Religio

Cartea:

Cărți

PENTRU MULTE FELURI DE PATIMI ŞI RĂZBOAIE ALE CURVIEI, CE SE RIDICA ASUPRA ROBILOR LUI DUMNEZEU

1. La un frate oarecare s-a ridicat dracul curviei cu mare şi iute război asupra lui, atât de mult, încât ardea ca focul înfierbântarea necuvioasă în trupul său. Iar el se întărea şi se împotrivea atât de tare, încât nici gândul său nu-l lăsa să se abată spre acea necurăţie. Şi aşa, multă vreme luptându-se şi împotrivindu-se acelui război diavolesc, cu darul lui Dumnezeu a biruit şi a fugit de la dânsul acel război, neputând nimic să-i facă împotriva răbdării lui. Şi îndată a simţit strălucire de lumină sufletească în inimă.

 

2. A zis un bătrân către un frate ce era supărat de curvie: frate, au doară dormind vrei să te mântuieşti? Du-te, lucrează, osteneşte-te, caută şi vei afla. Priveghează în rugăciune, bate şi ţi se va deschide şi aşa; Domnul Dumnezeu, văzând silinţa şi răbdarea ta, îţi va da biruinţă asupra acestei ispite!

 

3. Zis-a un bătrân că războiul curviei în acest chip este: ca şi cum ar trece cineva pe lângă târg sau pe lângă cârciumă, şi trecând îi va veni lui în nas mirosul fierturilor şi a fel de fel de fripturi. Deci, de se va birui şi se va supune, ca o muscă, acelor mirosuri, el îşi va lăsa drumul său, se va abate acolo şi va mânca până se va sătura. Iar de nu va băga de seamă şi nu va vrea să se abată să mănânce, măcar de îi şi vor mirosi bucatele acelea, el tace şi trece şi îşi păzeşte calea, scuturându-şi gândul cel spurcat din inimă, rugându-se lui Dumnezeu şi zicând: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-mi mie şi izgoneşte pe vrăjmaşii ce se luptă cu mine! Aceasta să îţi fie împotriva a toate gândurile vrăjmaşe şi aşa vor fugi de la tine.

 

4. Un frate oarecare, fiind supărat de gândurile cele din pofta curviei, a mers la un bătrân mare şi l-a rugat, zicând: rogu-te, părinte, fă rugăciune lui Dumnezeu pentru mine, că mă supără foarte războiul curviei, şi pentru rugăciunea sfinţiei tale mă va izbăvi Dumnezeu de acea supărare! Răspuns-a lui bătrânul: bine, fiule, voi face rugăciune. Şi aşa bătrânul a început a se ruga lui Dumnezeu pentru dânsul, iar fratele s-a dus la chilia lui. Şi după câteva zile iar a venit fratele la acel bătrân, jeluindu-se că nu se poate izbăvi de acea supărare şi rugându-l să se roage cu deadinsul lui Dumnezeu pentru dânsul. Iar bătrânul iar a început a se ruga lui Dumnezeu pentru dânsul, zicând: Doamne, arată-mi mie fapta acestui frate şi de unde-i vine lui acea deznădăjduire şi lucrare diavolicească într-însul, că m-am rugat Ţie pentru el şi nu s-a izbăvit de supărare. Şi Dumnezeu i-a descoperit lui pe acel frate şi l-a văzut pe el şezând şi duhul curviei aproape de dânsul cu care glumea şi râdea şi se mângâia. Pe îngerul lui îl vedea stând departe şi mâniindu-se pe el pentru că nu alerga la ajutorul lui Dumnezeu, ci se îndulcea cu necuvioasele sale gânduri şi tot gândul şi-l da spre mângâierea vrăjmaşului. Şi a priceput bătrânul că partea fratelui este pricina războiului său şi chemându-i, i-a zis: fiule, eu am cunoscut că pricina acelui război eşti tu însuţi, pentru că te îndulceşti şi te mângâi şi te dezmierzi cu acele gânduri spurcate pe care însuţi de voia ta le gândeşti şi le primeşti. Şi aşa l-a învăţat cum să se împotrivească şi să stea împotriva gândurilor sale. Iar fratele, mult folosindu-se cu rugăciunea bătrânului, a mers la chilia sa.

 

5. Un bătrân oarecare, l-a văzut pe ucenicul său că este foarte supărat şi necăjit de dracul curviei. Şi i-a zis lui: fiule, vrei să-l rog pe Dumnezeu să depărteze de la tine şi să te părăsească acel război? Iar el a zis: ba nu, părinte, că de mă supără şi mă necăjeşte acel război şi mă ostenesc muncindu-mă, dar văd din osteneală roada răbdării întru mine. Pentru aceasta mai vârtos te roagă pentru mine, părinte, să-mi dea Dumnezeu răbdare ca să pot purta cu mulţumire această ispită. Zis-a lui bătrânul: acum, fiule, am cunoscut că eşti în sporire şi că mă întreci.

 

6. Era în Schit un frate oarecare foarte silitor şi nevoitor spre mântuirea sa. Acestui frate i-a adus vrăjmaşul în gând aducerea aminte de o femeie foarte frumoasă pe care o văzuse în Egipt şi îl supăra gândul cu acea femeie şi avea pururea război mare şi se muncea. Apoi, după iconomia lui Dumnezeu, a venit la Schit un frate din Egipt. Şi întrebându-l pe el fraţii unele şi altele şi ce veste are din Egipt, între alte vorbe, el a spus şi aceasta: cutare femeie a cutărui om a murit şi aceasta era chiar femeia pentru care avea război acel frate. Iar fratele auzind că a murit femeia la care pururea îi era gândul, muncindu-l pofta curviei, s-a bucurat. Şi sculându-se, a mers în Egipt la locul unde era ea şi dacă a ajuns acolo, a găsit un copil aproape de mormântul unde era îngropată. Chemându-l pe acel copil, l-a întrebat zicând: fiule, ştii unde este îngropată cutare femeie? Zis-a copilul: ştiu, părinte, că am fost şi eu acolo când au îngropat-o. Zis-a lui fratele: dacă ştii, fiule, unde este îngropată, te poftesc dar să mergi cu mine să-mi arăţi mormântul ei pentru ca să fac o rugăciune la mormânt că ea mi-a fost rudenie! Şi a mers copilul cu dânsul şi i-a arătat mormântul ei. Iar el a aşteptat până s-a făcut seară. Şi dacă a înoptat, s-a apucat şi a dezgropat pe acea femeie şi luând ştergarul a şters putrejunea trupului ei cel împuţit şi astupând iarăşi mormântul cu ţărână, s-a întors la chilia lui. Iar când îi veneau gânduri de poftă spurcată, el scotea acel ştergar cu spurcăciunea şi îl punea înaintea ochilor săi, zicând în sine: iată, ticăloase, pofta care doreşti, îndulceşte-te dar! Şi aşa se lupta cu spurcatele gânduri, până când s-a luat şi s-a depărtat de la dânsul acel război.

 

7. Doi fraţi au mers împreună la un târg, ca să-şi vândă lucrul mâinilor lor şi dacă au intrat în târg, s-au despărţit unul de altul. Iar unul cu meşteşugul şi îndemnarea diavolului, s-a înşelat şi a căzut în păcatul curviei. După aceea, aflându-l pe el fratele, i-a zis: să mergem, frate, la locul şi chiliile noastre. Acesta a zis: eu, frate, astăzi nu voi merge cu tine. Iar fratele auzind acel cuvânt, s-a minunat şi l-a întrebat zicând: pentru ce, frate, zici că nu vei merge cu mine? El a oftat şi i-a spus, zicând: eu, frate, după ce te-ai dus tu şi te-ai depărtat de mine, am căzut cu o femeie în păcatul curviei şi de aceea nu voi merge acum cu tine la chilia mea. Fratele auzind acestea şi văzându-l foarte mâhnit, scârbit şi deznădăjduit şi vrând ca să-i scoată sufletul din pieirea deznădăjduirii, i-a zis: frate şi eu dacă m-am despărţit de tine, am căzut în acelaşi păcat. Pentru aceea dar, frate, să mergem degrabă la chiliile noastre şi cu osârdie să ne pocăim şi Dumnezeu ne va ierta greşeala şi păcatul nostru. Şi aşa, ascultând fratele, a mers la chilia sa şi mergând la bătrânul, şi-au mărturisit amândoi împreună căderea lor în păcatul curviei. Iar bătrânul le-a dat canon de pocăinţă; şi amândoi, cu dragoste primind canonul, se rugau lui Dumnezeu unul pentru altul. Văzând Dumnezeu silinţa şi osteneala pe care o făcea fratele cel ce nu căzuse în păcat pentru dragostea şi mântuirea fratelui său, peste puţine zile i-a iertat păcatul. Şi l-a înştiinţat Dumnezeu pe bătrânul, că pentru multa dragoste a fratelui ce n-a greşit, s-a iertat păcatul celui ce a greşit. Iată fraţilor, a zis bătrânul, aceasta este dragostea cea adevărată, ca să-şi pună cineva sufletul său pentru mântuirea fratelui.

 

8. Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: ce voi face, avvo, că mă supără pururea gândurile curviei şi nu-mi dau odihnă nici măcar un ceas şi pentru aceasta mare scârbă are sufletul meu! Răspuns-a lui bătrânul, zicând: fiule, doctoria acestei boli, adică a gândurilor spurcate, este aceasta: când vei simţi că-ţi seamănă diavolul gânduri spurcate în inimă, nu le primi, nici nu le lăsa să înceapă a se înrădăcina în inima ta, ci îndată mută-ţi gândul tău la orice alt lucru şi aşa nu vor putea prinde rădăcină gândurile vrăjmaşului. Iar de vei lăsa cât de puţin şi nu-ţi vei muta gândul într-altă parte, la alt lucru oarecare, atunci acel gând spurcat îndată prinde rădăcină şi începe pofta necurăţiei. Căci obiceiul vrăjmaşului diavol aşa este: aruncă gânduri necurate şi le seamănă în inima noastră, însă nu ne sileşte spre săvârşirea răutăţii, ci ne lasă în voia noastră, ori să primim gândurile şi sfaturile lui, ori să nu le primim. Zis-a fratele: dar ce voi face, părinte, că eu sunt foarte neputincios şi nu pot să stau împotriva spurcatelor gânduri? Răspuns-a bătrânul: păzeşte-te, fiule, pricepe şi cunoaşte gândurile şi sfaturile vicleanului vrăjmaş; care când le vei simţi semănându-se în inima ta, nu le răspunde, nici nu zăbovi cu dânsele, ci îndată scoală-te şi te închină lui Dumnezeu până la pământ, rugându-te aşa: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-mi şi mă miluieşte, pe mine păcătosul! Zis-a lui fratele: eu, părinte, aceasta mă silesc şi o zic, dar nu simt folos şi umilinţă în inima mea, fiindcă nu este în limba noastră această rugăciune şi nu înţeleg ce zic şi ce mă rog. Zis-a lui bătrânul: fiule, nu te îndoi de aceasta, că nu este pe limba ta şi nu înţelegi ce zici, sileşte-te cu tot dinadinsul şi zi-o şi Dumnezeu îţi va ajuta ţie. Căci precum a zis avva Pimen şi alţi mulţi sfinţi părinţi, că şi descântătorii care descântau şi cheamă şerpii şi vin, nici aceia nu înţeleg ce zic, căci acel descântec nu-l zic în limba lor, însă auzind descântecul vin şi se supun, că înţeleg puterea acelor cuvinte. Aşa şi noi, fiule, măcar de nu sunt în limba noastră acestea şi nu le înţelegem, însă dracii auzind că zicem noi cuvintele şi înţelegând ei puterea lor fug şi se depărtează.

 

9. Doi fraţi dintr-o mânăstire, fiind foarte supăraţi şi biruiţi de războiul şi pofta curviei, neputând să mai sufere acel foc şi război în trupul lor, s-au sfătuit împreună şi ieşind din mânăstire, s-au dus la ţară la un sat, şi s-au însurat şi trăiau cu soţiile lor aproape unul de altul. Iar după câtăva vreme, a început amândorura a le veni urâciune, simţire, cunoştinţă, căinţă şi umilinţă în inimi. Şi aşa au început iar amândoi a se sfătui, zicând: frate, ce-am câştigat şi ce folos am dobândit noi, că ne-am supus spurcatei pofte şi patimi trupeşti, lepădând sfântul cin îngeresc şi venind în această spurcată viaţă după care vom merge în muncile cele veşnice? Deci, frate, să lăsăm soţiile şi să mergem iarăşi în pustie, să ne pocăim. Iar Dumnezeu văzând căinţa şi pocăinţa noastră, îşi va face milă de noi şi ne va ierta, precum şi pe alţi mulţi păcătoşi câţi s-au pocăit, i-a iertat şi i-a miluit. Acestea sfătuindu-se ei şi învoindu-se şi aşa tăinuindu-se de soţii, le-au lăsat şi au venit în pustie la mânăstirea din care ieşiseră şi căzând cu umilinţă la picioarele părintelui lor, l-au rugat să-i primească, mărturisindu-şi căderea şi păcatul lor. Iar părintele văzând căinţa şi umilinţa lor, făcându-i-se milă de dânşii, i-a primit şi le-a dat canon de pocăinţă şi de iertare. A poruncit iconomului său să-i pună la închisoare un an deplin neieşiţi, la locuri deosebite unul de altul şi să le dea mâncare şi băutură pâine şi apă amândorura întocmai. Iar dacă s-a plinit anul închisorii şi al canonului lor, a poruncit părintele şi i-a scos de la închisoare. Şi unul era galben la faţă şi uscat ca chipul mortului, iar celălalt era vesel şi luminat la faţă ca şi cum ar fi fost la o mare desfătare de care lucru foarte se minunau fraţii, ştiind că pâine şi apă li se dăduse amândorura la fel. Şi l-au întrebat pe cel galben şi uscat la faţă să spună cum trăia şi ce făcea şi ce gânduri îl luptau pe el şezând la închisoare. Iar el le-a spus, zicând: eu, fraţilor, alte gânduri nu aveam, decât mă gândeam la răutăţile faptelor pe care le-am făcut şi la veşnicele munci şi de frica aceea mi s-a lipit trupul de oase. După aceea l-au întrebat şi pe celălalt zicând: iar tu ce gândeai şezând la închisoare? Răspuns-a lor acela zicând: eu nu gândeam altceva, fără numai mulţumeam şi slăveam pe Dumnezeu că m-a miluit şi m-a scos din viaţa cea spurcată şi m-a izbăvit din robia lumească şi de muncile cele veşnice şi iar m-a adus în viaţă şi cinul îngeresc. Şi au cunoscut părinţii că amândoi au făcut întocmai pocăinţa lor către Dumnezeu şi aşa s-au mântuit.

 

10. Era un părinte bătrân în Schit şi căzând într-o boală mare, îi slujeau lui fraţii. Iar el văzând că pururea se ostenesc şi se necăjesc fraţii pentru dânsul slujindu-i la boală, s-a sfătuit în sine, zicând: decât să se ostenească şi să se necăjească fraţii, slujindu-mi mie la boală, mai bine să merg eu în Egipt, la o rudenie oarecare a mea. Deci, gătindu-se el, voia să meargă aşa bolnav precum era. Avva Moise şi cu alţi părinţi îl sfătuiau zicând: lasă-te, părinte, nu merge în Egipt, căci vei cădea în curvie! Iar el auzind acestea, s-a supărat pe ei zicând: dar nu vedeţi că zilele vieţii mele au trecut peste optzeci de ani şi trupul meu s-a veştejit şi a amorţit? Cum gândiţi şi grăiţi acestea despre mine? Şi neascultând sfatul părinţilor, a plecat şi a mers în Egipt, la rudenia lui. Şi auzind de dânsul iubitorii de Hristos creştini, îi aduceau hrană şi cele ce îi trebuiau. Auzind şi o fecioară oarecare, iubitoare de Hristos de venirea acelui părinte, s-a bucurat foarte; pentru dragostea lui Hristos venea acea fecioară de multe ori la dânsul şi-i slujea ca unui părinte bătrân şi sfânt. După câtăva vreme s-a ridicat din boală, iar din lucrarea şi meşteşugirea şi înşelăciunea diavolului, s-a poticnit şi a căzut cu acea fecioară în păcatul curviei, şi îndată a luat ea şi a zămislit în pântece. Oamenii văzând-o cu pântecele mare, au adus-o la judecător şi judecătorul a întrebat-o cu cine a greşit şi cine este cel ce a stricat-o. Iar ea a spus, zicând: sihastrul cel bătrân de care aţi auzit că a venit bolnav de la Schit, acela m-a stricat. Judecătorul auzind aceasta despre acest părinte bătrân şi sfânt, n-a crezut-o. Bătrânul însă auzind că a chemat judecătorul pe fată şi a întrebat-o cu cine a greşit şi cine a stricat-o, a spus ea cu cine a greşit dar n-au crezut-o. S-a sculat el singur şi s-a dus la judecător şi a spus el însuşi şi a mărturisit păcatul lui înaintea tuturor, zicând: cu adevărat, eu am făcut acest păcat, eu am greşit, eu am stricat această nevinovată fecioară, eu sunt vrednic de pedeapsă, iar ea este nevinovată. Ci vă rog, dacă va naşte pruncul ce este zămislit într-însa, să-l ţină şi să-l păzească până îl va înţărca şi după ce îl va înţărca să mi-l dea mie şi ea să rămână nevinovată şi fără nici o grijă. Atunci a zis judecătorul cu toţi împreună: bine ai zis, părinte, aşa să fie! Şi aşa a şi făcut. Căci fata a născut prunc de parte bărbătească şi l-a ţinut până l-a înţărcat, iar după ce l-a înţărcat, l-a dus şi l-a dat lui, fiindcă a aşteptat şi el acolo până la aceea vreme. După ce i-a dat pruncul şi a venit vremea praznicului Schitului, s-a sculat şi a plecat de acolo luând pruncul cu sine şi a venit la Schit în ziua praznicului, fiind adunată mulţime de părinţi şi oameni. Intrând în biserică cu copilul în braţe s-a închinat părinţilor cu glas mare, zicând: iertaţi-mă, părinţi sfinţi, că eu am călcat porunca voastră şi nu v-am ascultat când mă sfătuiaţi să nu ies în lume că voi cădea în curvie. Iată, acesta este rodul neascultării! Păziţi-vă, fraţilor şi vă rugaţi lui Dumnezeu pentru mine păcătosul, că eu iată, acum la bătrâneţele mele am pătimit aceasta. Iar părinţii auzind şi văzând aceasta, au plâns toţi şi s-au rugat lui Dumnezeu pentru dânsul. El, după ce a ieşit din biserică, a mers la chillia lui şi iarăşi a pus început bun vieţii sale, rugându-se lui Dumnezeu, căindu-se şi plângând în toate zilele.

 

11. Un frate oarecare era supărat foarte de dracul curviei şi patru duhuri necurate se luptau cu dânsul, închipuindu-se în chipul unor femei frumoase. Patruzeci de zile l-au luptat pe el, vrând să-l înşele şi să-l spurce. Iar el îmbărbătându-se vitejeşte împotriva patimii, a rămas nebiruit. Şi văzând Dumnezeu nevoinţa lui cea bună şi răbdarea lui, n-a mai slobozit de atunci ispită spurcată asupra lui.

 

12. Un frate oarecare din Tebaida ne spunea nouă, zicând: eu, fraţilor am fost feciorul unui jertfitor idolesc. Deci, când eram copil, îl vedeam pe tatăl meu de multe ori seara şi dimineaţa mergând în capişte, închinându-se şi tămâind idolii. Odată am mers şi eu după tatăl meu în taină, neştiindu-mă el că văd ce face, dacă merge în capişte şi cum se închină. Iar dacă am mers şi am intrat în capişte, l-am văzut pe satana şezând ca un împărat pe un scaun împărătesc şi toţi ostaşii lui stând înaintea sa. Şi a venit unul din draci şi i s-a închinat. Iar el l-a întrebat, zicând: de unde vii şi ce ai făcut? Răspuns-a dracul şi a zis: iată în cutare parte am fost şi am ridicat sfadă, război mare şi multă vărsare de sânge am făcut între oameni şi am venit să-ţi spun. Zis-a lui satana: în câte zile ai făcut acestea? Răspuns-a dracul: în treizeci de zile. Mâniindu-se a poruncit şi l-a bătut pe el, zicând: numai această slujbă mi-ai făcut în atâtea zile? Apoi a venit altul, închinându-i-se, iar el l-a întrebat şi pe acela, zicând: de unde ai venit? Răspuns-a: am fost pe mare şi am ridicat furtună asupra unei corăbii cu mulţime de oameni şi s-au înecat toţi şi am venit să-ţi spun. Apoi l-a întrebat, zicând: în câte zile ai făcut aceasta? Răspuns-a: în douăzeci de zile. Şi a poruncit de l-au bătut şi pe el, zicând: pentru ce numai aşa puţin lucru şi aşa puţină slujbă mi-ai făcut în atâtea zile? Iată şi al treilea a venit şi i s-a închinat. Atunci l-a întrebat şi pe el: de unde ai venit? Iar acela a răspuns zicând: în această cetate s-a făcut o nuntă. Şi am pornit sfadă şi război mare între nuntaşi, între mire şi mireasă şi multă vărsare de sânge am făcut şi am venit, să-ţi spun. Şi l-a întrebat pe dânsul, zicând: în câte zile ai făcut aceasta? Şi a zis: în cinci zile. Şi a poruncit ca să-l bată şi pe acela, zicând: pentru ce în cinci zile numai atâta slujbă şi lucru mi-ai făcut? După aceasta a venit altul şi i s-a închinat. Şi l-a întrebat şi pe acela, zicând: dar tu de unde ai venit? Răspuns-a acela, zicând: eu, stăpâne, patruzeci de ani sunt de când pururea mă lupt cu un călugăr sihastru în pustie, iar în această noapte l-am împins şi l-am aruncat în curvie. Satana auzind aceasta, s-a sculat şi l-a sărutat şi luând cununa care era pe capul lui, a pus-o pe capul aceluia. Şi l-a pus pe scaun aproape de dânsul, zicând: cu adevărat, bun lucru şi plăcută slujbă mi-ai făcut, vrednic eşti de cinstea mea că ai făcut o biruinţă ca aceasta. Acestea eu văzându-le cu ochii mei şi cu urechile mele auzindu-le, am cunoscut că mare este cinul călugăresc. Şi aşa, lăsând lumea, am venit în pustie, povăţuindu-mă Domnul Dumnezeu la calea mântuirii.

 

13. Era un călugăr sihastru care trăia într-un munte în pustie, aproape de locul lui Antonie. Şi era cucernic foarte, silitor şi nevoitor pentru mântuirea sa şi mulţi părinţi s-au folosit de viaţa şi cuvintele lui. Fericita viaţă a acestuia zavistuindu-o pizmaşul bunătăţilor, diavolul, i-a pus în gândul lui aceasta, în chip de smerenie, că nu este vrednic să se ostenească fraţii pentru dânsul şi să-i slujească, căci veneau fraţii la dânsul pentru învăţătura şi folosul sufletesc şi luându-i lucrul mâinilor lui, mergeau la târg şi îl vindeau şi alte slujbe cu mare evlavie îi făceau. Deci s-a socotit că nu este vrednic ca să-i slujească fraţii, ci s-ar cădea mai vârtos pentru smerenie, să slujească el fraţilor şi măcar slujba sa să şi-o facă el însuşi. Mai bine să meargă el însuşi la târg să-şi vândă lucrul mâinilor lui, şi cumpărându-şi cele ce îi trebuiesc, să se întoarcă iarăşi în pustie, la locul şi chilia sa, să nu-i mai îngreuieze pe alţii cu slujba lui. Acestea îl sfătuia pe el vrăjmaşul diavol, zavistuindu-i viaţa cea liniştită şi folosul celor mulţi ce veneau la dânsul de se foloseau. Căci pretutindeni se sileşte şi se nevoieşte vrăjmaşul să prindă pe cineva în cursele sale şi să împiedice pe cei ce se nevoiesc întru Domnul. Iar el nepricepând şi necunoscând meşteşugul şi vicleşugul vrăjmaşului, s-a supus ca unui sfat bun şi folositor acelui gând, ca să facă aşa. Şi a ieşit din chilie şi s-a pogorât din munte, plecând la târg să-şi vândă lucrul mâinilor sale. Aşa cel ce mai înainte era slăvit şi minunat, şi de mulţi cunoscut pentru viaţa lui cea multă, mai pe urmă a fost batjocorit de vrăjmaş şi, pentru nesocotinţa sa, s-a poticnit, vai! Căci vorbind cu o femeie oarecare, a căzut cu dânsa în spurcată curvie. Abia atunci a cunoscut şi a priceput, că acel gând şi sfat a fost al diavolului; căruia s-a supus şi s-a înşelat. Şi s-a bucurat vrăjmaşul de căderea lui. Bătrânul voia să se arunce pe sine în deznădăjduire, zicând: o, vai mie! Ce-am făcut, că pe Duhul lui Dumnezeu l-am scârbit şi pe sfinţii îngeri, şi am smintit pe sfinţii părinţi, care mulţi trăind prin mijlocul târgurilor, l-au biruit pe diavol? Iar eu nici unuia dintr-aceia nu m-am asemănat. Şi aşa, de multă scârbă şi supărare fiind cuprins, nu ştia ce să facă. Şi de împuţinarea sufletului, nu gândea că este pocăinţă şi primirea celor ce se întorc cu adevărată pocăinţă către Dumnezeu, şi cărora li se trimite iarăşi darul lui Dumnezeu. Ci de multă scârbă a inimii sale îl îndeamnă diavolul în gândul lui, să se arunce pe sine şi să sară într-o apă mare ce trecea pe acolo, ca să se înece, fiind deznădăjduit de mântuirea lui. Iar spre mai mare bucurie a diavolului, şi de multă durere a sufletului său, i-a slăbit trupul. Şi de nu l-ar fi ajutat Domnul Dumnezeu cu mila Sa să nu moară cu moarte rea ca aceea şi vremelnică şi veşnică, s-ar fi sălăşluit sufletul lui în iad. Încetul cu încetul venindu-şi în fire; s-a gândit în sine să adauge osteneală peste osteneală, nevoinţă peste nevoinţă şi rugându-se cu lacrimi şi cu tânguire lui Dumnezeu, s-a întors în munte, la chilia sa, şi închizându-se şedea fără ieşire, rugându-se lui Dumnezeu cu lacrimi, cu post, cu multă priveghere şi cu umilinţă, pururea plângându-şi căderea sa. Şi citind învăţătura Sfintelor Scripturi, s-a topit şi i s-a uscat trupul, rugându-se şi cerând de la Dumnezeu semn de înştiinţare pentru iertarea sa. Iar fraţii veneau de multe ori la dânsul, ca şi mai înainte, pentru folosul sufletesc, şi băteau în uşa lui după obicei, dar el grăia către dânşii dinăuntrul chiliei, zicând: iertaţi-mă, părinţilor şi fraţilor, şi nu mă supăraţi, de vreme ce m-am făgăduit cu toată inima mea şi am dat cuvântul Domnului Dumnezeului meu ca să mă pocăiesc în acest an. Deci nu voi deschide uşa nimănui din cei ce vor veni la mine. Ci vă rog, părinţilor şi fraţilor, să rugaţi pe Dumnezeul nostru pentru mine păcătosul! Însă nu îndrăznea să spună cuiva căderea sa, ca nu cumva auzind fraţii, să se îngreţoşeze şi să se smintească. Şi aşa a petrecut tot acel an, postind şi căindu-se din tot sufletul. Când a venit ziua Paştilor, a Învierii lui Hristos a găsit o candelă şi a pus într-însa untdelemn. Apoi a început cu osârdie a ruga pe Dumnezeu să-l ierte de acea greşeală şi cădere a sa. Iar de-şi va face milă să-l ierte să-i arate semn lui, adică însuşi Domnul Dumnezeu să-i aprindă candela cu dumnezeiescul foc şi aşa îşi va cunoaşte iertarea sa. Şi a pus candela înaintea icoanei, neaprinsă şi a îngenunchiat şi a pus capul şi faţa sa la pământ şi a început a se ruga, zicând aşa: Dumnezeule îndurate şi mult milostive, care nu voieşti moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să-şi vină întru cunoştinţa sa cea adevărată, către Tine am alergat, Mântuitorul lumii, mântuieşte-mă şi pe mine care Te-am mâniat pe Tine cu mulţimea fărădelegilor mele şi nu mă da până în sfârşit bucuriei diavolului! Că iată, ascultând eu sfatul vicleanului, m-am depărtat de Tine şi m-am omorât cu faptele mele cele rele. Căci Tu, Stăpâne, n-ai venit să chemi pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă. Şi Tu înveţi ca să miluim pe aproapele nostru. Miluieşte-mă şi pe mine ticălosul, milostiveşte-Te spre smerenia mea, că eşti bun şi milostiv spre zidirea Ta şi Ţie toate ţi se pot! Că iată, s-a apropiat de iad sufletul meu, fă şi cu mine mila Ta, că făptura Ta sunt! Tu în ziua cea de pe urmă a înfricoşatei judecăţi, trupurile cele risipite şi putrezite vrei să le înviezi; ridică-mă şi pe mine care zac jos, în păcate! Auzi-mă şi pe mine, Doamne, Dumnezeul meu, că a slăbit sufletul meu şi mi s-a topit trupul meu pe care l-am spurcat! De aceea, nu mai pot să trăiesc, fiind cuprins de frica Ta, pentru că n-am nici un semn de înştiinţare pentru iertarea păcatelor mele. Ci mă rog părinteştii Tale bunătăţi, înviază-mă pe mine risipitul şi mă curăţeşte pe mine spurcatul şi porunceşte să se aprindă candela aceasta cu focul Tău cel din cer, ca să văd şi spre mine nevredicul mila Ta şi să-mi cunosc iertarea păcatelor! Să trăiesc de acum înainte viaţa mea, păzind sfintele Tale porunci şi întru frica Ta cu toată inima mea să-Ţi slujesc Ţie în toate zilele vieţii mele. Aşa rugându-se cu multă umilinţă şi lacrimi, a săvârşit rugăciunea. După ce a sfârşit rugăciunea şi-a ridicat capul de la pământ şi a căutat să vadă, oare aprinsu-s-a candela. Dacă a văzut că este întuneric şi nu i s-a aprins candela, iar a pus capul la pământ, rugându-se şi zicând aşa: ştiu, Doamne şi văd că am fost biruit şi n-am căutat cu ochii mei şi rău înaintea Ta am făcut şi în loc să fiu încununat, am voit pentru spurcata dulceaţă a poftei trupeşti să merg în muncile cele veşnice! Ci nu Te lepăda de mine, Doamne, Dumnezeul meu, ci mă iartă şi mă miluieşte după mare mila Ta! Iată, iar îmi mărturisesc toată ruşinea mea înaintea iubirii Tale de oameni, şi înaintea sfinţilor Tăi îngeri şi a tuturor sfinţilor. Şi de nu s-ar face sminteală, aş mărturisi şi înaintea tuturor oamenilor, spurcata mea faptă cea de ruşine. Pentru aceea, Te rog pe Tine, Dumnezeul meu, milostiveşte-Te spre mine şi mă miluieşte şi mă învaţă să fac voia Ta, că Tu eşti, Dumnezeul meu! După aceasta, iar a mai ridicat capul de la pământ să vadă dacă nu i s-a aprins candela, şi a văzut că nu s-a aprins. Şi iarăşi a pus capul şi faţa sa la pământ şi a început cu mai mare umilinţă a se ruga cu plângere mare, cu tânguire, cu strigare şi cu suspinare dintru adâncul inimii sale. Şi lacrimi ca nişte izvoare slobozea din ochi. Şi aşa, cu mare umilinţă şi cu multă osârdie, de trei ori rugându-se, l-a ascultat şi l-a miluit Dumnezeu. Căci sculându-se şi ridicându-şi capul de la pământ, a văzut candela aprinsă şi arzând cu multă strălucire de lumină. Şi s-a bucurat foarte, şi s-a întărit cu nădejdea în bucuria inimii sale. Şi se minuna de mila şi de darul lui Dumnezeu, că l-a înştiinţat şi l-a încredinţat de iertarea lui, netrecând cu vederea rugăciunea. Cu mare bucurie a ridicat mâinile sale, mulţumind lui Dumnezeu, şi zicând aşa: mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, Dumnezeul meu, că eu spurcat şi nevrednic fiind, m-ai miluit cu acest mare şi minunat nou semn! Cu milostivirea Ta rniluieşti făptura Ta. Şi aşa mărturisindu-se şi mulţumind lui Dumnezeu, s-a luminat de ziuă şi bucurându-se şi veselindu-se întru Domnul, a uitat de mâncarea trupească şi atunci şi-a descuiat uşa chiliei lui. Iar acel foc din candelă l-a păzit cu multă grijă toată viaţa sa, pururea turnându-i untdelemn ca nu cumva să se stingă. De atunci iar s-a sălăşluit în dânsul darul Sfântului Duh. Şi s-a făcut slăvit de toţi; numit şi îmbunătăţit cu viaţa sa, smerit şi blând întru mărturisire şi întru frica lui Dumnezeu. Iar când i s-a apropiat vremea sfârşitului şi a ieşirii sale din trup, i s-a înştiinţat cu câteva zile mai înainte ziua morţii sale. Şi aşa, cu pace adormind a mers la veşnica odihnă.

 

14. Un frate oarecare a mers într-un loc la un pârâu, ca să ia apă şi a găsit acolo o femeie spălând cămăşi în pârâu şi prin lucrarea diavolului îndată a căzut cu dânsa în păcatul curviei. După săvârşirea păcatului luând apă în vasul său, a plecat să meargă la chilie cu apa. Iar diavolul vrând să-l arunce în deznădăjduire, îi aducea gânduri rele înainte, zicându-i aşa: o, ticăloase, pentru ce mai mergi tu acum la chilia ta, fiindcă păcat mare ai făcut şi l-ai mâniat pe Dumnezeu atât de mult, încât nu mai este nici o nădejde de mântuirea Ta; ci mai bine de acum du-te în lume! Fratele cunoscând că aceste gânduri sunt sfaturi ale vrăjmaşului, care vrea până la sfârşit să-l înşele şi să-l piardă, a zis către acele gânduri: de unde aţi venit voi la mine şi mă îndemnaţi să mă deznădăjduiesc şi să mă duc în lume? Nu vă ascult, nici nu voi face după sfatul vostru, că nu am greşit nimic. Însă de am greşit, iarăşi este pocăinţă şi milostivirea lui Dumnezeu este gata pururea. Aşa mergând la chilia lui, şedea în linişte, rugându-se lui Dumnezeu şi păzindu-şi orânduiala sa nesmintită, după obiceiul său, rugându-se lui Dumnezeu cu lacrimi, cu plângere şi cu suspinare pentru iertarea păcatului. Iar Domnul Dumnezeu, văzând bărbăţia şi pocăinţa lui, a descoperit aceasta unui părinte bătrân, ce era aproape cu chilia lui de dânsul, zicând aşa: cutare frate a căzut şi iar s-a sculat, şi îmbărbătându-se, a biruit. Iar bătrânul înţelegând acestea pentru acel frate, a mers la dânsul şi l-a întrebat, zicând: fiule, cum te mântuieşti?1(Cum petreci?) Răspuns-a lui fratele: bine, cu rugăciunile tale! Zis-a bătrânul: nu ţi s-a întâmplat vreo ispită oarecare în aceste zile? Zis-a fratele: nu, părinte! Zis-a bătrânul: fiule, nu tăinui de mine ceea ce ţi s-a întâmplat, că Dumnezeu mi-a arătat ce ţi s-a întâmplat, căci ai căzut, şi sculându-te ai biruit! Atunci fratele i-a spus toată întâmplarea. Iar bătrânul i-a zis: cu adevărat, socotinţa ta şi priceperea ta, fiule, au risipit şi au surpat puterea vrăjmaşului. Şi aşa, bătrânul a mers la chilia sa, iar fratele a petrecut întru pocăinţă toate zilele vieţii sale şi aşa pentru pocăinţa lui s-a mântuit.

 

15. Un frate oarecare fiind trimis de bătrânul său cu ascultare la ţară şi mergând pe drum a ajuns la un pârâu aproape de un sat, în câmp. Văzând el o femeie tânără, singură la câmp, spălând cămăşi în pârâu, i s-a aprins foarte trupul lui de spurcata poftă trupească. Văzând că nu este nimeni să-l vadă, a mers la dânsa şi a început a-i grăi şi a o pofti să-i facă voia. Ea, măcar că era tânără, era foarte înţeleaptă şi i-a răspuns aşa: părinte, acest lucru pentru care mă pofteşti, nu este lucru mult şi cu zăbavă şi pot prea lesne şi fără de zăbavă a-ţi face voia după pofta ta. Dar, de voi face eu aceasta după voia ta, voi fi pricinuitoare de multă scârbă supărare şi osteneală pentru tine. Zis-a ei fratele: cum şi pentru ce să fii pricinuitoarea scârbei mele şi ce scârbă să am eu, sau osteneală, cum zici? Răspuns-a femeia, zicând: părinte, după săvârşirea păcatului, îndată te vei vedea foarte înşelat şi va începe să te mustre cugetul. După aceea, ori te vei deznădăjdui de mântuire, ori multă pocăinţă şi osteneală îţi trebuie, ca să revii în rânduiala şi măsura în care eşti acum. Eu te sfătuiesc să te laşi de acel lucru rău şi necuvios şi mergi curat, nevinovat şi fără prihană în calea ta şi roagă-te lui Dumnezeu şi pentru mine păcătoasa! Iar el auzind de la dânsa aceste cuvinte, s-a umilit cu inima şi a plecat în calea sa minunându-se de înţelepciunea acelei femei şi mulţumind lui Dumnezeu că l-a izbăvit de căderea în acel păcat. După ce s-a săvârşit slujba şi ascultarea sa, s-a întors şi a venit la bătrânul său şi i-a spus toată întâmplarea cu acea femeie. Atunci s-a mirat şi bătrânul de înţelepciunea ei. Apoi l-a rugat fratele pe bătrânul său să nu-l mai trimită din mânăstire în lume. Şi aşa a petrecut neieşind din mânăstire până la moartea sa.

