Religio

Cartea:

Cărți

PENTRU SOCOTINŢĂ

1. Un frate a zis unui bătrân: nu văd nici un bine înaintea mea. I-a răspuns bătrânul: tu eşti cu patru uşi iar cel ce voieşte va intra şi va ieşi prin tine şi tu nu pricepi. Însă de te vei scula şi vei închide uşile şi nu vei lăsa să intre prin ele gândurile cele rele, atunci le vei vedea afară stând şi luptându-se cu tine.

 

2. Şi iarăşi a fost întrebat: pentru ce mă trândăvesc adeseori? Şi i-a răspuns: pentru că n-ai înştiinţat încă starea ta.

 

3. Şi iarăşi l-a întrebat: ce se cade călugărului să facă? Şi i-a răspuns: toată fapta bună să o facă şi de la tot răul să se depărteze.

 

4. Zis-au părinţii: la tot gândul ce îţi vine, să îi zici: al nostru eşti sau al vrăjmaşilor noştri? Şi ştiu că îţi va spune ţie.

 

5. Şi iarăşi a zis: sufletul este asemenea izvorului: de-l vei curăţi, va izvorî iar de îl vei astupa, va pieri.

 

6. Şi iarăşi a zis: socotinţa este mai mare decât toate faptele cele bune.

 

7. Au zis bătrânii: de vei vedea pe cel tânăr, de voia sa suindu-se la ceruri, apucă-l de picior şi trage-l, căci nu îi este de folos.

 

8. Zis-a un bătrân: neamul acesta nu caută ziua de astăzi, ci ziua de mâine.

 

9. Iarăşi a zis: îndrăzneala şi râsul sunt asemenea focului care arde paiele.

 

10. Iarăşi a zis: omul care se nevoieşte pentru Dumnezeu, asemenea este mucenicului.

 

11. Iarăşi: de se va face cineva nebun pentru Dumnezeu, îl va înţelepţi pe el Dumnezeu.

 

12. Şi iarăşi: acestea le cere Dumnezeu de la om: mintea, cuvântul şi lucrul.

 

13. Şi iarăşi: acestea este dator omul să facă: să se teamă de judecata lui Dumnezeu, să urască păcatul, să iubească faptele cele bune şi să se roage totdeauna lui Dumnezeu.

 

14. Un frate l-a întrebat pe unul din părinţi, dacă îşi spurcă cineva mintea cu gândurile cele spurcate. Şi s-a pus întrebarea aceasta mai multora şi unii ziceau că se spurcă, iar alţii că nu. Dacă nu, nu putem să ne mântuim cei proşti. Ci mai degrabă aceasta este: să nu faci cu trupul păcat. Iar fratele mergând la un bătrân iscusit, l-a întrebat şi i-a răspuns bătrânul: după măsura fiecăruia este întrebat fiecare. Deci, se ruga fratele, bătrânului, zicând: tâlcuieşte-mi acest cuvânt! Şi i-a răspuns bătrânul: iată un vas poftit! Şi au intrat doi fraţi, unul având poftă mare, iar celălalt mai mică. Şi de va zice gândul celui desăvârşit: aş vrea să am acest vas şi nu va zăbovi în aceasta, ci o va tăia de la sine, nu s-a spurcat, neajungând la măsură mare. Iar de va pofti şi va zăbovi gândind şi nu-şi va scoate gândul, s-a spurcat pe sine.

 

15. Zis-a un bătrân: nu vom fi judecaţi atât pentru gândurile cele dinăuntrul nostru, cât mai ales pentru gândurile primite dinafară. Că se întâmplă uneori a se prăpădi din gânduri şi alteori a se încununa din gânduri.

 

16. Zis-a un bătrân: proorocii au făcut cărţile şi venind părinţii, au trăit după Scriptură. Cei de după dânşii le-au învăţat pe de rost şi le-au şi scris pe când cei de pe urmă, le-au pus deşarte pe ferestre.

 

17. Nişte fraţi ieşind din chinovie, au mers în pustie la un sihastru. Acesta i-a primit cu părere de bine şi precum este obiceiul sihaştrilor, văzându-i osteniţi, le-a pus masa mai înainte de vreme şi din cele ce avea le-a pus dinainte şi i-a odihnit. Iar dacă s-a făcut seară, au cântat cei doisprezece psalmi. La fel şi noaptea. Iar bătrânul priveghea singur şi i-a auzit pe amândoi, grăind unul către altul: sihaştrii cei din pustie se odihnesc mai mult decât noi, la mânăstirile cele mari. Dimineaţa, vrând ei să plece la un bătrân aproape de sihastru, le-a zis: închinaţi-vă bătrânului din partea mea şi să-i ziceţi să nu ude buruienile. Şi au făcut aşa. Iar acela auzind, a priceput cuvântul bătrânului şi i-a ţinut până seara nemâncaţi. Dacă s-a făcut seară, au făcut slujbă mare şi după aceea le-a zis: să mai odihnim, pentru voi, de vreme ce sunteţi osteniţi. Şi le-au pus dinainte pâine uscată şi sare, grăind că se cade a prăznui pentru ei şi a turnat puţin oţet în sare. Apoi, sculându-se, au făcut priveghere până la ziuă şi le-a zis: nu putem săvârşi pentru voi pravila toată, de aceea, odihniţi-vă, de vreme ce sunteţi călători! Şi făcându-se ziuă, voiau să fugă, dar el îi ruga: mai şedeţi puţin la noi, măcar trei zile, după obiceiul pustiului. Ei însă, n-au vrut să şadă, dar văzând că nu-i lasă, au fugit fără ştirea bătrânului.

 

18. Un frate l-a întrebat pe un bătrân: de mi se va întâmpla să mă îngreuiez de somn şi va trece vremea pravilei mele şi nu vreau să mai încep de supărare slujba, ce să fac? Şi i-a răspuns bătrânul: de ţi se va întâmpla să dormi până dimineaţa, sculându-te, închide uşa şi ferestrele şi fă-ţi slujba, pentru că scris este: a Ta este ziua şi a Ta este noaptea, căci în toată vremea este slăvit Dumnezeu.

 

19. Zis-a un bătrân: este un om care mănâncă mult şi încă nu se satură şi este altul care mănâncă puţin şi se satură. Deci, cel ce mănâncă mult şi încă i-ar mai trebui, are mai mare plată decât cel ce mănâncă puţin şi se satură.

 

20. Un frate l-a întrebat pe un călugăr mic: oare, bine este să taci, sau să grăieşti? Şi i-a răspuns: de sunt cuvinte deşarte, lasă-le, iar de sunt bune, dă-le loc bun şi grăieşte-le! Însă şi bune de sunt, să nu zăboveşti cu ele, ci îndată să le tai de la tine şi te vei odihni.

 

21. Ieşit-au oarecând nişte călugări din Egipt la Schit. Şi văzând cei de la oraş pe cei de la Schit mâncând degrabă, s-au smintit. Înştiinţându-se de aceasta preotul, a vrut să-i mângâie şi a propovăduit în biserică, zicând poporului: postiţi şi lungiţi rânduiala postului vostru, fraţilor! Atunci au dat să plece egiptenii care veniseră dar au fost opriţi şi dacă n-au mâncat în ziua cea dintâi, s-au îngreuiat. Aşa că i-au făcut să mănânce tot a doua zi. Cei de la Schit însă n-au mâncat toată săptămâna. Iar dacă a venit sâmbăta, au şezut egiptenii cu bătrânii să mănânce. Şi fiindcă egiptenii se temeau să mănânce, unul din bătrâni l-a apucat pe un egiptean de mână şi i-a zis: mănâncă cu socoteală, ca un călugăr! Acela şi-a smucit mâna, zicând: lasă-mă, că mor de foame în această săptămână, nemâncând fiertură! Şi i-a zis bătrânul: dacă pieriţi mâncând a doua zi, cum de vă smintiţi de cei ce postesc totdeauna câte o săptămână? Iar ei cerând iertare, au plecat bucurându-se.

 

22. Zis-a un bătrân: dacă va petrece cineva într-un loc şi nu se va asemăna locului, însuşi locul îl izgoneşte pe acesta, căci nu face fapta locului.

 

23. Zis-a un bătrân: de face cineva lucrul lui Dumnezeu, aşa fiindu-i voia, nu este pentru Dumnezeu lucrul lui. De este cu neştiinţă, ştiu că va veni la calea lui Dumnezeu, neumblând la cei mai bătrâni să asculte, ci ca şi cum ar şti însuşi, se socoteşte pe sine, cu anevoie va veni la calea lui Dumnezeu.

 

24. Iarăşi a zis: de va petrece lucrătorul la locul unde nu sunt lucrători, nu va spori. Însă poate să se nevoiască ca să nu se pogoare. Iar cel ce nu lucrează, dacă va petrece cu lucrătorii, şi se va trezi, va spori, iar de nu, nici în jos nu se va pogorî.

 

25. Iarăşi a zis: sufletul de va avea cuvânt iar fapte nu va avea, este asemenea cu pomul ce are numai frunze, iar roade nu are. Căci precum pomului, care este încărcat de roadă şi frunză, îi şade bine, aşa se aseamănă cuvântul, sufletului care are lucruri bune.

 

26. Au mers odinioară trei fraţi la Schit, la un bătrân sfânt şi a zis unul: am învăţat, părinte, Vechiul Testament de rost. Şi i-a răspuns bătrânul: ai umplut văzduhul de cuvinte. Al doilea a zis: eu mi-am şi scris Testamentul Vechi şi cel Nou. Şi i-a zis bătrânul: tu ai umplut ferestrele de hârtii. Iar cel de al treilea a zis: mie mi-au crescut buruieni pe vatra focului. Şi i-a zis bătrânul: tu ai izgonit iubirea de străini de la tine.

 

27. Un frate l-a întrebat pe un bătrân: pentru ce slăbesc cu sufletul făcând slujba mea cea puţină? Iar bătrânul răspunzând, i-a zis: aşa se înţelege dragostea către Dumnezeu, când face cineva cu toată inima lucrul lui Dumnezeu, cu umilinţă şi cu gând alinat.

 

28. Un frate oarecare, fugind din mânăstire şi luând chipul cel călugăresc, s-a închis zicând că este sihastru. Auzind părinţii, au venit să-l izgonească şi i-au dat canon să umble pe la chiliile monahilor şi să facă metanie, zicând: iertaţi-mă, că nu sunt sihastru, ci nou începător!

 

29. Au mers cândva cinci fraţi la Schit, la un bătrân sfânt şi a zis bătrânul celui dintâi: ce lucrezi, frate? Iar el a răspuns: împletesc, avvo. Deci, i-a zis bătrânul: Dumnezeu să-ţi împletească cunună, frate! L-a întrebat pe al doilea: tu ce lucrezi? Iar el i-a răspuns: rogojini fac. I-a zis: Dumnezeu să te întărească, fiule! Apoi pe al treilea: tu ce lucrezi? Iar el i-a răspuns: ciururi fac. Deci, i-a zis şi aceluia: Dumnezeu să te păzească, fiule! Celui de al patrulea: dar tu ce lucrezi? El a zis: eu sunt scriitor bun. Lui i-a răspuns bătrânul: tu ştii! Zis-a şi celui de al cincelea: ce lucrezi? Iar el a răspuns: sunt ţesător. Deci, i-a zis bătrânul: nu-i cu folos! A zis pe urmă bătrânul: cel ce împleteşte de îşi va păzi mintea (adică de va avea trezvie) cu Dumnezeu este şi-şi împleteşte lui-şi cunună. La rogojină trebuie virtute, fiindcă este cu osteneală. Celui ce face ciururi, îi trebuie pază, de vreme ce le vinde în sate. Iar scriitorul cel bun trebuie să-şi smerească inima, căci lucrează cu înălţarea minţii. Iar din ţesătura pânzei nu iese folosul (sufletului), pentru că face negustorie. Când va vedea cineva de departe pe cineva purtând coşniţe, sau rogojini, sau ciururi, va zice: iată, călugări sunt. Dar de va vedea pe cineva vânzând pânză, va zice: iată, au venit negustorii! Căci acest meşteşug este al mirenilor şi călugărilor nu este de folos.

 

30. Zis-a un bătrân: glasul care strigă către om, până la răsuflarea cea de pe urmă acesta este: astăzi, îndreptaţi-vă!

 

31. Iarăşi a zis: Iosif cel din Arimateea a luat Trupul lui Iisus, l-a înfăşurat în giulgiu curat, şi l-a pus în mormânt nou, adică în om. Să se silească dar fiecare cu deadinsul să nu greşească, ca să nu defaime pe Dumnezeu Cel care vieţuieşte în el şi să-L alunge din sufletul lui. Fiindcă lui Israel i-a fost dată mană în pustie să mănânce, iar lui Israel cel adevărat, Trupul lui Iisus Hristos i s-a dat.

 

32. Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: părinte, umblu la bătrâni şi îmi spun de mântuirea sufletului meu şi nimic nu pricep din cuvintele lor! Ce să fac? Oare să nu merg să mai întreb, de vreme ce nu fac nimic şi sunt cu totul în necurăţie? Şi avea bătrânul două vase goale şi i-a zis: mergi de adu un vas din acelea şi toarnă untdelemn şi clătinându-l varsă-l şi pune-l la loc! Dacă a făcut aşa, de două ori, i-a zis: adu-le pe amândouă acum şi vezi, care este mai curat! I-a răspuns fratele: mai curat este cel în care am turnat untdelemn. I-a zis bătrânul: aşa este şi sufletul! Chiar de nu va ţine minte nimic din cele ce întreabă, tot mai mult se curăţeşte decât cel ce nu întreabă nimic.

 

33. Întrebat a fost un bătrân, despre cei ce umblă şi cer rugăciuni altora, iar singuri fiind petrec în lene. Şi răspunzând a zis: „mult poate rugăciunea dreptului, care se face“, adică: împreună ajutând şi nevoindu-se cel ce cere acea rugăciune. Pentru că de va vieţui fără socoteală, nu va avea nici un folos, de vor fi şi sfinţi cei ce se vor ruga pentru el. Că unul zidind, iar altul risipind, amândoi, nu dobândesc decât osteneli!

 

34. Povestesc unii despre un sfânt, că pe vremea prigoanei a mărturisit şi a fost chinuit, încât l-au pus să şadă pe un scaun de aramă înfierbântat. Atunci ajungând împărat fericitul Constantin, au fost sloboziţi creştinii cei închişi şi tămăduindu-se sfântul acesta, s-a întors la chilia sa. Şi când a văzut-o, de departe, a zis: amar mie, că spre multe osteneli vin, gândind la luptele şi nevoinţele dracilor.

 

35. Zis-a un bătrân: de vei vedea pe cineva căzut în apă şi poţi să-l ajuţi, dă-i băţul şi-l trage la mal, iar de nu poţi să-l tragi, lasă-i braţul tău. Dacă-ţi întinde mâna şi nu poţi să-l tragi, te va trage el în jos şi veţi muri. Aceasta a zis-o pentru cei ce se aruncă în ispite, să ajute altora mai presus de puterea lor.

 

36. Unui călugăr care petrecea în Schit i-a fost pârât feciorul lui la stăpânire şi l-au prins. Deci, i-a dat de ştire maica tânărului, grăind: să scrii stăpânului să-l slobozească. Călugărul i-a răspuns: de îl va slobozi pe el, nu va prinde pe altul în locul lui? Iar trimisul i-a răspuns: aşa este, va prinde pe altul. Deci, răspunzând monahul, a zis: ce folos am eu, dacă îl va lăsa pe acela, aducând bucurie în inima maicii sale şi luând întristarea de la ea o va arunca în inima altei mame?

 

37. Acelaşi părinte lucra rucodelie multă şi lăsa o mică parte pentru nevoia sa, iar cealaltă o împărţea lipsiţilor. Dar fiind foamete, a trimis o maică pe fiul ei la dânsul să le dea câteva pâini. Auzind aceasta bătrânul, a zis către fiu: mai sunt şi alţii în oraş să le trebuie ca şi vouă? Iar el a răspuns: sunt mulţi. Şi a închis uşa după el şi lăcrimând, a zis: mergi, fiule! Cel ce are purtarea de grijă pentru toţi, Acela să facă şi pentru voi. Deci, l-a întrebat un frate, zicându-i: dar nu ţi-a fost milă de l-ai lăsat aşa pe fiul tău? Bătrânul i-a răspuns: de nu se va nevoi omul pentru tot lucrul, plată nu va avea.

 

38. Zis-a un bătrân: tot vicleşugul care nu este deplin vicleşug, acela nu este vicleşug şi toată dreptatea care nu este deplină, nu este dreptate. Căci se aseamănă omul care nu are nici gânduri bune nici gânduri rele, pământului din Sodoma şi Gomora, care de vreme ce este sărat nu face nici roadă, nici neghină. Pe când pământul cel bun răsare şi grâu şi neghină.

 

39. Iarăşi a zis: copilul cel ce îşi rosteşte cuvântul între cei mai mari ai săi, este asemenea cu omul ce vâră foc în sânul fratelui său.

 

40. Un bătrân a fost întrebat: ce înseamnă pentru cuvântul cel deşert să dăm seamă? Răspuns-a bătrânul: orice cuvânt s-ar grăi despre pricina trupului, vorbă deşartă este. Numai ce se grăieşte despre mântuirea sufletului nu este vorbă deşartă. Mai bine este însă decât toate să tăcem. Dacă începi a grăi de bine, la mijloc vine vorbă deşartă.

 

41. Zis-a un bătrân, cel ce fură şi cleveteşte sau alt păcat face şi după săvârşirea păcatului suspină şi se defaimă pe sine, vine la pocăinţă. Dar cel ce are ură în inima sa, ori mănâncă, ori bea, ori doarme, ori umblă, îl mănâncă pe el ca un venin. De unde se vede că nedespărţit are cu sine păcatul iar rugăciunea i se face spre blestem şi toată osteneala îi este neprimită, chiar de şi-ar vărsa sângele său pentru Hristos.

 

42. Zis-a un bătrân: eu urăsc slava deşartă a tinerilor, de vreme ce se ostenesc şi plată nu au, căutând spre slava omenească. Iar alt bătrân mai iscusit i-a zis: eu le-o iubesc, că mai bine este şi mai de folos, celui tânăr a se slăvi iar nu a se lenevi. Căci am văzut mărindu-se, înfrânându-se, priveghind, goi umblând şi dragoste câştigând şi necazuri suferind pentru laudele cele omeneşti. Dar vieţuind aşa, îi vine darul lui Dumnezeu şi îi zice: de ce nu te osteneşti pentru tine, ci pentru oameni? Atunci nu mai râvneşte să caute spre slava omenească, ci spre slava lui Dumnezeu. Şi auzind bătrânul cel dintâi, a zis: aşa este, cu adevărat.

 

43. Un bătrân a fost întrebat: oare, bine este să înveţi dumnezeiasca Scriptură? Iar el a răspuns: oile primesc păşunea cea bună de la păstor şi se îndulcesc să mănânce, iar de mănâncă şi lucruri din pustie şi când le prinde jeg de spinii pustietăţii, rumegă acea păşune şi li se îndulcesc gurile şi se astâmpără jegul de spini. Aşa şi pentru om, bună este deprinderea Sfintelor Scripturi spre pizmuirile dracilor.

 

44. Un frate l-a întrebat pe un bătrân, grăind: care este fapta sufletului care să facă roadă? Şi i-a răspuns bătrânul: fapta sufletului este liniştea trupului, rugăciunea cea multă a trupului, să nu vezi greşelile străine, numai ale tale. Şi de va suferi omul acestea, nu va zăbovi să aducă roadă sufletului.

 

45. Un frate l-a întrebat pe un bătrân: cum au unii descoperiri şi arătări îngereşti? I-a răspuns bătrânul: fericit este cel ce îşi vede păcatele sale totdeauna, căci acesta totdeauna se ţine treaz. Şi i-a zis fratele: eu am văzut un frate izgonind dracii din alt frate. Şi i-a zis bătrânul: eu nu voiesc să izgonesc draci şi să tămăduiesc neputinţe, ci doresc şi-L rog pe Dumnezeu să mă urască pe mine diavolul şi să mă curăţesc de gândurile cele spurcate şi aşa voi fi mare. De îşi va curăţi cineva inima şi-şi va face fără lene slujba ştiut este, că împreună cu părinţii cei purtători de minuni se va învrednici împărăţiei celei cereşti.

 

46. Zis-a un bătrân: minciuna este omul cel vechi, care se strică după poftele înşelăciunii, iar adevărul este omul cel nou care s-a zidit după Dumnezeu. Zis-a iarăşi: rădăcina lucrurilor bune este adevărul iar minciuna este moartea acestora.

 

47. Zis-a un bătrân: şezând eu cândva aproape de alt bătrân, a venit la dânsul o fecioară, grăind: părinte, am postit doi ani, doar a şasea zi mâncând pâine şi am învăţat de rost Testamentul cel Vechi şi cel Nou. Ce-mi mai lipseşte să fac? I-a răspuns bătrânul: şi care este roada acestora la tine? Făcutu-ţi-s-a ocara ca cinstea? Zis-a aceea: nu! Paguba ta o socoteşti ca pe o dobândă, sau pe străini ca pe rudeniile cele după trup, sau lipsa ca îndestularea? Iar ea i-a zis: nicidecum! I-a răspuns bătrânul: nici n-ai postit câte şase zile, nici n-ai învăţat de rost Testamentul Vechi şi Nou, ci te înşeli pe tine însuţi. Mergi de acum şi începe a lucra, că nimic nu ai dobândit!

 

48. A zis unul din părinţi despre smerita cugetare, o pildă, cum că cedrii au zis trestiilor: cum voi, slabe şi neputincioase fiind, nu vă frângeţi în vremea vijeliei, iar noi atât de mari fiind, ne sfărâmăm? Uneori şi din rădăcină suntem scoşi. Şi au răspuns trestiile: noi, când vine vijelia şi suflă vânturile, ne aplecăm împreună cu vânturile într-o parte şi în alta şi pentru aceasta nu ne rupem. Iar voi, împotrivindu-vă vânturilor, vă primejduiţi. Şi a zis bătrânul: trebuie să ne dăm în lături când se întâmplă cuvânt de ocară şi să dăm loc mâniei şi să nu ne împotrivim şi să cădem în necuviincioase gânduri, cuvinte şi lucruri.

 

49. Doi bătrâni, de mulţi ani şedeau împreună şi niciodată nu a fost ceartă între dânşii. Şi a zis unul către celălalt: să ne certăm şi noi ca oamenii. Iar celălalt a zis: nu ştiu cum se face cearta. Al doilea a zis: iată, pun o cărămidă în mijloc şi zic că este a mea. Tu zici nu, că este a ta. Şi de aici se face începutul. Deci, au pus în mijloc cărămida şi a zis unul către celălalt: aceasta este a mea! Şi a primit răspuns: nu, că este a mea! Şi i s-a spus: dacă este a ta ia-o şi mergi. Şi s-au dus, neputând să se certe între dânşii.

 

50. A zis un bătrân: cearta îl dă pe om mâniei, mânia îl dă orbirii, şi orbirea îl face de lucrează tot răul.

 

51. Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: cum se cuvine să săvârşesc măsura postului? Şi i-a zis bătrânul: nimic să nu faci mai mult decât ceea ce este rânduit. Căci mulţi vrând să se ridice mai presus de alţii, pe urmă câtuşi de puţin n-au putut săvârşi.

 

52. S-a întrebat un bătrân: care este lucrul monahului? Şi şi-a zis: dreapta socoteală.

 

53. Zis-a un bătrân: mintea când rătăceşte, o face de stă citirea, privegherea şi rugăciunea. Pofta când se prinde, o veştejeşte foamea, osteneala şi sihăstria. Mânia când se tulbură, o încetează cântarea de psalmi, îndelunga răbdare şi mila. Acestea dacă se vor face în cuviincioase vremi şi măsuri. Căci cele fără de vreme şi măsură ţin puţin. Iar cele ce ţin puţin, sunt mai mult vătămătoare şi nefolositoare.

 

54. Zis-a un bătrân: să nu faci ceva înainte de a cerceta inima ta, dacă se face după Dumnezeu ceea ce vrei să faci!

 

55. Zis-a un bătrân: toate cele peste măsură sunt de la draci.

 

56. Ziceau bătrânii: precum focul arde lemnele, aşa lucrul călugărului trebuie să ardă patimile.

 

57. Un frate l-a întrebat pe un bătrân: spune-mi un cuvânt, să mă mântuiesc! Iar el a zis: să ne silim să lucrăm câte puţin şi vom fi vii!

 

58. Era un monah în Tebaida care avea mare nevoinţă şi petrecere. Şi acesta se îndeletnicea neîncetat cu privegheri şi rugăciuni arătând neagoniseală în chip desăvârşit. El lua aminte la post, încât, o dată pe săptămână, duminica spre seară, se hrănea, mângâindu-şi neputinţa firii cu legumele ce se întâmplau, sau cu verdeţuri sălbatice. Şi multă vreme a petrecut aşa. Dar aflătorul răutăţii, diavolul, zavistuindu-l pentru fapta lui cea bună, s-a silit să-l surpe cu păcatul mândriei în care şi el a căzut. Deci, i-a pus în minte gândurile puterii, zicându-i că face prea multă nevoinţă pe care nimeni altul nu poate s-o facă. Trebuie să faci şi minuni – a zis diavolul – ca şi spre nevoinţă mai osârduitor să te faci şi pe oameni să-i zideşti, ca văzând ei minunea lui Dumnezeu să slăvească pe Tatăl nostru cel din ceruri. Să cerem lucrarea minunilor, căci Însuşi Mântuitorul a zis: cereţi şi vi se va da vouă! Deci această rugăciune cu neîncetată cerere trebuie să o aduci lui Dumnezeu. Iubitorul de oameni, Dumnezeu, însă Cel ce voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască, văzând înşelăciunea lui şi aducându-şi aminte de osteneala şi nevoinţa sa, nu l-a lăsat să fie biruit de vrăjmaş. Aşa i-a venit lui în minte şi a socotit, că zice apostolul: „Nu suntem din destul a socoti ceva de la sine“. Deci, dacă unul ca acesta a zis: „nu sunt din destul“, cu cât mai vârtos am eu trebuinţă de învăţătură! Mă voi duce dar la cutare sihastru şi ceea ce îmi va zice şi mă va sfătui, ca de la Dumnezeu voi primi povăţuire spre mântuire. Şi era părintele la care avea să meargă, mare şi vestit, sporit în privirea minţii şi mult i-a folosit pe cei ce mergeau la dânsul. Deci, ieşind din chilie a venit la el. Când a intrat fratele înăuntru, a văzut părintele două maimuţe şezând pe umerii fratelui şi cu lanţ de fier legându-i gâtul şi la sine fiecare trăgându-l. Bătrânul a cunoscut că aceştia sunt draci, cel al slavei deşarte şi cel al mândriei, căci era bătrânul de Dumnezeu învăţat. Deci, suspinând, a lăcrimat în ascuns. Şi după rugăciune şi după sărutarea frăţească, a şezut tăcând un ceas, fiindcă acesta era obiceiul la părinţii de acolo. Apoi a zis călugărul care mersese: părinte, foloseşte-mă şi dă-mi sfaturi ale căii de mântuire! Bătrânul i-a răspuns: nu mă pricep, fiule, la aceasta, căci şi eu am nevoie de îndreptare. Iar el a zis: nu te feri avvo, să mă foloseşti că am încredere în tine şi m-am hotărât să primesc sfatul tău! Iar el iarăşi nu se pleca, zicând: nu mă vei asculta şi pentru aceasta mă opun. Celălalt sta şi îl încredinţa, zicând: orice îmi vei zice, te voi asculta ca pe îngerul Domnului. Atunci i-a zis lui bătrânul: ia banul acesta şi mergi în cetate şi cumpără zece pâini, zece măsuri de vin, zece ocale de carne şi adu-le aici! Fratele auzind, s-a întristat, însă primind, s-a dus. Pe cale multe gânduri îi veneau şi nedumerindu-se, îşi zicea în sine: ce a socotit bătrânul cu aceasta? Şi cum voi cumpăra bunurile? Că se vor sminti mirenii, când le voi lua. Deci, plângând şi ruşinându-se, s-a dus în cetate şi prin altcineva a cumpărat pâinea, prin altcineva vinul, dar pentru carne nu se lămurea, zicând: vai mie ticălosul, cum voi cumpăra eu carnea, singur, sau prin altul? Însă, găsind un mirean i-a dat acestuia un ban şi cumpărând, i-a adus carne călugărului. Acela luând carnea şi celelalte, le-a dus la bătrânul. Atunci, i-a zis bătrânul: ştii că mi-ai dat cuvânt, că orice îţi voi zice asculţi! Ia, dar, aceasta şi după rugăciune, mănâncă o pâine şi câte o oca de carne şi bea câte o măsură de vin în fiecare zi şi, după zece zile, vino iarăşi la mine! Dar el auzind şi neîndrăznind a se împotrivi, luându-le, s-a dus plângând şi zicând întru sine: vai mie, din ce fel de post, la ce am ajuns! Oare voi face, sau nu? De nu voi face, voi fi călcător de făgăduinţă către Dumnezeu. Că mi-am dat cuvântul că orice îmi va cere bătrânul, am să fac, primind ca de la Dumnezeu şi acum, Doamne, caută spre ticăloşia mea şi mă miluieşte, iertându-mi păcatele, că iată, sunt silit să fac peste voia şi socoteala pe care am avut-o pentru înfrânarea mea! Şi aşa plângând, a venit la chilie. Şi precum i-a poruncit bătrânul, aşa a făcut. Când trebuia să mănânce, uda bucatele cu lacrimi, zicând către Dumnezeu: pentru ce m-ai părăsit? Şi a petrecut aşa cele zece zile, plângând, tânguindu-se şi pe sine socotindu-se nevrednic de călugărie. Dumnezeu luând aminte la smerenia lui, i-a dat mângâiere în inimă şi a cunoscut pentru ce i s-a întâmplat să fie nebăgat în seamă, după cum se socotea. Mulţumind Iubitorului de oameni, Dumnezeu, a zis întru sine: cu adevărat, toată dreptatea omului este ca o cârpă lepădată. Şi iarăşi: de nu va zidi Domnul casa şi nu va păzi cetatea, în zadar priveghează cel ce o zideşte, sau cel ce o păzeşte. Deci s-a întors la bătrânul, trudit cu trupul mai mult decât când se nevoia, nemâncând în celelalte săptămâni. Şi văzându-l bătrânul aşa smerit şi maimuţele făcute nevăzute, s-a veselit şi bucurându-se, l-a primit. Şi făcând ei rugăciune, au şezut tăcând. Apoi a zis bătrânul: fiule, Iubitorul de oameni, Dumnezeu, te-a certat şi nu l-a lăsat pe vrăjmaşul să te stăpânească. Căci obişnuieşte vicleanul, ca pe cei ce se nevoiesc, când nu va putea să-i împiedice de la nevoinţă, să-i îndemne la cele peste măsură, ca prin aceasta să-i cufunde în groapa mândriei. Şi nu este un lucru mai urât de Dumnezeu decât patima aceasta. Deci, tu călătoreşte, precum zice Scriptura, pe calea împărătească şi nu te abate în dreapta sau în stânga, ci măsura cea din mijloc întrebuinţând-o la mâncare, cu măsură mănâncă în fiecare seară. Iar de-ţi va veni ţie nevoie, pentru vreo patimă, sau pentru altă pricină, să strici ceasul cel rânduit, sau iarăşi peste o zi să mănânci şi să nu te îndoieşti. Că nu suntem sub lege, ci sub dar. Însă când mănânci, să nu te saturi, ci ţine-te în înfrânare, mai vârtos pentru bucatele cele poftitoare şi îndemnătoare spre lăcomie. Cele proaste iubeşte-le totdeauna şi inima ta păzeşte-o în tot chipul, căutând la smerenie. Că jertfa lui Dumnezeu, precum zice proorocul, duhul umilit, inima înfrântă şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi“. Şi iarăşi: „smeritu-m-am şi m-a mântuit Domnul“. Deci, toată nădejdea ta, fiule, aruncând-o spre Dumnezeu, mergi cu pace pe calea ta! El va scoate ca o lumină dreptatea ta şi judecata ta ca miază-zi. Deci, aşa folosindu-l pe frate şi întărindu-l, l-a slobozit. Iar fratele se bucura, mulţumea Domnului şi zicea: „să mă întoarcă pe mine cei ce se tem pe Tine şi cei ce ştiu mărturiile Tale, Doamne“: Şi: „certându-mă, m-a certat Domnul dar morţii nu m-a dat“. Şi: „certa-mă-va Dreptul cu milă şi mă va mustra“ Şi către sine: „întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, că Domnul ţi-a făcut bine ţie!“, şi celelalte. Şi aşa intrând în chilie, a vieţuit după sfaturile bătrânului şi a ajuns monah iscusit.

