Religio

Cartea:

Cărți

PENTRU UMILINŢĂ

1. Zis-a un bătrân: sileşte-te de îţi învaţă şi îţi deprinde inima ta a gândi şi grăi întru sine pentru fiecare frate, zicând: acest frate este cu mult mai cuvios şi mai vrednic de toată cinstea şi lauda, decât mine ticălosul. Şi aşa, încet, încet, îţi vei deprinde inima şi gândul tău a te ocărî şi a te defăima pe tine însuţi a te socoti mai nevrednic, mai ticăit şi mai păcătos decât toţi oamenii. Aşa se va sălăşlui şi va vieţui întru tine Sf. Duh. Iar de te vei socoti mai vrednic de cinste, mai cuvios şi mai bun decât alţi fraţi şi vei începe a ocărî şi a defăima pe alţii, atunci iese şi fuge de la tine darul Duhului lui Dumnezeu şi vine asupra ta duhul spurcăciunii trupeşti şi acela îţi împietreşte inima şi pleacă umilinţa de la tine.

 

2. Zis-a un bătrân oarecare: nu este mai rău lucru şi mai amar decât deprinderea şi obiceiul rău, că multă vreme, silinţă şi osteneală trebuie unuia ca acela ca să-şi poată tăia şi dezrădăcina obiceiul şi deprinderea lui cea rea. Osteneală au avut mulţi, iar vreme n-au avut, că i-a pripit şi i-a tăiat secera morţii împreună cu obiceiul şi deprinderea lor şi numai însuşi Dumnezeu ştie ce va face cu aceia în ziua judecăţii.

 

3. Spunea un bătrân, că era un frate care trăia în linişte şi tăcere în chilia lui, şi se zăbovea pururea citind Sfintele Scripturi, patericele şi vieţile sfinţilor părinţi, şi aşa a petrecut douăzeci de ani. După aceea, într-una din zile, i-a venit o umilinţă şi un gând ca să iasă şi să meargă în pustie, să petreacă în linişte fără de gâlceavă, precum au petrecut şi sfinţii părinţi cei de demult. Şi aşa a ieşit din chilia sa şi a plecat să meargă în pustie. Mergând spre pustie, l-a întâlnit avva Isac, care l-a întrebat, zicând: unde mergi, fiule? Fratele i-a răspuns: douăzeci de ani sunt de când pururea citesc Sfintele Scripturi, vieţile şi învăţăturile sfinţilor părinţi, iar acum vreau să merg să încep şi cu lucrul, poruncile şi învăţăturile pe care le-am citit. Bătrânul făcând rugăciune l-a blagoslovit, zicând: Domnul Dumnezeu să te blagoslovească, fiule, să te îndrepteze şi să te povăţuiască, ca să mergi şi pe urma sfinţilor părinţi la calea mântuirii!

 

4. Un frate oarecare, silitor fiind spre pocăinţă şi mântuirea sa, mergând la muntele Sinai şi găsind acolo o chiliuţă veche în care locuise un părinte din cei de demult, s-a sălăşluit într-însa. În ziua dintâi, când s-a aşezat în acea chiliuţă, a găsit o scrisoare pe un lemnişor, scrisă de un frate din cei ce trăiseră mai înainte în acel loc. Şi era scris acest cuvânt: Eu, Moise am venit mărturisind lui Teodor. El văzând acea scrisoare şi citind-o, foarte s-a umilit şi a început a plânge cu lacrimi, zicând: o, frate, unde eşti acum tu cel care ai scris aici, că ai venit mărturisind? Unde este acum mâna aceea, care a scris aici? O, frate, în ce stare eşti? Şi aşa în toate zilele făcea, punând înaintea ochilor săi acel lemn scris, apoi plângea cu lacrimi, vorbind cu dânsul, ca şi cum ar fi fost viu de faţă şi aşa, aducându-şi aminte de moartea sa, plângea în toate zilele cu amară umilinţă. El avea lucrul mâinilor sale scrisoarea, că ştia să scrie slovă curată şi scria cărţi. Şi i-au adus lui fraţii hârtie, cheltuială şi plată pentru scris, iar el luând hârtia şi plata de la fraţi, s-a pristăvit şi n-a scris nimănui nimic, numai câte un text şi a pus la hârtia şi plata fiecărui frate, scriind aşa: iertaţi-mă, părinţilor şi fraţilor mei, că am avut puţintică treabă cu cineva şi pentru aceea n-am avut vreme ca să vă scriu vouă cărţile.

 

5. La acest frate mai sus pomenit, a mai venit şi alt frate oarecare, ierusalimlean, şi s-a aşezat lângă dânsul şi trăiau împreună. Acest frate şi-a făcut grădină de legume şi de verdeţuri, iar într-o zi a vrut să meargă la un oraş care era aproape ca la douăsprezece stadii de locul în care petreceau ei. Venind acel frate la vecinul său, scriitorul, l-a rugat, zicând: rogu-te, frate, păzeşte-mi grădina până voi veni eu de la târg, ca să nu mi-o strice animalele. Răspunzând fratele, i-a zis: bine, frate, fii nădăjduit că după cât voi putea nu mă voi lenevi. Şi aşa a plecat fratele la târg. Iar el a început a grăi în sine, zicând: ticăloase suflete al meu, nevoieşte-te acum pentru grădină până ai vreme bună! Apoi sculându-se şi stând la rugăciune de seara până dimineaţa, n-a încetat citind şi cu lacrimi rugându-se lui Dumnezeu. Aşijderea şi toată ziua aceea, că era sfântă Duminica mare. Dacă s-a făcut seară, a venit şi fratele vecinului lui, de la târg, şi a aflat grădina toată stricată de fiarele sălbatice. Şi a zis fratelui său: frate, nu mi-ai păzit grădina precum te-am rugat, şi mi-au stricat-o fiarele. Dumnezeu să te ierte, frate! Iar el răspunzând, i-a zis: Dumnezeu ştie, că eu după putinţa mea m-am silit s-o păzesc, că doar ne va da Dumnezeu roadă acestei grădini mici. Zis-a fratele: crede-mă, frate, că de tot a stricat-o. Răspuns-a lui fratele, scriitorul: cred lui Dumnezeu şi ştiu că iarăşi o va înverzi. Zis-a lui fratele: vino, frate, şi vezi. Scriitorul i-a răspuns: mergi, frate, şi păzeşte frăţia ta acum, iar eu voi păzi la noapte. Şi s-a făcut secetă şi s-a uscat pământul şi era în mare scârbă acel frate pentru grădina lui şi a zis fratelui său: să ştii, frate, că de nu ne va da Dumnezeu ploaie, ne va lipsi de la grădină. Scriitorul i-a răspuns: amar nouă, frate, că de ne vor seca izvoarele grădinii cu adevărat nu vom dobândi mântuirea. Aceasta o zicea el despre lacrimi. Acest frate, bun scriitor, când era să se pristăvească, l-a chemat pe acel frate, pe vecinul lui şi l-a rugat, zicând: iubite frate, iată mi-a venit vremea să mă pristăvesc, deci te rog să faci dragoste frăţească, să şezi astăzi lângă mine şi să nu spui nimănui că sunt eu bolnav. Dacă mă voi pristăvi, să iei, frate, trupul meu şi să-l duci înlăuntrul pustiului şi să-l arunci acolo, ca să-l mănânce fiarele şi păsările, pentru că a greşit Domnului Dumnezeului meu şi nu este vrednic de îngropare. Răspuns-a lui fratele: să mă crezi, frate, că nu voieşte sufletul şi inima mea să fac aceasta. Zis-a lui bolnavul: acel păcat, frate, asupra mea va fi şi iată, îţi făgăduiesc şi îţi dau cuvânt, că de mă vei asculta şi-mi vei face aceasta, dacă mi se va putea îţi voi ajuta ţie. Şi acestea zicând, s-a pristăvit. Iar fratele a făcut cum l-a rugat. Luând trupul mortului gol, l-a dus şi l-a aruncat în pustie, iar a treia zi după pristăvirea lui, s-a arătat în vis vecinului său şi i-a zis: frate, Domnul Dumnezeu să te miluiască, precum şi tu m-ai miluit pe mine! Să ştii, frate, că mare milă a făcut cu mine, pentru că nu s-a îngropat după obicei trupul meu, căci am auzit de la Domnul acest cuvânt glăsuindu-mi aşa: iată, pentru multă smerenia ta, am poruncit să fii împreună cu Antonie. Iată, frate, că m-am rugat şi pentru tine. Deci lasă grădina şi te nevoieşte şi te grijeşte de cealaltă grădină, că eu frate, în ceasul când îmi ieşea sufletul din trup, am văzut lacrimile stingând focul în care era să fiu aruncat pentru faptele mele.

 

6. În timpul prigoanelor, când prigoneau şi omorau pe creştini pentru credinţa în Hristos, au prins şi pe doi fraţi călugări să-i muncească şi i-au aruncat în temniţă până a doua zi, ca a doua zi să-i scoată, să-i muncească şi să-i omoare. Aceşti doi fraţi aveau vrajbă şi pizmă între dânşii. Fiind deci ei în temniţă aruncaţi, bătuţi şi munciţi, unul umilindu-se cu inima a zis celuilalt: frate, iată mâine ne vor scoate la judecata lor şi ne vor munci şi ne vor omorî şi vom merge către Domnul. Pentru aceea, dar, vrajba şi pizma ce a fost şi este şi acum între noi, se cade să o lăsăm, să ne împăcăm, să ne iertăm unul pe altul, mai înainte de moartea noastră, ca să luăm, curaţi fiind, muncile şi moartea pentru credinţa şi dragostea lui Hristos şi aşa ne vom învrednici a lua cununile muceniceşti din mâinile lui Hristos şi vom fi primiţi în ceata mucenicilor. Acestea zicând i-a făcut metanie după obiceiul călugăresc, grăind: Iartă-mă, frate, ca să fii şi tu iertat de mine şi de Dumnezeu! Iar acela fiind biruit de vrăjmăşească pizmă, n-a vrut nicidecum să-l ierte. Iar a doua zi dacă s-a făcut ziuă, i-au scos pe ei din temniţă, ca să-i taie. Atunci cel care n-a vrut să se împace şi să ierte pe fratele său, văzând că vor să-l taie, înspăimântându-se s-a lepădat de Hristos, iar pe cel de lângă el crezând în numele Domnului, l-au tăiat. Pe cel ce s-a lepădat de Hristos, l-a întrebat: pentru ce ieri nu te-ai lepădat de Hristos? Ca să nu te fi chinuit? Răspuns-a lui acela: când L-am lăsat eu pe Dumnezeul meu şi nu m-am împăcat cu fratele meu, atunci şi pe mine m-a lăsat şi m-a părăsit ajutorul Lui şi rămânând gol de Dânsul, m-am lepădat de Hristos.

 

7. Doi fraţi după trup s-au lepădat de lume şi au mers amândoi la muntele Nitriei şi petreceau acolo în sihăstrie şi în ascultare. Dumnezeu le-a dat amândora darul umilinţei şi lacrimi, în rugăciunile lor. Odată bătrânul sihăstriei a văzut în vis pe amândoi fraţii stând la rugăciune şi fiecare ţinea câte o hârtie scrisă în mâna lui şi udând hârtia cu lacrimile lor, se spălau slovele scrisorii de pe hârtie şi scrisoarea unuia lesne se spăla iar a celuilalt cu anevoie şi chiar dacă se spăla iarăşi se cunoşteau slovele. Bătrânul s-a rugat lui Dumnezeu să-i arate acea vedenie cu acei doi fraţi. Şi trimiţând Dumnezeu îngerul Său, i-a spus zicând: slovele şi scrisoarea scrisă pe acele hârtii pe care le-ai văzut ţinându-le în mâinile lor, acelea sunt păcatele lor. Unul din ei a păcătuit fireşte, adică după fire şi pentru aceea aceluia lesne i se spală slovele. Celălalt a căzut în necurăţii şi spurcăciuni peste fire. De aceea, mai multă osteneală îi trebuie întru pocăinţa lui. Şi de atunci totdeauna îi zicea bătrânul: sileşte-te, frate, osteneşte-te, frate că se cunosc slovele. Dar nu i-a arătat bătrânul, nici nu i-a spus aceasta, până la moartea lui, ca nu cumva scârbindu-se să-şi smintească silinţa sa, ci totdeauna îi zicea: sileşte-te, frate, căci cu multă osteneală se spală slovele zapisului.

 

8. Un frate oarecare, silitor fiind, îşi făcea rugăciunea şi pravila împreună cu alt frate al lui şi cum începea a citi, îl biruiau lacrimile şi umilinţa sa. Pentru aceea nu putea să citească, ci lăsa câte un stih din psalmi. Odată l-a rugat vecinul lui să-i spună ce gândeşte când stă el la pravila şi rugăciunea sa, de plânge cu aşa amar? Iar el i-a răspuns: iartă-mă, frate, că totdeauna când stau la pravila şi rugăciunea mea, văd pe Judecătorul şi pe mine ca un osândit stând, întrebat şi mustrat fiind şi zicându-mi judecătorul: pentru ce ai făcut cutare păcat?, şi cutare şi de aceea eu nu mai ştiu ce voi răspunde, că mi se astupă gura de vădirea cugetului meu şi nu pot citi, ci las câte un cuvânt din psalmi. Mă iartă, frate, că şi pe tine te smintesc şi pentru aceea, frate, dacă vei vrea, să facem separat, fiecare pravila sa. Răspuns-a lui fratele, zicând: nu, frate, că eu măcar de nu am darul umilinţei, ca să pot plânge, văzându-te pe tine, mă văd şi mă cunosc pe mine nevrednic şi ticălos. Iar Dumnezeu văzând smerenia lui, i-a dat şi lui darul umilinţei şi lacrimi ca şi celuilalt.

 

9. Un frate oarecare a mers la un bătrân care petrecea în muntele Sinai şi l-a rugat zicând: spune-mi, părinte şi mă învaţă, cum mă voi ruga lui Dumnezeu, pentru că mult l-am supărat. Bătrânul i-a zis: eu, fiule, aşa mă rog lui Dumnezeu: Doamne, învredniceşte-mă a Te iubi, precum am iubit mai înainte păcatul şi a-Ţi sluji Ţie, precum am slujit mai înainte satanei celui înşelător! Însă fiule, bine este a ridica mâinile în sus, spre văzduh şi a ruga pururea cu osârdie pe Domnul Dumnezeu, ca în vremea ieşirii sufletului din trup, să poată trece sufletul nesmintit şi nesupărat de spurcaţii şi cumpliţii diavoli cei din văzduh.

 

10. Un bătrân a trimis pe un călugăraş ucenic al său, la un frate care avea grădină cu pomi în Sinai, poftindu-l să-i trimită puţine poame. Mergând călugăraşul, s-a închinat după obicei zicând: părintele, bătrânul meu, m-a trimis poftindu-te, dacă ai poame în livadă, să-i trimiţi câteva. Fratele i-a răspuns: sunt, fiule, mergi în livadă şi ia-ţi din care vrei şi câte vei putea. După ce şi-a luat călugăraşul poame, l-a întrebat pe frate, zicând: părinte, aici este mila lui Dumnezeu? Iar fratele auzind aceasta, a tăcut şi căutând la pământ, gândea şi se minuna de acea întrebare. După aceea i-a zis: ce ai zis, fiule, ce ai întrebat, că nu am înţeles? Zis-a lui călugăraşul: am întrebat, părinte, este aici mila lui Dumnezeu? Iar fratele iarăşi a tăcut ca un ceas, gândind în sine, ce-i va răspunde şi neştiind ce să-i răspundă, a suspinat şi a zis: Domnul Dumnezeu să te ajute, fiule! Şi aşa a trimis pe călugăraş cu poamele la bătrânul său. După ce a mers călugăraşul, acel frate îndată părăsindu-şi chilia şi livada şi luându-şi haina, a ieşit în pustie, zicând în sine: de vreme ce nu am putut să dau răspuns unui copil ce mă întreba, când va să mă întrebe Dumnezeu, ce voi face? Pentru aceea merg să caut mila lui Dumnezeu.

 

11. Un frate oarecare trăia la Ierusalim în muntele Eleonului şi odată a mers în sfânta Cetate şi ducându-se la stăpânul şi judecătorul cetăţii, şi-a mărturisit faptele şi răutăţile sale înaintea acestuia şi a supuşilor lui, rugându-se foarte, să-l pedepsească după lege, pentru răutăţile lui. Stăpânul cetăţii, socotind în sine, i-a zis: omule, de vreme ce tu însuţi îţi mărturiseşti faptele şi răutăţile tale, poate că Dumnezeu te-a iertat şi pentru aceea eu nu îndrăznesc să te judec şi să te pedepsesc pentru acele fapte pe care tu însuţi de bunăvoie le mărturiseşti; că acea judecată nu este a noastră ci a lui Dumnezeu. Mergi, deci, omule, la locul tău şi îţi păzeşte tăcerea şi rugăciunea. Şi ieşind a mers la chilia sa şi şi-a pus el însuşi cătuşi mari de fier în picioare şi în grumaji şi aşa s-a încuiat în chilie. Iar când mergea cineva din oameni la dânsul şi îl întreba cine l-a pus în cătuşi cumplite ca acelea şi pentru ce, el răspundea: judecătorul m-a pus pentru răutăţile mele. Şi aşa a petrecut până la moartea sa, iar mai înainte cu o zi de pristăvirea lui, au căzut singure cătuşele din picioarele şi grumajii lui şi venind ascultătorul care îl slujea, l-a găsit slobod de cătuşe şi minunându-se, l-a întrebat zicând: părinte, cine te-a slobozit? Iar el a răspuns: Cel ce mi-a dezlegat păcatele. Acela mi s-a arătat mie ieri, zicând: iată, pentru multa smerenie şi răbdarea ta, te dezleg de toate păcatele tale şi atingându-se cu mâna de cătuşi, au căzut din picioarele şi de pe grumajii mei. Acestea spunând el ascultătorului său, a răposat şi s-a dus către Domnul.

 

12. Era un ostaş oarecare la Schitopol, care multe răutăţi făcuse şi în multe chipuri îşi pângărise şi îşi spurcase trupul său. Acesta, cu mila lui Dumnezeu, venindu-şi în fire şi în cunoştinţa sa umilindu-se, s-a lepădat de lume şi a ieşit în pustie unde, găsind o vale adâncă, s-a pogorât acolo şi şi-a făcut chilie şi s-a aşezat în acea adâncime, plângându-şi păcatele şi rugându-se lui Dumnezeu pentru mântuirea sa. Înştiinţându-se de dânsul cunoscuţii lui, au început a-i trimite acolo pâine şi finice şi de toate ce-i trebuiau. El însă văzându-se în odihnă şi nimic lipsindu-i, zicea întru sine: această odihnă a mea mă va izgoni din cealaltă odihnă, de vreme ce eu nu sunt vrednic de o odihnă ca aceasta. Şi lăsând acel loc şi chilia sa, a fugit zicând: să mergem de aici, suflete, la scârbă, că mie mi se cade să-mi fie mâncarea iarbă, ca a dobitoacelor, fiindcă şi eu fapte dobitoceşti am făcut.

 

13. Ne spuneau nouă nişte fraţi care veniseră la noi în Rait, despre un bătrân oarecare nevoitor, care şedea într-o peşteră mai sus de locul ce se cheamă „Israel“, că aşa era de treaz cu mintea, încât ori încotro mergea, sta adeseori să-şi încerce şi să-şi socotească gândul său, grăind singur în sine: ce este, frate? Unde suntem acum? Să luăm seama! Şi de-şi găsea gândul său întru preamărirea şi rugăciunea către Dumnezeu, era bine, iar de-l găsea depărtat într-alte lucruri, îndată începea a se defăima şi a se dosădi zicând: întoarce-te, ticăloase, degrabă la lucrul tău! Şi totdeauna vorbea în sine, zicând aşa: frate, aproape este vremea mergerii tale şi încă nici un lucru bun în tine nu văd. Acestui bătrân i s-a arătat odată diavolul şi i-a zis: bătrâne, ce te osteneşti în zadar, căci să mă crezi că nu te vei mântui. Bătrânul i-a răspuns: nu purta tu grijă de aceasta, ori mă voi mântui, ori nu mă voi mântui; căci chiar de nu mă voi mântui totuşi deasupra capului tău voi fi, iar tu în munci mai dedesubtul tuturor vei arde. Acestea auzind diavolul, s-a făcut nevăzut.

 

14. Zis-a un bătrân: de la călugărul cel nevoitor şi silitor pentru mântuirea sa, aceste două lucruri mai vârtos le cere Dumnezeu: neagoniseala şi fără-de-grija; căci aceste două lucruri, adică agoniseala şi gâlceava smintesc pe călugăr de la învăţătura lui Iisus Hristos şi de la umilinţă.

 

15. Zis-a iarăşi: amar ţie, ticăloase suflete, că te-ai deprins numai a întreba şi a auzi dumnezeieştile cuvinte şi învăţăturile cele de mântuire, iar din cele ce auzi şi citeşti, nimic nu faci! Amar ţie, ticăloase trupule, că ai cunoscut şi pururea cunoşti cele ce te spurcă pe tine şi totdeauna acelea le cauţi: mâncările şi săturarea! Amar tânărului care îşi îmbuibă pântecele şi se supune voii sale, căci în zadar a făcut ieşirea şi lepădarea sa de lume!

 

16. Zis-a un bătrân: şezând cu tăcere în chilia ta, să ai pururea pe Dumnezeu în gândul tău şi leapădă de la sufletul tău tot păcatul şi toată răutatea şi fărădelegea şi se va sălăşlui în tine frica lui Dumnezeu.

 

17. Zis-a un bătrân: cel ce are frica de Dumnezeu, acela are o vistierie plină de toate bunătăţile, pentru că frica de Dumnezeu păzeşte pe om de tot păcatul.

 

18. Un bătrân oarecare a şezut în singurătate, în chilia sa, şaizeci de ani şi niciodată nu şi-a smintit pocăinţa şi pururea zicea: fiilor, această puţină viaţă, numai pentru pocăinţă ne-a dat-o Domnul Dumnezeu şi de vom pierde această puţină vreme ce-o avem pentru pocăinţă, trăind în păcate fără de pocăinţă şi în răutăţi, mult o vom căuta şi vom dori această vreme şi nu vom găsi-o.

 

19. Zis-a un bătrân oarecare: de eşti neputincios şi slab cu trupul tău, după putinţa ta fă-ţi pravila şi postul tău, dar nu te sili peste putinţa ta, ca nu cumva să cazi în boală şi vei pofti atunci unele şi altele, îngreunând pe fratele care îţi slujeşte ţie. Iar de te tulbură gânduri spurcate şi necuviincioase, nu le tăinui, ci îndată le spune duhovnicescului tău părinte şi le vădeşte. Căci cu cât îşi ascunde şi îşi tăinuieşte omul gândurile cele rele, cu atât se înmulţesc şi mai vârtos se întăresc în inima lui.

 

20. Zis-a iarăşi: precum şarpele, dacă iese din vizuina sa, îndată fuge, aşa şi gândurile rele descoperindu-se, îndată pier. Şi precum cariul strică şi mănâncă lemnul, aşa şi gândurile cele rele şi spurcate strică şi mănâncă inima omului. Cel ce îşi descopere şi îşi arată gândurile sale, îndată se tămăduieşte, iar cel ce îşi acoperă şi îşi tăinuieşte gândurile sale, acela are mândrie. De nu vrei să te încredinţezi şi nimănui să-ţi descoperi şi să-ţi arăţi gândurile, apoi este semn că nu ai smerenie; că smerenia toate bunătăţile le are. Sfinţii se socoteau şi se vedeau pe dânşii mai greşiţi şi mai păcătoşi decât toţi oamenii. Iar de va chema omul din tot sufletul său pe Dumnezeu şi atunci va merge şi va întreba pe vreun om, cerând sfat pentru gândurile sale, îi va răspunde lui acel om şi mai vârtos Dumnezeu, Cel ce-a deschis gura asinei lui Valaam, Acela va deschide şi gura acelui om, pe care-l vei întreba spre folosul tău, măcar de va fi chiar şi păcătos omul acela.

 

21. Zis-a iarăşi: de sunt morminte cu oase de oameni, aproape de locul în care trăieşti, mergi adeseori acolo şi deschizând mormintele, vezi pe cei ce zac acolo, gândeşte-te şi-ţi adu aminte că şi tu peste puţină vreme aşa vei fi, şi aceasta mai ales atunci când te supără gândurile cele spurcate trupeşti.

 

22. Zis-a iarăşi: de vei auzi că o să se pristăvească vreunul din fraţi către Domnul, mergi şi fii lângă dânsul în acea zi şi vezi cum se desparte sufletul de ticălosul trup. De-ţi va zice cineva să te rogi lui Dumnezeu pentru dânsul, răspunde-i aşa: Domnul Dumnezeu, frate, pentru rugăciunile sfinţilor părinţilor noştri, să ne miluiască pe mine şi pe tine, după voia Lui!

 

23. Zis-a iarăşi: de te vei îngreuia cândva cu mâncarea, atunci nevoieşte-te cu un lucru oarecare, de-ţi osteneşte trupul ca să ţi se uşureze trupul tău mai înainte de noapte şi nu vei vedea năluciri şi visuri rele în somnul tău. Şi aşa fii luptător viteaz împotriva diavolului şi dincotro te loveşte acesta, dintr-acolo loveşte-l şi tu. De te îngreuiază cu mâncarea, îngreuiază-l pe el cu privegherea. Iar de te slăbeşte cu somnul, slăbeşte-l şi tu cu osteneala trupului. Iar de te înşeală cumva cu înălţarea, fă şi tu un lucru oarecare, prin care să te necinstească oamenii; căci să ştii aceasta, că de nimic nu se scârbeşte, nu se necăjeşte şi nu se topeşte satana mai mult, ca de aceasta, când doreşte însuşi omul şi îşi iubeşte necinstea şi smerenia.

 

24. Zis-a un bătrân: de eşti tânăr, fugi de vin ca de şarpe şi de ţi se va întâmpla să bei puţin pentru dragostea frăţească, numai să-l guşti, iar restul lasă-l. Măcar de te-ar şi blestema cel ce te sileşte să bei, sau de te-ar ruga, făcându-ţi ţie metanii, tu nu băga în seamă blestemul acela, rugămintea şi metaniile lui, pentru că să ştii că satana îndeamnă pe unii ca aceia, să-i silească pe călugării cei tineri să bea vin, fiindcă ştie vicleanul că vinul şi femeile depărtează pe călugări de Dumnezeu.

 

25. Zis-a iarăşi: de ţi se va întâmpla o călătorie la un loc străin, între oameni necunoscuţi şi făcându-se seară, vei merge la oameni ca să găzduieşti şi să te odihneşti şi nimeni nu te va primi în casă, fiind străin, tu nu te scârbi. Ci zi în gândul tău aşa: de aş fi eu vrednic, Dumnezeu mi-ar face mie odihnă şi i-ar îndemna pe oameni de m-ar primi.

 

26. Zis-a iarăşi: de te va chema cineva la masă pentru dragostea lui Hristos şi te va pune să şezi la locul cel mai de jos, tu să nu te scârbeşti ci zi aşa în gândul tău: eu nici pe acest loc nu sunt vrednic să şed; căci iată, zic ţie, că nici cinstea, nici scârba, ori în ce chip ar fi, nu vine omului fără ştirea şi voia lui Dumnezeu, pentru ispitirea şi îndreptarea lui, sau pentru păcatele lui. Şi cine nu gândeşte şi nu crede acestea, căci Dumnezeu este Drept Judecător?

 

27. Zis-a iarăşi: de ţi se va întâmpla să trăieşti în pustie, păzeşte-ţi mintea, ca să nu-şi facă dracii batjocoră de tine, aducându-ţi ţie gânduri, ca acestea, zicând: iată acum trăieşti bine, cu pace, iată acum te-ai despărţit de gâlcevi şi te-ai izbăvit de clevetirile şi vorbele oamenilor. Fă, deci, acum slujbă puţină şi trebuinţa ta în odihnă. Acestea de le vei gândi în cugetul tău, atunci Dumnezeu îşi va lua ajutorul Său de la tine şi îţi vei cunoaşte neputinţa; însă trăind tu în pustie, acestea ţi se cade să zici pururea în gândul tău: o! amar mie, ticălosului, de vreme ce eu cu trupul trăiesc aici în pustie, iar cu mintea şi cu gândul meu sunt totdeauna în lume şi oamenii mă socotesc că trăiesc aici viaţa părintească – şi nu ştiu ei, că eu aici vieţuiesc cu multă lenevire şi gânduri spurcate, mâncând, bând şi dormind, în zadar petrecându-mi zilele vieţii mele!

 

28. Zis-a iarăşi: când vrei să mergi ca să-ţi descoperi gândurile şi cugetele tale unui părinte duhovnicesc şi să-l întrebi să-ţi spună cele pentru folosul sufletului tău, după obiceiul călugăresc, atunci ţi se cade să te rogi lui Dumnezeu, zicând: Doamne, Dumnezeul meu, cele ce vrei Tu şi le ştii că sunt spre folosul sufletului meu, acelea dă-le în gura acelui părinte, ca să mi le zică şi eu să primesc ca din gura Ta cuvintele lui şi să mă folosesc de dânsele! Întăreşte-te bine în cuvintele acestea, de vreme ce osteneala, tăcerea, sărăcia şi pătimirea nasc omului smerenia, iar smerenia iartă toate păcatele.

 

29. Zis-a iarăşi: de vei auzi că cutare te-a clevetit, te-a grăit de rău şi te-a defăimat şi de va veni acela la tine, să nu îl vădeşti, ci veseleşte-te împreună cu dânsul şi fii cu faţa veselă către dânsul, ca să ai îndrăzneală către Dumnezeu în rugăciunea ta.

 

30. Zis-a iarăşi: de va veni la tine un frate, atunci pentru fratele acela lasă-ţi treaba şi pravila şi umilinţa ta, plângerile şi lacrimile de le vei avea şi ascunde-le în inimă, până când se va duce fratele. Dacă va ieşi şi se va duce, apucă-te iar cu umilinţă de pravilă, de vreme ce se tem dracii văzând umilinţa ta.

 

31. Zis-a iarăşi: de te vor supăra pe tine cândva gândurile mândriei, zi-i acelui drac aşa: du-te de la mine, satano, de vreme ce zice Domnul că tot cel ce se va înălţa, smeri-se-va, iar de îmi zici că sunt om bun şi cucernic, eu abia atunci mă voi pricepe că sunt bun, când voi avea smerenie!

 

32. Zis-a iarăşi: de vei cădea în vreun păcat şi după aceea îl vei părăsi şi vei începe a te umili, a te scârbi şi a te căi de acel păcat, ia aminte ca până la moartea ta, neîncetat să te căieşti, să te scârbeşti şi să suspini către Domnul Dumnezeu. De nu te vei scârbi de păcatele tale, iarăşi vei cădea într-însele. Că scârba pentru păcate este sufletului frâu tare şi nu îl lasă să cadă.

 

33. Când vezi că te miluieşte Dumnezeu şi începe a-ţi veni, umilinţa în inimă, satana văzând, îndată îţi aduce în gând o treabă oarecare în chilie, zicând: cutare lucru şi cutare trebuie să-l faci acum, să mergi la cutare frate pentru cutare trebuinţă. Acestea şi altele îţi aduce în gând – nişte lucruri şi treburi, ca şi cum ar fi de mare trebuinţă, – vrând vrăjmaşul cu acestea să te smintească şi să te lipsească de folositoarea umilinţă pe care o vedea că vine în inima ta. Dar tu, fiule, ia aminte şi cunoaşte vicleşugul şi meşteşugul vrăjmaşului şi nu-l asculta, nici te supune îndată gândurilor tale. Iar dacă vede vrăjmaşul că îi cunoşti meşteşugul şi vicleşugul lui şi nu primeşti nici nu te supui gândului pe are îl aduce el, ci îţi păzeşti cu osârdie şi cu umilinţă rugăciunea ta, silindu-te pentru sufletul tău, atunci el îţi aduce altă ispită într-alt chip, ori de la vreun om oarecare, ori altă pricină ori scârbă. Dacă vede că îi stai tare împotrivă şi nu i te supui, atunci te săgetează la inimă cu arma lui cea mai tare şi mai veninoasă, adică îţi aruncă din săgeata lui focul mâniei în inimă şi îndată te umpli şi te aprinzi de mânie. Căci ştie vrăjmaşul că nici un alt lucru rău ca mânia şi iuţimea, nu alungă aşa de tare, umilinţa şi frica lui Dumnezeu din inima omului.

 

34. Zis-a iarăşi: de nu îşi va pedepsi călugărul trupul său, ca pe un vrăjmaş şi potrivnic, nimic făcând pe voia şi plăcerea lui, nu se va putea slobozi de lanţurile vrăjmaşului, că lanţurile şi mreaja diavolului este trupul, mai ales al călugărului celui tânăr.

 

35. Un bătrân oarecare şedea în Rait şi avea acest fel de lucrare: şedea în chilia sa umilit, aplecat spre pământ, clătinând cu capul şi zicând cu oftare: dar ce va să fie? Şi iar şedea tăcând şi lucra la fâşii şi iar clătea cu capul, acelaşi cuvânt zicând: dar ce va să fie? Şi aşa şi-a sfârşit toate zilele vieţii sale, întristându-se pururea de ieşirea sa din trup.

 

36. Zis-a un bătrân: de petreci împreună cu fraţii ia seama, să nu le porunceşti ca şi cum ai stăpâni peste dânşii, ca să nu se înalţe inima ta, ci opreşte îndrăznirea cu chipul său, iar cu sufletul socoteşte-te rob şi mai mic decât toţi.

 

37. Zis-a iarăşi: de voieşti să ai darul plângerii, iubeşte sărăcia şi smerenia şi să nu doreşti a avea în chilia ta nici un lucru bun, căci când va pofti sufletul tău ceva şi nu va afla, oftează şi se smereşte şi atunci îl mângâie Dumnezeu, şi îi dăruieşte umilinţă. Când va gusta sufletul din dulceaţa lui Dumnezeu, atunci urăşte şi haina pe care o poartă şi însuşi trupul său. Iată, îţi zic ţie, fiule: de nu va urî omul trupul său ca pe un vrăjmaş şi potrivnic al său nefăcând nici într-un lucru plăcerea lui, nu va putea scăpa de laţurile vrăjmaşului. Căci laţul diavolului asupra călugărilor şi mai vârtos asupra celor tineri este trupul nostru, precum ne învaţă avva Isaia, zicând: nu apuca pe altul de mână, nici să scarpini trupul altui om, afară de marea boală, şi aceasta cu frică, nici să laşi a se atinge cineva de tine, nici să te atingi de vreun trup străin, ci şi la al tău cu frică uită-te. Să nu zici cuiva: ia ceva de pe capul meu, sau de pe barbă, sau din tiviturile hainelor tale. Să nu dormi cu cineva la un loc în toată viaţa ta. Să nu dai sărutare celui tânăr, ce este fără barbă, nici măcar în biserică, nici vreunui străin ce va veni, nici să şezi aproape de el, ca să nu se atingă de tine! De vreme ce mulţi nebăgând de seamă lucrurile acestea, ca şi cum ar fi mici şi de nimic, au căzut din acestea în mari prăpăstii şi au pierit. Fiindcă tot lucrul bun sau rău, din lucrurile cele mici începe apoi se face mare. Cel ce se păzeşte, fiule, păzeşte plângerea şi umilinţa, iar cel ce nu bagă în seamă acestea, fără de plângere este şi fără lacrimi. Cel ce nu are acestea, nu are cu sine pe Dumnezeu care îl apără şi îl păzeşte.

 

38. Lângă un bătrân oarecare vieţuia un frate care era cam leneş. Acesta urmând să moară, zăcea în preajma unuia din părinţi, şi îl vedea bătrânul uşor ieşind din trup. Vrând bătrânul a încredinţa pe fraţi, i-a zis lui: frate, să mă crezi, că noi toţi ştim, că n-ai fost frate nevoitor spre postire şi cum de ieşi aşa cu osârdie din trup? Fratele i-a răspuns: cred, părinte, că adevărat ai zis dar de când m-am făcut monah nu mai ştiu să fi judecat pe vreun om. Deci vreau să zic către Dumnezeu: Tu ai zis, Stăpâne, nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi, lăsaţi şi vi se va lăsa vouă! Zis-a lui bătrânul: pace ţie, fiule! Şi s-a mântuit fără osteneală.

 

39. Iarăşi, alt oarecare părinte petrecea în muntele Rait, în locul care se numeşte Mideno. La acesta a venit unul din bătrâni şi i-a zis: avvo, mă necăjesc când trimit pe fratele la slujbă, mai ales când va zăbovi. Şi i-a zis şi acela: şi eu când trimit ucenic la trebuinţă, şezând la uşă privesc iar când îmi zice gândul: oare când va veni fratele, atunci îi zic: dar de va grăbi a veni alt frate, adică îngerul şi va veni să te ia către Domnul, ce va fi? Aşa, în toată ziua privind la uşă, mă întristez şi plâng de păcatele mele zicând: oare ce frate va veni mai degrabă: cel de sus, sau cel de jos? Şi foarte folosindu-se bătrânul, a plecat şi de atunci a apucat şi el aceeaşi faptă.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul