Religio

Cartea:

Cărți

Preacuviosul Irinarh, egumenul Solovăţului

Virtuţile. Egumenia. Pustnicia. Gramata ţarului. Preacuviosul Eliazar din Anzersk. Sfârşitul. Arătarea sa lui Vitalie, lui Veniamin şi lui Marchel. Vindecarea lui Ioan. Ajutorarea locuitorilor din Dvinsk, Varzuga şi Suma.

Preacuviosul Irinarh a primit tunderea în monahism în mănăstirea Solovăţ, unde, cu multă râvnă, îi urma în viaţa virtuoasă pe preacuvioşii Zosima şi Savatie. Înaltele sale calităţi sufleteşti l-au făcut cunoscut ţarului şi „lumina“ a fost pusă în „sfeşnic“ (Mt. 5.15). După moartea egumenului Antonie, Irinarh a fost desemnat egumen al mănăstirii Solovăţ. Câte griji şi osteneli îl aşteptau pe preacuviosul Irinarh! Smerit şi blând, totdeauna cufundat în dumnezeiasca cugetare, preocupat de nevoinţele călugăreşti, în acelaşi timp, din porunca ţarului, lua măsuri faţă de primejdia din afară, din partea Suediei şi Danemarcei, întărind mănăstirea pe care a adus-o în situaţia de apărare. În ostrogurile (locuri închise sub cerul liber) din Suma şi Kemsk, se ridicară noi întărituri; numărul militarilor care erau întreţinuţi de mănăstire se mărise la 1040.
Grija pentru apărarea mănăstirii în exterior, el o îmbina cu cea privind creşterea duhovnicească, lăuntrică. Fiind însuşi pildă de ascetism, el se străduia să menţină în călugării de sub ascultarea lui un duh de adevăraţi monahi. Ţarul Mihail Teodorovici, înţelegând pe deplin bunele intenţii ale egumenului, în gramata sa din 1621, îi recomanda să se îngrijească necontenit de aceasta în linişte şi priveghere. „Îndată ce va ajunge la voi gramata noastră, – îi scria ţarul – voi, închinătorii lui Dumnezeu, introduceţi o supraveghere strictă şi nu îngăduiţi acelora care umblă după voile lor, doresc să trândăvească şi înclină către preocupări lumeşti, să ţină băuturi spirtuoase, să iasă din mănăstire sau să stârnească certuri; urmăriţi cu stricteţe ca fraţii şi cei de sub ascultare să vieţuiască după rânduiala sfinţilor părinţi, iar nu după poftele lor, şi cu tragere de inimă să meargă la biserică. Fie ca cei începători să se afle în ascultare deplină faţă de voi, închinătorii noştri, egumen şi stareţi cunoscuţi, iară din voile lor nimic să nu facă, iar în mănăstire să nu se îngăduie nici o fărădelege“.
Sub îndrumarea duhovnicească a preacuviosului Irinarh s-au format câţiva robi adevăraţi ai lui Dumnezeu. Printre aceştia se afla Eliazar, întemeietorul schitului din Anzersk. Fericitul egumen nu numai că l-a binecuvântat să ridice în insula Anzersk un schit pentru iubitorii de pustie, dar i-a dat din destul mijloace pentru construcţia lui, scriindu-i despre aceasta patriarhului Filaret. Patriarhul a trimis o gramată pentru înălţarea locaşului, iar ţarul materiale pentru noul aşezământ.
Pregătindu-se pentru obştescul sfârşit, preacuviosul Irinarh a cerut să fie eliberat de îndatoririle sale şi ultimii doi ani i-a petrecut într-o tăcere deplină. El a murit la 17 iulie în anul 1628. Moaştele lui se odihnesc într-un loc necunoscut în paraclisul ce îi poartă numele.
Arătările de după moarte ale preacuviosului Irinarh confirmă faptul că el s-a făcut rugător pentru cei în nevoi şi suferinţe. Monahul Vitalie, îndrăgit de preacuvios, tare s-a mai mâhnit şi s-a întristat la moartea acestuia, dar a fost mângâiat printr-o vedenie minunată: la patruzeci de zile, obştea făcea pomenire în trapeză. În noaptea premergătoare, într-un somn uşor, călugărul Vitalie l-a văzut în vis chiar pe egumenul Irinarh care, cu faţa luminată, cu epitrahil şi cu o cădelniţă în mână, mergea cădind printre fraţi. Ieromonahul Veniamin, deasemenea jelindu-l în lacrimi, îşi aducea aminte de egumenul repausat şi atunci când, după o rugăciune îndelungată s-a trântit în pat, i s-a părut că a intrat în chilie chiar preacuviosul Irinarh, şi binecuvântându-l, i-a spus: fiul meu, de ce te tânguieşti pentru mine? Eu am aflat milă la Hristos, Stăpânul meu şi Dumnezeul nostru, şi acum sunt liniştit; tu, deci, nu te mai mâhni, ci bucură-te pentru mine şi îngrijeşte-te de mântuirea ta“. După aceste cuvinte, preacuviosul s-a făcut nevăzut, iar inima lui s-a umplut de bucurie.
În anul 1636, pe vremea egumeniei lui Vartolomeu, Marchel, mai târziu egumen al Solovăţului şi arhiepiscop al Vologdăi, fiind în afara mănăstirii la ascultare, a văzut în vis catedrala Schimbării la faţă, a mănăstirii, şi se făcea că el se afla lângă peretele dinspre apus, iar din dreptul uşilor împărăteşti o scară ducea până sus în turlă. Coborând această scară, egumenul Irinarh s-a îndreptat către egumenul Vartolomeu, a luat cârja din mână şi i-a zis: „destul, frate, aceasta nu mai este treaba ta“; apoi, privind la Marchel, a rostit: „vino de ia această cârjă“. Marchel s-a apropiat, a luat cârja şi visul s-a sfârşit.
În anul 1642, în martie, Ioan Emilianov, lucrător smerit în fierăria mănăstirii, după o rugăciune îndelungată în camera sa, adormind, a văzut în vis cum s-a târât un şarpe şi l-a muşcat de mână. Într-adevăr, la deget se vedea o rană, mâna a început să se umfle într-atât, încât nu o mai putea mişca. În a treia noapte, Ioan iarăşi a văzut în vis cum au intrat la el doi bătrâni; pe unul din ei l-a recunoscut îndată, acesta era preacuviosul Irinarh, iar celălalt, ce avea un vas şi o periuţă în mână, a rămas necunoscut. Binecuvântându-l pe bolnav, Irinarh a luat de la însoţitorul său periuţa şi a stropit mâna umflată a lui Ioan. Deşteptându-se cel bolnav, a găsit pânza cu care îşi oblojise mâna, udă. În curând Ioan s-a făcut sănătos şi a preamărit pe slujitorul lui Dumnezeu.
Preacuviosul Irinarh nu o dată i-a ajutat pe locuitorii din nordul aspru în lupta lor cu natura. Un asemenea ajutor au primit de la el locuitorii oraşului Dvinsk, în anul 1629, pe când pescuiau pe mare. O furtună puternică a împins corăbiile lor pe mare, unde au şi navigat printre gheţari mai multe zile. Aflaţi în necaz, aceştia se rugau stăruitor lui Dumnezeu să-i izbăvească de la moarte. Când s-a aşternut noaptea, unuia dintre cârmaci i s-a arătat în vis un bătrân în veşminte preoţeşti, împodobit cu o barbă albă şi lungă, cu crucea în mână, care i-a spus: „Sculaţi-vă, închinaţi-vă lui Dumnezeu, chemând în ajutor pe făcătorii de minuni din Solovăţ şi Domnul îndată vă va arăta vouă milă“. După aceea, el i-a însemnat pe toţi cu semnul crucii şi l-a întrebarea: „cine este şi de unde?“, el le-a răspuns: „eu sunt egumenul Irinarh al mănăstirii Solovăţ“. Deşteptându-se, cârmaciul s-a uitat în jurul său, dar n-a văzut pe nimeni.
În aceeaşi noapte, preacuviosul s-a arătat şi pe altă corabie, poruncindu-le să nu se întristeze, ci să nădăjuiască în mila lui Dumnezeu; le-a spus că se numeşte Irinarh şi cu cârja sa le-a arătat drumul spre insula Anzersk. Vedenia aceasta i-a întărit pe pescarii desnădăjduiţi. De îndată, vântul schimbându-şi direcţia, a dus vasul la mal unde pescarii au găsit pe gheaţă o mulţime de animale marine, întorcându-se acasă cu o pradă bogată. Celălalt vas a ajuns şi el cu bine în insula Anzersk, şi deşi pescarii n-au prins nimic, s-au întors cu bine acasă, salvându-şi vieţile primejduite.
La fel, locuitorii din Varzuga se aflau pe mare primăvara pentru a vâna animale acvatice şi neavând izbândă, se întorceau acasă. Întâlnind un gheţar mare, au târât vasul pe el şi s-au culca liniştiţi. Unuia dintre ei i s-a arătat bătrânul şi i-a zis: „Sculaţi-vă! Dumnezeu vă va da vouă vânat din belşug“. Deşteptându-se pescarul a văzut lângă corabie un bătrân, pe care întrebându-l cine este, a spus că se numeşte Irinarh, egumenul din Solovăţ. Într-adevăr, treziţi de cel ce avusese vedenia, pescarii au găsit pe gheţar o mulţime de animale marine. Vânându-le, ei s-au întors acasă, lăudând pe slujitorul lui Dumnezeu.
Locuitorii ostrovului din Suma, pescuind pe mare cu 15 vase, au acostat pe un gheţar de lângă insula Anzersk, pe care urcând vasele, s-au aşezat să doarmă. Cel rânduit de pază, aţipind puţin, deodată a auzit o voce: „de ce dormi? Sculaţi-vă şi trageţi-vă vasele ceva mai departe“. Deşteptându-se, el a văzut înaintea sa un bătrân înalt, care şi-a zis sieşi Irinarh, cel din Solovăţ, după care s-a făcut nevăzut. Dar somnul l-a doborât din nou pe paznic. Bătrânul iarăşi i-a apărut şi a strigat: „sculaţi-vă, căci vasele vă vor fi distruse de gheaţă“. Între timp pe mare s-a stârnit o furtună puternică. Atunci paznicul s-a grăbit să-şi deştepte tovarăşii, care cu greu au reuşit să tragă vasele mai departe de gheţar; unele unelte erau de acum măturate de valurile mării.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul