"Solomon" apare in urmatoarele texte:

VII. SFÂNTUL SISOE ZĂVORÂTUL

Iubitor de Dumnezeu „din pântecele mamei sale“ Fericitul Sisoe a fost unul din ucenicii Cuviosului Ioan Zedazneli. S-a născut în Siria, la Antiohia, la începutul secolului al VI-lea, din părinţi nobili şi bogaţi, care nu mai aveau alţi copii. ...

.....

X. SFÂNTUL MUCENIC ABO

De la Bagdad la Kartala În secolul al VII-lea, când Georgia se afla sub ocupaţia musulmanilor arabi, voievodul Kartalei, Nerses, fiul lui Adarnase Kuropalat, a fost vorbit de rău de nişte duşmani ai lui către emirul stăpânitor Abul Mula ...

.....

XVI. CUVIOSUL ILARION GEORGIANUL

Fericitul stareţ Ilarion georgianul se trăgea din ţinutul Imeretiei (Georgia). S-a născut în anul 1776 în statul Losijat-Khevi din Shorapani, în jurisdicţia Cutaisei. Părinţii săi, Hanulias şi Maria Konţaveli (fii de veche familie aristocrată), erau foarte evlavioşi şi ...

.....

Cuviosul Moise Ungarul

Duhul cel necurat, diavolul, orbeşte inimile care sunt înrobite de urâta patimă a curviei. Astfel nu vor reuşi niciodată să-l vadă pe Dumnezeu, de vreme ce numai cei curaţi cu inima se vor învrednici de aceasta, aşa cum Însuşi ...

.....

Convorbire cu Arhimandritul Daniil Guvalis, teolog, scriitor

K.I.: Părintele Porfirie este un capitol inepuizabil, iar experienţele sale sunt fără număr. În convorbirea de astăzi, vom căuta să analizăm anumite laturi mai puţin cunoscute ale părintelui Porfirie – acest vas al Duhului Sfânt şi dar minunat al lui Dumnezeu ...
.....

Despre avva Ioan persul

1 A venit odată un copil să fie lecuit de demon; şi au venit fraţi dintr-o chinovie din Egipt. Atunci bătrânul a ieşit, văzând un frate păcătuind cu copilul, şi nu l-a mustrat, zicând: dacă Dumnezeu cel care l-a plăsmuit vede ...
.....

PENTRU AVVA IOAN PERSUL

Povestit-a unul din părinţi despre avva Ioan persul, că din darul lui cel mult, întru prea adâncă nerăutate a venit. Că acesta petrecea în Arabia Egiptului şi s-a împrumutat odată de la un frate cu un galben şi ...

.....

Ale aceluiaşi Evagrie - Capete despre deosebirea patimilor şi a gândurilor

(În P. G. 79, 1200D–1233A, sub numele lui Nil Sinaitul şi cu titlul De diversis malignis cogitationibus; împărţirea în capete se deosebeşte puţin de cea din Filocalia greacă, iar la sfârşit, după 1228 C, are un adaos mai lung, care, ...
.....

Al cuviosului şi de Dumnezeu purtătorului Părintelui nostru, Nil Ascetul - Cuvânt ascetic foarte trebuincios şi folositor

(În P. G. 79, 719A–810D, cu titlul Tractatus de monastica exercitatione şi împărţit în 75 de capitole. În Filocalia greacă, vol. I, Atena, 1893, pp. 111–139, nu are nici o împărţire.) 1. Mulţi dintre elini şi puţini dintre iudei s-au îndeletnicit ...
.....

PĂRINTELE SOLOMON PANAGIDIS

.....
Pagina 1 din 212Pagina urmatoare »

Lectura recomandata


Trupuri imateriale - reprezentari bizantine ale ingerilor