 

59. Zis-a un bătrân: credeţi-mi mie, fiilor, că pe cât e de mare lauda şi slava unui împărat ce se leapădă şi se face monah, pe atât este de mare ruşinea unui monah care lasă călugăria şi se face împărat. Pentru că cele ce se înţeleg de către gând şi de către minte, sunt mult mai cinstite decât cele simţitoare.

 

60. Fost-a un bătrân mare văzător cu mintea şi învăţa aşa: puterea pe care am văzut-o stând la lumânare, aceeaşi am văzut-o şi la îmbrăcămintea monahului când este primit în mânăstire.

 

61. Un frate de la Schit mergând la seceriş, s-a dus la un bătrân şi i-a zis: spune-mi, părinte, ce să fac la seceriş? Zis-a lui bătrânul: de îţi voi zice, mă vei asculta? Răspuns-a fratele: da, te voi asculta! Zis-a bătrânul: de mă asculţi, lasă-te de secerişul acesta şi întorcându-te în chilie, fă cele cincizeci de zile, mâncând seara pâine uscată cu sare şi după aceea vino şi-ţi voi vesti ce trebuie să faci! Iar fratele mergând şi făcând cum i-a poruncit, după cincizeci de zile a venit iarăşi la bătrân. Bătrânul cunoscând că este lucrător, i-a spus cum trebuie să şadă în chilie. Aşa că, s-a aruncat la pământ cu faţa în jos trei zile, plângând înaintea lui Dumnezeu. Apoi i-au zis gândurile: te-ai înălţat, te-ai făcut mare. Iar el îşi aducea neajunsurile lui înaintea sa, zicând: unde sunt toate greşelile mele? Şi apoi le număra. Deci, i-au zis iarăşi gândurile, schimbându-se: multe greşeli ai făcut şi nu poţi să te mântuieşti. Dar se împotrivea şi el: voi face slujbe lui Dumnezeu şi cred că în bunătatea Lui cea nespusă, va avea milă de mine. Deci, aşa luptându-se, într-o vreme biruite fiind duhurile, au stat înaintea lui simţitor grăind: ne-am tulburat de tine. Iar el le-a zis: pentru ce? Răspuns-au acelea: când te înălţăm, alergi la smerenie, iar când te smerim, te înalţi. Şi certându-le, acelea s-au făcut nevăzute.

 

62. Un om avea trei copii şi lăsându-i în cetate, s-a dus la o mânăstire. Petrecând în mânăstire trei ani, au început să-l supere gândurile, care îi puneau în minte aducerea aminte şi dorinţa de copii şi el se mâhnea pentru dânşii. Nu vestise însă stareţului dintru început că are copii. Aşadar, văzându-l pe el părintele mâhnit, i-a zis: ce ai de eşti mâhnit? Şi i-a povestit părintelui că are trei copii în cetate şi voieşte să-i aducă pe ei la mânăstire. Şi i-a dat voie părintele. Deci, mergând fratele, a aflat că doi dintr-înşii muriseră, iar unul trăia. Luând copilul, s-a întors la mânăstire şi căutându-l pe stareţ, l-a aflat în pitărie şi i-a adus copilul. Părintele, luând copilul, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat. Apoi a zis tatălui: îl iubeşti? Acesta i-a răspuns: da! Atunci a zis părintele: Ia-l şi-l aruncă în cuptor, aşa cum arde! Şi luând acela fiul cu mâinile sale, l-a aruncat în cuptor. Şi s-a făcut îndată văpaia ca rouă şi nu a ars copilul. Iar tatăl lui a primit slavă ca patriarhul Avraam.

 

63. Zis-a un bătrân, obişnuieşte-ţi inima câte puţin să zică către fiecare din fraţi: acesta mă întrece în râvnă pentru Dumnezeu. Şi iarăşi: acesta este mai osârduitor decât mine. Şi aşa ajungi să fii dedesubtul tuturor şi locuieşte în tine Duhul lui Dumnezeu. Iar de vei defăima vreun om, se depărtează darul lui Dumnezeu de la tine şi te dă întinăciunilor trupeşti şi ţi se împietreşte inima şi nici o umilinţă nu se află în tine.

 

64. Un bătrân şi-a trimis ucenicul în Egipt să aducă o cămilă să-şi ducă coşniţele. Iar după ce a adus fratele cămila la Schit, l-a întâmpinat alt bătrân şi i-a zis: de ştiam că te duci în Egipt ţi-aş fi zis să-mi aduci şi mie o cămilă. Şi mergând fratele a spus părintelui său cuvântul bătrânului. Iar el auzind, i-a zis fratelui: ia cămila şi du-o la el, şi zi-i: iată, nu ne-am terminat coşniţele! Ia cămila şi fă-ţi treaba şi mergi împreună cu el în Egipt. Apoi adu iarăşi cămila, ca să luăm şi vasele noastre. Şi mergând fratele, a încărcat cămila cu coşniţele bătrânului, şi s-au dus împreună în Egipt. După ce a descărcat cămila, luând-o, i-a zis bătrânului: roagă-te pentru mine! Iar acesta i-a zis: unde te duci? Zis-a fratele: la Schit, ca să aduc coşniţele noastre. Bătrânul auzind aceasta s-a smerit şi a pus metanie plângând şi zicând: iertaţi-mă, că dragostea voastră cea multă mi-a luat roada!

 

65. Se povestea despre un frate, că făcând coşniţe şi punându-le toarte, l-a auzit pe vecinul lui, zicând: ce să fac, că târgul este aproape şi nu am toarte să pun la coşniţele mele? Şi mergând acela a dezlegat toartele coşniţelor lui şi le-a adus la frate, zicând: iată, acestea îmi prisosesc, pune-le la coşniţele tale! Şi a făcut de a sporit lucrul fratelui, iar pe al său l-a lăsat.

 

66. Un frate mergând pe drum, a găsit un lemn care căzuse de la o cămilă încărcată cu lemne şi luându-l, l-a adus în chilie. Stareţul văzând lemnul, i-a zis fratelui: unde l-ai găsit? Iar fratele a zis: pe drum. Zis-a lui bătrânul: dacă nu cumva era aruncat de vânt, dacă nimeni nu l-a pierdut, ci vântul din întâmplare luându-l din pădure, adu-l înăuntru! Dacă nu, mergi şi-l pune la locul lui! Şi întorcându-se fratele, l-a aruncat iarăşi în drum.

 

67. Zis-a un bătrân: satana este împletitor de funii; pe cât îi dai şuviţe, împleteşte. Iar aceasta o zic despre gânduri. Pe cât le primeşti, pe atât se înmulţesc şi asupra ta se întăresc.

 

68. Un frate l-a întrebat pe un bătrân: cum trebuie să alunge mintea gândurile cele rele? Şi i-a răspuns: nu poate de la sine nicidecum să facă aceasta, căci nu are o putere ca aceasta. Ci când năpădesc asupra sufletului, îndată trebuie să alerge cu rugăciune către Cel ce l-a făcut pe el şi Acela le topeşte ca ceara.

 

69. Zis-a un bătrân: este unul care face lucruri bune şi vicleanul îi pune în minte preţ mare la un lucru mic, ca să piardă plata tuturor bunătăţilor pe care le face. Şezând eu odată în Oxirinh, la un preot ce făcea milostenie, a venit o văduvă cerând puţin grâu. Şi i-a zis ei: adu o pânză şi-ţi voi da. Iar ea a adus şi apucând haina cu mâna şi căutând-o, a zis: mare este! Şi a ruşinat-o pe văduvă. Deci, i-am zis lui: avvo, oare ai vândut grâul? Răspuns-a acela: nu, ci cu milostenie i l-am dat. Atunci eu iarăşi am zis: dacă l-ai dat ei cu milostenie, de ce te scumpeai la măsură şi ai ruşinat-o?

 

70. Un frate se lupta cu gândul mândriei, zicând: acum, suflete, ai isprăvit faptele bune. Şi vrând fratele să-l biruiască, şi-a apropiat mâna sub cazanul unde ardea foc şi a zis către sine: iată te arzi, nu te mai înălţa cu cugetul! Că cei trei tineri în mijlocul văpăii fiind şi nearzându-se, nu s-au înălţat cu inima, ci cu multă smerenie lăudându-L pe Dumnezeu în mijlocul cuptorului, ziceau: cu suflete umilite şi cu duhuri plecate să fim primiţi înaintea Ta. Iar tu la odihnă stând, cugeţi înalt. Şi cu aceasta a biruit dracul mândriei.

 

71. Zis-a un bătrân: de se va osteni omul, să se mustre totdeauna şi să-şi defaime sufletul în ascuns, îl încredinţează că este mai necinstit decât câinii şi decât fiarele. Că acelea n-au mâniat pe Făcătorul lor şi nu vin la judecată, decât să mă scoale şi să mă muncească veşnic.

 

72. Zis-a un bătrân: de şezi în pustie liniştindu-te, să nu socoteşti că faci vreun lucru mare, ci mai vârtos să te socoteşti câine izgonit de oameni şi legat, pentru că muşti şi sari asupra lor.

 

73. Zis-a un bătrân: de vei locui în pustie şi vei vedea că poartă Dumnezeu grijă de tine, să nu ţi se înalţe inima, căci ridică Dumnezeu ajutorul Său de la tine. Ci mai vârtos zi că pentru supărarea şi neputinţa ta face Dumnezeu milă cu tine, ca să rabzi şi să nu te trândăveşti.

 

74. Zis-a un bătrân: de vei auzi despre vieţuirile cele mari ale sfinţilor părinţi şi aprinzându-te, vei voi să le urmezi, apucă-te şi tu, chemând numele Domnului, ca să te întărească pentru lucrul pe care l-ai ales. Şi dacă cu ajutorul lui Dumnezeu vei săvârşi, mulţumeşte Celui ce ţi-a ajutat! Iar de nu vei putea să săvârşeşti, cunoaşte-ţi neputinţa şi slăbiciunea şi defăimându-te, smereşte-ţi gândul până la moarte, socotindu-te nevrednic, sărac şi nerăbdător! Astfel mustră-ţi sufletul totdeauna, ca unul care ai început şi nu ai săvârşit! Şi aşa poţi şi tu să te mântuieşti.

 

75. Era un frate la o viaţă de obşte şi toate greutăţile fraţilor le purta şi până la curvie se prihănea, cum că el a făcut. Iar unii din fraţi neştiind lucrarea lui, au început să cârtească asupra lui zicând: câte răutăţi face acesta şi nimic nu lucrează. Iar avva ştiind lucrarea lui, le zicea fraţilor: mai bine o rogojină a lui cu smerenie, decât toate ale voastre cu mândrie. Dacă vreţi, chiar de la Dumnezeu am să vă încredinţez. Deci, a poruncit să se aprindă foc şi aducându-se cele trei rogojini ale acelora şi rogojina fratelui, a poruncit să fie aruncate în foc. După ce le-au aruncat, îndată au ars toate şi a rămas numai a fratelui. Şi văzând cei ce mai înainte l-au prihănit pe el, s-au înfricoşat şi i-au pus metanie. Aşa l-au cinstit de aici înainte, ca pe un părinte.

 

76. Un monah întâlnind pe nişte călugăriţe, s-a ferit din calea lor. Văzând stareţa lucrul făcut de fratele, a zis căutând la dânsul: bine ai făcut, fiule, pentru neputinţa ta! De erai monah desăvârşit, nu ai fi luat aminte la noi, ca la nişte femei.

 

77. Zis-a un bătrân: oriunde vei merge, ia aminte de tine totdeauna, că lăcaşul Erodiului povăţuieşte mai înainte de ele (sau de ei). Adică, monahul se aseamănă cu Erodiul de a avea mereu de lucru şi iubirea de pustie. Oriunde va merge, lăcaşul său îl are mai înainte de dânsul, povăţuind şi tot locul îi este lăcaş. Sileşte-te, ca în orice loc te vei afla, să-ţi faci canonul şi să nu te leneveşti la rugăciunile cele rânduite! Poartă grijă încă şi de gânduri, pe cât poţi, şi tot necazul să-l ai înaintea ochilor tăi. Iar acestea nu se pot isprăvi fără de luare aminte şi multă osteneală.

 

78. Se povestea despre avva Macarie, că mergând odată la biserică să citească pravila, a văzut în afara chiliei unuia dintre fraţi, mulţime de draci, din care unii se închipuiau în muieri ce rosteau cuvinte necuviincioase, alţii în copilandri ce vorbeau cuvinte de ocară, alţii jucau, iar alţii se schimbau în multe forme. Bătrânul fiind văzător cu mintea, a cunoscut pricina. Şi suspinând, şi-a zis: negreşit, fratele petrece în lenevire şi pentru aceasta duhurile cele viclene îi înconjoară chilia. După ce a isprăvit pravila, a intrat în chilia fratelui şi i-a zis: sunt necăjit frate şi cred că de te vei ruga pentru mine, cu adevărat mă va uşura Dumnezeu de necazul acesta. El punând metanie bătrânului, i-a zis: avvo, nu sunt vrednic să mă rog pentru tine. Însă bătrânul sta rugându-l pe frate şi zicând: nu mă duc, de nu-mi vei da cuvânt că vei face pentru mine câte o rugăciune în fiecare seară. Aşa, a ascultat fratele porunca bătrânului. Acest lucru l-a făcut bătrânul, vrând să-i dea pricină să se roage noaptea. Şi, sculându-se fratele în noaptea viitoare, a făcut o rugăciune pentru bătrânul. Apoi umilindu-se, a zis: ticălosule suflete, pentru un bătrân ca acesta te-ai rugat, dar pentru tine nu te rogi? Deci, a făcut şi pentru sine o rugăciune. Apoi aşa făcând el în fiecare noapte şi săvârşind cele două rugăciuni, în duminica următoare, bătrânul ducându-se la biserică, i-a văzut pe draci, stând afară din chilia fratelui, ca şi mai înainte, dar trişti şi posomorâţi. Şi a cunoscut că pentru rugăciunea fratelui s-au întristat dracii. Astfel, bucurându-se, a intrat la fratele şi a zis: rogu-te mai fă pentru mine încă o rugăciune! El a ascultat şi făcând pentru bătrânul două rugăciuni, iarăşi s-a umilit şi şi-a zis: o; ticălosule suflete, adaugă şi pentru tine o rugăciune! Deci, aşa petrecând el şi săptămâna aceea şi făcând în fiecare noapte câte patru rugăciuni, duminică iarăşi venind bătrânul, i-a văzut pe draci mai întristaţi şi tăcând. Şi mulţumind lui Dumnezeu, când s-a întors, a intrat iarăşi la frate şi l-a rugat să mai adauge pentru dânsul încă o rugăciune. Acesta primind şi adăugând şi pentru sine încă o rugăciune făcea în fiecare noapte şase rugăciuni. Când a trecut bătrânul, duminică i-a văzut pe draci, stând departe de chilia lui. Dar cum l-au văzut intrând la frate, l-au ocărât, mâhnindu-se pentru mântuirea fratelui. Iar bătrânul, proslăvind pe Dumnezeu, a intrat la frate şi l-a sfătuit să nu se lenevească, ci neîncetat să se roage. Şi aşa, făcându-se fratele osârduitor la rugăciuni, cu darul lui Dumnezeu, s-au dus dracii cu totul de la dânsul.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul