Scrisorile stareţilor moldoveni – schimonahului Vasilie şi schiarhimandritului Paisie Velicicovschi despre lucrarea minţii şi rugăciunii lui Iisus

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Preotul. Numeroase mărturii, aduse de Dv. în ultima convorbire, ale marilor Părinţi ai Bisericii din vechime şi ale Cuviosului Serafim de Sarov, lămuresc pe deplin şi amănunţit învăţătura Bisericii Ortodoxe despre lucrarea minţii şi despre rugăciunea lui . Ele au completat cele ce aţi spus Dv. în ultimele convorbiri şi ne-au dat un tablou complet şi limpede al rugăciunii lucrătoare sau ostenitoare. Mie îmi sunt lămurite pe deplin acum, însemnătatea, sensul, importanţa şi necesitatea lucrării lăuntrice de pentru un creştin. Anume, prin această lucrare, având în inimă o necurmată aducere aminte de despre Domnul şi mereu alergând la ajutorul Lui, creştinul îşi păzeşte curăţia vieţii sale celei duhovniceşti dinlăuntru, de întinarea cugetelor celor deşarte şi păcătoase şi mişcarea necurmată a patimilor. El îşi lucrează acea osteneală lăuntrică necesară, fără de care şi viaţa lui cea de dinafară, purtarea lui nu poate fi creştină, după cum învaţă despre acest lucru , presbiterul din : „Dacă înlăuntrul inimii omul nu va face voia lui şi nu va păzi poruncile lui, apoi el şi în afară nu va putea face acest lucru.“ După toate cele ce le-am ascultat, pentru mine; astfel, apare problema unei vieţi creştine şi eu limpede văd acel neajuns de la temelie, care face viaţa religioasă a societăţii noastre creştine atât de lipsită de roade; neajunsul acesta constă în slăbiciunea luptei noastre lăuntrice pentru curăţia şi buna orânduire a vieţii din inima noastră, sau altfel spus, în nepăsarea noastră faţă de starea ei duhovnicească (a inimii). De aici, anume din acest punct, trebuie să înceapă renaşterea noastră religioasă, dacă noi într-adevăr o voim. Spuneţi-mi dacă eu am înţeles drept, însemnătatea rugăciunii lui ?
Monahul. Mi se pare că aveţi dreptate.
Preotul. Revenind la conţinutul convorbirilor noastre anterioare, eu vreau să vă atrag atenţia asupra faptului, că noi până acum aproape în întregime ne-am ocupat numai de cercetarea şi de studierea rugăciunii lucrătoare şi ostenitoare. Noi prea puţin ne atingem de rugăciunea contemplativă şi până acum nimic n-am vorbit despre acele primejdii care se ivesc în timpul unei lucrări greşite a rugăciunii lui . De aceea, eu vreau din nou să vă rog, spuneţi-mi mai amănunţit, pe cât acest lucru e cu putinţă, ce este rugăciunea contemplativă şi în ce se cuprinde deosebirea şi de cea lucrătoare, de asemenea şi ce este „înşelarea“, în ce constă, de unde vine şi cum să se păzească de ea un lucrător al rugăciunii lui ?
Monahul. Eu în mai multe rânduri v-am spus că în lucrarea rugăciunii lui se cere un progres şi o continuitate riguroasă. Sporirea în se face pe cale organică, pe nesimţite, după cum creşte organismul omenesc, după cum se dezvoltă o plantă. Toate la timpul lor. Nu trebuie de sărit înainte. Şi pe lângă acestea, trecerea de la rugăciunea cea lucrătoare la cea contemplativă nu depinde de eforturile omului, ci de voinţa lui . Deşi în rugăciunea cea lucrătoare reuşita depinde de harul lui , dar totuşi aici au mare însemnătate şi eforturile omului. Iar mai departe, întru sporirea rugăciunii, Însuşi îl duce pe om parcă de mână şi căutarea cea de capul nostru a rugăciunii mai înalte fiind prematură şi păcătoasă, cuprinde în sine o mare primejdie pentru viaţa noastră cea duhovnicească. Afară de aceasta, în ca şi în alt oarecare proces organic, nu sunt limite bruşte, fixe, între momentele răzleţe ale creşterii. Noi deosebim pe un copil de un tânăr, însă nu putem arăta momentul când copilul a devenit adolescent. La fel e şi în . Noi cunoaştem rugăciunea cea grăită, rugăciunea minţii, rugăciunea minţii din inimă, rugăciunea cea de sine mişcătoare, rugăciunea cea văzătoare sau contemplativă, rugăciunea curată, rugăciunea cea duhovnicească, rugăciunea care trece dincolo de hotarele conştiinţei, însă noi nu putem exact să le separăm una de alta. Trecerea de la una la alta se petrece pe nesimţite, organic. Vă aduceţi aminte de cuvintele , despre faptul în ce sens larg întrebuinţează Sf. Părinţi însăşi denumirea rugăciunii. Iată de ce, în toate convorbirile noastre, eu am în vedere mai întâi de toate să vă întăresc în gândul că e necesar cât mai tare să ne statornicim în rugăciunea lucrătoare, să sporim în nevoinţa luării aminte, pocăinţii, zdrobirii, evlaviei, învingerii cugetelor. Dacă rugăciunea Dv. cea lucrătoare va merge bine, se va pătrunde în sfârşit de o credinţă fierbinte, de o căldură a rugăciunii, de o zdrobire sinceră şi Dv. de la sine, după mila lui , vi se va deschide drumul spre rugăciunea cea contemplativă şi prin încercare veţi cunoaşte în ce constă şi ea. Iar o petrecere dreaptă şi plină de răbdare în rugăciunea lucrătoare, însoţită de stările ridicate ale duhului, singur de la sine vă va da o astfel de bucurie şi o astfel de mulţumire, că nu veţi mai dori nimic mai mult şi nici nu veţi îndrăzni să cereţi mai mult, ci îi veţi mulţumi pentru ceea ce aveţi de la El.
Preotul. Eu, cu toată inima am priceput şi mi-am însuşit această învăţătură a Dv., părinte dragă, şi întotdeauna îmi voi aminti-o şi mă voi ţine de ea; şi eu deloc nu năzuiesc înainte de vreme şi de capul meu să mă sui pe treptele cele mai înalte ale nevoinţei de , ci ţin minte cuvintele Sfinţilor Părinţi şi nevoitori, precum şi cuvintele Sfinţiei voastre, despre faptul că dacă noi n-avem idee despre stările de cele mai înalte, apoi nu pricepem nici de starea noastră proprie. Şi foarte uşor ne putem închipui că am ajuns deja la limitele posibile ale rugăciunii şi astfel, să cădem în mulţumire de sine şi trufie. Ca să scap de acest lucru, eu aş fi vrut să ştiu ce nu-i ajunge încă unui ostenitor al rugăciunii celei lucrătoare şi cum e acea înaltă, contemplativă, la care au ajuns cei ce au sporit. Eu caut acestea nu dintr-un îndemn al mândriei, ca să mă sui la latura lucrurilor ce nu pot fi atinse, ci numai pentru ca mai lesne să-mi dau seama de starea mea actuală de .
Monahul. Tocmai acest răspuns nădăjduiam eu să-l aud de la Dv. Deci, dacă astfel stau lucrurile, apoi eu sunt gata să vorbesc cu Dv. despre lucrurile de care numai ce m-aţi întrebat. Însă în loc de a vorbi cu Dv. despre aceste lucruri cu cuvintele mele proprii, eu vă propun să ascultaţi ce au scris despre stareţii moldoveni – schimonahul Vasile, stareţul şi mai marele schitului de la Poiana Mărului şi schiarhimandritul (Velicicovschi) stareţul mănăstirii Neamţul. Aceşti stareţi au trăit în secolul al XVIII-lea. Amândoi ei erau originari din . Stareţul Vasile a fost povăţuitorul şi prietenul stareţului . Ei amândoi au deprins învăţătura Sfinţilor Părinţi despre lucrarea minţii şi rugăciunea lui prin lucrare, din propria încercare şi scriu despre acest lucru nu numai după cele ce au învăţat din cărţi, ci bizuindu-se şi pe încercarea lor personală. De aceea toate cuvintele lor se deosebesc printr-o limpezime, preciziune şi exactitate. Despre aceşti stareţi, mai ales despre Velicicovschi, Dv. desigur că aţi auzit deja. Cel din urmă dintre ei, care a adunat în jurul său până la o mie de fraţi la mănăstirea Neamţului, care a creat o şcoală numeroasă de ucenici de ai săi, care a înnoit prin traducerile sale literatura ascetică patristică, a avut în secolul al XVIII şi al XIX-lea o mare înrâurire asupra monahismului ortodox, mai ales în , care nu şi-a pierdut însemnătatea sa nici azi, lucru despre care acum nu voi mai vorbi pe larg.
Stareţul Vasile a scris predosloviile la cărţile despre lucrarea minţii ale Sf. Sinaitul, Sf. Filotei Sinaitul, Ierusalimeanul, Şi Sf. Nil Sorschi. În aceste predoslovii el arată că numai pravila de de dinafară, cântarea de tropare şi canoane şi cântarea de psalmi nu e de ajuns şi este neapărată nevoie de lucrarea lăuntrică a rugăciunii şi de lupta cu cugetele şi cu patimile, prin chemarea necurmată a numelui Domnului . O astfel de lucrare lăuntrică nu trebuie socotită drept o îndeletnicire numai a acelora care au ajuns la o înaltă treaptă de desăvârşire duhovnicească şi care s-au curăţit de patimi; ea este neapărat trebuincioasă şi celor începători, pe care-i ajută să-şi cunoască întocmirea lor lăuntrică şi lipsurile lor şi să învingă cugetele şi patimile. Totodată, stareţul Vasile respinge şi feluritele obiecţiuni care se ridică împotriva lucrării minţii şi demonstrează că anume ea îi ajută nevoitorului să deosebească lucrarea înşelării şi să fugă de ea. El se atinge şi de rugăciunea cea contemplativă, descriind unele stări ale ei.
În toate cele patru predoslovii el vorbeşte despre unul şi acelaşi lucru, însă lămureşte subiectul ce şi l-a propus din toate punctele de vedere, astfel că toate predosloviile se completează una pe alta. Din operele stareţului , eu voi aduce numai „Capetele despre rugăciunea minţii“ scrise împotriva hulitorilor lucrării minţii. Făcând cunoştinţă cu scrierile lor, Dv. veţi găsi în ele răspunsurile şi la întrebările ce vă interesează, iar dacă ceva vi se va părea nelămurit, sau se vor ivi alte întrebări noi, apoi vom încerca să cercetăm şi să lămurim toate acestea în convorbirea noastră de data viitoare. Eu nădăjduiesc că planul propus de mine va fi pentru Dv. şi folositor şi interesant şi de aceea, vă rog să ascultaţi dintâi predosloviile stareţului Vasile, traduse de pe limba slavă în cea rusă contemporană, începând cu predoslovia la cartea Sf. Sinaitul.

Cuvinte cheie, , , , , , , , , , , , , ,

Trimite prin e-mail Trimite prin e-mail
Printeaza Printeaza

Adauga acest text in lista de recomandari:

Capitolul precedent
Urmatorul capitol

Lectura recomandata
(Ne)lamuriri din Vechiul Testament Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare

Lectura recomandata


(Ne)lamuriri din Vechiul Testament