meu să alcătuiască cuvânt să am spre întrebare. I-a zis lui bătrânul: nu este trebuinţă, ci mai vârtos din curăţenia minţii câştigă-ţi ţie a fi fără de grijă şi a vorbi.

 

18. A mers odată un mirean la în muntele lui avva , având cu sine şi pe fiul său. Şi pe cale s-a întâmplat de a murit fiul şi nu s-a tulburat, ci l-a dus cu credinţă la bătrânul. Şi a căzut cu fiul său, ca şi când ar fi făcut metanie ca să fie blagoslovit de bătrânul şi sculându-se tatăl, a lăsat copilul la picioarele bătrânului şi a ieşit din chilie afară. Iar bătrânul socotind că metanie îi face, i-a zis lui: scoală şi ieşi afară! (Căci nu ştia că a murit). Şi îndată s-a sculat copilul şi a ieşit. Şi văzându-l tatăl lui, s-a înspăimântat şi intrând s-a închinat bătrânului şi i-a vestit lucrul. Auzind bătrânul s-a mâhnit, căci nu voia să se întâmple aceasta. Dar i-a poruncit lui ucenicul său, ca nimănui să nu spună până la sfârşitul bătrânului.

 

19. Trei bătrâni au venit la , auzind cele despre dânsul. Şi i-a zis lui cel dintâi: părinte, cum pot să mă mântuiesc de râul cel de foc? Iar el nu i-a răspuns. I-a zis cel de al doilea: părinte, cum pot să mă mântuiesc de scrâşnirea dinţilor şi de viermele cel neadormit? Apoi cel de treilea: părinte, ce voi face, că aducerea aminte a întunericului celui mai dinafară mă omoară? Şi răspunzând bătrânul, le-a zis: eu de nici una din acestea nu-mi aduc aminte, căci milostiv fiind , nădăjduiesc că va face cu mine milă. Şi auzind cuvântul acesta bătrânii s-au dus mâhniţi. Dar nevrând bătrânul să-i lase să se ducă mâhniţi, întorcându-i, le-a zis: fericiţi sunteţi, fraţilor, căci v-am râvnit vouă. Că cel dintâi dintre voi a zis despre râul de foc, cel de al doilea despre tartar şi cel de al treilea despre întuneric. Deci, dacă acest fel de aducere aminte vă stăpâneşte mintea cu neputinţă este ca voi să mai greşiţi. Dar ce voi face eu, cel împietrit cu inima, nefiind slobod să ştiu, că deşi este chin pentru oameni, totuşi în tot ceasul păcătuiesc? Şi făcându-i metanie, i-au zis: precum am auzit, aşa am văzut1(Ps. 47, 7.).

 

20. Întrebat-au unii pe , zicând: de va cădea vreun frate, n-are trebuinţă să se pocăiască un an? Iar el a răspuns: aspru este cuvântul. Iarăşi au întrebat: dar şase luni? Şi iarăşi a zis: mult este. Iar ei au zis: dar până la patruzeci de zile? Şi a răspuns: mult este. I-au zis atunci: deci de va cădea fratele şi va afla îndată că se face pomană, intra-va şi el acolo? Le-a zis lor bătrânul: nu, ci are trebuinţă să se pocăiască câteva zile. Căci cred lui , că din tot sufletul dacă se va pocăi unul ca acesta şi în trei zile îl primeşte pe dânsul .

 

21. Venind odată la locul ce se cheamă Clisma, au mers la dânsul nişte mireni să-l vadă. Şi multe grăind ei, nu le-a răspuns lor cuvânt. La urmă unul dintr-înşii a zis: de ce-l supăraţi pe bătrân? Nu mănâncă şi pentru aceasta nu poate a grăi. A răspuns bătrânul: când am trebuinţă, mănânc.

 

22. A întrebat avva pe , zicând: în câţi ani trebuie omul să-şi taie patimile? I-a zis lui bătrânul: anii voieşti să-i ştii? Zis-a avva : da! Deci a zis bătrânul: în orice ceas vine patima, îndată tai-o.

 

23. Un frate l-a întrebat pe cel al Pietrei, despre petrecere. Şi i-a zis lui bătrânul: a zis : pâinea doririlor nu am mâncat2( 10, 3.).

 

24. Se spunea despre , că şezând în chilie totdeauna încuia uşa.

 

25. Au venit odată nişte arieni la , în muntele lui avva şi au început a-i cleveti pe dreptmăritori. Iar bătrânul nu le-a răspuns nimic. Şi chemându-şi ucenicul i-a zis: Avraame, adu-mi cartea Sfântului şi citeşte. Şi făcând ei, s-a aflat eresul lor. Şi i-a slobozit cu pace.

 

26. A venit odată avva Ammun de la la Clisma să se întâlnească cu . Şi văzându-l necăjit, căci a lăsat pustia, i-a zis: ce te necăjeşti, avvo, căci ce mai puteai să faci de acum în pustie, după ce ai îmbătrânit aşa? Iar bătrânul s-a uitat la dânsul cu asprime, zicând: ce-mi spui, Ammune, dar nu-mi era destulă numai slobozenia gândului meu în pustie?

 

27. Şedea odată în chilia sa. Şi bătând în uşă ucenicul lui, a strigat la dânsul bătrânul, zicând: fugi, Avraame, nu intra, că acum nu au vreme cele de aici!

 

28. Un frate l-a întrebat pe , zicând: cum ai lăsat Schitul, fiind cu şi ai venit de ai şezut aici? Şi i-a răspuns bătrânul: când a început a se înmulţi Schitul, auzind eu că a adormit avva , m-am sculat şi am venit aici în munte; şi găsind cele de aici cu linişte, am şezut puţină vreme. I-a zis lui fratele: câtă vreme ai aici? I-a răspuns bătrânul: şaptezeci şi doi de ani.

 

29. Zis-a : când va fi vreun om care poartă grijă de tine, nu trebuie tu să-i porunceşti.

 

30. Un frate l-a întrebat pe , zicând: de vom umbla pe cale şi va rătăci cel ce ne povăţuieşte este trebuinţă să-i zicem ceva? I-a răspuns bătrânul: nu. Deci a zis fratele: dar să-l lăsăm să ne rătăcească? I-a zis bătrânul: dar ce vrei, să iei toiag să-l baţi? Eu ştiu fraţi care umblau şi cel ce îi povăţuia a rătăcit noaptea; şi erau doisprezece şi toţi ştiau că se rătăcesc. Şi s-au luptat fiecare să nu spună. Iar după ce s-a făcut ziuă, pricepând cel ce-i conducea că a rătăcit din cale, le-a zis: iertaţi-mă, am rătăcit! Şi au zis toţi: şi noi ştiam, dar am tăcut. Iar el auzind, s-a minunat zicând că până la moarte se stăpânesc fraţii să nu grăiască şi L-a slăvit pe . Iar lungimea căii din care s-au rătăcit, era de douăsprezece mile.

 

31. Au venit odată saracinii şi i-au dezbrăcat pe bătrân şi pe fratele lui. Şi ieşind ei în pustie ca să găsească ceva de mâncare, a găsit bătrânul baligi de cămilă şi scormonind au găsit în ele grăunţe de orz. Mânca deci un grăunte, iar unul îl punea în mâna lui şi venind fratele l-a găsit pe el mâncând şi i-a zis: aceasta este dragostea, să găseşti mâncare şi singur să mănânci şi să nu mă chemi şi pe mine? Şi i-a zis : nu ţi-am făcut strâmbătate, frate; iată, partea ta în mâna mea am păstrat-o!

 

32. Se spunea despre tebeul că a rămas la Calamona Arsenoitului şi un alt bătrân era bolnav la cealaltă lavră. Şi dacă a auzit s-a mâhnit. Dar fiindcă două zile postea şi era ziua în care nu mânca, când a auzit, şi-a zis: ce voi face? De mă voi duce, nu cumva mă vor sili fraţii să mănânc iar de voi rămâne până mâine, nu cumva se va săvârşi? Însă aceasta voi face: mă duc şi nu mănânc. Şi aşa s-a dus postind, plinind porunca lui , iar petrecerea lui cea pentru nu a stricat-o.

 

33. Povestit-a unul din părinţi despre calamoteanul, că vrând odată să-şi biruiască somnul, s-a spânzurat pe sine de prăpastia Pietrii. Şi venind îngerul l-a dezlegat şi i-a poruncit să nu mai facă aşa, nici pe alţii să nu-i înveţe acest lucru.

 

34. Întrebat-a unul din părinţi pe , zicând: de voi şedea în pustie şi va veni vreun barbar vrând să mă omoare şi de voi putea asupra lui, omorî-l-voi pe el? Şi a zis bătrânul: nu, ci lasă-l la , căci orice fel de ispită va veni omului, omul să zică: pentru păcatele mele s-a întâmplat aceasta. Iar dacă vreun lucru bun se va întâmpla, să zică: din mila lui este.

 

35. Un frate l-a întrebat pe tebeul, zicând: spune-mi vreun cuvânt. Şi i-a răspuns: ce pot să-ţi spun? Căci din Testamentul cel Nou citesc şi la cel Vechi mă întorc.

 

36. Tot acest frate l-a întrebat pe , cel al Pietrii, cuvântul cel care l-a zis tebeul. Şi i-a zis bătrânul: eu în păcat mă culc şi în păcat mă scol.

 

37. Se spune despre tebeul, că după ce ieşea de la biserică, îndată se repezea la chilia sa, păşind iute şi asemănându-se cu unul care fugea. Iar unii din cei ce-l vedeau că făcea aceasta, ziceau: drac are. Dar el făcând lucrul lui , nu lua aminte la cei ce vorbeau despre el.

 

38. Un frate l-a întrebat pe , zicând: ce voi face, avvo, că am căzut? I-a răspuns lui bătrânul: scoală-te iarăşi. Zis-a fratele: m-am sculat şi iarăşi am căzut. Şi a zis bătrânul: scoală-te iarăşi şi iarăşi. Deci a zis fratele: până când? Zis-a bătrânul: până ce vei fi apucat sau în bine, sau în cădere, căci cu ce se află omul, cu aceea se şi duce din lumea aceasta.

 

39. Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: ce voi face, căci mă necăjesc pentru rucodelie, iubind împletitura, dar nu pot să o lucrez. Zis-a bătrânul: zicea că nu trebuie să lucrăm lucrul care ne odihneşte.

 

40. Zis-a : caută-L pe Domnul şi nu căuta unde locuieşte.

 

41. Zis-a iarăşi: ruşinea şi netemerea, de multe ori aduce păcatul.

 

42. Un frate l-a întrebat pe , zicând: ce voi face? Şi acesta i-a răspuns: lucrul pe care îl cauţi, este tăcerea multă şi smerenia. Căci scris este: fericiţi cei ce rămân întru aceasta; aşa poţi să stai.

 

43. Zis-a : fă-te defăimat şi voia ta o leapădă şi te fă fără grijă şi vei avea odihnă.

 

44. Un frate l-a întrebat pe , zicând: ce voi face pentru patimi? Şi i-a răspuns bătrânul: fiecare din noi se ispiteşte de pofta sa1( I, 14.).

 

45. Un frate l-a întrebat pe , zicând: spune-mi vreun cuvânt. Iar el i-a zis: de ce mă sileşti să vorbesc în zadar? Iată, ce vezi, fă.

 

46. S-a dus odată avva , ucenicul lui la ascultare şi câteva zile nu voia să-i slujească altcineva, zicând: oare voi lăsa alt om să-şi facă obicei cu mine, în afară de fratele meu? Şi nu a primit pe nimeni până ce nu a venit ucenicul lui, suferind osteneală.

 

47. Se spunea despre , că şezând el, a strigat un glas: o, ticăloşie! Şi a zis lui ucenicul său: ce ai, părinte? I-a zis lui bătrânul: caut un om să vorbesc şi nu găsesc.

 

48. A ieşit odată din muntele lui avva , la muntele cel mai din afară al Tebaidei, locuind acolo. Şi erau acolo meletieni, care locuiau în Calamona Arsenoitului. Unii, auzind că a ieşit la muntele cel mai dinafară, au dorit să-l vadă, dar ziceau: ce vom face, că în munte sunt meletieni? Şi ştim că bătrânul nu se tulbură de dânşii. Dar noi nu cumva vrând să ne întâlnim cu bătrânul, vom cădea în ispita ereticilor? Şi pentru ca să nu se întâlnească cu ereticii, nu s-au dus să-l vadă pe bătrân.

 

49. Se spunea despre că s-a bolnăvit. Şi şezând bătrânii lângă dânsul, a grăit unora. Iar ei l-au întrebat: ce vezi, avvo? Şi le-a zis: văd pe unii că vin la mine şi-i rog să mă lase puţin să mă pocăiesc. I-a zis lui unul din bătrâni: şi de te vor lăsa, de acum poţi să te foloseşti spre pocăinţă? I-a zis lui bătrânul: deşi nu pot face, dar suspin în sufletul meu puţin şi îmi este de ajuns.

 

50. Se spunea despre că atunci când a venit la Clisma, s-a îmbolnăvit. Şi şezând el cu ucenicul lui în chilie, bătaie s-a făcut în uşă. Înţelegând bătrânul, a zis lui , ucenicului său: zi-i celui ce a bătut în uşă: eu Sisoe în munte, eu Sisoe pe harar (aşternut). Iar el auzind, s-a făcut nevăzut.

 

51. A zis tebeul, ucenicului său: spune-mi ce vezi la mine şi eu îţi voi spune ce văd la tine. I-a zis lui ucenicul: tu eşti bun la minte, dar aspru puţin. I-a zis bătrânul: tu eşti bun, dar molatic la minte.

 

52. Se spunea despre tebeul, că nu mănâncă pâine. Şi la praznicul Paştilor, i-au făcut lui metanie fraţii ca să mănânce cu ei şi răspunzând, le-a zis: una am să fac: sau pâine am să mănânc, sau câte bucate aţi făcut. Iar ei i-au zis: numai pâine să mănânci. Iar el a făcut aşa.

Cuvinte cheie, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail
Printeaza Printeaza

Adauga acest text in lista de recomandari:

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Lectura recomandata
(Ne)lamuriri din Vechiul Testament Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare

Lectura recomandata


Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare