Religio

Cartea:

Cărți

XVII. NOII MĂRTURISITORI GEORGIENI (Acest text a fost scris de părintele Alexie Kşutaşvili-Lenski.)

Secolul XX va rămâne în istoria omenirii ca unul marcat prin apariţia unei noi ideologii şi a unui nou sistem politic care s-a caracterizat prin totalitarism şi dictatură. Comunismul, în numele unei idei utopice, va persecuta spre a distruge tot ceea ce înseamnă cultură şi tradiţie strămoşească, cu scopul de a crea un om depersonalizat, gol intelectual şi spiritual, dar în schimb uşor de manipulat. Cea mai mare problemă de rezolvat pentru noii eliberatori şi aducători de fericire a fost distrugerea Bisericii, văzută drept factorul principal de conştientizare naţională şi spirituală a oricărui popor. De aceea se dărâmau biserici, se desfiinţau mănăstiri, clericilor li se interzicea să slujească. Dar pe toată întinderea noului şi artificialului spaţiu ideologic oamenii nu s-au lăsat înşelaţi, ci s-au revoltat pentru apărarea ţării şi credinţei. Au început persecuţiile. Un istoric modern spunea că, din timpurile împăratului Diocleţian Biserica Ortodoxă n-a mai cunoscut o prigoană atât de crudă şi de sângeroasă ca în timpul regimului comunist.
Biserica Ortodoxă Georgiană a împărtăşit aceeaşi soartă cu alte Biserici surori din răsăritul Europei şi a dat mii de martiri care s-au jertfit în lupta contra duşmanului numit ateism. Mai jos vom prezenta doar câteva personalităţi din perioada aceea de persecuţii religioase şi astfel vom încerca să arătăm suferinţa şi lupta Bisericii pentru existenţa ei şi a poporului georgian.
Patriarhul Catolicos Ambrozie I (Helaia) s-a născut în anul 1861, a făcut Seminarul Teologic din Tbilisi, a fost hirotonit preot în anul 1885 şi a slujit într-o parohie din Georgia. În anul 1887 pleacă pentru studii în Rusia, unde devine student la Academia Teologică din Kazan. Încă fiind student în anul trei, se călugăreşte luându-şi numele de Ambrozie (numele de mirean fiind Visarion). În octombrie 1917, după restabilirea autocefaliei Bisericii Georgiei, este hirotonit episcop al Cicondidului (Georgia). În anul 1921 devine Patriarh Catolicos a toată Georgia, în perioada cea mai grea din istoria Bisericii Ortodoxe Georgiene, când, pe 25 februarie acelaşi an, ţara este ocupată de armata Rusiei socialiste şi în Georgia se instaurează regimul comunist. Prea Fericitul Ambrozie a fost unul dintre primii care au ridicat vocea împotriva regimului bolşevic ateist.
În anul 1922, între 10 aprilie şi 19 mai, la Genova (Italia) a fost organizată o Conferinţă Mondială la care au fost prezenţi delegaţi din 29 de ţări. Conferinţa avea ca scop, printre altele, să cerceteze situaţia economică şi politică din Rusia Socialistă, având-o în vedere ca un potenţial partener de afaceri. Şi tocmai în acest moment important pentru Rusia comunistă, la dezbateri a răsunat cuvântul Patriarhului Catolicos a toată Georgia, Ambrozie I, prin memorandum-ul său trimis la această conferinţă, în care descria în amănunt toată situaţia politică, socială şi religioasă creată în Georgia de regimul comunist rus. Mai jos prezint partea finală a acestui memorandum:
„Cu tot curajul şi fără exagerare spun că toate aceste evenimente şi experimente fără nici o raţiune pe care le fac sovieticii asupra poporului meu vor duce inevitabil la nimicirea sa fizică, la imoralitate şi sălbăticie duhovnicească! I se fură pământul strămoşesc care este udat de sângele şi plin de oasele strămoşilor noştri, pământ care în prezent se dă altora, veniţi din alte ţări. [...]. Poporului i se umileşte şi i se persecută limba maternă, i se înjoseşte cultura naţională; în fine, îi pângăresc Sfânta Sfintelor – credinţa, şi, sub steagul libertăţii conştiinţei, poporului nu i se dă voie să-şi îndeplinească toate nevoile religioase; clericii sunt foarte persecutaţi; Bisericii, cea care întotdeauna a fost factorul hotărâtor în întărirea şi înălţarea conştiinţei naţionale, i se iau azi toate drepturile, încât n-are nici măcar voie, cu osteneala sa proprie, să-şi agonisească hrana şi cele necesare traiului zilnic al slujitorilor ei.
Într-un cuvânt, poporul suferă, dar n-are voie să spună nimic. De aceea, fiind în această stare, socotesc ca o îndatorire arhierească a mea proprie să spun în faţa lumii: eu, ca reprezentant al Bisericii, nu intru în discuţiile de apreciere şi de reglementare a anumitor sisteme politice. Dar nu pot să nu doresc poporului meu să aibă o anumită formă de conducere a statului care ar fi mai favorabilă pentru dezvoltarea şi renaşterea lui culturală. De aceea revendic:
– neîntârziat să fie retrasă armata ocupantă rusă afară din graniţele Georgiei, şi să fie garantată siguranţa teritoriului naţional.
– să i se dea posibilitatea poporului georgian să-şi decidă singur viaţa proprie, să promoveze forme ale vieţii politice care sunt cele mai potrivite şi care să fie responsabile pentru evoluţia spirituală, păstrarea tradiţiei şi culturii naţionale.“
În anul 1924, pe 10 martie, a început procesul împotriva Patriarhului Ambrozie şi a celorlalţi membri ai Sfântului Sinod. Ei au fost acuzaţi de trimiterea memorandumului la Conferinţa de la Genova, ascunderea tezaurului bisericesc şi neparticiparea la acţiunea de confiscare a unei biserici (Paraclisul Academiei Militare) de către statul comunist.
Prezint câteva mesaje rostite de Prea Fericitul Ambrozie în faţa judecătorilor săi în timpul procesului, care arată, la fel, dramatismul situaţiei în care se afla pe atunci Biserica şi ţara:
„Pe noi, întreg Sfântul Sinod, ne-au găsit vinovaţi că n-am realizat porunca Guvernului şi n-am participat la confiscarea Paraclisului Academiei Militare şi că n-am vrut să dăm cu mâinile noastre această biserică spre folosirea ei în scopuri laice. Sfântul Sinod a socotit acest lucru inacceptabil şi aceasta i s-a socotit ca trădare, instigare la răscoală etc.
Religia nu este creată de nici un stat. Ea are o temelie independentă a existenţei sale. De aceea, Biserica şi statul sunt două instituţii cu funcţii diferite. În misiunile lor, amândouă merg independent. În Evanghelie este scris: Daţi Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Statul nu intră în viaţa interioară a Bisericii, mai ales când ele sunt despărţite. Şi dacă Bisericii i s-au luat drepturile de persoană juridică, totuşi rămâne o singură sferă de activitate liberă, un singur colţ neatins – Sfânta Sfintelor – unde statul nu are voie să intre. Aceasta este viaţa sa lăuntrică religioasă, pusă sub canoane şi reguli date de la Dumnezeu. Dacă cineva dintre slujitorii Bisericii o să le încalce pe acestea, va fi trădător al credinţei. De aceea, în situaţia aceasta, după cum ne spune legea creştină, noi suntem datori să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni (cf. Fapte 5, 29). Aceste norme ale vieţii bisericeşti, aceste relaţii dintre Biserică şi stat sunt stabilite prin lege în orice altă ţară creştină, şi nu ne-am gândit că Guvernul nostru n-o să le aibă în vedere.
Tocmai din acest punct de vedere noi am şi zis că această poruncă a fost inacceptabilă pentru noi. Pentru că, împlinind-o, noi am fi devenit trădători ai credinţei şi ai poruncilor dumnezeieşti. De când s-a instalat Guvernul comunist, în Georgia s-au desfiinţat 1200 (!) de biserici. Unele dintre ele au fost distruse complet, dar despre nici una dintre ele n-a fost anunţată conducerea Bisericii de către Guvern. Atunci, de ce confiscarea Paraclisului Academiei Militare ar fi fost imposibilă fără prezenţa delegaţilor Sfântului Sinod?
Credinţa este o necesitate spirituală pentru popor. Rezultatul prigoanelor este că această foame duhovnicească se va face tot mai puternică. Ea se va adânci odată cu intensificarea efortului de ştergere a sentimentului religios din conştiinţa naţională. Aşa a fost peste tot, aşa va fi şi la noi. Georgia nu va face excepţie. Atunci oamenii vor avea nevoie de biserici, icoane, veşminte. Cine le va reda atunci bisericile distruse, cine le va înapoia veşmintele, icoanele şi celelalte lucruri necesare pentru viaţa Bisericii?
În sfârşit, spun că eu am îndeplinit datoria mea, iar cum o să privească Tribunalul Suprem la activitatea mea de apărare a intereselor naţionale, aceasta ne-o va arăta verdictul pe care îl va pronunţa. Verdictul va demonstra dacă într-adevăr Guvernul sovietic asigură dreptul naţiunilor la autodeterminare sau aceasta este doar un ideal a cărui materializare se va face doar într-un viitor necunoscut. Oricum, aşa cum strămoşilor noştri li se părea dulce primirea suferinţelor pentru patrie şi credinţă, la fel de dulce îmi va fi şi mie această pedeapsă pe care mi-o va da Tribunalul Suprem pentru că n-am tăcut în ceea ce priveşte apărarea Bisericii naţionale şi libertăţii poporului georgian. Aceasta va fi încununarea crucii pe care o port de o viaţă, anume de 37 de ani de când slujesc lui Hristos.
Vocea înălţată de către mine pentru apărarea intereselor naţionale şi sentinţa dată mie de către Tribunalul Suprem vor găsi loc în inima fiecărui georgian care încă n-a pierdut credinţa şi dragostea de patrie. De aceea mă consider fericit. Şi, ca un credincios, voi spune – să fie voia lui Dumnezeu! – şi mă adresez vouă cu cuvintele lui Hristos: Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plângeţi-vă şi pe copiii voştri (Luca 23, 28).“
În anul 1924, pe 19 martie, la ora 20, Tribunalul Suprem a dat următoarea sentinţă: Patriarhul Catolicos Ambrozie, acelaşi cu Visarion Helaia, este condamnat la închisoare – 7 ani, 9 luni şi 28 de zile, regim aspru şi confiscarea averii. Alţi membri ai Sfântului Sinod au fost de asemenea condamnaţi cu diferite pedepse.
În acelaşi an, în diferite zone ale ţării a început revolta populaţiei contra regimului comunist-dictatorial. Astfel, sub presiunea poporului, Guvernul a fost nevoit să cedeze, iar în luna aprilie a dat o amnistie prin care, după doi ani de închisoare, erau eliberaţi toţi membrii Sfântului Sinod. Dar bătrânul şi mult chinuitul Prea Fericit Ambrozie n-a mai trăit mult, trecând la cele veşnice în anul 1927.
În anul 1994, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene a hotărât canonizarea Patriarhului Catolicos a toată Georgia, Ambrozie I, ca Sfânt Mărturisitor; tot atunci a fost stabilită şi ziua de prăznuire a sa pe 16 martie.
Printre alţi membri ai Sfântului Sinod judecaţi împreună cu Prea Fericitul Ambrozie a fost şi Mitropolitul Kutaisului, Nazarie. Înalt Prea Sfinţitul Nazarie s-a născut în anul 1872, în familia unui preot. Urmează studii la Seminarul Teologic din Tbilisi. În anul 1893 este hirotonit preot. După moartea soţiei şi a celor două fiice, în 1904 se călugăreşte, luându-şi numele de Nazarie (numele de mirean fusese Iosif). Iar în anul 1918, pe 17 noiembrie, a fost hirotonit episcop şi instalat ca Mitropolit al Kutaisului.
La procesul sus-amintit împotriva membrilor Sfântului Sinod, Î.P.S. Nazarie s-a arătat ca unul dintre cei mai riguroşi apărători ai Bisericii şi patriei. La întrebarea judecătorului – de cine a fost ascuns tezaurul bisericesc – Mitropolitul Nazarie a răspuns fără frică – de tâlharii cei răi – referindu-se la conducerea ţării de atunci. Sentinţa Tribunalului Suprem pentru Î.P.S. Nazarie a fost cea mai dură, anume condamnarea la moarte.
După amnistia sus-amintită, Î.P.S. Nazarie a fost eliberat în luna aprilie 1924, împreună cu alţi membri ai Sfântului Sinod. Dar pe 27 august acelaşi an, fiind într-o misiune pentru sfinţirea unei biserici, într-o comună nu departe de oraşul Kutaisi, la miezul nopţii, Mitropolitul Nazarie împreună cu alţi 4 clerici au fost atacaţi şi arestaţi de către miliţia comunistă. Au fost molestaţi, apoi întemniţaţi şi batjocoriţi de către paznicii închisorii. După aceea, fără nici o judecată, Mitropolitul Nazarie împreună cu cei 4 clerici: preot Simon (Mcedlidze), preot Gherman (Geageanidze), preot Ierotei (Nicoladze) şi diacon Visarion (Cuhianidze), au fost duşi într-o pădure de lângă oraşul Kutaisi şi asasinaţi prin împuşcare.
În anul 1994, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene a hotărât canonizarea Înalt Prea Sfinţitului Nazarie, ca şi a tuturor celor ce au suferit prigoană din partea regimului totalitar ateu comunist, numindu-i pe toţi aceştia Sfinţii noi mucenici, iar prăznuirea lor făcându-se în 14 zile ale lunii august.
În încheiere, ar fi spre folos să amintim ultimele cuvinte ale Prea Fericitului Ambrozie, rostite în faţa judecătorilor săi: „Sufletul meu este al lui Dumnezeu, inima a Patriei, iar trupul meu vi-l dau vouă.“
Fie ca prin rugăciunile lor, Domnul Dumnezeu să Se milostivească şi de sufletele noastre. Amin!

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul