Religio

Cartea:

Cărți

PENTRU SMERENIE ŞI UMILINŢĂ

1. Un părinte oarecare trăia aproape de fericitul Antonie, în lunca de cealaltă parte de râu. Şi a mers odată în Egipt pentru oarecare trebuinţă, luând cu sine şi pe ucenicul său şi mergând în oraşul ce se chema Kint, a zăbovit acolo o săptămână. Zăbovind ei acolo, au văzut în toate dimineţile bărbaţi şi femei ieşind şi mergând la morminte şi plângându-şi fiecare morţii cu mare tânguire, până la al treilea ceas din zi, căci aşa le era lor obiceiul. Bătrânul i-a zis ucenicului său: vezi, fiule, ce fac oamenii aceştia. Cum se scoală aşa de dimineaţă şi merg la morminte şi plâng cu atâta tânguire pe morţii lor? Să ştii, fiule, că de nu vom face şi noi aşa, la pieire vom merge. Deci, întorcându-se la chiliile lor, îndată şi-au făcut morminte, departe unul de altul. Şi aşa, sculându-se de dimineaţă, în toate zilele, mergea fiecare la mormântul său şi-şi plângea cu mare umilinţă şi tânguire sufletul ca pe un mort, până la al treilea ceas din zi. Când se întâmpla de adormea ucenicul său dimineaţa la acea vreme, îl aştepta bătrânul zicând: scoală-te, fiule, că egiptenii acum plâng la mormintele lor! Iar ucenicul zicea: părinte, ce să fac că îmi este foarte împietrită inima şi nu pot să plâng? Bătrânul răspunzând, i-a zis: sileşte-te, fiule, şi te osteneşte răbdând puţintel şi văzând Dumnezeu osteneala ta, îţi va trimite darul Său şi îţi va ajuta ţie şi după aceea nu te vei mai osteni. Căci îţi zic ţie, fiule, când Dumnezeu răneşte inima omului spre plângere, atunci nu mai fuge umilinţa şi plângerea de la acela, ci petrec cu dânsul până la moarte şi oriunde va merge şi oriunde va fi, plângerea, umilinţa şi lacrimile pururea cu dânsul sunt şi ori de lucrează, ori de mănâncă, ori de doarme, sau altceva face, inima lui pururea plânge, căci este rănită fără de vindecare.

 

2. Într-una din zile l-a văzut bătrânul pe ucenicul său mâncând peste măsură, fiindcă veniseră oarecari fraţi pentru cercetarea bătrânului şi chemându-l deosebi, i-a zis: fiule, nu ştii, că plângerea este ca o lumânare ce luminează şi de nu o vei păzi bine, se va stinge? Aşa este plângerea: iar mâncarea şi băutura cea peste măsură, dormirea şi somnul mult, clevetirea, vorba multă şi toată odihna trupească o vor pierde.

 

3. Un bătrân oarecare; foarte silitor spre mântuirea sa, avea un frate mai trândav şi mai leneş spre mântuire care văzându-l pe bătrân postind şi câte şase zile nemâncând, a zis: părinte, eu am citit că postirea multă aduce omului mândrie. Bătrânul i-a răspuns: frate, de vom socoti noi aceea, apoi prin lenevire şi prin nepurtarea de griji şi prin nesilinţă, ne va veni umilinţa. Dacă este aşa, frate, să lăsăm dar pustia şi să mergem de aici în lume să ne luăm femei, să mâncăm carne şi să bem vin! Amar nouă, frate, că suntem înşelaţi şi batjocoriţi de vrăjmaşul. Nouă, frate, ni se cade în toată vremea şi în tot ceasul şi tot lucrul nostru să gândim şi să zicem aşa: de mă va certa Dumnezeu acum cu moartea, oare, ce fapte de îndreptare am cu care să mă arăt Judecătorului? Şi ia aminte ce îţi va răspunde ţie către acestea cugetul tău. De te judecă pe tine şi te învinuieşte cu ceva cugetul sau pentru vreun lucru te înalţă gândul tău, atunci îndată să te laşi de acel lucru şi să te apuci de altul, prin care să te nădăjduieşti că Dumnezeu îţi va ajuta ţie printr-însul. Căci se cade călugărului să fie gata în tot ceasul de ieşirea călătoriei sale, când va ieşi sufletul său din trup. Pentru aceea, frate, ori de mănânci, ori de bei, ori altceva de lucrezi, totdeauna zi în gândul tău: oare, de mă va chema Dumnezeu astăzi, ce voi face, ca să fiu primit şi plăcut Domnului? Atunci ia aminte, cum cugetul tău te va sfătui şi te va învăţa ce să faci şi să te sileşti să faci ce îţi va zice. Iar de te vei îndrepta şi vei începe a petrece cu post, cu priveghere, cu nevoinţă şi cu osteneală şi după aceea ele vor slăbi, să nu fii, frate, împuţinat la suflet, ci iar începe şi nu înceta a te nevoi şi a păzi acestea până la moarte. Căci în ce fapte te va găsi moartea, în acele fapte vei fi judecat. Ori în post, ori în priveghere, în silinţă şi osteneală, ori în lenevire şi în trândăvire şi într-alte fapte lumeşti nefolositoare şi în nepurtare de grijă. Pentru aceea, frate, datori suntem în toate zilele, în toată vremea şi în tot ceasul, a ne cerca şi a ne ispiti, oare la ce sporire a faptelor bune ne aflăm. Oare sporesc eu în lucrurile şi faptele prin care să aibă nădejde mântuirea mea: în priveghere, în rugăciuni, în post, sau în tăcere liniştită? Sau mai ales decât toate, în smerenie, căci aceasta este sporirea cea adevărată a sufletului, ca în tot ceasul să fii mai smerit şi tuturor plecat, zicând în sine, că tot omul este mai vrednic şi mai bun decât tine. Fără de această smerenie, departe este călugărul de Dumnezeu şi fără smerenie nu este nici o nădejde de mântuirea lui. Iar de vei merge la vreun bătrân ca să-l întrebi de vreun lucru folositor de suflet şi după rugăciune îţi va zice să şezi, tu închinându-te, zi-i lui cu smerenie: părinte, spune-mi un cuvânt de învăţătură pentru mântuire şi viaţa veşnică, cum s-o dobândesc şi te roagă, părinte, lui Dumnezeu pentru mine, că multe păcate am! Şi după aceste cuvinte taci cu smerenie şi să nu zici nici un cuvânt, până nu te va întreba de ceva. De îţi va spune vreun frate taina sa, iar alt frate te va blestema cu blestem, ca să-i arăţi acea taină a acelui frate care ţi-a încredinţat-o ţie, ia aminte ca nu cumva să te înşele să i-o spui, măcar de te va blestema, căci blestemul lui peste dânsul se întoarce, iar tu curat rămâi. De n-ai, frate, umilinţă în inima ta, atunci să ştii şi să pricepi, că ai oarecare înălţare în inimă şi ea nu lasă umilinţă, ci îţi împietreşte inima pentru umilinţă. De îţi va lipsi ceva din cele ce sunt pentru trebuinţa vieţii trupului, nu cere aceea de la oameni, ci mai vârtos aruncă spre Domnul grija ta şi nu-L uita pe Dumnezeu şi Dumnezeu nu te va lăsa. Iar cel ce cere de la oameni, acela nu are credinţă, căci Dumnezeu poate să-i ajute şi să-l chivernisească. De îţi va aduce vreun om şi îţi va da ţie ceva de cele ce-ţi trebuiesc, primeşte cu mulţumire, ca din mâna lui Dumnezeu, socotind că însuşi Dumnezeu ţi-a trimis acea milă. Iar de îţi va aduce şi îţi va da vreun lucru ce nu-ţi trebuie, să nu primeşti ca să nu te ispitească vrăjmaşul să primeşti cele ce nu-ţi trebuie ţie. Opreşte-ţi, fiule şi îţi învaţă ochii tăi a nu uita spre trup străin, şi de s-ar putea nici trupul tău să nu-l vezi. De îţi va da ţie Dumnezeu umilinţă şi plângere – şi acesta este darul cel de mai mare milă al lui Dumnezeu, – să nu cumva să te înalţi cu gândul în inimă, socotind că mare lucru faci înaintea lui Dumnezeu, pentru că plângi şi lăcrimezi, ci mai vârtos te smereşte, te dosădeşte, te defaimă şi te ocărăşte, căci Dumnezeu când îl vede pe om înălţându-se cu gândul şi lăudându-se în inima sa pentru plângerea şi lacrimile ce le-a dobândit, atunci El ia de la dânsul umilinţa, plângerea şi lacrimile şi se învârtoşează şi se împietreşte ca piatra inima lui. Şi aşa îl lasă şi îl părăseşte Dumnezeu, ca să se smerească şi să-şi cunoască neputinţa. De nu ai, frate, smerenie duhovnicească, nevoieşte-te şi te sileşte de-ţi câştigă măcar smerenia cea trupească şi din smerenia cea trupească îţi va veni smerenia cea duhovnicească. Iar fără de smerenie, în zadar îţi este osteneala. De vei merge la vreun părinte duhovnicesc şi îl vei întreba vreun cuvânt de folos sufletesc, sileşte-te, fiule, să faci cele ce ţi-a zis acel părinte, iar peste puţin de vei slăbi şi nu le vei face, sau le vei uita, să nu-ţi fie greu a merge şi a-l mai întreba acel cuvânt. Că cel ce nu se leneveşte a merge şi a întreba, dorind să audă cuvântul de învăţătură, acela măcar şi de nu poate să împlinească şi să facă cuvântul şi învăţătura pe care o aude, însă auzind, dobândeşte umilinţă şi smerenie în inima lui, prin care află şi câştiga folos. Iar cel care nici nu doreşte să audă cuvântul de învăţătură, nici nu întreabă pe nimeni, acela nici nu face şi nici nu-i vine umilinţă şi smerenie în inimă şi nici nu dobândeşte folos şi milă. De te va lăuda un om, fiind tu de faţă, atunci îndată adu-ţi aminte de păcatele tale şi zi-i lui aşa: frate, pentru Dumnezeu, te rog, nu mă lăuda, că sunt un ticălos şi nu sunt vrednic de o laudă ca aceea. Iar de va fi un om mare acel care te va lăuda, te închină cu smerenie şi zi-i: iartă-mă! Şi te roagă lui Dumnezeu în gândul tău zicând: Doamne, acopere-mă şi mă izbăveşte de lauda aceasta! De vei cădea în curvie şi va fi aproape de tine acel loc unde trăieşte acel obraz cu care ai căzut, fugi şi te depărtează căci nu te vei putea pocăi, fiind aproape de acel loc. De vei vedea cu ochii tăi pe un frate făcând curvie, sau alt păcat, să nu-l osândeşti, ci fă rugăciune către Dumnezeu pentru dânsul, zicând: Doamne, păzeşte-l pe fratele meu şi pe mine de înşelăciunea aceasta! Şi zi: blestemat să fii tu, diavole, că al tău lucru este acesta, căci fratele meu n-ar fi făcut aceasta, de nu l-ai fi înşelat! Întăreşte-ţi inima şi te păzeşte să nu-l osândeşti, ca să nu se depărteze de la tine Duhul Sfânt. De va cleveti cineva către tine pe fratele său, să nu adaugi cuvânt la clevetirea lui, ci ori taci, ori zi aşa: eu, frate, însumi mă aflu foarte păcătos şi osândit, aşa încât nu îndrăznesc şi nici nu pot să osândesc pe alţii; şi aşa vei mântui şi sufletul aceluia şi pe tine de osândire. De vei cădea într-o boală şi vei cere ceva de la cineva şi nu-ţi va da, ia aminte ca nu cumva să te scârbeşti cu inima spre dânsul, ci zi în gândul tău aşa: de aş fi fost eu vrednic să mi se dea ceea ce am poftit şi am cerut de la acel om, i-ar fi grăit Dumnezeu în inima lui şi îndată mi-ar fi dat ce am cerut; însă amar mie, că nu sunt vrednic. Trei cete erau desăvârşite între sfinţii părinţi: cei dintâi nu primeau uşor de la cineva ceva. Cei de mijloc nu cereau de la nimeni să le dea ceva. Cei mai de pe urmă, de le aducea cineva ceva şi le da de bună voie lor pentru Dumnezeu, ei primeau şi luau cu mulţumire, ca din mâna lui Dumnezeu trimisă lor. De vei fi, frate, neputincios şi nu poţi lucra ca să-ţi câştigi cu osteneala mâinilor tale hrana, îmbrăcămintea şi trebuinţa ta, atunci să ceri cu smerenie cele ce îţi trebuiesc, de la creştinii cei iubitori de Dumnezeu, defăimându-ţi şi ocărându-ţi însuţi ticăloşia ta. De-ţi va trimite Dumnezeu lacrimi şi umilinţă, în puţină vreme sau în multe zile, atunci să laşi tot lucrul mâinilor tale şi dacă cunoşti că îţi este de folos, petreci în acea umilinţă şi plângere, pentru că îţi este aproape ziua morţii tale şi pentru aceasta ţi-a trimis Dumnezeu umilinţă şi lacrimi, ca prin acestea să afli milă. Căci precum diavolul mai vârtos, la sfârşitul vieţii omului, se sileşte să-l piardă, aşa şi Dumnezeu, la sfârşitul vieţii omului cu o pricină îl mântuieşte. Sculându-te din somn, întâi proslăveşte pe Dumnezeu cu buzele tale şi îndată începe-ţi rugăciunea şi pravila ta cu toată smerenia şi umilinţa, cu luare aminte, cu tot gândul tău şi cu frica lui Dumnezeu, ca şi cum ai sta de faţă înaintea lui Dumnezeu şi cu Dânsul vorbind, de vreme ce mintea omului întru cele ce se îndreaptă de dimineaţă, întru acelea petrece şi peste zi. Precum este şi piatra morii: ce bagi într-însa dimineaţa, aceea macină şi peste zi, ori grâu ori neghină. Pentru aceea şi tu, te sileşti de dimineaţă a băga totdeauna grâu mai înainte, până nu va băga vrăjmaşul tău pleavă sau neghină. De vei vedea în vis nălucindu-se ţie o femeie oarecare, cu ochii, cu faţa şi vorba înşelătoare, după ce te vei deştepta din somn păzeşte-te, frate, şi ia aminte să nu-ţi fie gândul tău la dânsa, pentru că gândul la ea îţi va spurca sufletul. Când te vei culca pe patul tău, fiule, adu-ţi aminte de mormântul tău, în care o să zaci peste puţină vreme, zicând în tine: nu ştiu, voi ajunge dimineaţa să mă scol, sau nu. Mai înainte de culcare roagă-te Domnului Dumnezeu cu toată osârdia, cu smerenia inimii şi aşa însemnându-ţi faţa ta cu semnul Cinstitei Cruci, culcă-te! Şi după ce te vei culca, ia aminte ca nu cumva să gândeşti ceva lucru spurcat şi necuvios, nici la vreun obraz femeiesc să nu gândeşti în gândul tău, măcar de ar fi femeie sfântă, ci mai vârtos rugându-te lui Dumnezeu, gândeşte-te la ziua judecăţii, cum o să stai înaintea Prea Dreptului Judecător şi să dai răspuns de toate faptele, cuvintele şi gândurile. Că ce gândeşte omul ziua, în gândul său, aceea s-a obişnuit a i se năluci noaptea, în vis. Sunt duhuri necurate spre acea treabă rânduite de satana lor, care, dacă se culcă omul, mai ales călugărul, pe patul lui, şed lângă dânsul şi-i aduc în gând aducerea aminte de oarecare femeie şi de spurcăciunea ei şi-i aprinde trupul lui spre spurcata poftă trupească, până îi spurcă inima şi sufletul. La fel şi îngerii sunt rânduiţi de la Dumnezeu, care şed lângă om, şi-l păzesc de laţurile şi mrejele vrăjmaşului. De te va îndemna inima ziua şi noaptea, zicând: scoală-te şi te roagă lui Dumnezeu, atunci să ştii că sfântul înger al lui Dumnezeu care te păzeşte, acela îţi grăieşte ţie: scoală-te şi te roagă!
Deci, de te vei scula tu şi el se va scula şi va sta la rugăciune împreună cu tine, întărindu-te în nevoinţă şi izgonind de la tine duhul cel necurat care te înşală şi răcneşte ca un leu asupra ta. Iar de nu te vei scula, îndată se va depărta de la tine îngerul şi atunci vei cădea în mâinile vrăjmaşului. De vei lucra ceva de obşte împreună cu fraţii, să nu cumva să te arăţi tu cum că lucrezi mai mult decât alţii; iar de te vei lăuda, îţi pierzi plata ta. Păzeşte-te, fiule, de vorbă multă, de vreme ce tăcerea cu înţelepciune este mai bună, iar vorba multă, măcar de se întâmplă uneori de este şi de folos, se amestecă în ea şi cuvinte nefolositoare. Păzeşte-te, fiule, în vorbele tale, să nu te căieşti după ce ai vorbit, căci mulţi pentru vorba lor şi-au pierdut cinstea, iar alţii şi viaţa. De vei avea un lucru (rucodelie) în chilia ta şi va veni ceasul de rugăciune, să nu cumva să zici: să mai las puţin până voi săvârşi acest lucru, ci îndată scoală-te, fiule şi închinându-te lui Dumnezeu te roagă Lui cu osârdie, ca să-ţi îndrepteze Domnul viaţa, să te păzească şi să te izbăvească de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi şi să te învrednicească Împărăţiei Sale.

 

4. Zis-a un bătrân oarecare, învăţându-l pe ucenicul său: fiule, de te vei lenevi a te scula noaptea la slujba utreniei, în acea zi nu se cade să dai trupului tău mâncare, căci scrie Apostolul, că pe degeaba nu se cade a mânca. Iarăşi, zic ţie, că mireanul de va fura, este vinovat. Aceeaşi vină o socoteşte Dumnezeu fiecărui frate, care se va lenevi şi nu se va scula la slujba bisericii, afară de boală, sau de o mare împiedicare. Însă şi de la cel bolnav şi ostenit aşteaptă Dumnezeu rugăciune duhovnicească, căci aceasta poate să o facă şi cel bolnav şi neputincios. De ai clevetit cumva pe vreun frate şi te mustră cugetul tău, mergi cu smerenie la acel frate şi te închină până la pământ, zicând: iartă-mă, frate, că am greşit şi te-am clevetit! Şi de aici înainte păzeşte-te şi nu mai cleveti pe nimeni, căci clevetirea este moartea sufletului. De îţi va aduce ţie un frate vreun lucru, orice ar fi şi ţi-l va dărui pentru dragostea frăţească şi ştiind că acel frate este mai sărac şi mai neputincios decât tine, atunci sileşte-te şi dăruieşte-i şi tu lui ceva îndoit mai mult decât ţi-a dăruit el ţie. Iar de nu vei avea ce să-i dai şi să-i răsplăteşti, atunci închină-i-te până la pământ cu smerenie, zicând: iartă-mă pentru Dumnezeu, iubite frate, că eu nu am ce să-ţi dăruiesc! Domnul Dumnezeu să-ţi plătească pentru dragostea ce-o arăţi către mine. De vei citi sau vei auzi vieţile sfinţilor părinţi, începe şi te nevoieşte a face şi a vieţui şi tu aşa, chemându-L pe Dumnezeu în ajutorul tău, ca să te întărească şi să-ţi ajute şi rabdă fără slăbire în lucrul ce vei începe, lăudând şi mulţumind lui Dumnezeu. Iar de ai început şi nu ai săvârşit, atunci defaimă-ţi neputinţa ta, ocărăşte-ţi cugetul tău şi smereşte-ţi gândul, ca pe un rău, leneş şi trândav; pururea neîncetat mustră-ţi sufletul pentru că ce ai început n-ai sfârşit. De ai greşit şi ai făcut păcat trupesc, nu te mai gândi după aceea la dânsul, cum l-ai făcut, căci gândind la dânsul iarăşi ţi se aprinde trupul şi ţi se spurcă sufletul. De-ţi vei deosebi viaţa ta şi ieşind vei merge şi te vei aşeza în pustie, când vei cunoaşte că te cercetează Domnul Dumnezeu, să nu cumva să te înşeli, frate, să te înalţi cu inima zicând că mare lucru faci că şezi în pustie şi pentru aceea te cercetează Dumnezeu, căci de te vei înălţa şi te vei lăuda în inima ta, gândind acestea, atunci Dumnezeu îţi va lua ajutorul său şi tu îţi vei cunoaşte neputinţa. Ci, mai vârtos, frate, cu smerenia inimii tale, zi aşa în gândul tău: eu pentru slăbiciunea, ticăloşia şi neputinţa mea, şed aici, în această pustie, iar Prea Bunul Dumnezeu pentru bunătatea Sa îşi face cu mine nevrednicul mila Sa, ca să nu slăbesc, ci să rabd. De vei da orice lucru, vreunui frate, pentru dragostea lui Hristos, iar mai pe urmă îţi va aduce vrăjmaşul căinţă de aceasta în gândul tău, zicând: rău am făcut că m-am grăbit de am dat acel lucru care îmi trebuia foarte mult, sau că acel lucru nu era de obrazul aceluia, sau prea mult i-am dat lui, tu, frate, nu asculta acel gând, căci este al vrăjmaşului, ci venindu-ţi acel gând să-i răspunzi aşa: eu am dat împrumut acel lucru lui Hristos însuşi. Şi aşa, vrăjmaşul se va duce de la tine ruşinat, iar tu vei lua plată mare de la Dumnezeul Hristos.

 

5. Zis-a un bătrân: dator este călugărul când şade cu fraţii la masă, să caute pururea în jos, spre pământ, iar nu la faţa fraţilor, mai ales a celor tineri şi să aibă gândurile lui pururea către Dumnezeu, că mare şi nesuferită scârbă face călugărul diavolului, atunci când are gândul la cer, către Părintele lui.

 

6. Zis-a un bătrân: gândurile cele rele şi necurate din inima omului sunt asemenea şoarecilor care umblă în casă, pe care de-i vei omorî câte unul, îndată ce-i vei vedea, nu te vei osteni, iar de îi vei lăsa până se vor înmulţi şi vor umplea casa, atunci multă osteneală vei avea izgonindu-i şi neputându-i alunga, ţi se va urî şi vei lăsa de se va pustii casa ta.

 

7. Zis-a un bătrân oarecare: călugărul care a greşit înaintea lui Dumnezeu, scârbindu-L pe Făcătorul său, şi-i va veni oarecare umilinţă şi îşi va cunoaşte greşeala şi va voi să se pocăiască de păcatele sale, unuia ca acela i se cade să se depărteze de lume, să se deosebească de alţi fraţi, să iasă şi să se aşeze singur la un loc liniştit, cu tăcere; şi aşa umilindu-se şi smerindu-se înaintea lui Dumnezeu, pururea să-şi plângă păcatele sale, ziua şi noaptea, curăţindu-şi mintea şi inima de gândurile lumeşti. Să se păzească foarte mult, ca să nu scârbească sau să dosădească pe cineva, ci pe sine pururea să se dosădească, să se ocărască, să se mustre şi să se defăimeze, pentru că a păcătuit scârbind pe Domnul Dumnezeu şi Făcătorul său. Şi aşa, cu multă înfrânare a trupului şi a patimilor, cu multă umilinţă, plângere şi lacrimi rugându-L pe Dumnezeu, va dobândi milă şi iertare.

 

8. Spunea un oarecare bătrân, avva Teodor, pustnicul cel mare, zicând: odată am mers cu oarecari fraţi în Kanop, care este ca la cincisprezece stadii departe de cetatea Alexandria, la părintele Teodor, pustnicul cel mare, care avea darul răbdării. Şi vorbind cu noi bătrânul şi mult folosindu-ne, între alte vorbe, ne-a spus şi aceasta: era un frate care trăia într-o chiliuţă, afară din cetatea Alexandria, în dosul zidului şi acel frate avea darul lacrimilor. Odată, într-o zi, în urma dorinţei inimii sale, i-a venit umilinţă şi plângere mai mult decât altădată; iar el văzându-se în atâta umilinţă şi mulţime de lacrimi, zicea în sine, aşa: cu adevărat, acesta este semnul că se apropie ziua morţii mele. Şi când gândea aceasta, plângerea şi lacrimile mai mult se adăugau. Iar dacă el vedea aşa adăugându-se şi înmulţindu-se lacrimile şi umilinţa lui, iarăşi zicea: cu adevărat, aproape este vremea ieşirii mele. Şi aşa, în toate zilele plângea cu amar. Iar noi auzind şi mult folosindu-ne de vorbele şi povestirile acestui bătrân, l-am întrebat despre lacrimi, zicând: oare, părinte, ce este acest lucru, că uneori vin umilinţa şi lacrimile singure, sau uneori prin multă osteneală abia vine omului o picătură de lacrimă? Şi răspunzând, ne-a zis nouă bătrânul: fiilor, lacrimile sunt asemenea cu ploaia sau ninsoarea, iar călugărul este ca un lucrător grădinar sau vier, care când vede că vine ploaia, se cade să lase toate celelalte lucruri ale sale şi să alerge şi să se nevoiască, să-şi curăţească toate jgheaburile grădinii sau ale viei şi să nu lase să curgă pâraiele ploii pe dinafară de grădină, ci să se silească să le îndrepteze pe jgheaburile lui, în grădina sa, ca să curgă şi să adape toată grădina. Căci zic vouă, fiilor, că decât toate zilele anului, mai mult folos face o zi de ploaie care răsare, creşte şi înmulţeşte toate roadele grădinii. Aşa sunt şi lacrimile. Deci, când simţim că ne cercetează Dumnezeu şi ne vine umilinţa în inimă, ni se cade să lăsăm îndată toate celelalte lucruri şi treburi şi cu toată osârdia să ne rugăm lui Dumnezeu, căci nu ştim, găsi-vom aşa o altă zi, în care să ne vină cercetarea lui Dumnezeu?

 

9. Şi iar l-au întrebat pe avva Teodor, zicând: spune-ne nouă, avvo, cum pot să se păzească lacrimile când vin la om? Bătrânul ne-a răspuns: fiilor, când vin omului lacrimile şi umilinţa, atunci mai înainte de toate se cade să se păzească să nu vorbească cu nimeni şi să nu iasă afară din chilia lui, păzindu-se de mâncare multă şi dormire. Tot aşa, să-şi păzească inima de gânduri, să nu gândească în sine că face mare şi bun lucru pentru că plânge şi lăcrimează. Ci mai mult atunci, cu toată osârdia să se roage lui Dumnezeu, citind Sfintele Scripturi. Însă când îi va veni omului umilinţă şi plângere, acestea-l vor învăţa ce să facă.

 

10. Zis-a lor iarăşi bătrânul: fiilor, eu am văzut un frate oarecare şezând în chilia lui şi împletind coşurile (rucodelia sa) şi când îi venea umilinţă şi lacrimi, îndată lăsând lucrul, se scula la rugăciune şi cum se scula şi începea a se ruga, îndată fugeau umilinţa şi lacrimile de la dânsul. Iar dacă şedea jos şi începea a lucra lucrul său şi lucrând îşi aduna gândurile, îndată îi veneau lacrimile şi iar se scula la rugăciune şi iar îi trecea umilinţa. Iar când lua vreo carte să citească, cum începea a citi îndată îi veneau lacrimile şi plângea. Şi atunci a zis acel frate: bine au zis sfinţii părinţi că plângerea este învăţător, căci îl învaţă pe om tot folosul.

 

11. Zis-a lor iarăşi: fiilor, bătrânul meu avea obicei de a se îndepărta totdeauna în adâncul pustiului şi acolo îşi petrecea viaţa în tăcere şi linişte. Iar eu odată i-am zis: pentru ce, părinte, totdeauna fugi de noi şi te depărtezi în adâncul pustiului? Nu este mai bine să trăieşti aproape de oameni, ca ei văzând nevoinţa ta cea bună, să se folosească şi alţii iar tu vei avea mai mare plată de la Dumnezeu? Bătrânul i-a răspuns: crede-mă, fiule, că măcar de ar fi cineva asemenea cu marele prooroc al lui Dumnezeu, Moise şi va trăi împreună cu oamenii, nu poate nicidecum să se cheme fiu al lui Dumnezeu după dar şi să-şi folosească sufletul său. Eu sunt fiu al lui Adam şi precum Adam, părintele meu, văzând roada frumoasă şi bună la gust, n-a răbdat să nu ia să guste, prin care a şi murit, aşa sunt şi eu, când văd rodul păcatului: îndată îl poftesc, din care luând şi gustând mor. Pentru aceea prea cuvioşii noştri fugeau din lume în pustie, ca să-şi omoare patimile şi poftele dulceţilor, acolo unde nu aflau mâncarea care naşte poftele păcatului.

 

12. Zis-a iarăşi: de se va da însuşi omul de bună voia sa spre greutate, scârbă, supărare şi răbdare pentru Dumnezeu, eu cred că pe acela cu sfinţii mucenici îl va împărtăşi Dumnezeu, pentru că acea greutate şi scârbă pe care o rabdă cineva pentru Dumnezeu, în loc de sânge se primeşte.

 

13. Zis-a iarăşi: fiilor, precum tot păcatul pe care-l face omul, afară de trup este, iar cel ce face curvie în trupul său greşeşte, pentru că dintr-însul iese spurcăciunea şi îi spurcă tot trupul, aşa şi toate bunătăţile afară de trup sunt. Iar cel ce plânge pentru mântuirea sufletului său, acela îşi curăţeşte şi trupul său, pentru că lacrimile care ies din ochii lui, acelea tot trupul şi sufletul lui îi spală.

 

14. Un frate l-a întrebat pe un oarecare bătrân, zicând: te rog, părinte, spune-mi, ce să facă omul ca să i se umilească inima şi să-i vină lacrimi şi plângere? Bătrânul i-a răspuns: fiule, lacrimile şi plângerea vin la om din aducere aminte de păcatele sale pe care le-a făcut în viaţa sa, înaintea ochilor lui Dumnezeu şi că are să dea răspuns Înfricoşatului Judecător pentru dânsele. La fel, celui ce va să-i vină umilinţă şi lacrimi, i se cade pururea să aibă aducerea aminte de sfârşitul şi moartea sa, că peste puţină vreme are să iasă şi să se despartă sufletul lui de ticălosul trup, rămânând trupul ca o stricăciune împuţită spre putreziciune, iar cu sufletul va merge gol prin groaznice, înfricoşate şi cumplite locuri, până va ajunge şi va sosi la locul unde i s-a gătit după faptele sale, aşteptând ziua înfricoşatei judecăţi ca să-şi ia hotărâtul răspuns după fapte. Asemenea, să-şi aducă aminte pururea în gând de înfricoşata şi groaznica zi a judecăţii, în care tot neamul omenesc, de la Adam până atunci, vor sta goi înaintea Înfricoşatului şi Prea Dreptului Judecător, plângând cu amar şi aşteptând răspunsul cel cu hotărâtă judecată, ori în muncile focului veşnic, ori în veselia vieţii celei nesfârşite, după faptele lui şi de groaznica mânie, mustrare şi urgie a Prea Dreptului Judecător şi de trimiterea cea cu urgie fără de nici o milostivire şi aruncarea în pedeapsa cumplitelor şi veşnicilor munci ale întunecatului iad, din care munci, după aceea nu mai este nădejde de ieşit vreodată, de sfârşit sau de moarte, că acolo nu este moarte, nici sfârşit sau slăbire a cumplitelor munci, ci pedeapsă fără de sfârşit. Să-şi aducă apoi aminte în gândul său, de răposaţii săi părinţi, cum au murit şi au putrezit, de s-au făcut ţărână şi pământ. Şi cum şi el peste puţină vreme aşa se va face şi oare unde sunt sufletele părinţilor săi? Fratele i-a zis: se cade, părinte, ca un călugăr să se gândească la părinţii săi? Bătrânul i-a zis: de vei cunoaşte că îţi vine umilinţă şi lacrimi, pentru gândirea la răposaţii tăi părinţi, acel gând îţi este foarte de folos. Căci dacă îţi vin lacrimile, atunci poţi să le întorci încotro îţi este voia, ori pentru păcatele tale, ori pentru alt oarecare gând bun. Acestea, fiule, se cade a gândi cel ce doreşte lacrimi şi plângere, căci din aceste gânduri vin omului umilinţa, lacrimile şi plângerea. Zis-a fratele: cu adevărat, aşa este, părinte, mult m-am folosit acum de părinteştile tale cuvinte. Zis-a lui bătrânul: eu, fiule, am văzut un frate care era foarte iubitor de osteneală şi nevoitor pentru mântuirea sa, însă inima lui era împietrită şi nu-i venea umilinţă şi lacrimi şi de multe ori se bătea singur şi se chinuia, până când îşi rănea trupul şi atunci, de usturime şi de durere, îi veneau lacrimi şi plângere. Iar el întorcea alte lacrimi şi plângere şi plângea pentru păcatele sale, şi aşa Dumnezeu l-a miluit şi el s-a mântuit.

 

15. Zis-a iarăşi bătrânul: fiilor, să ştiţi că smerenia pe mulţi fără nici o osteneală i-a mântuit şi mărturisesc aceasta vameşul şi fiul cel rătăcit, care puţine cuvinte au grăit către Dumnezeu şi s-au mântuit. Iar ostenelile şi faptele cele bune ale omului îl pierd, dacă nu va avea smerenie, căci osteneala şi faptele cele bune pe mulţi i-au tras la mândrie şi au pierit, precum şi fariseul acela care se lăuda cu faptele lui cele bune şi se mândrea.

 

16. Zis-a iarăşi un bătrân: vorba cea multă de iscodire pentru dumnezeire şi citirea cea cu multă cercare a cuvintelor celor pentru credinţă, usucă lacrimile şi golesc umilinţa de la om. Tu, fiule, citeşte vieţile şi graiurile sfinţilor şi prea cuvioşilor părinţi şi ele îţi vor lumina sufletul.

 

17.Zis-a iarăşi: postul smereşte trupul şi privegherea luminează mintea, tăcerea liniştită aduce umilinţă şi lacrimi, iar lacrimile şi plângerile îl fac pe călugăr desăvârşit şi fără de păcate.

 

18. Odată fiind praznic la Schit, au venit şi s-au adunat toţi părinţii de prin pustie. Şi şezând la masă, au adus şi vin ca să le dea lor, iar fratele care era rânduit să dea vin la masă, umplând un pahar, a dat unuia din părinţi şi acela uitându-se la frate s-a mâniat zicând: fiule, te rog, nu-mi da acel şarpe veninos. Auzind aceasta părinţii, nici unul n-a vrut să primească vin să bea, iar care apucaseră mai înainte de băură câte un pahar, se căiau foarte şi se defăimau.

 

19. Un frate oarecare s-a mâniat pe alt frate şi stând la rugăciune, cerea de la Dumnezeu răbdare şi să ia de la dânsul fără de ispită, acea mânie. Rugându-se astfel, a văzut ca un fum ieşind din gura lui şi îndată i-a trecut mânia.

 

20. Un frate oarecare flămânzind a vrut să mănânce de dimineaţă şi se lupta cu gândul să nu mănânce, până nu se vor împlini trei ceasuri din zi. Şi luând posmagi i-a pus în apă să se moaie, iar dacă au trecut trei ceasuri din zi, a şezut să mănânce şi căutând spre mâncare cu mare poftă, fiind foarte flămând, şi-a zis: mai bine este să mai aştept puţin să nu mănânc până ce se vor împlini nouă ceasuri din zi. Iar dacă s-au împlinit, s-a sculat şi a stat la rugăciune şi atunci a văzut cu ochii lui pe vrăjmaşul diavol ca un fum ieşind de sub şervetul care era aşternut unde-şi gătise el să mănânce pâine. Şi îndată i-a trecut foamea, scăpând şi de lăcomia pântecelui şi de nesăturare.

 

21. Un bătrân oarecare era bolnav de multă vreme şi multe zile n-a mâncat, nici n-a băut, iar ucenicul lui văzând că atâtea zile n-a mâncat nimic, i s-a făcut milă de dânsul şi îl ruga, zicând: te rog, părinte, mănâncă ceva, cât de puţin şi ţi se va mai deschide gustul şi te vei mai răcori din boală. Şi îndată făcând foc, a pus de i-a gătit puţină mâncare. Căci avea două vase: în unul avea puţină miere, iar în altul puţin ulei de cânepă, pe care îl ţinea de multă vreme pentru candelă şi care era rânced, amar şi împuţit. Deci, fratele voind să ia puţină miere ca să îndulcească bucatele pe care le făcuse pentru bătrânul său, n-a luat seama bine din care vas să ia şi în loc să ia miere a greşit şi a luat ulei rânced şi amar, şi a pus în bucatele bătrânului său şi a dus la bătrânul rugându-l să guste. Iar bătrânul luând o dată şi gustând, îndată a cunosut greşeala fratelui şi a tăcut, nezicând nimic. Fratele îl ruga cu osârdie să mai guste măcar o dată sau de două ori. Însă bătrânul nu mai voia să guste, zicând: ajunge, fiule. Fratele însă, îl silea să mai guste, zicând: te rog, mai gustă, părinte, că foarte bune bucate ţi-am făcut. Iată că şi eu am să mănânc cu tine. Şi luând cu lingura şi gustând, atunci a văzut ce a făcut şi căzând la picioarele bătrânului, i-a zis: amar mie, ce-am făcut! Iartă-mă, părinte, că ţi-am greşit şi n-am ştiut şi în loc de miere ţi-am pus în bucate ulei rânced şi amar şi te-am prăpădit şi nu mi-ai spus când ai luat o dată de ai gustat, socotind poate, că eu înadins am făcut aceasta, punând asupra mea acel păcat. Bătrânul i-a zis: nu te scârbi de aceasta, fiule, că de ar fi vrut Dumnezeu ca să-mi pui miere în bucate, miere mi-ai fi pus, iar acum, ce a vrut Dumnezeu, aceea mi-ai pus. Şi aceasta zicând bătrânul, îndată s-a simţit desăvârşit sănătos şi sculându-se din patul lui, a mulţumit lui Dumnezeu, mângâindu-l şi pe ucenicul său.

 

22. Un frate a mers la muntele Feremului, la un oarecare bătrân mare cu viaţa şi foarte iscusit cu fapte bune. Închinându-se după obicei, l-a întrebat zicând: ce voi face, părinte, căci îmi piere sufletul? Bătrânul a zis: pentru ce îţi piere sufletul? Fratele i-a răspuns: când eram în lume, în viaţa mirenească, foarte mult posteam, rugăciuni şi privegheri făceam şi multă râvnă sufletească, umilinţă şi lacrimi aveam, iar dacă m-am lepădat de lume şi m-am făcut călugăr, nici una din acele bunătăţi nu văd în mine. Bătrânul i-a zis: să mă crezi, fiule, că acele bunătăţi care-mi spuseşi că le făceai când erai mirean, toate pentru mândria şi lauda oamenilor le făceai, căci aveai îndemnător spre ele pe cel ce în taină se lupta cu tine şi acele fapte ale tale nu erau primite de Dumnezeu. Pentru aceea diavolul nu te băga în seamă, nici îţi sta împotrivă cu război, ca să ia sporirea ta. Acum vede că ai ieşit ca la război, asupra lui şi pentru aceea şi el se înarmează asupra ta. Mai plăcut şi mai primit este lui Dumnezeu un psalm ce-l vei citi acum cu smerenie, decât o mie de psalmi pe care-i citeai în viaţa mirenească cu mândrie. Zis-a iarăşi fratele: eu, părinte, acum nici să postesc nu pot şi toate lucrurile şi faptele bune s-au luat de la mine. Bătrânul i-a zis: frate, îţi ajunge ce ai, rabdă cu mulţumire şi te vei folosi. Iar el ţinea tot una, zicând: cu adevărat, părinte, pierdut este sufletul meu. Atunci bătrânul a început a-i zice lui aşa: crede-mă, frate, că nu voiam să-ţi zic cele ce ţi-am zis, ca să nu-ţi slăbească gândul, căci te văd foarte înşelat de vrăjmaşul diavol şi eşti aruncat în trândăvie şi în deznădăjduire; ci ascultă sfatul meu şi lasă părerea pe care o ai că vieţuiai şi făceai bine când erai în viaţa mirenească, de vreme ce toate acele fapte ale tale din viaţa mirenească erau pentru mândrie, precum şi a fariseului aceluia care pentru bunătăţile lui cele cu multă mândrie i se părea că este mai plăcut decât toţi oamenii lui Dumnezeu, şi cu acea părere, a mândriei, şi-a pierdut toate ostenelile. Iar tu acum smerindu-te înaintea lui Dumnezeu şi părându-ţi-se că nu faci nici o faptă bună înaintea Lui; această smerenie, fiule, îţi ajunge pentru mântuirea sufletului, ca şi vameşul care nici o bunătate nu făcuse şi cu o smerenie ca aceasta s-a îndreptat. Că mai plăcut lui Dumnezeu este omul păcătos şi leneş şi cu inima înfrântă şi smerită, decât cel ce face multe bunătăţi şi se înalţă în gândul său, socotindu-se, că mai plăcut este înaintea lui Dumnezeu. Acestea auzind fratele, a luat mare folosinţă şi multă mângâiere sufletului său şi s-a închinat bătrânului până la pământ, zicând: să ştii, părinte, că astăzi mi-ai mântuit sufletul, şi aşa s-a dus mulţumind lui Dumnezeu.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul