"Paisie" apare in urmatoarele texte:
Originea. Educaţia. Slujirea la curte la 5 iulie 1537. Retragerea din Moscova. Ascultarea. Călugăria. Sihăstria. Egumenia. Îmbunătăţirea gospodăriei din mănăstire. Clădirile. Zidirea catedralei Adormirea Maicii Domnului. Punerea temeliei catedralei „Schimbarea la faţă“. Administrarea comunelor. Pildă de călugărie. Alegerea ...
.....
K.I.: Astăzi suntem binecuvântaţi să-l avem alături de noi pe Arhimandritul Pavel Ioannu, de la sfânta Mitropolie a Evviei, care l-a cunoscut pe părintele Iacov Tsalikis timp de mai bine de douăzeci de ani, pentru că amândoi şi-au dus viaţa ...
.....
K.I.: Părintelui Porfirie i-am dedicat multe convorbiri, însă niciodată ele nu sunt de ajuns, pentru că acest om luminat al Bisericii şi stâlp luminos al lui Hristos în lume a reuşit să ajungă la o asemenea înălţime a sfinţeniei, încât ...
.....
K.I.: Astăzi îl avem alături de noi pe părintele Atanasie, care a cunoscut mulţi mari părinţi ai Bisericii noastre, între care părintele Porfirie şi părintele Paisie. Vom vorbi cu sfinţia sa despre experienţele pe care le-a trăit alături de aceste ...
.....
În momentele sfinte, când lumina blândă a serii pătrunde tainic prin vitralii în biserici, învăluindu-ne într-o atmosferă de taină şi har, sufletul ni se îndreaptă către Dumnezeu, folosindu-se de cuvintele Proorocului David: „Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea ...
.....
„Ce este rugăciunea? În ce anume stă fiinţa ei cea adevărată? Cum o putem învăţa? De ce fel de simţire e încercat duhul creştinului care se roagă cu smerenie?
Întrebări de felul acestora ar trebui să fie îndeletnicirea neîntreruptă pentru mintea ...
.....
Mănăstirea Valaam nu demult (în anul 1936) a publicat în primă ediţie o nouă carte: „Sbornicul despre rugăciunea lui Iisus“. În timpurile noastre tulburi, în zilele unei aşteptări aproape generale şi a unei presimţiri de mare furtună, care se abate ...
.....
Ce e rugăciunea lui Iisus după forma şi conţinutul ei, despre perioada ei de lucrare cea dintâi sau ostenitoare, despre condiţiile necesare unei cuvenite lucrări a rugăciunii şi despre roadele ei
Preotul: Cuvintele Dv. cele din urma parca descopar taina rugaciunii ...
.....
Continuarea convorbirii despre rugăciunea lui Iisus cea lucrătoare; despre mijoacele prin care se învaţă această rugăciune, despre greutăţile, nedumeririle şi greşelile ce se ivesc în timpul acestei rugăciuni şi despre rugăciunea harică, de sine mişcătoare
Monahul. Cu binecuvântare, să continuăm convorbirea ...
.....
Să începem cu Sf. Vasilie cel Mare, „Stâlpul cel de foc, gura cea de foc a Duhului Sfânt, ochiul bisericii (după expresia stareţului Paisie Velicicovschi). Sf. Vasilie cel Mare, tâlcuind cuvintele dumnezeieştii Scripturi – „Bine voi cuvânta pe Domnul ...
.....