Religio

Cartea:

Cărți

Un cuvânt asupra cărţii fericitului Părinte Nil Sorschi

Un cuvânt asupra cărţii fericitului Părinte Nil Sorschi1(Cuviosul Nil Sorschy, nevoitor rus din secolul. XV, care a călătorit câţiva ani în Orient, prin mănăstirile din Athos şi Constantinopol, înapoindu-se în Rusia, a devenit săditorul lucrării minţii vieţii monahale de schit cu o riguroasă neagonisire. Pentru ucenicii săi el a scris o carte care se numeşte „Predanie către ucenicii săi despre viaţa de schit“ (poate ar fi mai bine „ascetică“). Această carte e recomandată de povăţuitorii rugăciunii minţii, ca o îndrumare neapărat trebuincioasă pentru nevoitorii începători. Noi nu cităm extrase din ea, însă o recomandăm să o citească toţi acei care se interesează de lucrarea minţii. Ea e scrisă în limba veche slavă, bisericească. Însă este redată amănunţit şi în limba rusă de Episcopul Justin: „Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul, părintele nostru Nil, nevoitorul de la Sora şi aşezământul lui pentru viaţa ascetică.“ Ed. Mănăstirii Sf. Pantelimon din Athos, Moscova, an. 1902)

Sfinţii Părinţi învăţându-ne să învingem patimile şi să ne curăţim inima de cugetele cele rele, numai prin poruncile lui Hristos, hotărăsc ca lucrătorii să aibă drept două arme din cele mai puternice următoarele: frica de Dumnezeu şi aducerea aminte de prezenţa lui Dumnezeu, după cele spuse: „de frica Domnului e îndepărtat orice rău“, şi „Văzut-am pe Domnul pururea înaintea mea, ca să nu mă clatin“. Ne mai sfătuieşte să ne aducem aminte de moarte şi de gheenă, precum şi de citirea Sfintelor Scripturi.
Toate acestea sunt bune pentru bărbaţii plini de virtuţi şi evlavioşi; însă asupra celor nesimţitori şi împietriţi şi gheena însăşi şi chiar arătarea pipăită a lui Dumnezeu Însuşi nu va aduce nici o frică. Pe lângă aceasta şi mintea însăşi la monahii cei începători se toceşte în curând de amintirea acestora şi fuge de ele ca albina de mirosul fumului.
Iar dacă amintirea despre ele e bună şi folositoare în ceasul luptei, însă în afară de acest lucru bun, cei mai înduhovniciţi şi încercaţi părinţi au descoperit un altul mult mai mare şi neasemănător mai bun, care poate să-i ajute chiar şi pe cei neputincioşi.
Şi asemănare şi chip al binelui celui dintâi sunt cei ce macină la râşniţă cu mâinile şi puterea lor; iar al binelui celui de al doilea, cei ce macină la moară cu ajutorul apei şi a feluritelor născociri; după cum apa singură de la sine pune în mişcare roţile şi piatra, aşa şi preadulcele nume al lui Iisus, unit cu aducerea aminte de Dumnezeu cel prezent, Cel ce vieţuieşte în toată plinătatea în Iisus, înalţă mintea spre rugăciune, lucru despre care mărturiseşte marele în teologie Isichie, zicând: „sufletul ajutat şi îndulcit de Iisus, cu o oarecare bucurie şi dragoste şi mărturisire, înalţă laudă Binefăcătorului, mulţumind şi chemându-L cu veselie“. Şi încă: „cum e cu putinţă să petreci viaţa de acum fără de mâncare şi băutură, la fel e cu neputinţă fără paza minţii să ajungă sufletul la ceva duhovnicesc şi plăcut lui Dumnezeu, sau să scape de păcatul cel de gând, deşi cineva ar fi şi silit de frica chinurilor să nu mai greşească“. Şi încă: „cugetele, care împotriva voinţii noastre, au pătruns, s-au întărit şi stau în inimă, le poate alunga numai rugăciunea lui Iisus făcută din adâncul inimii.“
Marele Stareţ, cuviosul părintele nostru Nil pustnicul de la Sora, care prin încercare, a pătruns taina unei astfel de rânduieli şi a deprinderii rugăciunii din minte, a alcătuit această carte, arătând în ea începutul lucrării minţii şi biruinţa noastră şi înfrângerea potrivnicilor nevăzuţi. Căci prin cel dintâi mijloc (fără lucrarea minţii), deşi s-ar înfăptui un succes oarecare, însă foarte încet şi cu osteneală. Iar prin acest al doilea mijloc, ostenitorul degrabă şi uşor se apropie de Dumnezeu, a spus Sfântul Grigorie Sinaitul. Acolo e o rugă, o învăţătură şi o lucrare a poruncilor numai pe dinafară, iar aici e şi una şi alta: pază pe dinafară şi de dinlăuntru.
Deci, când un monah începător, după ce s-a lepădat de lume şi a săvârşit păcatele cele mari şi de moarte, ca făgăduinţă în faţa lui Dumnezeu, să se abată nu numai de la păcatele cele mici de fiecare zi şi iertabile, despre care Însuşi Domnul ne-a poruncit să ne rugăm neîncetat, ci şi de lucrarea însăşi a patimilor celor păcătoase şi cugetelor celor rele şi intrând cu mintea sa înlăuntrul inimii, va începe să cheme pe Domnul Iisus asupra întregii puteri a vrăjmaşului şi asupra oricărui rău cuget; sau dacă din neputinţa sa va primi îndemnul vrăjmaşului, însă călcând poruncile lui Hristos, va cădea către Domnul cu o rugăciune din inimă, căindu-se, ocărându-se şi va petrece în această stare chiar până la sfârşitul său, căzând şi ridicându-se, învingându-se şi învingând şi cerând zi şi noapte apărare împotriva potrivnicului său – unuia ca acesta oare nu-i va fi dată o nădejde neruşinată ca să capete mântuirea? Căci sunt, după cum ne învaţă cercarea, la cei ce se nevoiesc căderi (nu spre moarte) gândite şi simţite, precum: cu gândul, cu iuţimea şi pofta, de la întocmirea cea în trei părţi a sufletului; sau prin simţirile trupului, adică: văzul, auzul, cuvântul, gustul, pipăitul şi mirosul. Şi chiar celor mai mari bărbaţi nu le este cu putinţă să scape până la sfârşit, de aceste păcate de fiecare zi, ce nu sunt spre moarte, începutul cărora e în cuvânt, gând, neştiinţă, uitare, nevoie, voie, întâmplare, care se iartă de harul lui Hristos cel de toate zilele, după cum a spus Sfântul Casian. Iar dacă cineva din puţinătatea de duh, va spune că Sfântul Casian gândeşte astfel numai dintre sfinţi, care se curăţă cu harul lui Hristos, de păcatele zilnice, iar nu despre cei începători şi pătimaşi, apoi lasă să aibă loc şi o astfel de părere. Însă trebuie a judeca şi a rezolva acest lucru mai cu seamă pe temeiul Sfintelor Scripturi, care lămuresc în ce fel fiecare începător şi pătimaş e osândit pentru aceste păcate şi patimi de toate zilele, supunându-se chinurilor celor de veci şi cum poate din nou să capete iertare prin harul lui Hristos ca şi toţi sfinţii, prin pocăinţa şi mărturisirea înaintea lui Dumnezeu, cea de fiecare clipă.
Este câte unul, zice Sfântul Dorotei, care lucrează din patimă, care auzind un cuvânt, se supără şi răspunde cu cinci sau zece cuvinte la unul şi duşmăneşte şi se mânie şi după ce a trecut amărăciunea, continuă să gândească răul asupra celui de i-a zis un cuvânt jignitor şi ţinând minte răul asupra lui, se întristează că nu i-a zis mai mult, decât îi spusese deja, şi-şi pregăteşte cuvinte mult mai aspre, ca să i le spună şi tot timpul îi pare rău: de ce nu i-am răspuns aşa, şi încă am să-i mai spun aşa şi mereu se mânie. Aceasta este o întocmire când a ţine o răutate ajunge un obicei. Dumnezeu să ne scape de o astfel de întocmire: căci ea e vinovată de chinurile cele veşnice. Dar este şi un altul, care se supără de un singur cuvânt şi la fel răspunde cu cinci sau zece cuvinte la unul singur şi se întristează că n-a zis încă alte trei cuvinte usturătoare şi se întristează şi ţine minte răul. Însă trec câteva zile şi el se schimbă: altul petrece într-o astfel de stare câte o săptămână şi apoi încetează; iar altul se mărgineşte numai cu o zi; iar altul batjocoreşte, duşmăneşte, se mânie şi mânie pe alţii şi îndată se schimbă. Iată câte întocmiri osebite, şi ele toate se află sub osânda iadului, atâta timp cât continuă să lucreze.
Din toate exemplele acestea, precum şi din altele, se poate vedea limpede, de ce cel pătimaş nu se poate curăţi, prin harul cel de toate zilele al lui Hristos, de păcatele socotite mici şi nu de moarte.
Trebuie de hotărât acum, în ce fel de împrejurări sunt iertate astfel de păcate celor începători şi pătimaşi. Acelaşi Avva Dorotei a zis: se întâmplă că unul se mâhneşte în sine când aude ceva de ocară, însă nu pentru că a primit ocara, ci pentru că n-a răbdat ocara. Unul ca acesta are întocmirea celor ce se nevoiesc, care se împotrivesc patimii. Altul se nevoieşte şi se osteneşte, iar la urmă e biruit de puterea patimii. Unul nu vrea să răspundă cu rău, însă e târât de obişnuinţă. Altul îşi ia asupra sa nevoinţa să nu vorbească nimic rău, însă se necăjeşte de ocara primită şi se mustră pe sine, căci se necăjeşte şi se căieşte de aceasta. Altul însă, deşi nu se necăjeşte că a primit ocară, însă nici nu se bucură. Toţi aceştia sunt din cei ce se împotrivesc patimilor; ei cu voia lor se luptă cu patima, nu vor să lucreze după hatârul ei şi se necăjesc şi se nevoiesc. Iar Părinţii au zis că orice lucru, pe care nu-l voieşte sufletul, e foarte trecător. Vă voi spune şi o pildă, cui se aseamănă cel ce lucrează după patimă şi o primeşte pe ea; el e asemenea unui om, care fiind lovit de vrăjmaşul său cu o săgeată, o ia cu mâinile sale şi şi-o înfige în inimă. Iar cel ce se împotriveşte patimii, e asemenea celui împroşcat de săgeţile vrăjmaşului rău, însă fiind îmbrăcat într-o platoşă nu primeşte rane. Unul ca acesta, deşi e pătimaş, însă poate să capete iertare prin harul lui Hristos, de acele păcate de fiecare zi, care se fac fără de voie şi nu cu intenţie şi despre care Domnul a poruncit Sfântului Petru să ierte până la „şaptezeci de ori câte şapte“ în fiecare zi.
Întărind acestea, Sfântul Atanasie Sinaitul zice: cunoaştem şi cugetăm despre cei ce primesc Sf. Taine ale Trupului şi Sângelui Domnului, că dacă cu unele păcate mici şi uşor de iertat, ca: cele cu limba, sau auzul, sau cu văzul fiind amintiţi sau de iuţime, sau de altceva asemănător, căindu-se de aceasta şi mărturisindu-se lui Dumnezeu şi astfel primesc Sfintele Taine, credem că spre curăţirea păcatelor le este lor primirea Sfintelor Taine. Acelaşi lucru l-a spus şi Sf. Pimen: prefer pe omul care a păcătuit şi se pocăieşte celui ce nu păcătuieşte şi nu se pocăieşte.
Dar fiindcă la început s-a vorbit despre o învingere meşteşugită a patimilor, prin rugăciunea minţii şi poruncii, apoi se cuvine să expunem cât mai clar, chiar mersul însuşi al luptei din minte cu patimile. Deci, de vine ispita vrăjmaşului sub chipul unei patimi sau al unui cuget rău, lucrătorul cheamă pe Hristos împotriva lui şi piere diavolul cu momeala lui. De cade cineva, din neputinţă, cu gândul, cu cuvântul, cu iuţimea sau cu pofta trupească, – îl roagă pe Hristos, mărturisindu-se şi căindu-se înaintea lui. De este cuprins de trândăvie sau întristare, care îi strâmtorează mintea şi inima, se întoarce spre aducerea aminte de moarte şi gheenă şi de Dumnezeu cel ce este pretutindenea şi ostenindu-se puţin cu acestea, Îl cheamă pe Hristos. După aceea, scăpând de război, din nou roagă pe Hristos să fie milostiv cu el, pentru păcatele cele de voie şi cele fără de voie şi cu inimă curată şi în vreme de război şi de pace sufletească aleargă către Hristos, şi Hristos pentru el e totul, în toate întâmplările, atât cele bune cât şi cele rele. Şi unul ca acesta nu e momit de părerea că el face o nevoinţă oarecare, rugându-se sau plăcând lui Dumnezeu: căci toată ruga lui îşi are ca începutul şi sfârşitul său, frica de chinuri şi pocăinţa de păcate: căci unul este înţelesul rugăciunii celei de dinafară şi altul al celei de dinlăuntru. Acela împlinind cântarea după cantitate, nădăjduieşte spre Dumnezeu, iar părăsind-o, se osândeşte pe sine; iar acesta, rănit de conştiinţă pentru păcatele din fiecare clipă, despre care s-a spus şi suferind năvălirea ispitelor vrăjmaşului, totdeauna strigă către Hristos; purtând în minte vorba următoare: „dacă vei sui chiar întreaga scară a desăvârşirii, roagă-te pentru iertarea păcatelor“. Şi încă: „vreau să rostesc cinci cuvinte cu mintea, decât o mie cu limba“. Şi astfel, în afară de orice îndoială, îndeplineşte cele spuse de Sfântul Dorotei, în ce priveşte împotrivirea la patimi; ba chiar ceva mai mult fiindcă numai un sfânt statorniceşte împotrivirea patimilor înainte de necaz, aducându-şi aminte de pilda că unii ca aceştia sunt, asemenea celor săgetaţi de vrăjmaşi, însă fiind îmbrăcaţi în platoşă nu capătă răni. Iar acestea, Sfântul le-a primit de la Proorocul: iată, zice, s-a necăjit şi a plecat trist şi voi vindeca rănile lui. La fel şi Gură de Aur a spus: dacă te vei necăji pentru păcate, apoi şi tu vei căpăta o mare uşurare. Iar aici nu e numai necazul, ci şi rugăciunea şi zdrobirea şi pocăinţa şi intenţia bună de a păzi poruncile, şi suspinarea, şi mărturisirea. La fel ne învaţă şi însăşi rugăciunea celor ce merg spre somn, zicând: „de m-am jurat cu numele Tău, sau l-am hulit pe el în gândul meu, sau am ocărât, sau am clevetit pe cineva în mânia mea, sau am întristat sau m-am mâniat pentru ceva“ şi celelalte aduceri aminte de păcatele iertabile şi fără de voie, care li se întâmplă celor care învaţă lucrarea minţii. Văzând aceste căderi în păcat de fiecare ceas şi socotind că în fiecare care învaţă această sfinţită lucrare, trebuie să fie curat de unele ca acestea, mulţi nu vor chiar nici ochii să-şi îndrepte spre lucrarea minţii: însă acest lucru nu e aşa, după cum a şi fost arătat deja. Dar numai că fiecare e slobod să lucreze şi după patimile sale, şi atunci aceleaşi patimi şi păcate le sunt unuia spre viaţă, iar altuia spre moarte; unul din pricina lor ajunge la smerenie şi la cunoaşterea neputinţei sale şi la pocăinţă, iar altul din obrăznicia sa la împietrire şi la pieirea veşnică. Iar dacă cineva va zice că se poate curăţi de păcate de acest fel şi fără lucrarea minţii, prin harul lui Hristos, prin pocăinţă, aceluia, repetând toate cele scrise aici, i se dă un astfel de răspuns: O, tu, astfel de om, pune înaintea mea pe de o parte poruncile lui Hristos, iar pe de altă parte şi rugăciunea neîncetată pentru lăsarea păcatelor noastre. Dă-mi şi gândul sincer să nu mai calci chiar nici o singură poruncă, adică să nu pofteşti, să nu te mânii, să nu osândeşti, să nu cleveteşti; să nu minţi, să nu vorbeşti în deşert, să iubeşti pe vrăjmaşi, să faci bine celor ce te urăsc, să te rogi pentru cei ce-ţi fac strâmbătate; de asemenea să te fereşti de iubirea de plăceri, iubirea de argint, de gânduri desfrânate, de întristare, de slavă deşartă şi neascultare şi pur şi simplu de toate păcatele şi cugetele cele rele. Şi, cu astfel de intenţie apropie-te ca să deprinzi lucrarea minţii şi ia aminte cu stăruinţă de câte ori, în fiecare zi, vei călca poruncile împotriva voinţei tale, şi de câte păcate, patimi şi cugete rele vei fi rănit. Ia-ţi de pildă şi pe văduva aceea, care zi şi noapte cădea înaintea judecătorului, şi începe a striga către Hristos, în fiecare ceas, pentru fiecare poruncă călcată de tine şi pentru fiecare patimă şi cuget rău de care eşti învins. Pe lângă toate acestea, ia-ţi Sfânta Scriptură drept sfătuitor bun. Şi petrecând un timp oarecare în astfel de îndeletniciri evlavioase, vino şi-mi încredinţează ce vei vedea în sufletul tău. Oare nu vei recunoaşte şi tu că e un lucru cu neputinţă la o astfel de luare aminte numai prin rugăciunea de dinafară, fără singura lucrare a minţii? Căci ea îl învaţă pe lucrătorul său astfel de taine şi-i vesteşte sufletului lui, că lăsând cântarea multă de Psalmi, canoanele şi troparele şi îndreptând toată silinţa numai spre rugăciunea minţii, el nu-şi pierde pravila sa, ci dimpotrivă o înmulţeşte. Şi fiindcă legea avea putere şi scopul (de gând) ca să-i aducă pe toţi către Hristos, deşi prin aceasta ea parcă se micşora singură, astfel şi cântarea multă îl trimite pe lucrător la rugăciunea minţii, iar nu se extinde asupra întregii vieţi monahale. Ba chiar şi încercarea unei astfel de cântare îl învaţă pe om când el, rugându-se, simte o oprelişte oarecare între sine şi Dumnezeu, ca un zid de aramă după prooroc, care nu-i îngăduie minţii lui să privească limpede către Dumnezeu în rugăciune, nici să-şi adune luarea aminte în inimă, în care s-au sălăşluit toate puterile sufletului şi izvorul cugetelor bune şi rele.
Făcându-vă cunoscute predosloviile Stareţului Vasilie Schimonahul, mai aduc:

Capetele Stareţului Paisie Velicicovschi despre
rugăciunea minţii

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul