Religio

Cartea:

Cărți

PENTRU DRAGOSTE

1. Un bătrân s-a bolnăvit la Schit şi poftea să mănânce pâine proaspătă. Auzindu-l unul din fraţii cei nevoitori, a luat cojocul şi în el pâini uscate şi s-a dus în Egipt. Şi schimbând pâinile, a dus bătrânului. Văzându-le ei calde s-au minunat. Bătrânul însă nu voia să guste, zicând că sângele fratelui lui este. Şi l-au rugat bătrânii zicând: pentru Domnul mănâncă, să nu se facă jertfa Domnului deşartă! Şi fiind rugat, a mâncat.

 

2. Un pustnic aflând un om îndrăcit şi care nu putea să postească, s-a rugat lui Dumnezeu să se mute la dânsul dracul şi acela să se slobozească. L-a ascultat deci Dumnezeu şi a intrat dracul în pustnic, depărtându-se de la omul acela. Iar pustnicul fiind îngreuiat de drac, răbda nevoindu-se în post şi rugăciune. După puţine zile, pentru dragostea lui, mai mult a izgonit Dumnezeu şi de la dânsul dracul.

 

3. Un monah avea sub ascultare un alt monah, care era într-o chilie departe cu zece mile. Deci, i-a zis lui gândul: cheamă-l pe fratele să vină să ia pâinea. Şi iarăşi a socotit: de ce pentru pâine să supăr eu pe fratele să vină zece mile? Mai vârtos să o duc eu. Şi luând-o, a plecat la el, dar mergând, s-a lovit cu piciorul de o piatră şi rănindu-i-se degetul, curgea sânge mult. De durere a început să plângă. Atunci îndată a venit la el îngerul, zicând: de ce plângi? Iar el arătându-i rana, a zis: pentru aceasta plâng. Zis-a îngerul: nu plânge pentru aceasta, că paşii tăi pe care îi faci, pentru Domnul se numără şi spre marea răsplătire înaintea feţei lui Dumnezeu se văd. Atunci mulţumind pustnicul lui Dumnezeu, călătorea bucurându-se. Şi venind la fratele, i-a adus pâinile şi i-a povestit lui iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi dându-i pâinea, s-a întors. A doua zi luând iarăşi pâine, a plecat la alt monah să o ducă. Şi s-a întâmplat de venea şi acela la el şi s-au întâlnit pe cale amândoi. Astfel a zis cel ce mergea, către cel ce venea: o comoară avem şi ai căutat să mi-o furi? Şi el a zis lui: au doară uşa cea strâmtă numai pe tine te încape? Lasă-ne şi pe noi să venim împreună cu tine. Şi îndată vorbind ei, li s-a arătat îngerul Domnului şi le-a zis: prigonirea aceasta a voastră s-a suit la Dumnezeu ca un miros de bună mireasmă!

 

4. Zis-a un bătrân oarecare: mai mare dragoste decât aceasta nu este, a-şi pune cineva viaţa pentru fratele său. Iar cel ce aude de la cineva din fraţi cuvinte de ocară asupra lui şi ar putea să-i zică şi el aşa, şi nu-i zice, ci se sileşte să-i rabde vitejeşte şi să nu-i răsplătească răul cu rău, unul ca acela îşi pune sufletul şi viaţa pentru fratele său.

 

5. Un frate l-a întrebat pe un bătrân oarecare, zicând: părinte, sunt doi fraţi şi unul dintr-înşii şade cu tăcere în chilia sa şi posteşte cu mare înfrânare toată săptămâna şi mult lucru lucrează în toate zilele. Celălalt slujeşte bolnavilor în bolniţă cu osârdie şi silinţă. Deci, al cărui lucru dintre aceşti doi fraţi este mai iubit şi mai primit de Dumnezeu? Răspuns-a bătrânul: cel ce şade cu tăcere în chilia lui şi multă rugăciune face şi posteşte şase zile, dar nu are dragoste şi milostenie către fraţi, şi de s-ar spânzura de nările lui, nu poate să fie asemenea celui ce slujeşte bolnavilor.

 

6. Un frate l-a întrebat pe un părinte oarecare, zicând: pentru ce, părinte, acum fraţii care se ostenesc prin pustie şi prin mânăstiri, nu pot câştiga darurile lui Dumnezeu precum câştigau părinţii cei de demult? Răspuns-a lui bătrânul, zicând: fiule, părinţii cei de demult aveau dragostea frăţească cea desăvârşită şi fiecare ridica în sus, spre cer, pe fratele său. Acum, fiindcă s-a stins dragostea între preoţi fiecare îl trage în jos pe fratele său, şi pentru aceea nu câştigă fraţii noştri darul lui Dumnezeu ca părinţii cei de demult.

 

7. Zis-a un bătrân oarecare: părinţii noştri cei de demult aveau obicei: care erau mai bătrâni, cercetau pururea pe cei mai tineri, mergeau la chilia lor şi luau seama cum petrec la chilii, cu ce se îndeletnicesc şi cum îşi păzesc pravila, rugăciunea şi datoria lor. Şi luau seama, dacă nu cumva au oarecare mândrie şi părere întru ei, părându-li-se că fac lucruri bune şi plăcute lui Dumnezeu, prin care se socotesc a fi vrednici de toată sfinţenia şi darurile lui Dumnezeu. Sau dacă nu cumva li se arată lor ceva vedenie şi năluciri deşarte în visuri sau aievea şi părându-li-se lor că sunt lucruri dumnezeieşti şi îngereşti, se încred acelora, şi se biruiesc de trândăvie şi lenevie şi nu-şi păzesc rânduiala după datoria lor: pravila, rugăciunea, lucrul mâinilor. Sau de sunt cumva surpaţi de gânduri rele şi necuvioase, sau de spurcata poftă şi războiul curviei. Pentru acestea părinţii cei mai bătrâni pururea cercetau şi ispiteau pe fraţii cei mai tineri şi-i învăţau din sfintele şi dumnezeieştile Scripturi şi-i întăreau spre buna nevoinţă. Fraţii cei mai tineri mergeau adesea la părinţii cei mai bătrâni cu cuvioasă smerenie şi plecăciune şi-şi arătau patimile, gândurile şi cugetele lor şi-i întrebau, ce se cade a face ca să fie plăcuţi lui Dumnezeu şi să-şi mântuiască sufletele. Iar Domnul, văzând cuvioasa smerenie şi plecăciune ale celor tineri către cei bătrâni şi dragostea celor bătrâni către cei tineri, le da lor îndestulat darul Său în inimile lor şi cuvântul Său în gândurile bătrânilor. Când mergeau fraţii cei mai tineri la părinţii cei mai bătrâni, cu smerenie şi plecăciune se jeluiau de neputinţele şi patimile şi supărările lor şi-i întrebau ce vor face pentru folosul şi mântuirea sufletului lor. Atunci bătrânii deschizându-şi gurile, le da Dumnezeu cuvânt şi îndată ştiau ce vor zice şi ce vor răspunde fraţilor celor ce îi întrebau, ca să-i folosească şi îndată îi foloseau. Şi de era fratele cât de căzut şi deznădăjduit, dacă mergea la vreun părinte şi îi spunea căderea şi scârba sa, bătrânul îndată îl ridica şi îl mângâia. Şi aşa unii pe alţii se întăreau, se îmbărbătau şi se îndemnau spre nevoinţa mântuirii. Iar acum a început să se stingă şi să se răcească dragostea dintre fraţi, căci părinţii cei mai bătrâni n-au părintească iubire către fraţii cei mai tineri, nici purtare de grijă pentru cercetarea, învăţătura, îndemnarea şi mântuirea lor, ci fiecare numai pentru sine se îngrijeşte, iar pentru povăţuirea şi îndreptarea fratelui său nici nu gândeşte. Fraţii cei mai tineri n-au cuvioasa smerenie şi plecăciune către părinţii cei mai bătrâni, nici nu merg la dânşii să-şi arate lor patimile, neputinţele şi supărările şi să-i întrebe cuvânt de folosul mântuirii, ci fiecare se socoteşte pe sine a fi îndestulat cu ştiinţa, priceperea şi înţelepciunea sa. Pentru aceea, Dumnezeu văzând atâta mândrie, neiubire şi nebăgare de seamă între fraţi, a început a ridica şi a lua darul Său dintre fraţi şi cuvântul Său cel de învăţătură folositoare din gurile bătrânilor; atât de mult, încât de ar şi merge cineva la vreun cuvânt pentru folosul mântuirii, el nu ştie ce să răspundă ca să-l folosească pe fratele. Cuvântul lui Dumnezeu s-a luat din gura bătrânilor. Şi aşa, fraţilor, cei ce voiţi să vă folosiţi şi să vă mântuiţi sufletele cu acest părintesc şi smerit cin călugăresc, pe care l-aţi iubit şi l-aţi primit şi în care v-aţi îmbrăcat, deşteptaţi-vă şi luaţi seama, cercaţi-vă pururea şi vă ispitiţi şi vedeţi, oare mergeţi pe urmele şi calea fraţilor prea cuvioşilor părinţilor noştri celor mai dinainte, al căror cin şi orânduială aţi primit, sau pe alt drum, într-altă parte rătăciţi şi mergeţi. Şi cunoscând fiecare rătăcirea sa din urmă şi calea prea cuvioşilor părinţi, îndată să vă întoarceţi la calea şi obiceiurile prea cuvioşilor şi fericiţilor părinţi. Şi aşa Dumnezeu iarăşi vă va da îndestulat darul Său în inimile voastre şi cuvântul Său în gurile bătrânilor voştri, asemenea părinţilor noştri celor dinainte. Şi vă veţi învăţa şi vă veţi îndrepta, povăţuindu-vă şi folosindu-vă unul pe altul şi vă veţi mântui toţi şi nici unul din voi nu va pieri. Iar de nu veţi urma prea cuvioşilor părinţi celor mai dinainte şi nu veţi păzi obiceiurile, rânduiala şi învăţăturile lor, să ştiţi că în zadar aţi primit şi purtaţi cinul şi orânduiala călugărească şi trăiţi prin mănăstiri şi prin pustii, neavând răbdare, smerenie şi dragoste frăţească. În zadar este tăcerea voastră şi pravila şi citirea voastră cea multă, în care vă nădăjduiţi şi vă pare că vă va mântui. În zadar este rugăciunea voastră cea întru multă vorbă şi postul şi înfrânarea voastră. Acestea nimic nu vă vor folosi vouă, căci cu toate acestea, în pieirea veşnică veţi merge de nu veţi urma sfinţilor părinţi şi obiceiurilor şi orânduielilor lor cu răbdare, smerenie şi dragoste frăţească. Să ştiţi, că alt drum şi alt chip nu este călugărului, decât numai drumul sfinţilor prea cuvioşilor părinţi al căror chip şi cin îl purtaţi.

 

8. Un frate oarecare l-a întrebat pe un părinte, zicând: cum şi în ce chip este, părinte, dragostea de fraţi? Dar nedragostea? Răspuns-a lui bătrânul, zicând: dragostea de fraţi, aceasta este, fiule: să îndemni pururea şi să înveţi şi să povăţui şi pe fratele tău, mai ales pe cel mai tânăr şi de curând călugărit, la calea mântuirii şi spre faptele cele bune, folositoare şi plăcute lui Dumnezeu şi să mângâi pe cel necăjit, supărat şi deznădăjduit, să cercetezi pe cel bolnav şi să adăposteşti pe cel străin. Aceasta este dragostea frăţească şi acestea sunt, fiule, faptele dragostei frăţeşti. Iar nedragostea frăţească, aceasta este: a nu purta grijă pentru cercetarea, îndemnarea, învăţătura şi povăţuirea celor mai tineri spre calea mântuirii şi spre faptele cele bune şi folositoare şi plăcute lui Dumnezeu şi a nu mângâia, după putinţa ta, pe cel scârbit, supărat şi deznădăjduit, a nu odihni pe cel străin, a nu cerceta pe cel bolnav, ci numai de sine şi pentru sine a te îngriji. Cel ce face acestea, este iubitor de sine, nu de fraţi. Aceasta este, fiule, nedragostea de fraţi, pentru care Dumnezeu ridică şi ia darul Său de la purtătorii în zadar ai cinului şi numelui călugăresc.

 

9. Zis-a un bătrân oarecare: fiilor, eu niciodată, din tinereţile mele, n-am vrut să mă folosesc numai pe mine, iar pe fratele meu să-l las nefolosit. Totdeauna m-am silit după putinţa mea, ca să-l folosesc pe fratele meu întâi şi apoi pe mine, ştiind că folosul fratelui meu este roada mea.

 

10. Un frate oarecare, foarte cucernic şi iubitor de Dumnezeu, avea mare dragoste către un sihastru iscusit. Odată mergând după obiceiul său la acel sihastru, (precum de multe ori mergea la dânsul pentru cercetarea şi dragostea frăţească), l-a aflat pe el mort. Cercetându-i el hainele, a găsit într-însele opt galbeni de aur, pe care văzându-i, se mira şi luându-i a început să plângă şi să se tânguiască cu amar, socotind că se va fi mâniat Dumnezeu pe acel bătrân pentru acei bani şi-l va fi pedepsit. Şi aşa plângând şi tânguindu-se, s-a rugat lui Dumnezeu ca să-i descopere şi să-i arate lui un semn. Rugându-se el, i s-a arătat îngerul Domnului şi i-a grăit, zicând: ce-ţi este ţie de plângi aşa pe acest sihastru? Zis-a lui fratele: plâng, căci iată, am găsit la dânsul opt galbeni, pentru care mi se pare că se va fi scârbit Dumnezeu de dânsul şi-l va fi trimis la pedeapsă de vreme ce sihaştrilor trăind în pustie, nu li se cade să strângă şi să ţină la sine bani, că nu le sunt trebuitori. Răspuns-a îngerul: de voieşti ca să te înştiinţez de aceasta, adu-ţi aminte de milostivirea lui Dumnezeu şi iubirea Lui de oameni, că de ar fi toţi cu totul desăvârşiţi, unde s-ar arăta milostivirea lui Dumnezeu şi iubirea Lui? Acestea zicând îngerul, s-a făcut nevăzut. Iar fratele a cunoscut prin aceasta că a dobândit iertare sihastrul şi s-a mângâiat, mulţumind lui Dumnezeu pentru negrăita iubire de oameni şi aşa, îngropând trupul bătrânului, a mers la chilia sa.

 

11. Ziceau bătrânii că ceea ce este al aproapelui trebuie fiecare să simtă şi să pătimească împreună cu el întru toate, să se bucure împreună şi să plângă împreună. Şi aşa să se afle, ca şi cum ar fi purtat trupul aceluia, precum este scris: un trup suntem întru Hristos. Şi iarăşi: a celor ce au crezut, inima era una singură.

 

12. Povestit-a un bătrân: patru bătrâni s-au prins între dânşii să trăiască într-un suflet împreună în veacul acesta şi iarăşi împreună să se afle în ceruri, crezând cuvântul stăpânesc ce zice: dacă doi din voi se vor uni pe pământ pentru tot lucrul ce îl vor cere, va fi lor de la Tatăl Meu care este în ceruri. Deci trei dintre dânşii petrecând în nevoinţă, se linişteau în pustie. Iar celălalt le slujea la trebuinţele lor. S-a întâmplat că doi s-au sfârşit în Hristos şi s-au dus la loc de odihnă, iar doi au rămas pe pământ, slujitorul adică şi unul din cei ce se linişteau. Şi din zavistia vrăjmaşului, slujitorul a căzut în curvie. Şi s-a descoperit unuia din bătrânii cei văzători cu mintea, că cei doi ce s-au săvârşit, se rugau lui Dumnezeu pentru fratele slujitor, zicând: dă ca fratele să fie mâncat de leu, sau altă fiară, ca spălându-se de păcat, să vină în locul acesta în care suntem şi să nu rămână jos unirea noastră. Şi pe când se întorcea fratele de la ascultarea sa, l-a întâlnit un leu şi căuta să-l omoare dar a cunoscut ce s-a întâmplat şi cel ce se liniştea, căci i se descoperise lui. De aceea, sta la rugăciune, rugându-se lui Dumnezeu pentru fratele şi îndată a stat leul. Iar cei doi părinţi, care acum se săvârşiseră, se rugau lui Dumnezeu, zicând: rugămu-ne, Ţie, Stăpâne, să fie mâncat de leu şi să vină împreună cu noi în fericirea aceasta şi nu asculta, Sfinte, pe cel ce se roagă Ţie pe pământ! Iar bătrânul cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu să fie miluit fratele şi să scape de leu. Şi a ascultat Dumnezeu rugăciunea lui şi a zis celor ce erau în cer: drept este să-l ascult pe el, căci voi aici sunteţi întru odihnă, izbăvindu-vă de sudorile şi ostenelile vieţii, iar acela, obosit este întru ostenelile trupului şi apoi se luptă cu duhurile răutăţii. Drept este aceluia să-i dau darul. Deci îndată s-a depărtat leul de la frate, care venind la chilie l-a aflat pe bătrân încă plângând pentru dânsul. Apoi i-a povestit lui toate câte i s-au întâmplat şi a mărturisit păcatul pe care l-a făcut şi cunoscând că l-a umilit Dumnezeu, s-a pocăit şi în puţină vreme a venit la măsura cea dintâi, ostenindu-se împreună cu el şi bătrânul. Apoi au adormit şi ei şi s-a descoperit bătrânului celui cu mintea văzător, cum că toţi patru s-au aşezat la un loc, după făgăduinţele cele nemincinoase ale Domnului nostru Iisus Hristos.

 

13. A venit odinioară un frate la un bătrân şi i-a zis: părinte, fratele meu mă slăbănogeşte, ducându-se aici şi acolo şi mă necăjeşte. Iar bătrânul l-a rugat, zicând: poartă neputinţa fratelui tău şi Dumnezeu văzând lucrul răbdării tale, îl întoarce pe el, că nu este lucru cuviincios să porţi pe cineva cu asprime, căci drac pe drac nu scoate, ci mai vârtos cu bunătatea, fiindcă şi Dumnezeul nostru cu binele îi poartă pe oameni. Şi a povestit bătrânul, zicând: erau în Tebaida doi fraţi. Unul luptat fiind de războiul curviei şi stăpânit de gânduri, zicea către celălalt: mă duc în lume. Iar celălalt plângând, zicea: nu te las, frate, să mergi în lume şi să-ţi pierzi toate ostenelile tale şi fecioria ta. Dar acela nu-l asculta, zicând: nu şed, de nu mă voi duce. Deci sau vino cu mine şi iarăşi mă voi întoarce cu tine, sau slobozeşte-mă şi voi rămâne în lume. Nedumerindu-se fratele, s-a dus la un bătrân şi i-a povestit lui acestea. Iar bătrânul i-a zis: du-te cu dânsul şi Dumnezeu pentru osteneala ta nu-l va lăsa să cadă! Şi sculându-se au venit în lume. După ce au ajuns la un sat, văzând Dumnezeu osteneala cea pentru dragostea fratelui, a ridicat războiul de la fratele cel ce se lupta şi uşurându-se acela, i-a zis lui: iată, frate, socoteşte că am păcătuit, dar ce am dobândit din aceasta? Să ne întoarcem la chilie. Şi s-au întors nevătămaţi amândoi.

 

14. A zis un bătrân că smerenia poate mai mult decât toată sila şi a povestit şi un lucru ca acesta: erau doi episcopi aproape unul de altul şi erau odinioară supăraţi unul asupra celuilalt. Unul era bogat şi puternic, iar celălalt smerit. Şi căuta cel puternic să facă rău celuilalt. Iar cel smerit auzind aceasta, zicea către clerul său: o să-l biruim cu darul lui Dumnezeu. Şi i-au zis clericii: stăpâne, cine poate să-l biruiască? Iar el zicea: răbdaţi, fiilor şi veţi vedea mila lui Dumnezeu! Aşadar pândea şi când avea acela un praznic de sfinţii mucenici, a luat clerul, a ieşit şi le-a zis: veniţi după mine şi orice mă veţi vedea pe mine că fac, faceţi şi voi şi o să-l biruim. Deci mergând după dânsul îşi ziceau: oare ce are să facă? Şi după ce au venit l-au aflat făcând slujbă şi toată cetatea era adunată acolo. Atunci episcopul a căzut în genunchi la picioarele celui puternic împreună cu clerul său, zicând: iartă-ne pe noi, stăpâne, robii tăi suntem! Acela spăimântându-se de ceea ce a făcut, umilindu-se, căci Dumnezeu schimbase inima lui, l-a prins de picioare, zicând: tu eşti stăpân şi părinte! Şi de atunci s-a făcut mare dragoste între dânşii. Şi zicea cel smerit către clerul său: nu vă ziceam vouă, fiilor, că vom birui prin bunătatea lui Dumnezeu? Deci şi voi când aveţi vrajbă cu cineva, aceasta faceţi şi veţi birui cu darul lui Dumnezeu.

 

15. Un frate slujea unui bătrân bolnav şi s-a întâmplat de s-a slăbănogit trupul bătrânului şi a scos o bubă cu putoare şi îi zicea fratelui gândul: fugi, că nu poţi suferi putoarea aceasta. Iar fratele luând un hârb, lua puroiul bolnavului şi îi zicea lui gândul: fugi! El răspundea gândului: de voi vrea să fug, din acesta voi bea. Şi iar îi zicea gândul: nici nu fugi, nici nu bei putoarea aceasta! Iar fratele se ostenea şi răbda slujind bătrânului. Şi văzând Dumnezeu osteneala fratelui, l-a vindecat pe bătrân.

 

16. Nişte fraţi din Schit au şezut să cureţe funii. Unul dintr-înşii bolnav fiind din pricina nevoinţei şi tuşind, scuipa şi fără să vrea ajungea scuiparea asupra unui frate şi se supăra acela de gândul său să-i zică bolnavului: încetează să scuipi asupra mea! Dar tot el se punea împotriva gândului, zicând: de voieşti să mănânci din scuipat, zi-i! Şi gândului zicea: nici mănâncă, nici nu-i zice!

 

17. Doi fraţi erau la chilii şi cel care era cel mai bătrân, îl ruga pe cel mai tânăr, zicând: să petrecem împreună, frate. Iar el zicea: eu sunt păcătos şi nu pot să petrec împreună cu tine, avvo. Acela îl ruga pe dânsul, zicând: cu adevărat putem. Şi era bătrânul curat şi nu voia să audă că fratele are gânduri de curvie. Deci i-a zis fratele: lasă-mă o săptămână şi iarăşi vom vorbi! Şi după o săptămână, vrând cel mai tânăr să-l încerce, i-a zis: în mare ispită am căzut, avvo, săptămâna aceasta, că ducându-mă în sat pentru o trebuinţă, am căzut cu o femeie. Zis-a lui bătrânul: este pocăinţă? Răspuns-a fratele: este, cu adevărat. Zis-a bătrânul: eu port jumătate din păcat şi tu cealaltă jumătate. Atunci i-a zis lui fratele: acum putem să fim împreună. Şi au petrecut împreună până la sfârşitul lor.

 

18. S-au dus odinioară trei fraţi la seceriş şi şi-au luat lor şaizeci de măsuri de arătură. Unul dintr-înşii s-a bolnăvit în chiar ziua dintâi la chilia sa. Şi a zis unul din doi, celuilalt: iată, frate, vezi că s-a îmbolnăvit fratele nostru! Sileşte-ţi tu puţin gândul şi eu şi vom secera partea lui prin rugăciunile sale! După ce s-a sfârşit lucrul, vrând să meargă şi să-şi ia plata l-a chemat pe fratele, zicând: vino, ia-ţi plata ta, frate! Acela a zis: care plată să iau, nesecerând? Iar ei au zis: cu rugăciunile tale am făcut şi secerişul tău şi vino, ia-ţi plata ta! El însă nu credea. Deci multă îndoială făcându-se între dânşii, s-au dus să se judece la un bătrân mare. Şi i-a zis fratele: părinte, am mers toţi trei să secerăm şi în ziua cea dintâi m-am îmbolnăvit şi mă silesc fraţii pe mine care nici un ceas nu am secerat, să iau plata pentru secerişul pe care ei l-au secerat. Şi a mai zis: toţi trei am luat şaizeci de măsuri de arătură să le secerăm. Şi de am fi fost toţi trei nu am fi putut să le secerăm, iar cu rugăciunile fratelui amândoi degrabă am săvârşit secerişul. Noi îi zicem lui: ia-ţi plata ta dar el nu vrea. Iar bătrânul auzind, s-a minunat şi a zis fratelui celui ce era împreună cu ei: sună, să se adune toţi fraţii! Şi după ce au venit toţi, le-a zis lor bătrânul: veniţi, fraţilor, auziţi astăzi judecată dreaptă! Şi le-a vestit lor toate. Iar ei l-au obligat pe fratele să-şi ia plata şi să facă cu ea ce va voi. Şi s-a dus fratele plângând şi mâhnit.

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul