Schimonahul Zosima

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Viaţa în mănăstire. Neagonisirea. Făptuirile. Sfârşitul.

Întreaga vieţuire în mănăstire a lui , care se trăgea din neamul ciudilor, a constat în nevoinţe neîncetate, înfrânare aspră şi neagoniseală exemplară. Locuind în mănăstire, el niciodată nu a primit bani în mâinile sale sau vreo altă recompensă care se oferea călugărilor, în sume mici, pentru nevoile de la chilie. Ctitorul din Golgoţa, voind să pună la încercare trăinicia făgăduinţelor lui de a nu se atinge de bani, a poruncit să se pună o mână de monede de aramă şi argint pe cărarea pe care urma să treacă spre , pentru privegherea din ajunul unei sărbători. Văzând banii, a păşit înlături, nimerind chiar în mlaştina pe lângă care se aşternea cărarea, el socotind această întâmplare o ispită drăcească şi dorind mai degrabă să se umple de noroi decât să se atingă de metalul dispreţuit. Atunci au ieşit din ascunziş doi ispititori şi i-au lămurit bătrânului cum stau lucrurile. „N-am ştiut eu de asta, a răspuns în simplitatea sa, că aş fi aruncat banii voştri în mlaştină“.
În chilia călugărului neagonisitor nu se găsea nimic de prisos; în afară de rasă şi potcap se mai găseau încă două haine, cea de iarnă, un cojoc scurt şi cea de vară, un caftan sur. În felul acesta, , plecând din chilie îşi putea lua cu el toată averea, asemeni unei păsări care, schimbându-şi locul, nu lăsa după sine nimic în urma ei. În toţi cei 47 de ani de vieţuire în mănăstire, vara el se ostenea cu vânatul animalelor şi la pescuit pe lacurile Troiţkii şi Kirilovskii, iar în timpul iernii se îndeletnicea cu împletitul mrejelor. Adeseori, nopţile le petrecea rugându-se cu lacrimi. Având cunoştiinţă despre privegherile lui de noapte, fraţii îl rugau să-i trezească la o anumită oră şi el împlinea rugăminţile lor cu plăcere şi la timp, cu toate că nu avea ceas la chilie.
Înainte de moarte, îmbolnăvindu-se, el a refuzat schima, pentru ca, după însănătoşire, să aibă puterea să revină la ocupaţiile lui de altă dată în folosul mănăstirii. Sfârşitul lui a fost în anul următor, la bombardarea mănăstirii de către englezi, când călugării nu erau încă la adăpost, în timpul celui de-al doilea atac din partea inamicului. Muribundul bătrân îi îndemna pe fraţii rămaşi în viaţă să nu şovăie în faţa pericolului, încredinţându-i că, pentru rugăciunile Preacuvioşilor, nu va mai îngădui să se profaneze acel loc sfânt. Singurul bun care a rămas de la el a fost o curea. Schimonahul s-a săvârşit în Domnul în anul 1855, la 23 iunie.

Cuvinte cheie, , , , ,

Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail
Printeaza Printeaza

Adauga acest text in lista de recomandari:

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Lectura recomandata
(Ne)lamuriri din Vechiul Testament Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare

Lectura recomandata


(Ne)lamuriri din Vechiul Testament