Religio

Cartea:

Cărți

PENTRU FĂRĂ DE GRIJĂ Şl LINIŞTEA CU TĂCERE

1. Zis-a un bătrân oarecare: dator este călugărul să-şi cumpere fără-de-grija, măcar de se va şi lipsi de alte trebuinţe trupeşti.

 

2. Spunea un bătrân oarecare despre trei fraţi silitori, care s-au sfătuit împreună să-şi aleagă fiecare dintr-înşii câte o faptă bună, pe care păzind-o să se mântuiască prin ea. Deci cel dintâi şi-a ales să fie împăciuitor, adică să se silească să împace pe cei ce îi va vedea că sunt învrăjbiţi, după cuvântul Domnului ce este scris: fericiţi sunt făcătorii de pace. Cel de al doilea şi-a ales să cerceteze bolnavii şi să le slujească lor. Iar cel de al treilea şi-a ales fără-de-grija, adică viaţa liniştită şi acesta a mers şi s-a sălăşluit în pustie.
Deci cel dintâi, care îşi alese să fie împăciuitor celor învrăjbiţi, văzând că nu poate să-i împace pe toţi şi supărându-se de multa lor gâlceavă, s-a lăsat de acea slujbă şi sculându-se a mers la fratele său care îşi alesese să slujească bolnavilor. Şi mergând la dânsul, l-a găsit pe el scârbit, că s-a săturat a mai sluji bolnavilor, văzând că nu poate nici într-un chip să le facă tuturor pe voie. Şi s-au sfătuit amândoi, să meargă la fratele lor cel din pustie, care şi-a ales fără-de-grija. Şi, aşa, sculându-se, au plecat şi au mers la dânsul şi i-au spus amândoi întâmplările şi supărările lor. Şi l-au rugat să le spună lor şi el, ce a isprăvit cu fără-de-grija lui în acea pustie? Iar el tăcând puţin şi sculându-se, a mers la baltă şi luând apă cu un vas, a turnat şi a umplut un pahar cu apă şi l-a adus la dânşii şi le-a zis lor: căutaţi, fraţilor, şi vedeţi bine cum este această apă. Şi era apa tulbure, pentru că atunci o luase din baltă. Zis-au lui fraţii: vedem, frate că este tulbure. Şi punând-o să stea puţin, s-a aşezat şi s-a limpezit apa ca cristalul. Atunci luând-o aşa limpede, iarăşi le-a arătat-o lor, zicând: căutaţi acum, fraţilor şi vedeţi apa aceea care era tulbure, cum s-a limpezit. Iar ei, căutând, se minunau, că îşi vedeau într-însa, ca în oglindă, feţele lor. Apoi le-a zis: vedeţi, fraţilor, şi înţelegând să cunoaşteţi, că precum aţi văzut apa aceasta cum era întâi tulbure şi întunecată, iar acum o vedeţi limpede şi luminată, aşa este şi acel ce trăieşte în lume cu oamenii: de tulburarea gâlcevilor lumeşti este tulburat şi întunecat şi nu îşi vede păcatele şi răutăţile sale. Iar dacă se deosebeşte pe sine şi iese din gâlceavă, atunci i se limpezeşte inima şi mintea şi toate simţirile lui. Astfel, îşi vede şi îşi cunoaşte păcatele şi răutăţile sale.

 

3. Un frate a mers la un bătrân iscusit şi l-a întrebat zicând: ce voi face, părinte, că foarte i s-a urât a mai şedea în pustie? Răspuns-a lui bătrânul, zicând: această urâciune, fiule, îţi este o ispită; dar rabdă puţin şi şezi în chilie cu linişte, rugându-te lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu văzând răbdarea ta, îţi va trimite ţie mângâiere şi odihnă.

 

4. Zis-a un bătrân: precum pe drumul cel bătut nu poate creşte nici un fel de pajişte, măcar şi sămânţă de ai semăna, pentru că este locul pururea călcat, aşa şi faptele bune nu pot creşte la loc călcat de gâlcevile lumeşti. Dar de te vei deosebi pe tine de gâlcevile lumeşti, atunci vei vedea adăugându-se şi crescându-ţi bunătăţile tale.

 

5. Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: avvo, bine este oare a trăi în pustie? Bătrânul i-a răspuns: fiii lui Israel, dacă au lăsat lucrurile Egiptului şi au ieşit la pustie, atunci au cunoscut cum se cade a se teme de Dumnezeu. Aşa şi corabia când se învăluie în mijlocul mării, fără de neguţătorie este, iar dacă iese la liman, atunci îşi face neguţătoria. Deci şi călugărul, de nu va răbda la un loc, nu va putea lua cunoştinţa adevărată, că de la călugări, mai vârtos decât toate lucrurile, tăcerea a ales-o Dumnezeu. Că zice: spre cine voi căuta, decât spre cel blând şi liniştit şi care se cutremură de cuvintele Mele. Zis-a fratele: dar nu se poate, părinte, a trăi în singurătate? Iar bătrânul i-a răspuns: ostaşul de nu se va osteni întâi împreună cu mulţi, nu poate să înveţe meşteşugul biruinţei războiului, ca să se poată bate singur cu vrăjmaşul său. Aşa şi călugărul, de nu se va învăţa întâi a trăi împreună cu fraţii în mânăstire şi a-şi înfrâna limba şi pântecele şi mânia sa şi alte patimi, a-şi alunga gândurile şi a-şi păzi mintea sa, unul ca acela nu va putea să trăiască deosebit în singurătate.

 

6. Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: avvo, ce va face omul, ca să câştige fapte bune? Bătrânul i-a răspuns: acel care doreşte şi voieşte să înveţe vreun meşteşug, toate lucrurile le lasă şi numai spre acel meşteşug se sileşte şi se supune, se smereşte învăţătorului său, negândindu-se la alte lucruri, până ce prin multă silinţă şi răbdare învaţă acel meşteşug. Aşa şi călugărul, de nu va lăsa toată grija şi gâlceava lumească şi nu se va dosădi şi se va smeri pe sine, socotindu-se mai păcătos decât toţi oamenii, nu va putea câştiga fapte bune; iar de se va smeri pe sine la toate lucrurile, atunci singure de sine vor fi bunătăţile asupra dânsului şi vor fi tari.

 

7. Zis-a un bătrân: acela care a greşit, se cade să se pocăiască, deosebindu-se de toată dragostea şi însoţirea omenească, până când se va înştiinţa, că i-a primit Dumnezeu pocăinţa. Pentru că dragostea lumii acesteia ne desparte pe noi de dragostea lui Dumnezeu.

 

8. Zis-a un bătrân: precum murind în cetate şi nu mai aude glasurile, nici gâlcevile, nici vorbele omeneşti, ci odată a murit şi la alt loc s-a mutat, unde nu sunt vorbele, lucrurile şi gâlcevile omeneşti; aşa şi călugărul, când se îmbracă cu sfântul chip şi se leapădă de această lume, dator este a-şi lăsa părinţii săi, rudele şi toate neamurile sale şi să meargă la loc unde nu este gâlceavă, nici tulburare, nici deşertăciunile acestei lumi. Iar cel ce se călugăreşte şi nu va ieşi dintre rudele şi neamurile sale, sau din oraş, sat, ori casa sa, acela este asemenea cu mortul, care zace neîngropat în casă, şi se umple casa aceea şi tot locul de putoarea lui, pe lângă care casă toţi cei ce trec se îngreţoşază de mare putoare se feresc şi-şi întorc feţele dintr-acolo. Aşa şi Dumnezeu se îngreţoşează şi îşi întoarce faţa sa de la călugărul care petrece în lume, între neamurile, rudele şi prietenii săi.

 

9. Zis-a un bătrân: precum este carnea, care de nu va fi sărată bine, se strică, se împute şi toţi se îngreţoşază şi îşi întorc feţele de la dânsa, aşa este şi călugărul care zăboveşte cu lucrurile şi deşertăciunile lumeşti, cu gâlcevile mireneşti şi nu şade în mânăstire, în chilia sa, ca să-şi păzească cu frica lui Dumnezeu, cinul şi orânduiala gătindu-se în toate zilele de ieşirea şi mergerea sa către Domnul Dumnezeul său. Unul ca acela se împute şi se umple de viermi, adică de gânduri necuvioase, încât se îngreţoşază Dumnezeu de putoarea lui şi îşi întoarce faţa Sa şi îngerul de la dânsul; iar când va lăsa călugărul şi va părăsi deşertăciunile, lucrurile, gâlcevile şi grijile lumeşti şi va năzui la mila lui Dumnezeu, cu rugile şi gândurile şi faptele sufleteşti, punându-şi toată grija şi nădejdea sa cu bună credinţă în Dumnezeu, că îl va chivernisi şi îl va hrăni, atunci îi va trimite Dumnezeu sarea bunătăţii duhovniceşti şi duhul iubirii de oameni şi venind acestea, izgonesc dintr-însul patimile.

 

10. Zis-a un bătrân: precum este baia, când i se deschide adeseori uşa şi îi iese căldura, aşa şi sufletul, când va să grăiască, măcar şi vorbe bune de va grăi, deschizând uşile graiului, îşi pierde căldura sa. Deci, mult mai bună şi bine primită este tăcerea cu înţelegere, care este maica prea înţeleptelor gânduri.

 

11. Zis-a un bătrân: se cade călugărului să se ispitească pe sine, socotindu-se pururea cu gândul său, ca şi cum ar ieşi dintr-această viaţă şi ar trece spre alta. Oare va scăpa de cei ce vor să-i oprească şi să-i încerce în văzduh? Oare, se izbăveşte de dânşii până încă este el în trup? Sau încă în ceva este supus robiei lor şi tot nu s-a slobozit?

 

12. Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: cum se cade a şedea cu tăcere călugărul în chilia sa? Bătrânul i-a răspuns: a şedea călugărul în chilie, este, ca să-şi aducă aminte pururea de starea sa înaintea lui Dumnezeu şi să-şi păzească după putinţa sa, mintea şi inima de gândurile necuvioase, cele semănate de vrăjmaşul şi aceasta este a fugi de lume. Fratele i-a zis: ce este lumea? Iar bătrânul i-a răspuns: lumea este a lucra peste fire şi a-ţi împlini poftele trupului tău şi a te griji mai mult de trup decât de suflet, a-ţi petrece viaţa ta ostenindu-te mai mult pentru cele trupeşti decât pentru cele sufleteşti şi mai mult pentru agonisita trupească decât pentru cea sufletească. Aceasta este lumea, fiule.

 

13. Zis-a un bătrân: acel ce va vrea să trăiască fără de gâlceavă, ori să meargă să se aşeze în pustie, ori în lavră unde sunt fraţi mulţi; iar de se va aşeza în alt loc, mai departe de mânăstire, atunci nu va putea fi fără gâlceavă şi supărare. Pentru că toţi cei ce vor trece şi vor umbla pe acolo, prin acel loc toţi se vor abate pe la dânsul, neavând unde să se odihnească şi nu va putea să nu-i primească. Dar de va fi aproape de alţi fraţi, sau în mânăstire, atunci de nu-i va primi el, îi va primi alţi fraţi şi el va fi liniştit.

 

14. Un frate l-a întrebat pe un bătrân zicând: spune-mi mie, părinte, care este acea temniţă ce este scrisă în Evanghelie, unde zice: în temniţă am fost şi aţi venit la Mine? Iar bătrânul i-a răspuns: acea temniţă, fiule, este chilia călugărului, în care şezând călugărul, pururea cheamă milostivirea lui Dumnezeu.

 

15. Un frate oarecare şedea într-un munte singur în linişte, fără gâlceavă, postind; la care mergând un părinte din lavra Calamoschiei, l-a întrebat, zicând: spune-mi, frate, de atâta vreme trăind în singurătate, în acest munte, cu tăcere şi cu post, ce ai săvârşit? Fratele i-a răspuns, zicând: mergi acum, avvo şi după cinci zile să vii la mine şi atunci îţi voi spune ce am săvârşit, şezând aici în singurătate. Şi aşa a mers acel părinte, iar după ce s-au plinit cinci zile, iarăşi a venit şi l-a găsit răposat şi în spatele lui o scrisoare scrisă aşa: iartă-mă, frate, că făcându-mi pravila, niciodată n-am lăsat gândul şi mintea mea pe pământ.

 

16. Erau doi fraţi, care trăiau împreună în pustie, iar unul din ei când îşi aducea aminte de judecata lui Dumnezeu, de multe ori fugea, se depărta şi se ascundea în pustie, iar celălalt frate ieşea după dânsul căutându-l până îl găsea şi îi zicea: pentru ce, frate, fugi aşa şi te ascunzi în pustie? Oare tu singur ai făcut păcatele a toată lumea? Iar el răspundea, zicând: apoi eu nu ştiu, frate, că mi s-au iertat mie greşalele? Adevărat: ştiu, că mi s-au iertat. Însă osteneala aceasta o fac, fugind şi ascunzându-mă în pustie, pentru ca să nu văd în ziua judecăţii pe cei ce mă vor judeca.

 

17. Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: avvo, ce este tăcerea şi ce folos am de la dânsa? Iar bătrânul i-a răspuns: fiule, tăcerea este aceasta: a şedea singur în chilie cu înţelepciune şi cu frica lui Dumnezeu, ferindu-ţi inima de gânduri şi cugete necuvioase. O tăcere ca aceea naşte alte bunătăţi şi-l păzeşte pe călugăr de săgeţile cele aprinse ale vrăjmaşului şi nu-l lasă să fie rănit de ele. O, linişte fără de gâlceavă, scară cerească! O, fără de grijă, maica umilinţei! O, fără de grijă, luminătoarea sufletului! O, tăcere vorbitoare cu îngerii! O, tăcere, strălucitoarea inimii! O, linişte fără gâlceavă, născătoare a toate bunătăţile, întărirea postirii, frâul limbii, înfrânarea pântecelui! O, linişte, îndemnarea rugăciunii şi a citirii Sfintelor Scripturi! O, tăcere îngrijorătoare numai pentru ale tale şi totdeauna cu Hristos vorbitoare şi neîncetat văzător al morţii înaintea ochilor săi şi păzitoarea luminii cei nestinse! Pe aceea, cine o păzeşte neîncetat, cântă zicând: gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea, că Ţie se cuvine lauda şi slava, în veci, amin!

 

18. Zis-a un bătrân: nu se cade călugărului a se griji de pometuri dese, sau de izvoare bine curgătoare, sau de grădini având toate verdeţurile, sau de case împodobite. Să nu fie precupeţ, nici să-şi îndeletnicească mintea sa în turme de oi şi cirezi de boi. Mai vârtos să aibă viaţa cea cu tăcere îngerească şi neîncetată cuvântare de mărire şi mulţumită lui Dumnezeu. Calea vieţii acesteia să fie streină şi depărtată de toată dragostea cea trupească. Iar de se va slăvi şi se va lipi de lucrurile cele trupeşti, nu poate fi drag lui Dumnezeu, nici poate să scape de defăimările oamenilor, că-l cheamă gâlcevile pentru moşii, pentru răzoare, pentru hotare, pentru case împodobite, pentru grădini, pentru stăpâniri şi pentru toate unele ca acestea se tulbură, făcându-se rob turmelor şi se îngrijeşte pentru lipsuri de grădini, de vii şi pofteşte a şi le câştiga. Aşa totdeauna se tulbură de multe gâlcevi şi certurile cel de-a pururea pe stăpân a-l chema în ajutor, să-şi împlinească voia. Şi, ce folos este din aceasta călugărului celui ce s-a lepădat de lume însă iar se încurcă cu lucrurile lumeşti? Precum zice apostolul: nimeni ostaş fiind, nu se leagă cu lucrurile lumeşti ca să fie plăcut voievodului. Să lăsăm, dar, de acum răul nărav al iubirii de argint şi toate cele ce îneacă mintea noastră şi o prăpădesc şi cele ce pogoară sufletul nostru în fundul iadului, să dezlegăm sarcina păcatelor, ca astfel şi mintea noastră, ca un cârmaci ce se învaţă cu gândurile, să poată ajunge cu bună tăcere la liman.

 

19. Un frate a mers la un bătrân iscusit şi i-a zis: mă mâhnesc. Şi i-a zis bătrânul: şezi în chilie şi Dumnezeu îţi va da odihnă!

 

20. A văzut cineva pe un iubitor de osteneală, purtând un mort într-un pat şi i-a zis: pe cei morţi porţi? Mergi de poartă pe cei vii!

 

21. Un frate a mers la un bătrân care şedea în pustie şi a aflat pe lângă chilia lui nişte copii păscând dobitoace şi vorbind vorbe necuvioase. Şi dacă şi-a spus gândurile sale şi folosindu-se de cuvintele bătrânului, i-a zis: cum suferi, avvo, aceşti copii şi nu le zici lor să nu facă cele fără de treabă? Bătrânul i-a zis: cu adevărat, frate, de multe zile vreau să le zic lor, dar mă opresc chiar pe mine a le zice, grăind: iată, nu pot să sufăr acest lucru, ce este puţin, dar cum voi putea să rabd, de vor veni asupra mea ispite? Pentru aceasta nimic nu le-am zis, ca să mă deprind cu ispitele ce-mi vin asupră-mi.

 

22. Povestesc bătrânii de un bătrân, care avea un copil vieţuind cu dânsul şi l-a văzut făcându-şi lucru nefolositor şi i-a zis odată să nu mai facă acea faptă mai mult şi n-a voit să-l asculte şi dacă a călcat porunca, s-a scârbit bătrânul şi a aruncat asupra lui păcatul, iar tânărul a încuiat uşa chiliei în care era pâinea şi l-a lăsat pe bătrân flămând treisprezece zile şi nu i-a zis bătrânul: unde mergi, sau unde ai fost? Mai vieţuia încă cineva lângă bătrânul şi înştiinţându-se că întârzie tânărul, făcea puţină fiertură şi îi dădea prin perete, rugându-l să guste. Şi-l întreba, de ce întârzie fratele. Bătrânul îi răspundea: când se va îndeletnici, va veni.

 

23. Oarecine a povestit că nişte filosofi au voit să ispitească pe nişte monahi. Trecând cineva bine îmbrăcat i-au zis lui: vino încoace! Iar acela supărându-se, i-a certat. Deci a trecut un alt călugăr şi i-au zis lui: tu, călugăre, bătrâne rău, vino încoace! Iar acela a venit şi l-au lovit filosofii peste obraz, iar el a întors şi pe celălalt. Aceia îndată s-au sculat şi i s-au închinat lui zicând: iată, acesta cu adevărat este călugăr. Şi punându-l între dânşii, îl întrebau: ce faceţi mai mult decât noi în pustie? Postiţi? Şi noi postim. Privegheaţi? Şi noi priveghem. Ce faceţi dar mai mult decât noi şezând în pustie? Bătrânul le-a răspuns: noi nădăjduim spre darul lui Dumnezeu şi ne păzim mintea. Şi i-au zis aceia: noi aceasta n-o putem face. Şi folosindu-se l-au lăsat.

 

24. Povestit-a cineva din părinţii Egiptului: odată am voit să mă înstrăinez şi am mers în Atena şi intrând în cetate, am văzut un bătrân monah, împodobit cu haine, purtând o cruce mică cusută şi alergau şi alţii după dânsul. Intrând în cetate, l-a întâmpinat norodul mult şi îl trăgea la privelişte şi am întrebat pe un oarecare om: cine este acesta? Şi mi s-a răspuns că acesta este un elin, mai mare decât toţi filozofii şi s-a făcut creştin şi zidindu-şi mânăstire, s-a făcut călugăr, vieţuind cincisprezece ani; mai întâi neintrând în cetate, iar astăzi a intrat. Pentru aceasta alergăm să-l vedem ce va spune. Aşa am plecat şi eu cu dânsul; şi adunându-se cei mai de frunte ai cetăţii, l-au poftit, zicând: spune-ne nouă, ce vrei să ne vorbeşti? El le-a zis: nu este nici o limbă sub cer, ca cea creştină, şi mai frumos cin, ca cinul călugăresc; aceasta numai îi vatămă pe dânşii, că aduce asupra lor diavolul pizma unul asupra altuia, zicând, că mi-a zis şi i-am zis şi necuraţii înaintea lor având, nu le văd. Iar aceasta auzind toţi, l-au proslăvit şi au plecat.

 

25. A fost un patriarh în dumnezeiasca Cetate, care atât era de milostiv şi lesne iertător greşiţilor, că unul dintre ai casei lui a furat de la dânsul aurul şi temându-se a fugit în Tebaida Egiptului. Acesta umblând, l-au aflat barbarii şi luându-l, l-au dus la locul lor. Dar aflând arhiepiscopul, l-a cumpărat cu optzeci de galbeni. Deci venind el acolo, l-a primit milostivul, încât ziceau unii din cetăţeni că nimic n-a greşit arhiepiscopului.

Cuvinte cheie: , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul