1. Copil era avva Efrem şi a văzut vis, adică vedenie, că a răsărit vie pe limba lui şi a crescut şi a umplut toată partea cea de sub cer, fiind foarte roditoare. Şi veneau toate păsările cerului şi mâncau din rodul viei. Şi pe cât mâncau, se înmulţea rodul ei.
2. Altădată iarăşi a văzut unul din sfinţi în vedenie, o ceată de îngeri pogorându-se din cer la porunca lui Dumnezeu, având în mâini o carte, adică un tom scris din lăuntru şi din afară şi ziceau unii către alţii: cui se cuvine să se dea aceasta? Şi unii ziceau: acestuia; iar alţii: altuia. Dar au răspuns şi au zis: cu adevărat sfinţi sunt şi drepţi. Însă nimănui nu se poate să se dea aceasta, fără numai lui Efrem. Şi a văzut bătrânul că lui Efrem au dat ei cartea. Şi sculându-se dimineaţa, au auzit pe Efrem că întocmai ca un izvor izvorăşte din gura lui şi alcătuieşte. Şi au cunoscut, că de la Duhul Sfânt sunt cele ce ieşeau prin buzele lui Efrem.
3. Altădată iarăşi, trecând Efrem, din îndemnare oarecare a venit o păcătoasă, cu măgulire să-l tragă spre împreunare urâtă, iar de nu, măcar să-l pornească spre mânie, că niciodată nu-l văzuse cineva mânios. Şi a zis ei: vino după mine! Şi apropiindu-se la un loc întru care era mult norod, a zis ei: în locul acesta vino precum ai voit. Iar aceea văzând norodul, a zis lui: cum putem aceasta să facem, atâta norod stând şi nu ne ruşinăm? Iar el a zis către dânsa: dacă de oameni ne ruşinăm, cu mult mai vârtos trebuie să ne ruşinăm de Dumnezeu, care vădeşte cele acunse ale întunericului. Iar ea ruşinându-se, s-a dus fără de ispravă.
Cuvinte cheieavva Efrem, Duhul Sfânt, Dumnezeu, Efrem, Eva, Manastirea Lavra
Trimite prin e-mail
Printeaza
Adauga acest text in lista de recomandari:
| Lectura recomandata | ||
![]() |
![]() |
![]() |
| (Ne)lamuriri din Vechiul Testament | Erotikon bizantin - ortodoxie, literatura, societate | Teologia bizantina - tendinte istorice si teme doctrinare |