 

16. Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: ce voi face, părinte, că mă supără gândurile curviei? Răspuns-a lui bătrânul: fiule, de aceste gânduri se cade să te păzeşti după cât îţi este ţie cu putinţă. Pentru că din aceste gânduri, dacă omul cade în păcat, ajunge la deznădăjduire. Căci precum este corabia pe mare, care este purtată de valurile mării şi de i se va rupe cârma, pătimeşte şi se necăjeşte, dar tot înoată, tot aşa şi lemnul vetrelei de se va rupe, tot mai are oarecare nădejde, fiind corabia întreagă, iar dacă se va sparge corabia şi începe a se cufunda, nu mai este nădejde de mântuire. Aşa şi călugărul, de se supără de alte patimi, nădăjduieşte că le va birui prin pocăinţă. Iar de cade în spurcata curvie, îndată urmează şi deznădăjduirea.

 

17. Întrebat-a un frate pe un bătrân, zicând: ce voi face, părinte, că mă supără spurcatele gânduri ale curviei? Răspuns-a lui bătrânul: aceasta fă, fiule: de socoteşti că vor fi de vreun folos acele gânduri, primeşte-le şi te supune şi urmează lor! Iar de socoteşti că nu vor fi de folos, dacă vin la tine, nu le primi, ci îndată leapădă-le, izgoneşte-le şi le depărtează de la tine!

 

18. Spuneau părinţii despre un bătrân, care mergând pe un drum, a văzut urme de femeie pe nisip, pe lângă drum: Iar el mergând, tot astupa cu piciorul acele urme, zicând: ca nu cumva să le vadă vreun frate neputincios şi din vederea acestora să înceapă a-l supăra pe el gândurile şi războiul curviei.

 

19. Spuneau părinţii despre un bătrân înduhovnicit, că mergând la o mânăstire, a văzut acolo un copil învăţând carte şi n-a vrut să şadă câtuşi de puţin acolo, ci îndată a ieşit din acea mânăstire, deşi îl rugau părinţii să petreacă cu dânşii. Atunci fraţii care erau cu dânsul, l-au întrebat: de ce, avvo, dacă l-ai văzut pe acel copil, nu ai vrut să mai zăboveşti câtuşi de puţin în acea mânăstire? Au doară, avvo şi tu te temi? Răspuns-a lor bătrânul: eu nu mă tem, fiilor, dar pentru ce să primesc fără de nici o nevoie războiul pe care îl urăşte sufletul meu?

 

20. Spuneau părinţii că închipuindu-se diavolul în chipul unui bătrân virtuos, a mers la o mânăstire şi bătând în poarta mânăstirii, a ieşit un copil înaintea lui ca să-l întrebe; iar diavolul văzându-l pe copil, i-a zis: dacă trăieşti tu aici, eu nu am ce face, că toată treaba mea o vei face tu şi tu le vei sluji fraţilor în locul meu.

 

21. Ziceau părinţii că pe copiii care vin în mânăstiri şi în sihăstrii, nu-i aduce Dumnezeu, ci diavolul, ca să smintească şi să răzvrătească pe cei ce vor vrea să petreacă cu linişte în curata şi cinstita viaţă călugărească.

 

22. Un frate oarecare trăia în pustie şi îl supăra foarte pe el dracul curviei. Iar el văzându-se întru atâta supărare de atâta foc şi poftă spurcată şi găsind un bârlog de urs, a intrat acolo şi a şezut şase zile, nemâncând nimic. Când a venit ursul văzându-l fratele, s-a temut şi s-a spăimântat foarte şi a strigat, zicând: Doamne, de ştii Tu că voi cădea în păcatul necurăţiei ca să-mi spurc trupul meu, mai bine voiesc să fiu mâncat de această fiară! Iar de ştii că nu voi cădea în păcatul necurăţiei, izbăveşte-mă de fiara aceasta! Şi îndată a auzit glas grăind: castraţi-l şi-l lăsaţi aşa! Imediat a simţit că s-a luat de la dânsul acel război şi supărarea. Şi venind ursul a şezut lângă el şi nu i-a făcut nimic. Iar el ieşind, a mers cu pace la chilia sa.

 

23. Un frate oarecare fiind supărat de pofta curviei, a mers la un bătrân şi şi-a mărturisit neputinţa şi supărarea sa. Apoi l-a poftit, să-L roage pe Dumnezeu pentru dânsul, să-l izbăvească din aceea supărare. Bătrânului făcându-i-se milă de acel frate, s-a rugat lui Dumnezeu cu osârdie timp de şapte zile. În a opta zi iarăşi a venit fratele după cum i-a fost lui porunca şi l-a întrebat pe el bătrânul, zicând: cum îţi mai este, fiule? Zis-a lui fratele: nicicum, părinte, nu m-am simţit mai uşurat. Bătrânul auzind acestea, s-a mirat şi dacă s-a făcut seară şi noapte, iar a început a se ruga pentru fratele. Şi cu osârdie rugându-se el pentru fratele, a venit diavolul şi stând înaintea lui, a zis: crede-mă, bătrâne, că din ziua dintâi când ai început a te ruga lui Dumnezeu pentru acel frate, îndată am fugit şi m-am depărtat de la dânsul. Dar el are dracul lui şi pricina războiului lui sunt gâtlejul şi pântecele, iar eu cu acestea nici o treabă nu am. El însuşi îşi este pricinuitor războiului său, mâncând bine şi dormind fără măsură. De acolo vine războiul de care sufere el.

 

24. Un frate oarecare, ce trăia în Enat, în mânăstirea Alexandriei, a căzut în păcatul curviei şi după cădere, de multa lui scârbă l-a adus pe el vrăjmaşul la deznădăjduire. El mai venindu-şi în fire şi văzându-se biruit de scârbă şi deznădăjduit, singur ca un doctor iscusit fiind, a pus gândul său spre buna nădejde, zicând: crezi în marea milostivire a lui Dumnezeu, că va face şi cu mine păcătosul şi mă va ierta! Iar când grăia el întru sine acestea, diavolii i-au zis: cum ştii tu că îşi va face milă cu tine? Şi le răspundea lor, aşa: dar voi cine sunteţi şi ce grijă aveţi, de îşi va face Dumnezeu milă cu mine ori de nu îşi va face? Că voi sunteţi fiii întunericului, ai gheenei şi ai pieirii veşnice, iar Dumnezeu este bun şi milostiv. Voi ce treabă aveţi? Acestea grăindu-le lor fratele au fugit dracii ruşinaţi de la dânsul, neputând să-i mai facă nimic. Iar fratele cu nădejdea şi cu ajutorul lui Dumnezeu, s-a pocăit şi s-a mântuit.

 

25. Zis-a un bătrân: precum amărăciunea pelinului sminteşte şi strică dulceţile mierii, aşa şi păcatul trupesc sminteşte şi lipseşte pe om de Împărăţia Cerului, şi-l dă pe el gheenei. Iar tu, smeritule călugăr, fugi, fereşte-te şi te depărtează de spurcatul păcat trupesc, ca să nu fii lipsit de Împărăţia Cerurilor!

 

26. Întrebat-a un frate pe un bătrân oarecare zicând: spune-mi mie, părinte, ce voi face ca să mă mântuiesc? Zis-a lui bătrânul: păzeşte, fiule, ce îţi voi zice şi te vei mântui. Întâi sileşte-te de învaţă psalmi şi rugăciuni sufleteşti către Dumnezeu, pentru că acelea te vor păzi de robia vrăjmaşului şi să nu-ţi laşi pravila ta ca să nu cazi în mâinile vrăjmaşilor tăi. Iubeşte toată pătimirea rea şi scârba întru răbdare şi se vor smeri întru tine patimile tale. Ia aminte foarte, ca întru nimic să nu te socoteşti pe tine că eşti ceva căci din aceasta îţi va veni umilinţă şi plângere pentru păcatele tale. Păzeşte-te şi-ţi fereşte limba de minciună, căci ea izgoneşte frica lui Dumnezeu de la om! Mărturiseşte-ţi toate faptele tale, toate cugetele şi gândurile tale duhovnicescului tău părinte şi ajutorul lui Dumnezeu te va acoperi! Sileşte-te cu toată osârdia ta spre lucrul mâinilor tale, prin care se va sălăşlui întru tine frica lui Dumnezeu. Păzeşte-te de vorba multă cu femeile, mai vârtos cu cele tinere! Să nu ai multă iubire cu cei tineri, nici să dormi într-un aşternut cu dânşii! Păzeşte-ţi ochii când ţi se întâmplă să te dezbraci, ca să nu-ţi vezi goliciunea trupului! Că şi din vederea goliciunii trupului se ridică război necurat asupra călugărului. De ţi se va întâmpla să stai la vreo masă cu oameni cinstiţi şi te vor sili să bei vin, pentru cinstea şi dragostea lor primeşte până la trei pahare, iar mai mult să nu îndrăzneşti! De vei vedea că te silesc să bei mai mult, atunci mai bine scoală-te şi fugi de la masa lor decât să calci porunca sfinţilor părinţi. De la locul în care ţi se întâmplă ţie adeseori poticnirea şi căderea în spurcatul păcat şi îl mânii pe Dumnezeu, fugi şi te depărtează, pentru că altfel nu vei putea să te pocăieşti! Aceste porunci, fiule, de le vei păzi, crede lui Dumnezeu că te vei mântui.

 

27. Zis-a un bătrân: sarea este din apă şi când se apropie de apă, se topeşte şi piere! Aşa şi călugărul, din femeie este născut şi de se va apropia de ea, se va topi şi va pieri.

 

28. Ne spunea nouă un frate oarecare o întâmplare a lui, zicând: odată mi s-a întâmplat mie tulburarea gândurilor şi foarte mare poftă de femeie, încât nu ştiam ce să fac de supărarea aceea şi cu nălucirile de noapte. Şi eram aproape cu gândul să las pustia şi să mă întorc în lume. Aşa tulburat fiind, mi-a venit un gând: să merg în adâncul pustiului, să-i cercetez pe părinţii care se află acolo. Şi îndată am ieşit şi am plecat umblând douăzeci de zile în pustie, şi cercetând pe părinţii care au îmbătrânit acolo cu pustnicească viaţă. Între ei am găsit mai mare în iscusinţă, în înţelegere şi pustnicească viaţă pe sfântul părinte Pamvo. Lui am îndrăznit a-i spune toate gândurile mele. Iar bătrânul mi-a zis: fiule, nu te mira de acest lucru, că aceasta nu doar din slăbiciune o pătimeşti, ci din nevoinţa şi silinţa ta. Că la această patimă mai vârtos se cade călugărului a părăsi grijile cele multe din afară, din lume şi vorba multă cu oamenii. De vreme ce războiul curviei este în trei chipuri: întâi se ridică asupra călugărului, când este trupul lui sănătos; al doilea din gândirea faptelor celor mai dinainte şi al treilea din zavistia diavolească şi dintr-alte pricini. Căci iată, fiule, mă vezi că sunt bătrân şi sunt şaptezeci de ani de când trăiesc aici, în această chilie, îngrijindu-mă de mântuirea mea şi la bătrâneţe şi vârstă ca aceasta am ispită şi supărare. Şi să crezi, fiule, că doisprezece ani neîncetat, ziua şi noaptea, m-a supărat dracul curviei, ziua cu gânduri spurcate, iar noaptea cu arătări şi cu năluciri necuvioase, aşa încât socoteam în gândul meu, că s-a depărtat Dumnezeu de mine şi pentru aceasta sunt biruit de patimi. Însă eu mai bucuros doream să mor decât să-mi spurc trupul. Aşa am mers în pustie, ca să mă dau mâncare fiarelor şi aflând vizuină de urs, am intrat într-însa şi m-am aruncat jos la pământ, ca venind ursul să mă mănânce. Şi făcându-se seară, au venit urşii şi m-au mirosit de la picioare până la cap şi socoteam că mă vor mânca. Însă ei după ce m-au mirosit peste tot trupul, m-au lăsat şi ieşind afară din vizuină, s-au dus nefăcându-mi nimic rău. Atunci am cunoscut că m-a miluit Dumnezeu şi ieşind de acolo am mers la chilia mea şi nu după multă vreme iar a început să mă supere dracul curviei, încât de atâta supărare şi scârbă începuse a-mi veni gânduri de hulă împotriva lui Dumnezeu. Iar vrăjmaşul văzându-mă pe mine aşa de tulburat, s-a prefăcut în chipul unei fete arabe pe care o văzusem odată în vremea secerişului strângând spice pe urma secerătorilor şi care venind la mine, a şezut în braţele mele. Iar mie aşa mi s-a întunecat mintea, încât mi se părea că săvârşesc păcatul trupesc. Dar scârbindu-mă foarte, cu mare mânie am lovit-o cu palma peste obraz şi îndată s-a făcut nevăzută. Însă din lovitura aceea, doi ani n-am putut duce mâna la gură, de mare şi spurcată putoare nesuferită. De aceea, de mare scârbă şi împuţinare a sufletului îmi venea deznădăjduire. Şi de multă supărare, iar am mers în pustie, unde umblând aşa supărat am găsit un pui de aspidă şi prinzându-l l-am luat şi l-am pus pe trupul meu cel de taină şi-l frecam cu capul de trupul meu, că doar mă va muşca să mor însă nicidecum n-a vrut să mă muşte. Atunci am auzit glas de sus grăind şi zicându-mi: Pamvo, întoarce-te şi mergi la chilia ta şi nu te mai scârbi de acestea. Căci pentru aceasta te-am lăsat să fii în aceste ispite, ca să nu te înalţi cu firea, socotindu-te în gândul tău că eşti mare, nici să socoteşti că vei putea face ceva fără ajutorul lui Dumnezeu. De acum să-ţi cunoşti neputinţa şi să nu te nădăjduieşti în faptele şi în bunătăţile tale, ci în mila şi ajutorul lui Dumnezeu. Aşa m-am întors şi am venit la chilia mea şi de atunci nu m-a mai supărat acel război, ci cu ajutorul lui Dumnezeu sunt în pace şi mi-am dat în seama lui Dumnezeu toată grija mea.

 

29. Un frate oarecare petrecând multe ispite de la neprietenul, cădea totdeauna în curvie şi petrecea nevoindu-se a nu-şi lăsa chipul călugăresc, ci făcea câte puţină slujbă şi se ruga lui Dumnezeu cu suspinuri, zicând: Doamne, ori de voiesc, ori de nu voiesc, mântuieşte-mă! Şi zicea acestea în toate zilele şi de cădea în curvie şi de nu cădea. Odată a căzut în obiceiul păcatului noaptea şi s-a sculat şi îndată a început a cânta un canon. Iar dracul se mira de nădejdea lui şi de nemâhnirea lui şi i s-a arătat în vederea ochilor şi i-a zis, când cânta: cum nu te ruşinezi cu totul a sta înaintea lui Dumnezeu, sau a pomeni numele Lui? I-a zis fratele: ştii că limba aceasta este nicovală, odată vei lovi cu ciocanul şi odată vei lua, iar eu voi răbda luptându-mă cu tine până la moarte, oriunde te voi ajunge în ziua de apoi şi cu jurământ îţi fac ţie încredinţare, că aşa să-mi ajute Cel ce a venit să mântuiască pe păcătoşi, că nu voi înceta pârându-te pe tine lui Dumnezeu, până ce vei înceta a te lupta cu mine şi voi vedea cine va birui, tu sau Dumnezeu. Dacă a auzit dracul acestea, a zis către dânsul: într-adevăr, de acum nu mă voi mai lupta cu tine, ca să nu-ţi agonisesc ţie cunună, luptându-mă pentru răbdarea ta; şi s-a dus dracul.

 

30. Un călugăr oarecare din mânăstirea părintelui Severian, a fost trimis la ascultare de părintele lui în părţile Eleteropolului1(Aceasta şi cea după aceasta sunt din Limonar.). Acolo a venit la un oarecare bărbat iubitor de Hristos şi avea acel om numai o fată, iar mama fetei murise mai înainte de vreme. Şi a şezut acel călugăr, în casa acelui om, câteva zile, iar cel ce pururea urăşte binele creştinesc, diavolul, băga fratelui gânduri viclene şi-i da război de curvie spre fată şi cerca vreme îndemânatică să strice fecioara. Diavolul care dădea război, a aflat şi vremea cea la îndemână. Căci tatăl său se dusese la Ascalon pentru o treabă. Iar dacă a văzut fratele că nu este nimeni în casa lor, decât el şi fata, a mers la dânsa vrând să o apuce cu sila, dar ea dacă l-a văzut pe dânsul tulburat şi întru tot aprins de poftă, i-a grăit: nimic să nu te tulbure, nici să-mi faci mie ceva necuvios, căci tatăl meu nici astăzi, nici mâine nu va veni. Ci întâi mă ascultă pe mine ce-ţi voi grăi şi ştie Dumnezeu că şi eu cu osârdie voi face ceea ce pofteşti. După aceea cu smerenie a grăit către dânsul: într-adevăr, părinte şi frate, câţi ani sunt de când eşti în mânăstirea ta? Iar el a răspuns: şaptesprezece. Şi i-a zis lui: dar ai ştiinţă ce este femeia? Nu!, i-a răspuns, fratele. Grăit-a fata: dar voieşti să-ţi pierzi osteneala de atâţia ani într-un ceas? Şi câte lacrimi ai vărsat, ca să-ţi pui trupul tău curat înaintea lui Hristos, iar acum pentru puţină dulceaţă voieşti să fii lipsit de acea osteneală multă? Ascultă: de vrei să curveşti cu mine, ai unde mă duce să mă ţii şi să mă hrăneşti? Şi a grăit fratele: nu! Atunci a răspuns fata iarăşi: într-adevăr, nu te mint, că de mă vei spurca, o să fii vinovat de multe răutăţi. A grăit ei călugărul: pentru ce? Răspuns-a ea: întâi o să-ţi pierzi sufletul, al doilea o să dai seamă şi pentru sufletul meu. Şi aceasta să o mai ştii, sfinte părinte, căci cu jurământ îţi spun, şi aşa să-mi ajute Cel ce a venit să mântuiască pe cei păcătoşi, că de mă vei spurca, singură, cu o funie mă voi spânzura şi te vei afla că ai făcut şi ucidere, şi la judecata lui Hristos vei fi judecat ca un ucigaş de suflete. Ci te rog, părinte, mai înainte să fii tu vinovat de atâtea răutăţi, du-te cu pace la mânăstirea ta şi apoi roagă-te mult în rugăciunile tale şi pentru mine. Iar fratele, venindu-şi întru sine, s-a umilit şi îndată a ieşit din casa ei şi s-a dus la mânăstire, la părintele lui, a făcut metanie şi i-a spus toate. Şi s-a rugat părintelui, ca de acum să nu-l mai scoată din mânăstire afară. Aşa a făcut în mânăstire trei luni şi s-a dus către Domnul.

 

31. Spusu-ne-a nouă Părintele Teodor, că a fost în muntele Eleonului un sihastru foarte nevoitor şi-l bântuia pe dânsul foarte mult dracul curviei. Iar odată tare supărându-l, a început bătrânul a sta împotriva dracului şi i-a grăit: până când mă vei supăra aşa? De acum depărtează-te de la mine că ai îmbătrânit cu mine. Şi i s-a arătat lui dracul şi i-a zis la arătare: jură-te mie, călugăre, că nu vei spune nimănui ce-ţi voi zice şi de acum nu te voi mai bântui. Şi s-a jurat bătrânul grăind: mă jur pe Cel ce locuieşte în cer, că nu voi spune nimănui din ce-mi vei zice. Atunci i-a grăit dracul: nu te mai închina acelui chip şi nu te voi mai bântui. Bătrânul avea zugrăvit chipul Stăpânei noastre, Prea Cinstitei Născătoarei de Dumnezeu, ţinând în mâini pe Domnul nostru Iisus Hristos. Şi a grăit bătrânul către drac: lasă-mă să mă mai gândesc. Iar a doua zi a spus părintelui Teodor, – care ne-a spus nouă aceasta, că el locuia atunci la mânăstirea ce se cheamă Fara. Iar bătrânul i-a zis: adevărat, frate, batjocorit eşti, că te-ai jurat dar bine ai făcut că ai spus, iar mai de folos îţi este într-această parte să nu laşi nici o curvă să rămână, decât să nu te închini chipului Domnului nostru Iisus Hristos cu Maica Lui. Şi l-a învăţat şi l-a întărit cu mai multe cuvinte şi s-a dus la locul lui. Şi iar i s-a arătat lui dracul şi a grăit: ce poate fi aceasta, călugăre, oare nu te-ai jurat că nu vei spune nimănui? Cum ai spus toate câte am vorbit către tine? Îţi grăiesc ţie, călugăre: ca un călcător de jurământ o să fii judecat în ziua judecăţii. Şi i-a răspuns lui bătrânul: ce m-am jurat, m-am jurat şi că sunt călcător de jurământ încă ştiu dar, Stăpânului meu sunt călcător de jurământ, iar pe tine nu te voi asculta, că de la tine este sfatul cel rău şi călcarea de jurământ ca un vinovat ce eşti acestora. Iar în ziua judecăţii, Domnul va căuta.

 

32. Era un bătrân oarecare şi avea un ucenic, care era luptat de dracul curviei, şi-l îndemna bătrânul zicând: rabdă, fiule, de vreme ce este război drăcesc. El însă i-a răspuns: de acum nu mai pot răbda, avvo, de nu voi merge să fac fapta. Şi s-a făcut bătrânul că şi el are luptă şi i-a zis: şi eu am război, să mergem dimpreună şi să facem fapta aceasta şi să ne întoarcem la chilia noastră. Deci, avea bătrânul un galben şi luându-l îl ducea cu sine. Dacă au ajuns la locul ştiut, grăi bătrânul către ucenicul său: stai afară să intru eu mai întâi, iar tu mai pe urmă. Şi intrând bătrânul, a dat galbenul curvei şi o ruga să nu-l spurce pe ucenicul lui. Şi a dat femeia cuvânt bătrânului că nu-l va spurca pe fratele. Şi ieşind bătrânul a zis fratelui: intră! Deci, intrând el, i-a zis femeia: mai aşteaptă, frăţioare, că deşi sunt păcătoasă, însă am lege şi ni se cade nouă a o împlini mai întâi. Deci, i-a poruncit lui să stea deoparte şi să facă cincizeci de metanii şi ea în altă parte la fel. Dacă au făcut douăzeci, sau treizeci de metanii, s-a umilit fratele şi i-a zis: cum, rugându-mă lui Dumnezeu, voi să fac această faptă pângărită? Şi îndată a ieşit nespurcându-se. Şi văzând Dumnezeu osteneala bătrânului, a ridicat războiul de la fratele şi s-a întors la chilia lui slăvindu-L pe Dumnezeu.

 

33. Era un episcop oarecare şi i s-a întâmplat o boală cumplită, încât nu mai trăgea nimeni nădejde de viaţă. Deci era acolo o mânăstire de femei şi înştiinţându-se stareţa că nu mai trag nădejde de episcopul lor, luând cu ea două bătrâne surori a mers să-l cerceteze. Şi dacă a vorbit cu dânsa episcopul, una din uceniţele ei stând la picioarele episcopului, s-a atins de piciorul lui, vrând a pricepe cum îi este. Acestuia din pipăit i-a venit război şi a rugat pe bătrâna, zicându-i: de vreme ce nu am pe cineva din cei adevăraţi să-mi slujească, lasă pe sora ta să-mi slujească. Iar ea negândind ceva rău, a lăsat-o. Deci luând putere de la diavolul, i-a zis ei: fă-mi puţină fiertură să mănânc şi i-a făcut precum i-a zis. Apoi, mâncând el, s-a şi culcat cu ea şi a făcut păcatul; iar ea luând în pântece, au apucat-o clericii, zicându-i: spune-ne nouă, cine te-a făcut aşa? Iar ea nu voia să spună. Episcopul le-a zis: lăsaţi-o, că eu am făcut acest păcat şi ridicându-se din boală, a intrat în biserică, a pus omoforul său pe prestol şi ieşind a luat un toiag în mână şi a plecat la mânăstire, unde nu-l ştia nimeni. Episcopul mânăstirii aceleia avea darul mai înainte vederii şi a cunoscut că va să vină episcopul la mânăstire şi a poruncit portarului, zicând: păzeşte, frate, că episcopul va să vină astăzi aici. Portarul socotea, că pe apă va veni şi n-a înştiinţat pricina. Egumenul, însă înştiinţându-se, a ieşit în întâmpinarea lui şi sărutându-l, i-a zis: bine ai venit, stăpâne! Iar el se mira foarte că a fost cunoscut şi dorea să fugă la o altă mânăstire, însă egumenul i-a zis: oriunde vei merge, cu tine merg şi rugându-l mult, l-a băgat în mânăstire. Acolo, episcopul pocăindu-se cu pocăinţa cea adevărată a şi răposat cu pace, încât şi semne s-au făcut la ieşirea sufletului lui.

 

34. Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: ce voi face, părinte, că pântecele meu mă supără şi nu pot să-l opresc? De aceea zburdă trupul meu. Zis-a lui bătrânul: de nu vei pune întru el frică şi post, nu vei îndrepta paşii tăi pe cărarea lui Dumnezeu. Şi i-a adus această pildă, grăind: un om avea un măgar şi dacă îl încăleca, îl da în lături din drum şi îl purta încoace şi încolo. Şi luând omul un toiag, îl bătea şi-i zicea măgarul: nu mă bate, că de acum mă voi îndrepta pe cale. Şi dacă au mers puţin, a descălecat de pe el şi a pus toiagul pe dânsul şi nu ştia măgarul că este toiagul deasupra lui. Şi dacă l-a văzut pe stăpân nepurtând toiag, nu l-a băgat în seamă şi a început a se abate încoace şi încolo prin ţarină. Atunci stăpânul lui a alergat şi luând toiagul l-a bătut până ce s-au îndreptat picioarele a merge drept. Aşa se cade a face pentru trup şi pentru pântece.

 

35. Pogorâtu-s-a odată o corabie în laturile Diochiei şi s-a lipit de marginea muntelui unde erau călugări. Şi o femeie ieşind din corabie şedea într-un dâmb. Venind după aceea un frate şi văzând-o, s-a întors la bătrânul grăind: iată o femeie stă lângă apă, lucru care n-a fost niciodată aici. Iar bătrânul, dacă a auzit, luând un toiag a ieşit şi alergând striga: ajutaţi, fraţilor, că au venit aici tâlharii! Şi văzându-l toţi, alergau cu beţe asupra corăbiei şi dacă au văzut corăbierii pornirea lor, au priceput şi luând femeia din deal şi trăgând funiile, au îndreptat corabia să meargă în larg.

 

36. Un bătrân oarecare avea pe lângă dânsul doisprezece ucenici. Deci, s-a întâmplat, din ispita diavolului, ca unul dintr-înşii să meargă în sat şi să cadă cu o femeie în curvie şi totdeauna pleca după utrenie în sat şi venea doar dimineaţa încă fiind întuneric. Apoi, a aflat bătrânul şi fraţii fapta şi pentru ca să-l acopere nu-l vedeau. Iar fraţii de multe ori au strigat asupra egumenului, zicând: cum îl laşi pe el aşa şi nimic nu-i zici? Odată însă a mers bătrânul la fratele, încă de dimineaţă fiind şi l-a aflat numai ce venise din sat. Şi se întâmplase de schimbase în grabă mantia sa şi o lăsase pe aceea şi luase haina femeii. Deci, i-a zis lui bătrânul: unde ai fost frate? Iar el a minţit, zicând: până în cutare loc am fost pentru o trebuinţă. Şi i-a zis bătrânul: a cui este haina aceasta? Şi dacă a văzut fratele că este a femeii, s-a aruncat la picioarele bătrânului, zicând: iartă-mă, stăpâne, că nu voi mai face aceasta de acum înainte! Bătrânul l-a iertat şi l-a mângâiat, zicându-i: păzeşte-te de acum înainte, fiule, că ce câştigi, sau ce folos ai din acea spurcăciune, decât numai aici, de la oameni, ocară şi ruşine iar în veacul ce va să fie, focul nestins şi viermii cei neadormiţi şi fără de sfârşit. Nu mai face, fiule, nu mai face, mă rog ca să nu te mai tăvăleşti cu această faptă urâtă. Şi cu iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi cu îndelunga răbdare a bătrânului, s-a întors fratele cel cu totul spurcat şi s-a făcut monah iscusit şi toţi fraţii dimpreună au mulţumit lui Dumnezeu pentru îndreptarea lui. Şi au zis bătrânului: rugămu-te, părinte, spune-ne nouă, pentru ce ai răbdat atâta fratelui? Iar el le-a zis: îl vedeam pe diavolul de o mână ţinându-l şi trăgându-l în lume iar eu îl ţineam cu îndelungă răbdarea mea de cealaltă mână, ca nu cumva dojenindu-l să meargă în lume. Iar când a vrut Dumnezeu să mântuiască făptura sa, l-am apucat şi de cealaltă mână şi l-am văzut cu totul mântuit. Deci, bună este răbdarea împreună cu rugăciunea, când se va întâmpla fratelui nostru ispitire că doar fiind cumva îmbunat Dumnezeu, se va îndura şi va mântui pe cel ce a greşit. Că dojana şi înfruntarea cea fără de vreme nu face nici un bine.

 

37. Un frate călătorea împreună cu mama sa, bătrână fiind. Ajungând ei la un râu, nu putea bătrâna să treacă. Deci, luând fiul ei haina sa, şi-a învelit mâinile şi aşa luând-o a trecut de cealaltă parte. Apoi i-a zis lui mama: fiule, pentru ce ai înfăşurat mâinile tale? Iar el a zis: pentru că trupul femeii foc este şi din aceasta vine pomenirea altor femei şi de aceea am făcut aşa, să nu mă ating de trupul tău gol.

 

38. Un sihastru oarecare din părţile Egiptului, şedea singur într-o chilie în pustie şi era vestit. Dar din lucrarea diavolului, o femeie neruşinată auzind despre dânsul, zicea celor tineri: ce îmi veţi da, să-l surp pe sihastrul acesta? Iar ei s-au tocmit să-i dea orice. Şi ieşind ea seara, a venit la chilia lui, ca şi cum s-ar fi rătăcit şi stând la uşă, a bătut. Iar bătrânul ieşind şi văzând-o, s-a tulburat şi a zis: cum ai venit aici? Ea însă plângând a răspuns: rătăcindu-mă, am venit aici, ci fă milă cu mine şi nu mă lăsa să mă mănânce fiarele. Deci făcându-i-se lui milă, a băgat-o înăuntru. Apoi noaptea a început diavolul să-i semene gândurile curviei. Iar el cunoscând războiul vrăjmaşului, a zis întru sine: meşteşugurile vrăjmaşului întuneric sunt, iar Fiul lui Dumnezeu lumină este. Şi sculându-se a aprins lihnariul (candela) şi fiindcă flacăra poftei încă creştea într-însul şi cumplit îl aprinsese pe bărbat, a zis iarăşi întru sine: cei ce fac acestea merg în chinuri. Deci, de aici te cearcă de poţi suferi focul cel veşnic. Şi punându-şi degetul său în focul lihnariului, nu l-a luat până ce nu a ars cu totul. Căci pentru mulţimea înfocării trupului arzând, el de foc nu simţea atât. Deci, după ce a ars cel dintâi, l-a pus pe cel de-al doilea, după aceea pe cel de-al treilea; şi aşa făcând până dimineaţă, toate degetele mâinilor lui le-a ars. Iar ticăloasa aceea văzând ce a făcut bătrânul, de frică a încremenit şi cu totul a amorţit. Tinerii ce se tocmiseră cu ea, făcându-se dimineaţă, au venit la sihastru şi l-au întrebat, zicând: venit-a aseară aici o femeie? Şi le-a răspuns lor: a venit şi doarme înăuntru. Iar ei intrând, au aflat-o moartă. Apoi i-au zis lui: avvo, a murit. Atunci bătrânul descoperindu-şi mâinile sale, le-a arătat lor, zicând: iată ce mi-a făcut fiica diavolului, mi-a prăpădit degetele! Şi povestindu-le lor cele despre sine, a zis: scris este, nu răsplăti rău pentru rău, ci să ne rugăm să învieze. Şi făcând el rugăciune, a sculat-o şi a slobozit-o. Iar ea ducându-se, s-a înţelepţit de aici înainte.

 

39. Un sihastru oarecare era feciorelnic şi nu ştia nicidecum de femeie şi ce este curvia şi zicea că mădularul acesta îl are omul pentru a deşerta udul, precum este la butoi canaua spre a deşerta apa dintr-însul. Şi căutând el cu ochii săi a văzut pe draci ca pe nişte arapi împrejurul lui, pornindu-i patima. Deci, se aprindea şi poftea, dar din neştiinţă nu ştia ce pofteşte. Într-una din zile i-a arătat lui diavolul un bărbat făcând păcatul cu o femeie şi văzând Dumnezeu răutatea cea mare a dracului, l-a acoperit pe frate, povăţuindu-l să meargă la un bătrân iscusit, care, învăţându-l cum trebuie să se lupte împotriva dracilor, l-a slobozit. Şi întorcându-se fratele, s-a luptat rugându-se lui Dumnezeu şi i-a dat Dumnezeu de a sporit atât de mult, încât de mare dar s-a învrednicit. Căci cunoştea pentru sufletul fiecăruia din fraţii ce mureau, de se află în bine sau în rău şi unde va să meargă fiecare.

 

40. A zis cineva din părinţi, despre gândurile curviei care se nasc în inimă şi nu se săvârşesc cu lucrul: precum cel ce va vedea vie şi va pofti cu toată inima să mănânce struguri, dar temându-se să nu fie prins şi ca un fur să fie omorât nu va intra, ci pe lângă gard trecând, pândeşte în vie şi se uită împrejurul ei şi aceasta făcând, de va fi prins, nu este omorât unul ca acesta, că nici n-a sărit peste gard, nici a gustat, dar bătăi ia, că poftind s-a aflat pândind aşa şi cel ce pofteşte, dar nu săvârşeşte păcatul cu lucrul, vrednic este, nu de moarte, ci de bătăi.

 

41. Un frate călătorea împreună cu altul şi l-au biruit gândurile spre curvie şi mergând a vestit părinţilor, zicând: ce voi face, că nu mi se mângâie inima pentru că m-am aplecat războiului vrăjmaşului. Sunt ca şi cum aş fi făcut păcatul. Şi i-au zis lui părinţii: nu este păcat săvârşit, căci vrăjmaşul a venit să te ispitească, iar Dumnezeu te-a acoperit. Fratele auzind aceasta, nu s-a încredinţat, fiind biruit de scârbă. Şi i-au povestit lui părinţii, zicând: doi fraţi trimişi fiind din chinovie la un sat, călătoreau împreună. Şi asupra unuia s-a sculat război de la diavolul de cinci ori să păcătuiască. El însă sculându-se, făcea rugăciune şi nu s-a biruit de gânduri, dar s-a supărat tare. Deci, întorcându-se ei către părintele lor, era faţa fratelui aceluia tulburată şi întrebându-se care este pricina tulburării, a pus metanie, zicând: roagă-te, părinte, pentru mine, că am căzut în curvie, şi i-a povestit cum a fost luptat de gânduri. Iar bătrânul fiind văzător cu mintea, a văzut pe capul lui cinci cununi şi i-a zis: îndrăzneşte, fiule, că nu te-ai biruit ci mai vârtos ai biruit cu faptul că nu ai săvârşit păcatul. Deci şi tu frate, a zis bătrânul, îndrăzneşte şi nu te scârbi, că nu ai făcut păcatul, fiindcă mare luptă este când omul având prilej, se înfrânează. Şi mare plată ia pentru aceasta. Căci nu este război mai tare decât acesta şi mai iute. Pentru aceea a-l birui pe acesta este foarte greu şi cu osteneală. Că ce socoteşti despre fericitul Iosif: oare fără osteneală a isprăvit el un lucru ca acesta? Nu, ci cu multă osteneală şi luptă şi ca într-o privelişte era ceea ce se făcea şi însuşi Dumnezeu şi mulţimile sfinţilor îngeri priveau de sus spre nevoitorul luptându-se cu diavolul şi cu toată oastea lui cea rea, aprinzând pofta bărbatului şi pe femeie mai mult sălbătăcind-o. Deci, când a biruit nevoitorul, toate oştile îngerilor cu mare glas au dat laudă lui Dumnezeu, zicând: a biruit nevoitorul, făcând biruinţă străină! Bine este, deci, frate; a nu face răul nici cu gândul, iar de eşti ispitit, nevoieşte-te ca să nu te biruieşti şi să faci cu lucrul.

 

42. A zis un bătrân: dacă curvia se luptă cu trupul tău, vezi din care pricină s-a pornit războiul asupra ta şi o îndreptează. Sau din desfătare, sau din somn mult, sau din mândrie, sau de te socoteşti pe tine mai bun decât pe altul, sau ai osândit pe cineva când greşea. Fiindcă afară de acestea nu se luptă omul spre curvie.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul