Religio

Cartea:

Cărți

PENTRU MILOSTENIE ŞI PENTRU NEAVEREA LA CARE S-A FĂGĂDUIT MONAHUL

1. Unul a adus bani unui bătrân şi-l ruga să-i ia, să-i aibă spre a sa trebuinţă. Bătrânul însă nu i-a primit, zicând că se îndestulează cu lucrul mâinilor sale. Iar acesta, rugându-l să-i primească măcar pentru trebuinţa săracilor, a răspuns bătrânul: acest lucru este o îndoită ruşine, frate, că cele ce nu-mi trebuiesc primesc şi cele străine dând, mă mândresc în deşert.

 

2. Zis-a un bătrân: de vei da milostenie şi se va necăji gândul tău că ai dat mult, să nu iei aminte la gând, că este de la satana! Însă pe cât poţi, cu sărăcie şi cu smerenie petrece-ţi viaţa, ca tu mai vârtos să ai trebuinţă a lua milostenie totdeauna. Că cel ce dă se bucură, socotind că bun lucru face iar cel ce nu are ci petrece întru sărăcie, la mare smerenie ajunge socotind că nici un bine nu face, nici nu dă cuiva ceva, ci mai vârtos el are trebuinţă de milostenie. Aşa au trăit părinţii noştri, aşa l-a aflat pe Dumnezeu părintele nostru Arsenie.

 

3. A venit odinioară la Rait un om bogat, străin, şi a dat fraţilor milostenie câte un ban. Asemenea a trimis şi unui sihastru, care şedea într-o chilie. Şi în noaptea aceea a văzut bătrânul o ţarină plină de mărăcini şi pe unul care îi zicea: ieşi, seceră în ţarina celui ce ţi-a dat milostenie! Dimineaţa a trimis sihastrul de l-a chemat pe iubitorul de Hristos, cel ce i-a trimis banul şi i l-a dat înapoi, zicând: primeşte-ţi, frate, banul că nu pot să secer mărăcini străini! O, de aş fi putut să-i smulg pe ai mei!

 

4. A zis un bătrân: nevoitorii cei desăvârşiţi nu primesc degrabă lucru de la cineva, iar cei de mijloc nu zic cuiva să le dea lor ceva. Dacă cineva singur le va da, primesc cele trimise, ca de la Dumnezeu. Iar dacă vreunul este foarte bolnav, să ceară trebuinţa sa cu multă smerenie, prihănindu-se însă pe sine totdeauna.

 

5. Am auzit despre un frate sărac şi lipsit, că de îi aducea cineva bucatele de trebuinţă, le primea. Iar după aceea, de s-ar fi întâmplat şi altul să-i aducă ceva, nu primea, zicându-i: acum m-a hrănit Domnul meu!

 

6. A venit un străin, aducând cu sine mult aur la Schit şi-l ruga pe preot, să-l dea fraţilor. Iar preotul a zis: nu au fraţii trebuinţă. Şi mult fiind silit, a pus aurul într-o coşniţă şi l-a pus la uşa bisericii. Deci venind fraţii, le-a zis lor preotul: cel ce are trebuinţă, să ia! Dar nimeni nu s-a atins. Iar unii nici n-au privit la aur. Şi zicea preotul către cel ce a adus aurul: Dumnezeu a primit dragostea ta. Ia-l şi mergi de-l dă săracilor! Şi folosindu-se omul, s-a dus.

 

7. Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: voieşti ca să ţin la mine doi bani sub cuvânt de boală trupească? Şi a răspuns bătrânul: nu este bine să ţii mai mult decât este trebuinţa. Deci de vei ţinea aceşti doi bani, va sta nădejdea ta în ei. Şi de se vor pierde doar Dumnezeu poartă grijă de tine. Să aruncăm deci la Dânsul grija noastră, că El va purta grijă de noi.

 

8. Au venit unii din elini la Ostrachin, să dea milostenie şi au luat cu dânşii pe iconomi, să le arate pe cei ce au trebuinţă. Astfel i-au dus la un bubos şi i-au dat lui, însă el nu a luat, zicând: iată, ostenindu-mă împletesc aceste câteva smicele de finic şi mănânc pâinea mea, agonisind-o dintr-însele şi de mai mult nu am trebuinţă. Şi iarăşi s-au dus la chilia unei văduve, care avea o fată şi bătând în uşă, a auzit fata, fiind înlăuntru şi care purta o haină ruptă ce abia îi acoperea părţile cele de nevoie ale trupului. Deci, văzând-o ieşind afară, i-au dat haine şi bani. Dar ea nu a primit zicând: mi-a spus maica astăzi că a găsit de lucru şi cu voia lui Dumnezeu, avem hrana noastră. Mama ei era spălătoreasă şi se dusese să lucreze. Când a venit de la lucru, au rugat-o să ia, dar nici ea n-a vrut zicând: eu purtător de grijă îl am pe Dumnezeu şi voiţi să-L luaţi de la mine? Şi auzind, au proslăvit pe Dumnezeu.

 

9. Zis-a un bătrân: să nu ai în chilia ta haină spânzurată netrebuincioasă, că moarte îţi este. Căci mulţi tremură, poate mai drepţi fiind decât tine. Şi tu păcătos fiind, pentru ce să ai de prisos.

 

10. Zis-a iarăşi: să nu dobândeşti vas de prisos, aflându-se fără treabă, căci atunci nu mai poartă grijă de tine Dumnezeu! Dacă îţi va cădea ţie de undeva aur, de ai trebuinţă de el pentru nevoia ta, adică pentru hrană sau pentru haină, îndată cumpără-le! Dar de nu ai trebuinţă, să nu doarmă împreună cu tine, adică să nu stea la tine, ci dă-l săracilor, mai înainte de a se însera!

 

11. Zis-a iarăşi: vas de argint sau de aur, să nu pipăie mâinile tale în chilia ta, până la cel mai mic! Adică nu numai să cugeţi a nu dobândi nimic, şi trimis de va fi de la cineva pentru vreo trebuinţă, către tine, un vas ca acesta să nu-l pipăi!

 

12. Zis-a iarăşi: cuţit la brâul tău să nu atârni, că acestea toate opresc de la tine umilinţa şi plânsul. Toate: aşternutul tău şi vasele tale, încălţămintea şi brâul, să fie în aşa fel, încât de vor unii să le fure, să nu le placă lor să ia ceva din toate acestea şi din cele ce sunt în chilia ta.

 

13. Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: spune-mi, părinte, cum mă voi mântui? Şi dezbrăcându-se bătrânul de haină şi încingându-se peste mijloc şi spânzurându-şi mâinile sale, a zis: aşa este dator monahul să fie, gol de materia lumii şi răstignit în ispite.

 

14. Zis-a un bătrân: iubeşte sărăcia foarte şi să nu voieşti să ai lucruri fine în chilia ta! Căci când caută sufletul vreun lucru şi nu-l află, suspină şi se smereşte şi atunci îl mângâie Dumnezeu şi îi dă umilinţă. Iar sufletul de va gusta dulceaţa lui Dumnezeu, urăşte până şi însuşi trupul său. Că de nu va urî omul trupul său, socotindu-l ca pe un vrăjmaş potrivnic şi cu nimic făcându-i mângâierea lui, afară de trebuinţa cea de nevoie, nu va putea cândva să se izbăvească de cursa diavolului.

 

15. Povestit-a cineva din părinţi, că era un magistrat trimis cu o solie împărătească şi pe cale a găsit un mort sărac, zăcând gol şi făcându-i-se milă, a zis slugii sale: ia calul şi mergi puţin mai-nainte! Acela pogorându-se s-a dezbrăcat de una din hainele sale şi a pus-o peste mort şi s-a dus. Apoi, după puţin, trimis fiind tot cu o solie şi ieşind afară din cetate, a căzut de pe cale şi i s-a frânt piciorul. Şi ducându-l la casa sa, se lupta cu mari chinuri şi doctorii încercau să-l vindece. După ce au trecut cinci zile, i s-a înegrit piciorul. Şi aceasta văzând doctorii, au hotărât să-i taie a doua zi piciorul, să nu putrezească şi trupul. De aceasta înştiinţându-se magistratul s-a supărat şi plângea de acea primejdie şi de mâhnire nici nu putea să doarmă, ci în noaptea aceea a rămas treaz. Deci luminând candela, a văzut la miezul nopţii că se pogoară un om pe fereastra cea de sus şi vine la dânsul, şi stând lângă dânsul, i-a zis: de ce plângi, de ce te scârbeşti? Iar el a răspuns: Doamne, cum să nu plâng, că mi s-a frânt piciorul şi mâine vin doctorii să-l taie? Iar el a zis: arată-mi piciorul tău! Şi arătându-l, l-a uns cel ce s-a arătat şi i-a zis: scoală-te şi umblă. Bolnavul însă zicea: Doamne, nu pot că este frânt. Iar el a zis către dânsul: sprijineşte-te de mine! Şi sprijinindu-se, s-a sculat şi a mers sănătos. Apoi a zis iarăşi cel ce s-a arătat: iată, te-ai făcut sănătos! Deci culcându-te, odihneşte-te şi nu te scârbi! Vorbindu-i şi despre milostenie i-a spus înainte câteva cuvinte, zicând, că a zis Domnul: fericiţi cei milostivi că aceia se vor milui! Şi fără de milă este judecata la cel ce nu a făcut milă. Şi altele ca acestea. Apoi i-a mai zis: mântuieşte-te! Magistratul l-a întrebat: te duci? Zis-a lui acela: ce mai voieşti, dacă te-ai vindecat? Şi iarăşi magistratul: pentru Dumnezeu care te-a trimis, spune-mi cine eşti. Răspuns-a cel ce s-a arătat: caută la mine! Şi după ce l-a privit i-a zis: cunoşti haina aceasta, pe care o port? I s-a răspuns: da, Doamne, a mea este! Şi iarăşi a zis acela: eu sunt cel pe care l-ai văzut mort, aruncat în drum, şi mi-ai aruncat haina ta şi acum m-a trimis Dumnezeu să te vindec. Mulţumeşte deci totdeauna lui Dumnezeu! Şi acestea zicând, a ieşit prin fereastra prin care a intrat. Iar bolnavul vindecat nu a încetat mulţumind lui Dumnezeu, dând săracilor din cele ce avea.

 

16. A adus cineva la un bătrân bani, zicând: ia-i spre cheltuiala ta, căci ai îmbătrânit şi eşti bolnav! Că era bubos. Răspuns-a lui bătrânul: şaizeci de ani am în boala aceasta şi de nimic nu am fost lipsit, fiindcă Dumnezeu îmi dă şi mă hrăneşte, şi tu acum ai venit să-L ridici pe Hrănitorul meu? Şi nu a primit banii.

 

17. Povestit-au părinţii despre un grădinar, că lucra şi toată osteneala lui o da milostenie, ţinând numai pentru cheltuială. Mai pe urmă însă i-a pus în minte satana, zicând: strânge-ţi nişte bani, nu cumva când vei îmbătrâni şi te vei îmbolnăvi să nu ai de cheltuială! Şi a adunat şi a umplut un borcan cu bani după care s-a întâmplat de s-a îmbolnăvit şi i-a putrezit piciorul şi a cheltuit banii la doctori dar nu i-a folosit. Mai pe urmă a venit un doctor iscusit şi i-a zis: de nu ţi se va tăia piciorul, tot trupul o să putrezească. Şi s-a hotărât să i se taie piciorul a doua zi. În noaptea aceea venind grădinarul întru sine şi căindu-se pentru ceea ce a făcut strângând bani şi nădăjduind mai mult în ei decât în Dumnezeu care ocârmuieşte toate şi le hrăneşte, a suspinat şi a zis: adu-ţi aminte Doamne, de lucrurile mele cele proaste de mai dinainte, pe care le făceam lucrând şi dând fraţilor mei, dar mai vârtos mai-nainte de acestea, adu-ţi aminte de bunătatea Ta şi de îndurările Tale cele nenumărate şi mă miluieşte după mare şi bogată mila Ta! Şi acestea zicând el, a stătut înaintea lui îngerul Domnului şi i-a zis: unde sunt banii, pe care i-ai strâns? Unde este sfatul, pe care l-ai primit! Iar el umilindu-se foarte şi lăcrimând, a zis: greşit-am, Doamne, iartă-mă, că de acum nu voi mai face aceasta! Atunci s-a atins îngerul de piciorul lui şi îndată s-a vindecat. Şi sculându-se dimineaţa s-a dus să lucreze. Iar după puţin timp a venit doctorul să-i taie piciorul, după hotărâre şi neaflându-l, întreba de dânsul. Şi i-au spus lui: azi dimineaţă s-a dus să lucreze la ţarină. Iar doctorul s-a dus la ţarina aceea în care lucra, vrând să-l vadă. Şi văzându-l săpând pământul, l-a proslăvit pe Dumnezeu, Cel ce l-a vindecat cu proslăvire.

 

18. Un pustnic luptându-se cu iubirea de argint, lucra mult ostenindu-se foarte şi din lucrul mâinilor sale a adunat un galben, apoi al doilea, apoi al treilea, apoi s-a silit de a făcut cinci. Şi după ce i-a adunat îndată a căzut în boală trupească şi umflându-i-se piciorul, s-a umplut de răni. Iar el chemând pe doctori, a cheltuit acei cinci galbeni. Şi nevindecându-se patima ci şi mai rea făcându-se, piciorul lui desăvârşit putrezind, a venit doctorul şi i-a zis că trebuie să-i taie piciorul, căci tot trupul său o să putrezească. Iar el de nevoie s-a plecat la tăiere şi s-a hotărât a doua zi să i se taie piciorul. Noaptea plângând şi rugându-se lui Dumnezeu, a venit îngerul la el şi i-a zis: mai faci cinci galbeni? Şi ca prin minune, l-a apucat îngerul de picior şi cu mâna ştergând rana, îndată l-a vindecat şi s-a făcut nevăzut. Atunci bolnavul, venindu-şi întru sine şi cunoscând că s-a vindecat, a mulţumit lui Dumnezeu. Deci, dimineaţa când a venit doctorul, după hotărâre, a bătut în uşă. Iar el sculându-se, l-a întâmpinat. Şi văzându-l doctorul că umblă, s-a minunat şi înştiinţându-se de ceea ce s-a petrecut, s-a făcut creştin, căci era elin.

 

19. Zis-a un bătrân: sfinţii având pe Dumnezeu întru sine şi pe cele de aici le moştenesc, adică nepătimirea, şi pe cele de dincolo, căci şi acestea şi acelea sunt ale lui Hristos. Iar cei ce îl au pe El, au şi cele ale Lui. Iar cel ce are lumea, adică patimile, deşi are lumea, nimic nu are, fără numai patimile ce-l stăpânesc.

 

20. Zis-a un iubitor de Hristos, că dator este cel ce dă milostenie, aşa să dea, ca şi cum el ar lua. Că o milostenie ca aceasta îl apropie de Dumnezeu.

 

21. Un iubitor de Hristos mergând pentru o trebuinţă, a întâlnit pe cale un sărac gol şi făcându-i-se milă de dânsul, i-a dăruit lui haina sa. Iar săracul ducându-se, a vândut-o. Iar acela, înştiinţându-se de ceea ce făcuse săracul, s-a întristat. În noaptea următoare Hristos a stat înaintea lui, în vis, purtând acea haină şi arătând-o a zis: nu te scârbi, că iată, port ceea ce Mi-ai dat!

 

22. Un frate foarte cucernic avea mamă săracă. Făcându-se foamete mare, a luat pâini şi mergea să le ducă mamei sale. Şi iată un glas s-a făcut către dânsul, zicând: tu îngrijeşti de maica ta, sau Eu să îngrijesc? Fratele cunoscând puterea glasului, s-a aruncat cu faţa la pământ rugându-se şi zicând: Tu, Doamne, poartă de grijă de noi! Şi sculându-se s-a întors la chilia sa. Iar a treia zi a venit mama la el, zicând: cutare monah mi-a dat puţin grâu. Ia-l şi fă-ne câteva pâini să ne hrănim! Iar fratele auzind acestea, L-a slăvit pe Dumnezeu şi cu nădejde întărindu-se, sporea cu darul Lui la toată fapta bună.

 

23. Era un monah care avea un frate mirean sărac şi orice lucra monahul îi da lui şi cu cât îi da cu atât mai mult sărăcea cel ce lua. Iar monahul mergând, a vestit unui bătrân lucrul acesta. Bătrânul i-a zis: de vrei să mă asculţi, să nu-i mai dai, ci zi-i: frate, când aveam, îţi dam ţie. Deci şi tu, ceea ce poţi, din cele ce lucrezi, adu-mi mie! Şi orice va aduce, ia de la dânsul! Şi unde ştii străin, sau bătrân sărac, dă-le şi roagă-i să facă rugăciune pentru dânsul! Iar fratele mergând, a făcut aşa. Şi venind mireanul, i-a grăit lui după cuvântul bătrânului şi auzind acela s-a scârbit. Însă în ziua dintâi, luând din osteneala lui câteva verdeţuri, le-a adus monahului. Acela luându-le, le-a dat bătrânilor şi i-a rugat să se roage pentru el. Apoi blagoslovindu-se s-a întors la casa sa. După puţin timp iarăşi a venit la monah şi i-a adus verdeţuri şi trei pâini. Şi luându-le pe acestea monahul, a făcut ca şi mai înainte şi blagoslovindu-se mireanul de bătrâni, s-a dus. Apoi a venit a treia oară şi i-a adus multe bunătăţi, vin şi peşte. Şi văzând monahul, s-a minunat şi i-a chemat pe săraci şi i-a odihnit. Apoi i-a zis mireanului: nu cumva ai trebuinţă de puţină pâine? Iar el a răspuns: nu! Când luam de la tine ceva, ca focul intra în casa mea şi mistuia şi lucrul cel mai mic pe care îl aveam. Iar de când nu mai iau de la tine, mă blagosloveşte Dumnezeu. Deci mergând fratele, a vestit bătrânului toate cele ce s-au întâmplat. Şi i-a zis lui bătrânul: au nu ştii că lucrul monahului este foc şi oriunde intră arde? Însă aceasta îi este mai de folos lui. Să facă milostenie din osteneala sa şi să ia rugăciune de la sfinţi şi aşa se blagosloveşte.

 

24. Povestit-a unul din părinţi că a fost un bătrân care se învrednicise de mari daruri de la Dumnezeu şi era vestit pentru viaţa lui cea cu fapte bune. Şi a ajuns numele lui până la împărat şi a trimis împăratul de l-a chemat ca să se învrednicească de rugăciunile lui. Deci vorbind cu el şi folosindu-se, i-a adus aur iar el l-a primit şi întorcându-se la ale sale, a început a agonisi ţarină şi altă avere. Tot aşa, după obicei i-au adus lui un îndrăcit şi a zis dracului bătrânul: ieşi din zidirea lui Dumnezeu! Iar dracul a zis: nu te ascult pe tine? Zis-a bătrânul: pentru ce? Dracul i-a răspuns: pentru că te-ai făcut ca unul din noi, lăsând grija cea către Dumnezeu şi îndeletnicindu-te cu grija pământească.

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul