Religio

Cartea:

Cărți

PENTRU ÎNDELUNGA RĂBDARE ŞI NEPOMENIREA DE RĂU

1. Un sihastru s-a făcut episcop. Acesta pentru evlavie şi linişte nu certa pe nimeni, suferind cu îndelungă răbdare greşelile fiecăruia. Dar iconomul lui nu ocârmuia lucrurile bisericeşti cum se cădea. Şi i-au zis unii episcopului: pentru ce nu-l cerţi pe iconom căci se poartă cu aşa defăimare? Iar acela a lăsat certarea pe a doua zi. În ziua următoare au venit la dânsul cei ce l-au prihănit pe iconom. Iar episcopul aflând, s-a ascuns într-un loc. După ce l-au căutat mult, abia l-au aflat şi i-au zis: pentru ce te-ai ascuns de noi? Iar el a zis: pentru că cele ce am săvârşit în şaizeci de ani, rugându-mă lui Dumnezeu, voi voiţi să le jefuiţi în două zile.

 

2. A zis un bătrân: patimile de care sunt cuprinşi oamenii afară de fire, elinii le făceau dumnezei şi li se închinau lor, iar pe cei ce nu voiau să se închine, îi chinuiau, îi omorau şi îi făceau fără voie, mucenici. Deci şi noi dacă ne supunem patimilor, cu nimic nu ne deosebim de închinătorii la idoli. Căci cel ce este biruit de iuţeală şi de mânie şi nu-şi taie turbarea patimii, se leapădă de Iisus şi are întru sine pe Marte ca dumnezeu şi se închină idolului turbării, ca şi elinii. Iar iubitorul de argint, cel ce-şi închide milostivirea sa spre fratele său şi nu-l miluieşte pe vecinul, este tot închinător la idoli, cinstind idolul lui Mercur şi slujeşte făpturii, iar nu Făcătorului. Aceasta se întâmplă şi la celelalte patimi, căci de orice patimă este biruit, el se face rob, după cuvântul apostolului, care a numit iubirea de argint a doua închinare la idoli. Iar cel ce a biruit acestea şi le-a izgonit de la sine sau s-a înfrânat dumnezeilor celor mulţi s-a şi făcut mucenic fără sânge.

 

3. Povestit-au unii din părinţi despre un bătrân mare că de venea cineva să-l întrebe vreun cuvânt, îi zicea: iată, eu iau faţa lui Dumnezeu şi şed pe scaunul Judecăţii! Ce voieşti dar să-ţi fac? De vei zice: miluieşte-mă, îţi zice ţie Dumnezeu: miluieşte şi tu pe fratele tău! Iar de vei zice: iartă-mă, îţi zice ţie: iartă şi tu vecinului tău! Este oare nedreptate la Dumnezeu? Să nu fie! Deci, de voim să ne mântuim, de noi atârnă mântuirea noastră.

 

4. Un frate din Libia a venit la avva Siluan în muntele Panefo şi i-a zis: părinte, am un vrăjmaş care mi-a făcut multe rele, că şi ţarina mea, când eram în lume, mi-a răpit-o şi de multe ori m-a vrăjmăşit. Iar acum a pornit şi oameni otrăvitori, să mă omoare şi aş vrea să-l dau în judecată. Zis-a lui bătrânul: precum te împaci, fiule, fă! Zis-a fratele: cu adevărat, părinte, de va fi pedepsit, îi va fi de folos sufletului. Răspuns-a bătrânul: cum socoteşti, fiule, fă! Şi a zis fratele: scoală-te, părinte, să facem rugăciune şi voi merge la dregător! Deci, sculându-se şi rugându-se amândoi, când a venit să zică: şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri, a zis bătrânul: şi nu ne ierta nouă greşalele noastre căci nici noi nu iertăm greşiţilor noştri! Apoi a zis bătrânului fratele: nu aşa, părinte! Iar bătrânul a zis: ba aşa, fiule! Căci cu adevărat, de vei voi să mergi la dregător, să-ţi facă ţie dreptate, Siluan altă rugăciune nu-ţi va face ţie. Şi punând fratele metanie, l-a iertat pe vrăjmaşul său.

 

5. Unul văzând pe un iubitor de osteneli purtând un mort pe pat, i-a zis: pe cei morţi îi porţi? Mergi de poartă pe cei vii!

 

6. Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: voiesc să mărturisesc pentru Dumnezeu. Şi i-a zis lui bătrânul: dacă în vreme de nevoie, îşi va suferi cineva vecinul, este întocmai cu cuptorul celor trei tineri din Babilon.

 

7. Zis-a un bătrân: de se va întâmpla între tine şi altul cuvânt de scârbă şi va tăgădui cuvântul, nu-l aţâţa zicând că ai spus. Fiindcă se întoarce şi zice: aşa am zis şi ce? Şi se face mare vrajbă. Ci şi tu lasă cuvântul şi se face mare pace.

 

8. Zis-a fericitul Zosima: ce lucru greu este acesta, adică lăsând cineva împătimirea pentru lucrurile veacului acestuia şi cearta cu oamenii pentru dânsele, să se îmbogăţească numai în Dumnezeu şi să nădăjduiască la Cel ce l-a făcut şi îl ocârmuieşte şi să poftească Împărăţia Lui. Acesta nu are nici o greutate, că obişnuim şi de frica mării, sau de năvălirea tâlharilor, pe toate cele ce le avem să le defăimăm şi lucrurile noastre fără de preget să le aruncăm, ca să ne scăpăm această puţină viaţă, pe care după puţin şi nevrând noi, o va risipi moartea. Şi spre întărirea celor zise, povestea o istorisire ca aceasta, pe care o auzise de la alţii. Deci a zis: odinioară un lucrător de pietre, un giuvaiergiu, având pietre scumpe şi mărgăritare, s-a suit într-o corabie cu copiii săi, vrând să se ducă la un târg să neguţătorească. Deci, s-a întâmplat să aibă el prieten pe un tânăr din oamenii corăbiei, care îi slujea la trebuinţele cele de nevoie şi mânca cu el la masă. Într-una din zile i-a auzit tânărul acela pe corăbieri şoptind între dânşii şi vrând să-l arunce pe giuvaiergiu în mare şi să-i ia pietrele şi toate câte avea. Şi auzind, s-a întristat. Deci, venind tânărul să facă obişnuita slujbă şi văzându-l giuvaiergiul trist şi mâhnit, l-a întrebat de pricina posomorârii. Atunci el la început nimic nu i-a răspuns, păzind să-i spună în altă vreme ceea ce a auzit. Dar fiindcă acela sta cerând să-i arate pricina mâhnirii, tânărul suspinând şi lăcrimând, i-a vestit lui sfatul pe care îl cunoscuse, cum adică se sfătuiseră corăbierii pentru dânsul. Iar el gândindu-se puţin, chemă copiii şi le-a poruncit să facă fără preget cele ce le va porunci. Întinzând un cearceaf le-a poruncit să aducă vasele în care erau pietrele şi mărgăritarele, şi aducându-le, le-a deschis, a scos toate pietrele şi mărgăritarele şi le-a întins pe cearceaf zicând: pentru acestea mă lupt eu cu marea, primejduindu-mă şi duc o astfel de viaţă. După puţin murind eu, am să le las în lumea aceasta şi nimic nu iau cu mine. Aruncaţi-le în mare! Şi îndată apucând el de cearceaf împreună cu copiii, le-a aruncat pe toate în noian. Iar corăbierii văzând s-au spăimântat şi au stricat sfatul plănuit asupra lui. Să socotim dar, fraţilor, că atunci când s-a pornit gândul lui, măcar că era om prost şi mirean, îndată a stricat împătimirea şi s-a făcut filosof în lucru şi în cuvinte şi aceasta ca să dobândească această puţină şi vremelnică viaţă. Povestit-a acelaşi părinte, că odată a poruncit unui copist bun, să-i scrie nişte cărţi. După ce le-a săvârşit, trimiţând i-a spus că sunt gata şi orice va socoti, va trimite şi să le ia. Iar un frate înştiinţându-se de aceasta, mergând ca din partea sa către acel copist şi dând plata ce a socotit, a luat cărţile. Eu însă neştiind ce s-a făcut, a zis bătrânul, am trimis un frate din cei ce erau cu mine, cu scrisori şi cu plata ca să le ia. După ce a mers fratele şi a înţeles copistul că l-a înşelat cel ce a luat cărţile, tulburându-se a zis: cu adevărat voi merge şi-l voi scârbi pentru că m-a înşelat şi a luat cele ce nu erau ale lui. Iar eu aceasta auzind, trimiţând i-am vestit: ştii, fratele meu, cărţile pentru aceasta le dobândim, ca să învăţăm dintr-însele; dragoste, smerenie, blândeţe. Iar dacă începutul dobândirii cărţilor este vrajba, atunci nu voiesc să dobândesc carte, să nu mă cert, căci zice apostolul: sluga Domnului nu trebuie să se certe.

 

9. Zis-a un bătrân că cel ce se nedreptăţeşte de bună voie şi îl iartă pe aproapele, fireşte că este al lui Iisus. Iar cel ce nici nu nedreptăţeşte, nici se nedreptăţeşte, fireşte că este al lui Adam. Iar cel ce nedreptăţeşte, sau dobânzi cere, sau înşeală, fireşte că este al diavolului.

 

10. Au venit odată la un bătrân tâlharii şi i-au zis: am venit să luăm toate cele ce se află în chilia ta. Iar el le-a răspuns: cât vă place, fiilor, luaţi! Şi au luat toate câte au aflat în chilie şi s-au dus. Dar au uitat un săculeţ care era spânzurat într-un colţ. Atunci bătrânul luând săculeţul a alergat după ei strigând şi zicând: fiilor, luaţi ce aţi uitat în chilia voastră! Iar aceia spăimântându-se pentru nerăutatea bătrânului, i-au adus înapoi în chilie toate câte au luat. Şi s-au pocăit, zicând între dânşii: cu adevărat, omul lui Dumnezeu este acesta.

 

11. Alt bătrân având trebuinţă de o haină, s-a dus în târg şi a cumpărat una, care costa puţini bani. Luând el haina, a pus-o şi a şezut pe ea. Şi dând preţul vânzătorului, număra banii pe lespedea ce era acolo. Iar cineva venind prin spatele lui, trăgea haina, vrând să o ia pe sub ascuns. Simţind bătrânul că oarecine, trage haina, s-a uşurat pe sine, întinzându-se oarecum spre locul acela unde număra banii, până când cel ce trăgea haina, a luat-o şi s-a dus. Şi aşa bătrânul plătind tot preţul s-a dus neluând nimic.

 

12. Doi monahi locuiau într-un loc şi s-a dus la dânşii un bătrân, ca să-i cerce şi a luat un toiag şi a început a sfărâma verdeţurile unuia. Fratele văzând, s-a ascuns până ce le-a sfărâmat pe toate. După ce a rămas o rădăcină, i-a zis bătrânului: părinte, de voieşti, las-o pe aceasta să o fierb şi să gustăm împreună. Atunci a pus bătrânul metanie fratelui, zicând: pentru nerăutatea ta, se odihneşte Duhul Sfânt peste tine, frate.

 

13. Un frate a făcut o cheie şi deschidea chilia unuia din bătrâni şi îi lua bănişorii. Iar bătrânul a scris o hârtie, zicând: iubite frate, oricare vei fi, fii bun şi-mi lasă jumătate spre trebuinţa mea! Şi făcând bănişorii două părţi, a pus hârtia. Iar acela iarăşi intrând şi rupând hârtia, a luat tot. După doi ani bolnăvindu-se el şi apropiindu-se de moarte, îi sta sufletul muncindu-se şi neieşind. Astfel trimiţând l-a chemat pe bătrân şi i-a zis: roagă-te pentru mine, părinte, că eu am fost cel ce îţi furasem bănişorii! Şi i-a zis bătrânul: pentru ce nu ai spus mai degrabă? Şi rugându-se el, îndată şi-a dat acela duhul.

 

14. Spuneau părinţii despre un frate care locuia lângă un mare bătrân, că intrând în chilia bătrânului, fura. Iar bătrânul vedea şi nu-l mustra, ci lucra mai mult, zicând că poate fratele are trebuinţă. Şi avea bătrânul multă strâmtorare, cu greu câştigându-şi pâinea. Când a fost să moară bătrânul l-au înconjurat fraţii şi văzându-l pe cel ce-l fura, i-a zis: apropie-te de mine! Şi i-a sărutat mâinile zicând: mulţumesc mâinilor acestora, că printr-însele mă duc în Împărăţia Cerurilor! Iar acela, umilindu-se şi pocăindu-se, s-a făcut şi el monah iscusit, din faptele pe care le-a văzut la acel mare bătrân.

 

15. A fost un bătrân iubitor de fraţi şi plin de multă dragoste, nesocotind niciodată răul. Iar un frate furând vase, le-a dus şi le-a pus la dânsul, neştiind nimic bătrânul despre acel lucru. După vreo câteva zile, s-au găsit vasele acelea şi pârât fiind bătrânul, a pus metanie, zicând: iartă-mă, că mă pocăiesc! După puţin timp a venit fratele care furase vasele şi le pusese la el şi i-a făcut vorbă zicând bătrânului: tu ai furat vasele? Şi bătrânul punea metanie fratelui, zicând: iartă-mă! Încă şi altul din fraţi, de greşea cândva şi tăgăduia, el punea metanie, zicând: iertaţi-mă! Atâta era de cucernic şi de smerit cuviosul, încât nici cu cuvântul nu a rănit cândva pe cineva.

 

16. Povestit-a unul din bătrâni, că era un bătrân beţiv şi lucra o rogojină în fiecare zi pe care o vindea în sat şi bea preţul ei. Mai pe urmă a venit un frate la dânsul şi a rămas petrecând cu el şi lucra şi el în fiecare zi o rogojină, iar bătrânul o lua şi pe aceea şi vânzând-o, bea preţul amândorura, fratelui aducându-i pâine seara. Trei ani făcând aceasta, nimic nu-i zicea lui fratele. După aceea însă a zis fratele întru sine: iată gol sunt şi pâinea mea cu lipsă o mănânc! Mă voi scula şi mă voi duce de aici. Dar iarăşi a socotit întru sine, zicând: unde să mă duc să şed iarăşi, căci eu pentru Dumnezeu şed împreună. Şi îndată i s-a arătat lui îngerul, zicând: nicăieri să nu te duci, că vin mâine la tine. A doua zi l-a rugat fratele pe bătrânul, zicând: părinte, astăzi să nu mergi nicăieri, că vin ai mei să mă ia! După ce a venit ceasul în care se ducea bătrânul, i-a zis lui: nu vin astăzi, fiule, că au zăbovit. Iar el a zis: cu adevărat, părinte, negreşit vin. Şi vorbind cu bătrânul, a adormit. Bătrânul văzând, a început a plânge, zicând: vai mie, fiule, că mulţi ani am petrecut întru lenevire, iar tu în puţină vreme ţi-ai mântuit sufletul tău cu răbdare! Şi de atunci s-a înţelepţit şi el şi s-a făcut iscusit.

 

17. Un bătrân locuia la chiliile pustniceşti, afară de Alexandria şi era bătrânul foarte iute, puţin la suflet şi nerăbdător. Deci, auzind despre dânsul un frate mai tânăr, a făcut legământ cu Dumnezeu, zicând: Doamne, pentru toate păcatele pe care le-am făcut în lume voi merge şi voi petrece cu bătrânul şi-i voi sluji şi-l voi odihni. Deci, îl ocăra bătrânul ca pe un câine în toate zilele. Dumnezeu văzând smerenia şi răbdarea fratelui, după şase ani de supunere către bătrânul, i-a arătat în somn pe cineva care ţinea o hârtie mare, jumătate ştearsă şi jumătate scrisă. Şi îi arăta fratelui hârtia zicând: iată, jumătate din datoriile tale le-a curăţit Stăpânul Dumnezeu, sileşte-te şi pentru celelalte! Şi era alt bătrân duhovnicesc locuind aproape de el, care ştia cele despre fratele şi auzea totdeauna cum îl ocăra bătrânul şi-l necăjea cu nedreptate şi cum acesta îi punea lui metanie iar bătrânul nu făcea pace cu el. Întâlnindu-l pe fratele, acest duhovnic bătrân l-a întrebat: ce este, fiule, cum a trecut ziua de astăzi? Oare am dobândit ceva, oare am şters de pe hârtie ceva? Şi dacă cândva trecea vreo zi în care nu ar fi fost ocărât, sau n-ar fi fost scuipat, sau n-ar fi fost izgonit de bătrân, se ducea seara la bătrânul cel de aproape şi zicea, plângând: vai mie, părinte, că rea mi s-a făcut mie ziua de astăzi, căci nu am dobândit nimic, ci în odihnă am petrecut-o. După alţi şase ani, a adormit fratele şi mărturisea bătrânul cel duhovnicesc, că l-a văzut pe el stând împreună cu mucenicii şi rugându-se lui Dumnezeu pentru bătrânul lui, cu multă îndrăzneală şi zicând: Doamne, precum m-ai miluit pe mine prin acela, miluieşte-l şi pe el pentru îndurările Tale cele multe şi pentru mine robul Tău! Şi după patruzeci de zile l-a luat la sine şi pe bătrânul în locul cel de odihnă. Iată ce fel de îndrăzneală dobândesc cei ce pentru Dumnezeu suferă necazurile.

 

18. Un iubitor de Hristos fiind dat la mucenicie de slujnica sa, când era dus să se săvârşească, a văzut-o pe slujnica cea care îl dăduse şi îl vânduse. Şi luând inelul de aur pe care îl purta, i l-a dat ei zicând: mulţumescu-ţi ţie, că de astfel de bunătăţi mântuitoare mi te-ai făcut mie.

 

19. Doi fraţi oarecare, în vremea prigoanei fiind prinşi, au fost duşi ca să mărturisească şi chinuindu-i i-au pus în temniţă. Dar din ispita diavolească s-a făcut între dânşii oarecare prigonire şi ceartă. Astfel, unul căindu-se, îndată a pus metanie fratelui, zicând: poate să se întâmple ca mâine să ne săvârşim. Să lăsăm vrajba ce-o avem unul asupra celuilalt şi să facem binele. Iar celălalt nu se înmuia. Deci, a doua zi aduşi fiind iarăşi la divan, au fost puşi la chin. Şi cel ce nu a primit pocăinţă, din cea dintâi bântuială s-a biruit. Deci, i-a zis lui dregătorul: pentru ce ieri, atâta fiind chinuit, nu te-ai plecat? Iar el răspunzând, a zis: pentru că ieri aveam iubire faţă de fratele meu şi darul lui Dumnezeu mă întărea. Acum ţin pomenire de rău către dânsul şi pentru aceasta m-am golit de mângâierea şi acoperemântul lui Dumnezeu.

 

20. Zis-a un bâtrân: de vei auzi despre cineva că te urăşte şi te ocărăşte, trimite-i sau dă-i lui puţină blagoslovenie după puterea ta, ca să ai îndrăzneală să zici în ceasul judecăţii: iartă-ne nouă, Stăpâne, greşelile noastre, precum şi noi am iertat greşiţilor noştri!

 

21. Un frate călătorind şi rătăcindu-se, a întrebat pe nişte oameni să-l înştiinţeze să cunoască drumul, iar aceia fiind tâlhari l-au rătăcit în locuri pustii. Şi mergând unul după dânsul să-l jefuiască şi poruncindu-i să treacă un şanţ, acolo unde treceau ei, a năpădit un crocodil asupra tâlharului. Iar fratele văzând fiara că s-a pornit asupra omului, nu a trecut cu vederea, ci a strigat către tâlhar, arătându-i pornirea fiarei. Fugind acela a mulţumit fratelui, minunându-se de dragostea lui.

 

22. Zis-a un bătrân: de-ţi vei aduce aminte de cel ce te-a necăjit sau te-a necinstit sau te-a păgubit, dator eşti să-ţi aduci aminte de el ca de un doctor trimis de Hristos şi să-l ai pe el ca un făcător de bine, că însuşi necazul tău însemnează că-ţi boleşte sufletul. Că de nu boleai, nu pătimeai. Deci, dator eşti să mulţumeşti fratelui şi să te rogi pentru dânsul, că prin el cunoşti boala ta şi vei primi cele de la el ca pe nişte doctorii trimise de la Iisus. Iar de te scârbeşti asupra fratelui, zici ca şi lui Iisus: nu voiesc să primesc doctoriile tale, ci voiesc să putrezesc întru rănile mele. Deci, cel ce voieşte să se vindece de rănile cele sufleteşti, dator este să sufere cele ce sunt aduse de doctor, în orice chip ar fi. Căci nici celui ce boleşte trupeşte nu-i pare bine să se taie sau să se ardă, sau să aibă curăţenie, ci cu greaţă îşi aduce aminte de acestea. Însă încredinţat fiind, că este cu neputinţă în chip a se izbăvi el de boală, decât prin acestea, le sufere cu vitejie, mulţumind doctorului şi ştiind că prin greaţă se va izbăvi din îndelungata boală. Fier arzător de bolnavi al lui Iisus este cel ce te necinsteşte sau te ocărăşte, dar te izbăveşte de slava deşartă. Curăţenie a lui Iisus este cel ce îţi aduce ţie pagubă sau ocară, dar te izbăveşte de lăcomie. De fugi de ispită folositoare, fugi de viaţa veşnică. Căci cine a dăruit sfântului Ştefan atâta slavă, pricinuită lui de cei ce l-au împroşcat cu pietre, dacă nu răbdarea?

 

23. A zis un bătrân: cel ce fură sau cel ce minte sau cel ce face alt păcat, de multe ori îndată după ce a săvârşit păcatul, suspină şi se prihăneşte pe sine şi vine întru pocăinţă. Cel ce are în suflet pomenire de rău, ori mănâncă, ori doarme, ori umblă, ca de rugină este ros. Şi păcatul totdeauna nedespărţit îl are şi rugăciunea lui devine blestem. Toată osteneala lui este neprimită, chiar de îşi va vărsa sângele său pentru Hristos.

 

24. Un frate supărat fiind de cineva, s-a dus la un bătrân la chilie şi i-a zis: părinte, un frate m-a necăjit şi mă supără dracul, ca să-i răsplătesc şi eu lui. Zis-a lui bătrânul: ascultă-mă fiule, şi mergi la chilia ta şi linişteşte-te, rugându-te lui Dumnezeu cu deadinsul pentru fratele cel ce te-a nedreptăţit şi degrabă te vei izbăvi de patimă. Deci a făcut fratele precum l-a sfătuit bătrânul. Şi într-o săptămână a şters Dumnezeu iuţimea de la dânsul, pentru nevoinţa la care s-a silit pe sine şi pentru ascultarea pe care a arătat-o către bătrânul.

 

25. A zis unul din părinţi: de te va ocărî pe tine cineva, blagosloveşte-l! Şi de va primi, bine va fi amândurora, iar de nu va primi, el va lua de la Dumnezeu ocară şi tu blagoslovenie.

 

26. Zis-a un bătrân: Crucea lui Hristos o vedem şi Patimile Lui le cinstim. Atunci pentru ce nu suferim măcar ocară.

 

27. Doi bătrâni aveau scârbă între dânşii şi s-a întâmplat de s-a îmbolnăvit unul dintre ei. Deci, a venit la dânsul un frate să-l viziteze şi l-a rugat bătrânul pe frate, zicând: scârbă avem, eu şi cutare bătrân şi voim ca să-l rogi să ne împăcăm. Răspuns-a fratele: cum ai poruncit, părinte, eu îl voi ruga şi ieşind fratele, socotea întru sine cum să economisească lucrul, căci se temea, ca nu cumva să nu primească bătrânul rugăciunea sau şi mai mare ură se va face. Şi după iconomia lui Dumnezeu, unul din fraţi i-a adus lui cinci smochine şi câteva dude şi luându-le, fratele le-a dus în chilia sa. Alegând o smochină şi câteva dude, le-a dus la bătrânul către care avea să meargă şi a zis: avvo, acestea le-a adus unul la cutare bătrân ce este bolnav şi întâmpinându-mă acolo mi-a zis: primeşte acestea şi dă-le cutărui bătrân, iar eu le-am adus la tine. Bătrânul auzind, a stat uimit multă vreme şi a zis: acestea mie mi le-a trimis? A răspuns fratele: da şi le-a luat bătrânul zicând: bine ai venit! Apoi întorcându-se fratele la chilia sa, a luat din smochine două şi din dude câteva şi le-a dus şi celuilalt bătrân care era bolnav. Şi făcând metanie lui, a zis: primeşte acestea, părinte, căci ţi le-a trimis cutare bătrân. Iar el bucurându-se a zis: ne-am împăcat. Fratele a zis: da, părinte, cu rugăciunile tale. Şi a zis bătrânul: slavă lui Dumnezeu! Şi s-au împăcat bătrânii cu darul lui Dumnezeu şi cu înţelepciunea fratelui, care i-a unit pe ei cu pace, cu trei smochine şi câteva dude şi nu au cunoscut bătrânii ce a făcut fratele.

 

28. Era un sihastru cu mare socoteală şi dorea să petreacă la chilii şi nu afla chilie. Alt bătrân înştiinţându-se despre sihastrul şi având acolo o chilie deşartă l-a rugat pe acela să vadă în acea chilie, până când se va afla alta. Acela mergând, a şezut într-însa. Iar unii din cei ce vieţuiau în locul acela veneau la dânsul ca la un străin, aducându-i ceea ce putea fiecare şi el luându-le, îi primea pe dânşii. Iar bătrânul cel ce îi dăduse chilia, a început a-l zavistui, a-l grăi de rău şi a zice: eu câţi ani am aici de multă nevoinţă şi nimeni nu vine la mine, iar acesta puţine zile are şi câţi vin la dânsul! Şi a zis ucenicului său: mergi şi îi zi: du-te de aici, că îmi trebuie chilia! Iar ucenicul venind la el, a zis: întreabă părintele meu, cum te afli? El a zis: să se roage Pentru mine, că mi s-a îngreuiat stomacul. Şi întorcându-se cel ce l-a trimis, a spus: bătrânul iată caută altă chilie şi se duce. După două zile, a zis iarăşi ucenicului: du-te şi îi zi lui, că de nu se va duce, vin eu şi îl scot cu toiagul! Iar fratele mergând iar, a zis către sihastru: a auzit Părintele meu că eşti bolnav şi iarăşi se mâhneşte şi m-a trimis să te cercetez. Răspuns-a acela: spune-i că cu rugăciunile lui sunt sănătos! Deci a venit la bătrânul său şi i-a zis: a spus că până duminică iese cu voia lui Dumnezeu. Iar după ce a venit duminica şi nu a ieşit sihastrul din chilie, luând bătrânul un toiag s-a dus să-l bată şi să-l izgonească. La plecare i-a zis ucenicul: merg eu mai înainte, nu cumva să fie acolo vreunii şi se vor sminti. Iar bătrânul i-a dat voie. Şi apucând fratele mai înainte, a zis către sihastru: Părintele meu vine să te mângâie şi să te ia la chilie. Acesta cum a auzit dragostea bătrânului, a ieşit în întâmpinarea lui şi i-a pus metanie de departe, zicând: eu vin la sfinţia ta, nu te supăra părinte! Iar Dumnezeu văzând lucrarea tânărului, l-a umilit pe bătrânul şi aruncând toiagul a alergat spre închinarea lui şi i s-a închinat aducându-l la chilia sa ca pe unul care nu ar fi auzit nimic din cele ce i-a zis el. Şi a zis către ucenic: nimic nu i-ai spus din cele ce ţi-am spus ţie? Acesta a răspuns: nimic. Auzind bătrânul, foarte s-a bucurat şi a cunoscut că era zavistia vrăjmaşului. Apoi l-a odihnit pe bătrânul, după care i s-a închinat ucenicului, zicând: tu să-mi fii mie părinte şi eu ţie ucenic, căci prin lucrarea ta s-au mântuit sufletele amândurora.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul